Predica la 29 de ani de la adormirea Sfântului Dumitru Teologul [4 octombrie 2022]

Iubiții mei[1],

am început predica de față pe drum, prin aceea că m-am rugat Sfântului Dumitru Teologul[2] ca să mă odihnească în vorbirea mea despre el și să mă lumineze întru bucuria pe care o revarsă mereu în viața noastră. Pentru că predica începe ca o rugăciune și se continuă ca o rugăciune și ca o contemplație smerită a celor pe care le propovăduim. Căci trebuie să stai în fața celor despre care vorbești și să dai mărturia clară a ceea ce vezi cu inima ta.

Iar Sfântul Dumitru a adormit rugându-se! A adormit în rugăciune și ne-a învățat pe toți să ne rugăm până la sfârșit. A adormit „în seara zilei de 4 octombrie 1993, pe patul de spital, răpus de un cancer la stomac. [Dar] înainte de a muri, [el] se ruga. Vorbea cu Îngerul [său] păzitor, cu Maica Domnului și cu Dumnezeu”[3]. Iar doi studenți la Medicină au înregistrat ultimele sale cuvinte, pe care Lidia Stăniloae, fiica sa, le-a introdus în una din cărțile dedicate tatălui său[4]. Iar rugăciunea sa, mai mult interioară decât exterioară, decât spusă cu cuvinte pentru noi, ne-a rămas astfel cu cuvintele din afară:

„…Să ieșim de aici [spre Împărăția Ta]! Să ieșim de aici! Să ieșim de aici! Să ieșim de aici!…Scoate-ne de aici, Doamne[, din viața aceasta]!…Scoate-ne de aici! Nu mai vrem să rămânem aici! Nu mai vrem să rămânem aici! Nu mai vrem să rămânem aici!…Doamne, scoate-ne de aici, [și du-ne la Tine]!…

Vorbim despre Tine, Doamne!…Vorbim pentru Tine, Doamne!…Vorbim pentru Tine, Doamne!…Vorbim pentru Tine, Doamne…

Plini de har și de adevăr ne sculăm din somn, nu mai suntem în somn[, ci întru slava Ta]…

Maica Domnului, să ieșim de aici!…Hai să ne sculăm!…Maica Domnului, nu mai vrem să rămânem aici!…Maica Domnului, nu mai vrem să rămânem aici!…Maica Domnului, nu mai vrem să rămânem aici!…Nu mai vrem să rămânem în somn…Până când să rămânem?!…Până când să rămânem?!!…Până când să rămânem?!!!…Nu mai vrem să rămânem aici!…Nu mai vrem să rămânem aici!…Nu mai vrem să rămânem aici!…

Plini de har și de adevăr…

Vai, vai, vai!…Vai, vai, vai!…Vrem să ne sculăm!…Plini de har…Avem și noi haine!…Avem haine!…Doamne!…Plini de har și de adevăr…Plini de har și de voința de a vorbi și de cuvântul adevărului…

Vorbim despre Tine, Doamne!…

…Cu voința…Plini de har și de adevăr…Hai!…Hai!… Hai!…Plini de har și de adevăr! Hai!…Hai!…Hai!…Hai să ne trezim!…Hai să ne sculăm!…Hai să vorbim!…Haide, Doamne!…Hai!…Hai!…Hai!…Hai să vorbim!…Haide, Doamne!…Hai!…Hai!…Hai să vorbim!…Hai!…Haide, Doamne[, să plecăm]!…Hai să vorbim [pentru veșnicie]!…”[5].

Și am pus pe ici, pe colo cuvinte complementare, care să indice adâncul rugăciunii sale. Căci rugăciunea sa ultimă a fost mai mult înăuntrul său decât în afară, pentru că el se pregătea pentru întâlnirea sa cu Domnul. Și când știm că ne întâlnim cu El prin moarte, rugăciunea și pocăința noastră sunt curățirile noastre ultime.

Când se ruga astfel, Sfântul Dumitru „era sleit de puteri ca urmare a cancerului generalizat. Trupul îi era total neputincios, dar sufletul și mintea, iluminate de Duhul Sfânt, i-au dat puterea de a grăi cuvintele”[6] acestea.

Însă eu îl văd pe Sfântul Dumitru ca pe un om care mereu s-a sleit de puteri, citind, scriind, traducând, corectând, slujind, dăruindu-se tuturor, având conștiința că muncește pentru întreaga Biserică a lui Dumnezeu și pentru întreaga lume, dar, în primul rând, pentru poporul său românesc. Întreaga sa trudă și operă nu se pot explica decât prin conștiința profundă de sine. Prin conștiința vocației sale unice. Căci tocmai de aceea și scria și traducea în continuu: pentru că avea conștiința că trebuie să umple marile goluri ale teologiei românești. Și știa, că dacă nu face el acest lucru, viitorul teologiei românești va stagna și mai mult.

Iar ceea ce el a început în secolul al 20-lea, noi trebuie să ducem mai departe cu bucurie și cu pace, atât în materie de scris, cât și de tradus, punând în evidență adâncul de experiență și de viață sfântă al Bisericii. Căci este inepuizabilă bogăția de sfințenie și de har a Bisericii, iar Sfinții lui Dumnezeu trebuie puși în prim-plan cu multă atenție și delicatețe spre folosul tuturor. Pentru că ei întrupează teologia care ne mântuie și pe noi.

Iar Sfântul Dumitru i-a citat în continuu pe Sfinții Părinți pe care i-a tradus, pentru că avea încredere totală în ei. Știa că ei spun adevărul. Și își extrăgea ideile teologice din operele lor, pe măsura ce îi cita, așa cum scoți mustul din putină, după ce storci toate boabele la un loc. Pentru că în el se tescuiau toate cuvintele lor și ele deveneau înțelegerile sale teologice, deveneau crezurile sale.

Vorbind despre cea mai înaltă experiență umană, despre vederea lui Dumnezeu, cea care ne îndumnezeiește pe noi, Sfântul Dumitru spunea în mod adevărat, că „întâlnirea [aceasta] cu Dumnezeu este experiată ca lumină. [Ca vedere a slavei Lui celei veșnice]. Numai când n-avem această experiență nemijlocită a lui Dumnezeu, [când n-avem experiența extatică, experiența vederii lui Dumnezeu], mintea noastră făurește concepte, ca un surogat al acestei experiențe. Dar cine ia un concept al lui Dumnezeu drept realitatea lui Dumnezeu, își face un idol. Iar rezultatul e moartea lui spirituală”[7].

Căci noi trebuie să avem o relație reală cu Dumnezeul nostru treimic, cu Dumnezeul Cel viu, una în care să simțim mereu slava Lui în noi înșine și de la Care să primim simțiri, luminări și vederi dumnezeiești continue. Iar El, dacă este cu noi în mod viu, în mod real, curățindu-ne, luminându-ne și sfințindu-ne mereu prin slava Lui, atunci dăm mărturie despre El cu adevărat, pentru că vorbim din cele ale Sale, pe care El ni le dăruie nouă. Și când vorbești din cele ale Sale, din simțirile, luminările, vederile dumnezeiești și minunile pe care El le face în viața noastră, prin toate acestea Îl mărturisești pe El ca lucrător continuu în lume, pentru că El le ține pe toate cu puterea Sa.

Și aseară am terminat de corectat manuscrisul cărții Mărturii ortodoxe contemporane (vol. 1). Are 256 de pagini cartea în clipa de față. O carte pe care am început-o în studenție, am scris la ea până în 2009, am uitat-o în arhiva mea de cărți aflate în lucru, redescoperind-o în septembrie 2022 cu bucurie și imediat am corectat-o, pentru ca să o public. Însă acum mai vreau să scriu la ea! Încă mai vreau să scriu…Căci acum îmi dau seama că, ea, fiind plină de minunile lui Dumnezeu din viața noastră, e o carte deschisă. E o carte ce poate fi în continuu înmulțită paginal, pentru că minunile lui Dumnezeu și experiența mântuirii noastre pot umple foarte multe pagini.

Iar idolii interiori, care ne omoară fără să conștientizăm acest lucru, ni-i formăm tocmai când nu ne comparăm experiența interioară cu experiența Sfinților lui Dumnezeu. Când tratezi cu indiferență experiența divino-umană a Bisericii, atunci nu îi citești pe Sfinții lui Dumnezeu și nu vrei să afli teologia și experiența Bisericii. Și când te încrezi în tine însuți, în puterea ta de înțelegere, în mica ta experiență de viață și de credință, crezi că „mergi bine”, că „te nevoiești bine”. Dar dacă citești opera Sfântului Dumitru Teologul, el te va învăța contrariul: că trebuie să înveți toate de la Dumnezeu prin Sfinții Lui și numai atunci vezi ce înseamnă experiență și viață creștină.

Imensa lui operă teologică e o omorâre continuă a „bunei” păreri pe care o ai despre tine însuți. Pentru că el te va convinge, cu fiecare pagină și cu fiecare carte a lui, că nu ai înțeles atât de bine lucrurile. Că ai multe lacune, că ai multe neștiințe, că ai multe înșelări în sufletul tău de care trebuie să te lepezi neapărat. Și smerenia reală începe în noi înșine, atunci când citim și aprofundăm operă după operă a Sfinților Părinți și învățăm de la ei cu simplitate și cu bucurie dumnezeiască. Căci dacă vrei cu adevărat să te mântui, atunci aici, în cărțile lor, ai viața cea veșnică.

De aceea, cine fuge de teologi și de teologie, cine fuge de marile și prea grelele opere ale Sfinților Părinți, fuge de mântuirea lui. Pentru că greul înțelegerii face parte din asceza mântuirii noastre. Și când citim, când traducem, când scriem teologie, noi ne nevoim duhovnicește, iar nevoința această sfântă e folositoare în primul rând nouă, dar și celor care vin după noi și se folosesc cu bucurie de opera noastră. Pentru că viața cu Dumnezeu se învăță cu bucurie și se propovăduiește cu bucurie tuturor și nu cu părere de rău.

Vorbind despre îndumnezeirea omului în cartea ultimă pe care am citat-o, Sfântul Dumitru Teologul își încheie cartea spunând: „Aceasta este perspectiva eternă a îndumnezeirii”[8] noastre. Pentru că ceea ce începem aici, adică sfințirea noastră, se continuă în veșnicie. Tocmai de aceea, trebuie să înveți și să trăiești sfințenia lui Dumnezeu încă de acum, pentru că aceasta este perspectiva împlinitoare a omului pentru veșnicie. Căci, dacă nu trăiești sfințenia Lui, nu ai nimic de-a face cu El, pentru că El e în comuniune veșnică numai cu cei care sunt plini de slava Lui cea veșnică.

Și, iată, un proiect teologic pentru teologi care îl iubesc pe Sfântul Dumitru Teologul și vor să vadă Dogmatica sa în mod unitar! Acum, scriind aici, m-a luminat Dumnezeu acest lucru. Și aceasta, pentru că Dogmatica lui, cea în 3 volume, nu e adevărata lui Dogmatică, ci adevărata lui Dogmatică e formată din toate cărțile, studiile și notele la traducerile sale, care, rearanjate sistematic, transformate într-o singură carte în mai multe volume, ne poate arăta adevărata zestre dogmatică pe care el ne-a lăsat-o. Căci materia din cursul său universitar în 3 volume a fost toată viața amplificată în întreaga sa operă și în întreaga sa propovăduire. Iar a pune la un loc întreaga sa gândire dogmatică înseamnă a dărui tuturor întreaga sa experiență de viață. Căci atunci când vorbim despre omul care ne-a scris și ne-a învățat teologia Bisericii, vorbim despre cel care s-a făcut una cu ceea ce ne-a lăsat moștenire sfântă.

Și putem scrie Dogmatica cea mare a Sfântului Dumitru Teologul atât prin punerea la un loc a texte diverse, pe calapodul existent al Dogmaticii în 3 volume, dar creând și noi capitole cu subiectele pe care le-a tratat. Și putem umple această operă magistrală cu multe note de subsol, atât cu privire la formarea capitolelor, cât și la semnificațiile actuale ale problemelor discutate. Pentru că el, vorbindu-ne despre Dumnezeul Cel viu și despre Biserica Lui, ne-a vorbit despre lucruri neperisabile, despre lucruri care nu sunt o modă, ci o experiență continuă de viață.

Când ne-a vorbit despre chipul lui Dumnezeu din om, în cele două volume din 1995, l-a propovăduit pe om în relație cu Dumnezeul nostru treimic în perspectiva învierii noastre pentru viața cea veșnică[9]. Dar această carte extinde multe capitole din Dogmatica sa. La fel Chipul evanghelic al lui Hristos, din 1992, Iisus Hristos: lumina lumii și îndumnezeitorul omului, din 1993, Sfânta Treime sau La început a fost iubirea, tot din 1993, care se alătură studiilor hristologice din 1990, publicate la Craiova, împreună cu Imnele Sfântului Simeon Noul Teolog, și cărții Iisus Hristos sau Restaurarea omului, de la Sibiu, din 1942[10]. Studiile și articolele sale sunt secțiuni dogmatice cuprinzătoare. La fel, notele sale de subsol cuprind multe nuanțe teologice, care pot fi cuprinse în problematica sa dogmatică.

Și fără a fi o carte romanțată, un astfel de proiect dogmatic ar recupera întreaga exprimare dogmatică a Sfântului Dumitru Stăniloae, mai ales pentru cei care nu înțeleg dimensiunile reale ale teologiei sale. Pentru că ar pune la un loc texte care astăzi par disparate, dar care au dezvoltare interioară. Care înseamnă o aprofundare a unui capitol dogmatic.

Și e normal să fie așa! E normal ca un teolog să scrie, la diverse vârste, despre același subiect și să se exprime în mod aprofundat despre el. Căci, dacă ar mai fi trăit încă 89 de ani și, în mod minunat, ar mai fi putut să scrie, el însuși și-ar fi adunat toate aceste texte dogmatice la un loc. Pentru că el știa că fiecare text pe care l-a scris pe o anume problematică dogmatică a fost un plus, căci în fiecare dintre ele a venit cu noutăți. Și toate acestea le-ar fi încadrat în Dogmatica lui, în una cu mult mai multe volume, care ar fi arătat că Dogmatica ortodoxă nu are sfârșit. Pentru că ea vorbește despre Dumnezeul nostru Cel veșnic, despre Dumnezeul nostru Cel fără de început și sfârșit, Care ne mântuie pe noi.

Așadar, iubiții mei, îl cinstim azi pe Sfântul Dumitru Teologul cu bucurie sfântă, în ziua adormirii sale, deși el nu este în calendarul Bisericii. Dar știm că va fi canonizat[11] în anul 2025[12]. Însă el nu va ajunge Sfânt în anul 2025, pentru că el e Sfânt din timpul vieții sale, ci atunci va fi recunoscut în mod oficial de către Biserica noastră.

De aceea, noi îi cinstim pe Sfinții Lui de când Dumnezeu ne luminează cu privire la ei. Pentru că atunci când Dumnezeu ne descoperă un Sfânt al Său, El ne descoperă pe omul care ne conduce la Sine. Și aceștia sunt Părinții duhovnicești care ne conduc pe noi pe calea mântuirii noastre. Biserica, în mod sinodal, îi va canoniza cândva pe aceștia, după mărturiile noastre, ale celor care i-am cunoscut, dar ea nu inventează Sfinți. Sinodul Bisericii, format din Ierarhii ei, acceptă în mod smerit realitatea, acceptă sfințenia Sfinților, chiar dacă o face după 30 de ani sau după 3.000 de ani de la adormirea Sfinților lui Dumnezeu. Căci Sfinții sunt mereu Sfinții Lui, ei nu se devalorizează, în ciuda faptului că noi îi uităm sau îi ocultăm zeci, sute sau mii de ani.

Însă, nevoia reală a întregii Biserici nu e să își uite Sfinții, ci să îi pomenească în mod continuu! Acolo unde sunt cinstiți și sunt canonizați tot mai mulți Sfinți ai lui Dumnezeu, viața Bisericii e plină de bucurie și de întărire dumnezeiască. Eu nu știu când sau dacă va fi canonizat vreodată Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Părintele meu duhovnicesc, omul pe care Dumnezeu mi l-a arătat, în multe moduri dumnezeiești, a fi Sfântul Lui și despre care am scris și voi scrie în toată viața mea. Dar problema mea cotidiană nu e canonizarea lui, ci e conștiința vie că trebuie să mă rog lui, să îl cinstesc, să îi urmez viața și să îi aprofundez scrierile sale.

Tocmai de aceea, eu nu sunt de acord cu forțarea Sinodului Bisericii pentru a canoniza pe cineva anume, chiar dacă știu că toți Sfinții trebuie canonizați. Sfântul Dumitru Teologul va fi canonizat în 2025, pentru că actualul Patriarh l-a cunoscut în mod direct, după cum l-a cunoscut și pe Sfântul Cleopa Ilie, care și el va fi canonizat. Dar cu toată această celeritate a canonizării bazată pe prietenie, Sfinții sunt Sfinți și nu sunt făcuți „Sfinți” de către Patriarh și de către Sinodul Bisericii, ci aceștia le recunosc în mod oficial sfințenia lor. Adică ceea ce ei, Sfinții, au lucrat toată viața lor în taină.

Fapt pentru care, a-i minimaliza sau a-i exclude pe Sfinții încă necanonizați nu are de-a face cu viața și cu evlavia Bisericii, pentru că oamenii credincioși au evlavie față de toți Sfinții lui Dumnezeu. Și se poate observa asta oriunde avem Sfinte Moaște de Sfinți încă necanonizați. Pentru că oamenii merg și le cinstesc, atâta timp cât simt în ele slava lui Dumnezeu, care este și în ei înșiși, cât și în întreaga Biserică a lui Dumnezeu și în întreaga Sa creație. Sau, dacă e vorba de Sfinți din vechime, despre care nu mai avem decât mărturia vieții lor, aceasta este o lumină pentru noi și nu un întuneric.

Fiindcă orice Sfânt al lui Dumnezeu ne învață lucruri unice prin viața și opera lui. Iar dacă avem conștiința unicității noastre, atunci ne bucurăm să cunoaștem tot mai mulți unici ai lui Dumnezeu, care s-au împlinit în viața cu Dumnezeu.

Sfinte Părinte Dumitru, Teologule cel mare al Bisericii, învață-ne mereu voia lui Dumnezeu cu noi și adâncimile dumnezeiești ale teologiei tale! Luminează-ne, cu sfintele tale rugăciuni, ca să trăim dumnezeiește pe pământ și să ne umplem de bucuria cea veșnică a Împărăției Sale! Ca împreună cu Preacurata Stăpână, cu toți Sfinții și Îngerii Lui, să Îi slujim veșnic Dumnezeului nostru Cel veșnic, întru bucuria cea nesfârșită a slavei Sale. Amin!


[1] Începută la 12. 08, în zi de sâmbătă, pe 1 octombrie 2022. Cer înnorat, 24 de grade, vânt de 5 km/ h.

[2] A se vedea: https://www.teologiepentruazi.ro/cv-pr-prof-acad-dr-dumitru-staniloae/.

[3] George Aniculoaie, Ultima rugăciune a părintelui Dumitru Stăniloae, 14 noiembrie 2009, cf. https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/ultima-rugaciune-a-parintelui-dumitru-staniloae-37190.html.

[4] Cf. Ibidem. [5] Ibidem. [6] Ibidem.

[7] Preotul Profesor Dumitru Stăniloae, Ascetica și mistica Bisericii Ortodoxe, Ed. IBMBOR, București, 2002, p. 405.

[8] Idem, p. 440.

[9] Dumitru Stăniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, vol. II, ed. îngrijită de Camil Marius Dădârlat, în col. Oikoumene, Ed. Cristal, București, 1995, p. 164.

[10] Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/cv-pr-prof-acad-dr-dumitru-staniloae/.

[11] Cf. https://basilica.ro/patriarhul-s-a-rugat-la-mormantul-pr-dumitru-staniloae/.

[12] Cf. https://basilica.ro/canonizari-2025-ps-varlaam-ofera-trei-nume/.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *