Predică la Duminica a XXI-a după Cincizecime [2022]
Iubiții mei[1],
noi ne îndreptăm continuu viața noastră „prin credința lui Iisus Hristos [διὰ πίστεως Ἰησοῦ Χριστου]” [Gal. 2, 16, BYZ]. Pentru că Evanghelia Lui este cea care ne învață pe noi să trăim creștinește. Și a trăi creștinește sau duhovnicește înseamnă a trăi lui Dumnezeu [Gal. 2, 19, BYZ]. Înseamnă a trăi împreună cu Dumnezeu, prin aceea că Îl purtăm în noi pe El, pe Cel care Se sălășluiește în noi prin slava Lui cea veșnică.
Dar a trăi împreună cu El tot timpul înseamnă a ne răstigni [Gal. 2, 20, BYZ] și a învia mereu împreună cu El. A lupta mereu împotriva patimilor noastre și a le birui cu harul Său. Căci numai fiind plini de slava Lui, Hristos trăiește în noi înșine [Ibidem]. Și noi Îl simțim pe El ca fiind viu și lucrător în noi, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, pentru că simțim slava Dumnezeului nostru treimic, care ne curățește, ne luminează și ne sfințește în mod continuu.
Prezența lui Dumnezeu în noi e reală și nu metaforică! E reală, atunci când simțim slava Lui în noi din destul. Și atunci știm că Dumnezeu e cu noi și în noi, pentru că slava Lui ne încredințează acest lucru. Și dacă știm că El este cu noi, prin simțirea slavei Sale, atunci viața noastră e plină de pace și de bucurie sfântă, pentru că nu ne mai temem de nicio ispită și de nicio răutate din partea demonilor și a oamenilor, ci stăm mereu lipiți de Dumnezeul mântuirii noastre.
De aceea, viața noastră în trup, viața de acum, e o viață trăită în credința Fiului lui Dumnezeu [Ibidem], în credința pe care El ne-a revelat-o nouă, Bisericii Sale. Și credința Lui este sămânța [τὸν σπόρον] Semănătorului [Lc. 8, 5, BYZ]. Dacă disprețuiești sămânța, atunci nu vei ști niciodată ce răsare din ea, ce viață sfântă răsare din sămânța Lui, din cuvintele Sale. Dar dacă primim cuvintele Lui și le lucrăm pe ele, atunci vom vedea ce iese din ele, ce se revarsă din ele în noi înșine. Pentru că acestea, cuvintele Lui, ne schimbă în mod radical, dacă le primim în sufletul nostru.
Cuvintele Lui trebuie să rodească în noi [Lc. 8, 8, BYZ]! Pentru că trebuie să facem faptele credinței, cele care ne îndreaptă pe noi continuu. Și pe măsură ce le acceptăm și le lucrăm cu bucurie în viața noastră, cuvintele Lui sunt izvor de viață, de bucurie, de pace, de sfințenie continuă. Pentru că cuvintele Lui ne umplu de slava Lui, cea care izvorăște veșnic din persoana Sa. Și când ne umplem de cuvintele Lui, transformându-le în faptele mântuirii noastre, ele ne unesc interior cu Dumnezeul nostru, cu Cel ce ne face pe noi vii întru El. De aceea, rodirea credinței e unire cu Dumnezeu, pentru că credința în El ne unește pe noi cu El.
Viața cu Dumnezeu este numită de Domnul „viață veșnică [ζωὴν αἰώνιον]” [In. 17, 2, BYZ]. Și viața veșnică este slava lui Dumnezeu, pe care o simțim în noi înșine. Tocmai de aceea, noi trăim încă de aici viața veșnică, viața cu Dumnezeu, pentru că avem în noi slava Lui cea veșnică, adică viața Lui. Și viața bisericească, viața noastră cu Dumnezeu în Biserică, este viață veșnică, pentru că ea se va permanentiza în veșnicie, odată cu moartea noastră trupească.
Iar lupta noastră interioară pentru a ne curăți de patimi și pentru a trăi în slava lui Dumnezeu e lupta capitală a vieții noastre, pentru că e lupta noastră pentru viața cea veșnică. Cei care vor să cucerească lumea asta își fac relații, fac afaceri, fac bani, zidesc în continuu…Dar și noi ne zidim interior în continuu! Pentru că lupta noastră e pentru a dobândi slava Lui în noi înșine și pentru a o păstra în noi tot timpul și pentru a ne sfințit tot timpul în slujirea lui Dumnezeu. Căci a sta în slava Lui înseamnă a trăi viața cea veșnică, care e o cunoaștere continuă a Dumnezeului nostru treimic.
Pentru că Domnul, în In. 17, 3, când vorbește despre cunoașterea Tatălui și a Fiului, implicit și de cunoașterea Sfântului Duh, se referă la o cunoaștere interioară a Dumnezeului treimic, la cunoașterea Lui prin slava Sa. Căci a cunoaște că Dumnezeu e Tată, Fiu și Sfânt Duh e începutul mântuirii noastre, dar cuprinsul și împlinirea ei este umplerea noastră continuă de slava Treimii și de toate faptele sfințeniei lui Dumnezeu, prin care vom intra întru Împărăția Sa cea veșnică. Pentru că aici începem viața cu El, viața veșnică cu El, pe care o vom trăi veșnic în Împărăția Sa cea veșnică.
Și începem aici viața cu El, pentru că Biserica Lui e divino-umană. Aici noi ne umplem de viața Lui, pentru ca să fim veșnic cu El. Însă, a nu dori să ne umplem de slava Lui în Biserică, înseamnă a nu accepta învierea noastră din morți, înseamnă a nu dori viața cea veșnică. Și prin asta ne aruncăm în Iad, în moartea cea veșnică, pentru că nu vrem să trăim dumnezeiește pe pământ, așa cum dorește Dumnezeu.
Așadar, ce trebuie să facem? Să primim cuvintele Lui! Căci, dacă le primim, noi Îl cunoaștem pe Dumnezeu [In. 17, 8, BYZ] și suntem ai lui Dumnezeu [In. 17, 9, BYZ]. Suntem Biserica cea una a lui Dumnezeu [In. 17, 11, BYZ]. Pentru că Biserica Lui îi cuprinde pe toți cei ortodocși, pe toți cei credincioși Lui, din toate neamurile lumii. Și dacă trăim în noi cu slava Lui cea veșnică, atunci avem bucuria cea împlinită [τὴν χαρὰν πεπληρωμένην] a Domnului în noi înșine [In. 17, 13, BYZ], pentru că El e în noi prin slava Lui. Și prezența Lui în noi prin slava Lui e împlinirea Sa, dar și a noastră, pentru că aceasta arată că noi trăim cu Hristos și cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, că noi trăim duhovnicește pe pământ și nu trupește.
Sfântul Serafim din Sarov și Sfântul Siluan Atonitul, atunci când vorbeau despre dobândirea Duhului Sfânt ca scop și împlinire a vieții noastre, se refereau la simțirea slavei lui Dumnezeu în noi înșine. Slavă pe care Domnul o numește în rugăciunea Sa „viață veșnică” [In 7, 2, BYZ], iar pe care Sfântul Lucas o numește „puterea Domnului [δύναμις Κυρίου]” [Lc. 5, 17, BYZ]. De aceea, „toată mulțimea căuta a se atinge de El [πᾶς ὁ ὄχλος ἐζήτει ἅπτεσθαι Αὐτοῦ]! Că putere ieșea din El și îi vindeca pe toți [ὅτι δύναμις παρ᾽ Αὐτοῦ ἐξήρχετο καὶ ἰᾶτο πάντας]” [Lc. 6, 19, BYZ] cei bolnavi. Iar puterea Lui este slava Sa cea veșnică, care ne umple pe noi de curățire, de luminare și de sfințenie.
Pentru aceasta, iubiții mei, trebuie să ne lăsăm mereu pătrunși de slava Lui la orice Slujbă și rugăciune a Bisericii! Trebuie să ne osândim mereu pe noi înșine, trebuie să ne umilim mereu, trebuie să ne smerim mereu înaintea Domnului ca să fim proprii venirii Lui în noi prin slava Sa! Căci El vine și locuiește la cei simpli cu inima, la cei plini de cugetarea la El, la cei smeriți și iertători, la cei plini de bunătate și de iubire sfântă. Iar fiecare dintre noi putem să Îl primim pe El în noi și să trăim cu El tot timpul vieții noastre. Căci El este viața și împlinirea noastră. Amin!
[1] Începută la 9. 34, în zi de miercuri, pe 12 octombrie 2022. Cer înnorat, 14 grade, vânt de 3 km/ h.