Eugen Barbu, Groapa [7]
Eugen Barbu, Groapa, ediție revăzută, text definitiv, Ed. 100 + 1 Gramar, București, 1997, text preluat de la virtual-project.eu, în format PDF, 337 p.
În p. 103 apare piața lui Matache Măcelarul; dudăul, p. 103, sau cucuta[1]; clisa galbenă, p. 103; „și-a humit un bordei cu mâna lui”, p. 103, și l-a făcut în pământ; vorbea cu caii precum unor oameni, p. 104; moș Leu, p. 104; „le tăvălea prin sipică”, p. 104, se culca cu ele prin iarbă; „se altoia cu un rachiu”, p. 104, bea un rachiu ca să se îmbete.
„Prinseseră cheag”, p. 104, făcuseră ceva avere; omul sărac e și fudul, p. 105; groapa lui Ouatu, p. 105; despre cum îi învățau pe copii să bea, p. 105; baftist, p. 106, adică baptist. Iar baptistul e aici idealizat, spunând despre el că e cel „de nu bea, de nu mănâncă, de nu știe ce-i aia cur de muiere”, p. 106.
„Când se asprea vremea, le făcea țuică fiartă cu zahăr și piper”, p. 106; negustorul se îndrăgostește și el: „într-o toamnă, la crame, i-a căzut sub ochi o fetișcană plină și puternică, în fote curate, ca piatra de munte, sănătoasă și veselă, de râdea repede cu un glas dulce”, p. 106; mănâncă „pui fripți, perpeliți atunci într-un jar de vreascuri, muiați în mujdei de usturoi, cu mămăligă subțire și vin negru”, p. 106.
Stere se culcă cu Voica: „Aprigă muiere. Voica îl ostenise până dimineața într-o căpiță. Avea niște brabeți de sâni, vii și tari, cu sfârcurile cât crugul. Mușca bărbatul, nu se mai sătura, și gura muierii – ananas. Ardea toată, și lui nu-i mai venea să plece”, p. 106, la București. I-a cumpărat cercei după aceea și a trăit cu ea în păcat timp de o săptămână, p. 106.
Îi moare socrul, p. 107; coroanele de la mort, p. 107; „l-au dus la locul de veci, cu patru cai și dric împodobit”, p. 107; iar „bărbații se descopereau [își dădeau jos pălăriile], spunând: – Dumnezeu să-l ierte!”, p. 107; „clopotele băteau rar, cu sunete adânci, la Sfânta Vineri”, p. 107, pentru că hramul Bisericii era Sfânta Parascheva de la Iași, iar Paraschevi = Vineri.
Stere simte că aparține unei familii, p. 107-108; își continuă drumurile la amantă, p. 108, dar își duce și nevasta în lume, p. 108; limonadă și rahat cu apă rece, p. 109; birtul La dorul vinului, p. 109; Stere o compară pe Lina cu doamnele Bucureștiului: „Frumoase, subțiri, vesele, împodobite și tinere. Pe mâinile lor străluceau brățări și inele de aur. Se jucau cu mărgelele de la gât și beau din paharele aburite. Se uită și la a lui. Lina avea pe față o oboseală abia ascunsă, și rochia ei, făcută cu luni în urmă, ședea rău pe trupul slăbit. Nădușise la subsuori și nu spunea nimic. Sorbea numai berea rece și înțepătoare, fericită puțin, abia gustând din friptura proaspătă adusă de chelner”, p. 110.
„Toată sărăcimea dibuia”, p. 111, încerca să își facă un rost în viață; Didina cea „cărnoasă”, p. 112, fusese prostituată la Crucea de Piatră, p. 113; Greșeală de tipar: postere în loc de poteri, p. 113; minimalizarea femeii, considerând-o fără caracter: „muierea se duce cu ăl de are mai multă putere”, p. 114; Titi Aripă, p. 114; „obrazul lui [era] ca un cur de copil”, p. 114, pentru că se bărbierea continuu.
Picere, p. 116, picioare; Oacă, p. 116; „are treabă cu a lui”, p. 116, se culcă cu ea; „se auzeau câinii Mandravelei hămăind gros și rar ca o bătaie de tobă”, p. 116; linge niște vin!, p. 117; bea niște vin!; țipetele sexuale prezentate de afară, p. 117; însă ucenicul hoțului dorește și femeie, cât și puterea stăpânului său, p. 118.
Petre știa Crezul Bisericii, deși avea doar 3 clase, p. 119; în gârla de la Herăstrău se dădea la pește, p. 119; florile de salcâm din Cuțarida, p. 119; se așezau turcește, p. 119, se puneau în fund, stând cu picioarele sub ei; „hoțea pe unde apuca”, p. 120, fura de oriunde; juratul pe mamă, p. 121; prindeau raci cu o găină moartă aruncată în apă, p. 122; Beghe, p. 122; copii furau pâine și pepeni și mâncau împreună, p. 122.
Traista pentru covrigi, 124, cu care se duceau cu colindul, lucru pe care l-am făcut și eu; colindele, p. 124, 125; s-a închinat înainte să adoarmă, după ce și-a pus botforii la îndemâna lui Moș Crăciun, p. 126; însă, „prin mahalaua Cuțaridei, Moș Crăciun nu trecuse niciodată. Nu trecu nici de data asta”, p. 126.
Se strâng bani pentru a se zidi Biserică, p. 127; Stere dădu 200 de lei pentru Biserică, p. 128; se pune piatra de temelie a Bisericii, p. 128; meșterul care punea marmura la Biserică însă era curvar, p. 129-130; dar Gogu o prinde pe Florica cu străinul și o bate de zace o lună, p. 130; apar pictorii care pictează Biserica, p. 130; a venit și Preotul cu Preoteasa, care aveau o fată, p. 131; însă Preotul nu e pe placul lor, pentru că era mic de statură și avea barba roșie, fapt pentru care l-au poreclit „Popa Metru”, p. 131.
Stere promite că va cumpăra Icoane și un rând de veșminte pentru Preot, p. 131; Stere promite și o strană, în timp ce îl ospătează pe Preot, p. 132; Stere aduce mai mult decât a promis: „Stere cumpărase o cădelniță de argint, o cruce și o masă pentru altar. Asta în afară de odăjdiile tivite cu cruci, sfințite, să nu pui mâna pe ele, și două icoane, poleite, cu rame scumpe”, p. 132; femeile își înșelau bărbații la bani și îi aduceau la Biserică, p. 132; primul hram al Bisericii: „Când a fost hramul, a venit lume în păr, ba încă și din alte mahalale. Nu-i mai încăpea locul. Altarul era împodobit, tot, cu icoane, și lumânările, aruncau o lumină roșie, vie, pe pereții pictați în culori întunecate. Mirosea a tămâie și a zugrăveală proaspătă și femeile priveau stranele noi, făcute din lemn sculptat, cu îngeri pe margini. Avea Stere una și alți trei-patru mai cuprinși. Fiecare cu numele proprietarului scris pe o placă, bătută pe spătar”, p. 132-133.
Femeile bătrâne la Biserică: „Babele băteau câte trei cruci mari, pravoslavnice, cădeau în genunchi la icoane, rostind îndelung rugăciuni vechi, știute numai de ele, sărutau podoabele altarului și se trăgeau către naos, în umbra stranelor. Ochii lor bătrâni, plini de ape, albi în pânza aceea de lumini amestecate, străluceau mărunt, clipind când și când”, p. 133-134.
În Vinerea Mare la Biserică și trecerea pe sub masa de brad, p. 134; „Babele treceau și ele pe sub sfântul aer și sărutau piroanele bătute în picioarele Domnului Iisus și sângele de ulei ce se scurgea din ele. – Doamne, mântuiește pe păcătoși și mai dă-mi și mie zile!, se ruga baba Aglaia. După ce ocoleau de trei ori masa acoperită de flori, se duceau la preot. Acesta aștepta într-un colț să le miruiască. Îi pupau și lui mâna albă, frumos mirositoare, și se întorceau să ia câte un mănunchi de zambile”, p. 134.
Spovedania se făcea „în odăița vecină cu altarul”, p. 134; întrebările puse de Preot la Spovedanie, p. 135-137; „a lui Țuluc”, p. 137; fleoarțele, p. 137, curvele[2]; una dintre femei, la Biserică, spune la un moment dat: „Da o lovește el, Dumnezeu, pupa-I-aș curu Lui!”, p. 137; „Și peste cearta lor stăruia slava serii de primăvară”, p. 138.