Predică la Duminica a XXIII-a după Cincizecime [2022]
Iubiții mei[1],
Dumnezeul nostru, „pentru iubirea Sa cea multă [cu] care ne-a iubit pe noi [διὰ τὴν πολλὴν ἀγάπην Αὐτοῦ ἣν ἠγάπησεν ἡμᾶς]” [Efes. 2, 4, BYZ], pentru iubirea Sa indescriptibilă și veșnică ce o are pentru noi, ne-a făcut vii împreună cu Hristos [συνεζῳοποίησεν τῷ Χριστῷ] [Efes. 2, 5, BYZ] Dumnezeu, pentru că ne-a umplut de slava Lui cea veșnică. Și ne-a făcut vii și suntem vii prin slava Lui, pentru că mai înainte eram „morți [prin] fărădelegile [νεκροὺς τοῖς παραπτώμασιν]” [Efes. 2, 5, BYZ] noastre. Și Dumnezeu ne-a făcut vii prin Botezul nostru sacramental, pentru că ne-a umplut de slava Lui, și ne învie mereu din moartea păcatelor noastre de fiecare dată când ne spovedim păcatele noastre Duhovnicului nostru. Căci Taina Mărturisirii este continua noastră înviere din morți, adică din păcatele și fărădelegile noastre.
Fără iertarea păcatelor noastre în Taina Mărturisirii, noi nu putem avea viață duhovnicească. Pentru că înnoirea Botezului nostru se face prin Dumnezeiasca Taină a Mărturisirii, unde noi ne recunoaștem cu totul păcătoși, iar Dumnezeu ne iartă și ne umple de slava Lui. Și când Sfântul Pavlos accentuează și ne spune: „[prin] har sunteți mântuiți [χάριτί ἐστε σεσωσμένοι]” [Efes. 2, 5, BYZ], el ne spune că Domnul ne-a iertat toate în Dumnezeiasca Taină a Botezului și ne-a dăruit slava Lui, după cum, prin mărturisirea păcatelor noastre, în Dumnezeiasca Taină a Mărturisirii, iarăși ne iartă pe noi în dar sau prin harul sau slava Lui.
Căci dacă suntem sinceri cu totul cu Dumnezeul nostru și ne încredem în El întru toate, slava Lui, care e darul Său cel prea mare pentru noi, e mântuirea noastră continuă. Pentru că numai stând mereu în slava Lui, având slava Lui mereu în noi, putem să ne mântuim continuu, adică să ne curățim, să ne luminăm și să ne sfințim în fiecare zi a vieții noastre.
Căci mântuirea noastră e viața noastră cu Dumnezeu. Mântuirea noastră e prezența Lui mereu în noi prin slava Lui și trăirea noastră împreună cu El. Și slava Lui e darul [τὸ δῶρον] Său [Efes. 2, 8, BYZ], pentru că am fost „zidiți în Hristos Iisus spre faptele cele bune [κτισθέντες ἐν Χριστῷ Ἰησοῦ ἐπὶ ἔργοις ἀγαθοῖς], pe care Dumnezeu le-a pregătit mai înainte [οἷς προητοίμασεν ὁ Θεός], pentru ca să umblăm în[tru] ele [ἵνα ἐν αὐτοῖς περιπατήσωμεν]” [Efes. 2, 10, BYZ].
Slava Lui e zidirea noastră în Hristos Iisus, pentru că prin ea putem să săvârșim faptele cele bune dorite de Dumnezeu. Și noi trebuie să umblăm în faptele cele bune, săvârșindu-le neîncetat, pentru că ele sunt voia lui Dumnezeu. Și El a pregătit virtuțile sfințeniei de mai înainte, din veșnicie, pentru că ele sunt viața cea sfântă a creștinilor.
Iar „Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, arătându-Și dragostea Sa față de noi, a pătimit pentru toată omenirea și tuturor le-a dăruit la fel nădejdea învierii”[2] lor. Însă ține „de fiecare să se facă pe sine vrednic fie de slavă, fie de chinuri”[3]. Căci ține de noi, de faptele noastre, mântuirea sau chinuirea noastră veșnică. Pentru că vom avea parte de viața în slava Lui cea veșnică, numai dacă de acum trăim în slava Lui. Și a trăi în slava Lui e darul Său, pentru că am primit slava Lui în dar la Botezul nostru. Și o reprimim iar și iar de fiecare dată când ne spovedim și ne împărtășim cu Domnul, pentru că El ne dăruie iertarea Lui mereu și ne umple de slava Lui pe măsura vieții noastre ascultătoare de El.
Însă, dacă nu Îl ascultăm pe El și I ne împotrivim Lui, ajungem să ne demonizăm. Ajungem să fim ca cel ce avea în el „demoni de multe vremuri [δαιμόνια ἐκ χρόνων ἱκανῶν]” [Lc. 8, 27, BYZ], care era demonizat de mulți ani. Și am prezentat în Mărturii ortodoxe contemporane (vol. 1) ce spunea demonul din sora Maria în timp ce ea era exorcizată[4]. Cum îi cerea să se distreze, să plece din Mănăstire, să Îl blesteme pe Domnul și să se lepede de El, pentru ca să o lase în pace[5] și, cum, pe de altă parte, îl topea slava lui Dumnezeu[6] pe care o simțea la Dumnezeiasca Liturghie. Pentru că demonii știu că păcătuiesc, dar știu și că îi așteaptă chinul cel veșnic pentru păcatele lor făcute cu știință, din răutate și invidie. De aceea, demonul L-a rugat pe Domnul: „Mă rog de Tine [Δέομαί Σου], să nu mă chinui [μή με βασανίσῃς]” [Lc. 8, 28, BYZ].
Pentru că chinurile sunt pentru cei care păcătuiesc fără se pocăiască de păcatele lor! Dar cei care umblă în faptele lui Dumnezeu, pe care El le dorește, în faptele sfințeniei, aceia trăiesc întru slava Lui. Și cel care e om cuvios, acela e îmbrăcat [ἱματισμένον] în slava lui Dumnezeu și e întreg la minte [σωφρονοῦντα], pentru că stă la picioarele [παρὰ τοὺς πόδας] Domnului [Lc. 8, 35, BYZ]. Și stă la picioarele Lui, pentru că ascultă de El tot timpul.
– Însă, ce ne învață demonii?
– Ne învață „mânia fără judecată, poftirea fără minte, închipuirea pripită”[7]. Ne învață să ne mâniem și să poftim fără rațiune, fără minte și să ne imaginăm repede păcatele. Ne învață cele potrivnice lui Dumnezeu, adică potrivnice faptelor celor bune și mântuitoare. Și prin asta știm că un lucru e rău, că e potrivnic lui Dumnezeu: pentru că ne tulbură, ne scoate din voia Lui, ne aruncă în neorânduială interioară.
De aceea, iubiții mei, a dori viața cu Dumnezeu înseamnă a trăi mereu întru faptele cele bune poruncite de către El. Căci ceea ce ne dorim, aceea trebuie să și facem. Iar toate faptele cele bune sunt faptele mântuirii noastre. Și prin fiecare dintre ele ne umplem de slava Lui și ne bucurăm întru El. Iar „lui Dumnezeu Îi plac iubirea, cumpătarea, contemplația și rugăciunea, iar trupului, lăcomia pântecelui, necumpătarea și cele ce le sporesc pe acestea”[8]. Și dacă dorim să le facem pe cele iubite de Dumnezeu, atunci ne umplem de iubirea Lui. Amin!
[1] Predică începută la 7. 23, în zi de miercuri, pe 19 octombrie 2022. Cer senin, 6 grade, vânt de 5 km/ h.
[2] Filocalia românească, vol. 2, trad. din gr., introd. și note de Preotul Profesor Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMO, București, 2008, p. 76.
[3] Ibidem.
[4] Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Mărturii ortodoxe contemporane (vol. 1), Teologie pentru azi, București, 2022, p. 123-127.
[5] Idem, p. 123-124.
[6] Idem, p. 124.
[7] Filocalia românească, vol. 2, ed. cit., p. 107. Am construit textul citat pe baza textului din cap. 5.
[8] Idem, p. 108.