Performanță la cel mai bun preț
Am scris sute de foi cu stiloul până în momentul când mi-am digitalizat scrisul. Și întotdeauna am avut stilouri ieftine, cu cerneală ieftină, pe caiete sau foi ieftine. Nici până acum nu am terminat digitalizarea manuscriselor mele, dar am început-o, publicând câteva volume cu opere parțiale.
Când am început să scriu pe computer am avut Windows 98, apoi XP, Windows 7, 9, 10 și acum 11 și am folosit computere noi, dar și de mâna a doua, tablete, laptopuri și telefoane smart pentru a scrie și a edita. Dar nu prețul a contat, ci ceea ce am scris contează!
Pentru că cei care vând online tehnologie, vin și vă spun că aveți nevoie de lucruri scumpe, mereu noi, de ultimele apariții. Dar dacă ești scriitor și ai nevoie ca să scrii și să editezi online, nu ai nevoie de multe și scumpe lucruri, ci de câteva.
Ai nevoie de Word pentru ca să scrii, Wordul îți face PDFul pentru ca să publici cartea, iar dacă ai PDF cu dotările necesare, atunci o editezi cum îți place și o publici. Adică ai nevoie de Microsoft 365[1] pentru ca să-ți scrii cartea și de Adobe Acrobat Pro[2] pentru ca să o editezi. Însă acestea sunt uneltele de lucru! Sunt cele care mi-au înlocuit stiloul și foile și dusul la editură și tot timpul pierdut acolo, pentru că Wordul și PDFul fac tot ceea ce îmi trebuie, pentru ca ceea ce scriu eu să ajungă la dumneavoastră, la public.
Însă, când am început să scriu pe computer și apoi online, am scris cu programe de împrumut, pentru că nu îmi permiteam să le cumpăr. Cei care m-au ajutat, mi le-au dat în dar, iar eu le-am introdus în computer și am lucrat pe ele. Dar ceea ce am scris, am scris din mine, am scris din experiența mea, din specializarea mea multiplă. Pentru că performanța nu o faci din cauza tehnologiei, ci din cauza experienței tale de viață.
Tocmai de aceea, înainte de a cumpăra lucruri pentru scris, trebuie să cumperi cărți pentru a citi și pentru a te experimenta. Că citești în foaie, că citești online, treaba e să cumperi cărți, să împrumuți de la biblioteci, de la prieteni și să citești. Trebuie să citești mult și cât mai divers. Trebuie să iei aminte la experiența de viață a marilor autori ai lumii. Pentru că experiența lor va stârni în tine experiența ta de viață, despre care vei scrie.
Și cartea mă educă, mă odihnește, mă bucură, mă întărește, pentru că ea este un prieten care mă însoțește mereu. E un confident al meu, e o neuitare de care am nevoie. O am în telefonul meu, mă duc oriunde cu ea, o pot reciti oricând. Și citesc, editez, scriu online, mă bucur citind și scriind, pentru că toate acestea mă împlinesc. Iar performanța reală e împlinirea interioară. E ceea ce sunt după toate câte am citit și am scris.
[1] Care e acesta: https://www.office.com/.
[2] Care e acesta: https://www.adobe.com/ro/acrobat/acrobat-pro.html.