Zi: 5 noiembrie 2022

Iubiții mei[1],

învierile reale sunt învierile duhovnicești. Căci pentru Dumnezeu e ușor să învie oameni, așa cum vedem din Evanghelia zilei [Lc. 8, 41-56]. Fiindcă El, Cel care ține toate întru existență, „apucând-o de mâna ei [καὶ κρατήσας τῆς χειρὸς αὐτῆς], a strigat, zicând: «Copila [Copilă], ridică-te [Ἡ παῖς, ἐγείρου]!». Și s-a întors duhul ei [Καὶ ἐπέστρεψεν τὸ πνεῦμα αὐτῆς] și [copila] s-a ridicat numaidecât [καὶ ἀνέστη παραχρῆμα]” [Lc. 8, 54-55, BYZ].

Însă, ca să înviem duhovnicește, trebuie să dorim schimbarea radicală a vieții noastre. Pentru că numai așa, numai dorind slava lui Dumnezeu în noi înșine, care să ne schimbe în mod fundamental, noi începem o altă viață, una nouă, dumnezeiască. Dar ca să dorim viața cea nouă, trebuie să ne dorim viața cu Dumnezeu, viața în care El e Cel mai important dintre toate. Și această viață e la antipodul celei pe care am avut-o până atunci.

Reala viață e viața ca un înviat din morți. E viața de după convertire, e viața de după schimbarea ta radicală. În care ai înțeles că numai Dumnezeu știe cum să ne împlinim interior. Și numai El ne poate ajuta să facem acest lucru în fiecare zi. Și că așa stau lucrurile, vedem din ceea ce ne-a spus Domnul despre învierea de obște. Pentru că toți vom învia atunci, la venirea Lui întru slava Sa, dar învierea noastră cu trupul, în care trupul și sufletul nostru vor fi din nou reunite și noi vom fi ființe duhovnicești și nemuritoare, nu va însemna și un conținut interior nou. Pentru că noi, cei de aici, așa cum vom pleca, Sfinți sau păcătoși, așa vom fi și la învierea de obște. Pentru că ceea ce avem în sufletul nostru e comoara sufletului nostru.

De aceea, toată viața noastră, de care ține întreaga noastă veșnicie, se află înăuntru nostru și nu în afara noastră. Iar când vrem să arătăm cuiva cine suntem, trebuie să arătăm ce fel de suflet avem, ce fel de viață interioară avem, pentru că aceea e CVul real al vieții noastre.

Însă lumea în care trăim, dimpotrivă, e o lume care ne prezintă exteriorul ei, pentru că nu o interesează sufletul. Clădiri, obiecte, posesiuni, sclipici, reclamă, multă minciună împachetată frumos, dar când e să vorbească despre ea însăși vorbește mai ales în termeni materialiști, prezenteiști.

Numai că noi nu ne zidim veșnicia în lumea din afara noastră, ci în sufletul și în trupul nostru. Sufletul nostru, care se sfințește continuu dimpreună cu trupul nostru, e comoara noastră. El ne duce în veșnicie și ne păstrează autenticitatea noastră. Pentru că în sufletul nostru se păstrează toată conștiința de sine, toată creația noastră, toată virtutea noastră, tot ce suntem noi înșine, curăția și sfințenia din sufletul nostru iradiind și umplând și tot trupul nostru.

De aceea, când sufletul nostru merge la Domnul, până la învierea cea de obște, și se odihnește întru Împărăția Sa cea veșnică, trupul nostru rămâne aici, rămâne ca o comoară a Bisericii, pentru că e plin de slava Lui. Și trupul acesta sfânt, pe care noi îl numim Sfinte Moaște, e certitudinea sfințeniei noastre. Pentru că el atestă faptul că sufletul nostru e în Împărăția lui Dumnezeu, pentru că numai un astfel de suflet are Sfinte Moaște, iar, pe de altă parte, Sfintele Moaște vestesc cu putere învierea noastră cea de obște. Pentru că Sfintele Moaște sunt începutul învierii noastre, pentru că sunt trupuri parțial transfigurate de slava lui Dumnezeu. Și minunea ce s-a început în ele, aici, pe pământ, va fi desăvârșită la învierea cea de obște, când trupurile Sfinților vor fi pline de slava Lui cea veșnică.

Și vor fi pline trupurile lor de slava Lui, pentru că, în primul rând, sufletele Sfinților sunt pline de slava Lui. Și sufletele Sfinților sunt pline de slava Lui încă de acum, de aici, de când trăiesc împreună cu noi, căci ele sunt umplute de slava Lui pe măsura curăției și a sfințeniei Sfinților.

Dar ca să îi vezi pe Sfinți trebuie să fii plin de slava Lui. Căci ochii de carne nu văd, sunt orbi, dar ochii duhovnicești ai inimii, aceia le văd pe cele dumnezeiești. Și cei care îi văd pe Sfinți și se bucură de prietenia lor, sunt cei care le urmează lor pe calea mântuirii. Căci îi urmăm pe Sfinți prin cărțile lor și prin viețile lor trăite lângă noi.

Iar, pentru mine, cărțile Sfinților sunt ca prezența lor în viața mea. Că îl întâlnesc pe un Sfânt în viață sau că citesc cartea unui Sfânt adormit acum 100 sau 1.000 de ani, pentru mine e același lucru, pentru că eu citesc în sufletul celui din fața mea, după cum citesc în sufletul celui care a scris cartea. Pentru că întâlnirea duhovnicească e vedere, prin slava lui Dumnezeu, a sufletului celui dinaintea ta.

Și dacă vezi în altul, după cum vezi în tine, atunci ești viu prin slava lui Dumnezeu! Și această viață, la care ne învie Dumnezeu, e viața cea adevărată. Pentru că nu te uiți la ce au oamenii, ci la cine sunt ei.

Iar Duhovnicii trebuie să aibă această vedere duhovnicească a sufletelor oamenilor, care e rodul curăției lor interioare. Pentru ca să nu mai pierdem timpul. Căci una e să știi, de când vine omul la tine, cine este el, și alta e să îl asculți de zeci de ori spovedindu-te la tine și să nu poți să spui mare lucru despre el. Pentru că cel care vede sufletele oamenilor, luminat fiind de Dumnezeu, e cel care ne ajută în mod real în viața noastră. Căci el ne va spune lucrul de care avem nevoie, el ne va povățui în viața cu Dumnezeu cu bucurie și cu pace, pentru că știe să te învie din moartea păcatelor.

Ucenicii Sfântului Iosif Isihastul vorbeau cu toții despre harisma lui de a vedea oamenii. Căci el le spunea ce le trebuie. Și cuvintele sale erau pecetluite de Dumnezeu, pentru că se împlineau după cum le-a spus el. Trăind lângă Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu, lucrurile erau și mai dumnezeiești. Pentru că nu îmi vorbea despre ce o să se petreacă cu mine, ci îmi dăruia, în timp ce vorbeam cu el, acolo, în fața lui, dezlegări la întrebări pe care nu i le mai formulam și îmi da să trăiesc înțelegeri și experiențe sfinte ca urmare a marilor lui virtuți dumnezeiești. Mai pe scurt, el iradia ca un soare, iar eu le trăim pe loc, fără alte explicații. De aceea, despre viitor, mi-a vorbit foarte rar, și am înțeles și de ce, deși el le vedea pe toate ca în palmă. Pentru că atunci când sfătuiești și povățuiești duhovnicește ai nevoie de realizări imediate, de creșteri duhovnicești continue, în așa fel ca ucenicii tăi să devină la rândul lor Părinți duhovnicești. Căci rolul povățuirii sfinte e de a-i crea pe viitorii Sfinți Părinți ai Bisericii.

Și pentru a trăi și a povățui pe calea mântuirii, trebuie să învii din morți. Dar învierea morților e darul și lucrarea lui Dumnezeu. Căci a învia duhovnicește înseamnă a vedea slava Lui. Pentru că numai vederea lui Dumnezeu te învie din morți, așa cum, numai la atingerea Lui de ea și la porunca Domnului, a înviat fiica lui Iairos [Ἰάϊρος] [Lc. 8, 41, BYZ]. Care este imaginea vie a sufletului nostru mort prin păcate, pe care îl învie numai El, dacă i Se arată lui întru slava Sa.

Și acesta e motivul pentru care oamenii se împărtășesc adesea cu Domnul și nu au nicio simțire dumnezeiască, nicio urmare sfântă, transfiguratoare în viața lor: pentru că sunt morți sufletește. Ca să simți slava Lui din Sfânta Euharistie, tu trebuie să fii plin de slava Lui în mod anterior. Adică să fii viu duhovnicește. Dar dacă tu vii ca un mort și te atingi de Domnul, nu se petrece nimic minunat cu tine însuți, dar se petrec lucruri dumnezeiești cu cei care vin cu toată credința la Domnul, ca femeia cu curgere de sânge.

Deși erau zeci, sute, mii de oameni care veneau și se atingeau de Domnul trupește, doar o femeie bolnavă s-a atins de El cu adevărat [Lc. 8, 44, BYZ]. Doar ea s-a atins duhovnicește de El, deși se atinsese doar de marginea veșmântului Său [Ibidem]. Pentru că atunci când ea s-a atins de El cu credință, Domnul a mărturisit: „S-a atins de Mine cineva [Ἥψατό Μού τις]! Căci Eu am cunoscut puterea care a ieșit din Mine [Ἐγὼ γὰρ ἔγνων δύναμιν ἐξελθοῦσαν ἀπ᾽ Ἐμοῦ]” [Lc. 8, 46, BYZ] Însumi.

Și puterea care a vindecat-o este slava Lui cea veșnică, cea care ne învie și pe noi din morți. Căci, prin vederea și simțirea slavei Sale și noi înviem din morți și suntem vii. Și simțim și vedem și le trăim pe toate duhovnicește, pentru că slava Lui este în noi și ea este lumina, pacea, înțelepciunea, bucuria, curajul și sfințenia noastră.

Dacă nu vezi duhovnicește, nu poți vorbi și gândi duhovnicește. Iar dacă nu vezi slava Lui și nu o simți în tine, nu înțelegi viața preadumnezeiască a Bisericii. Căci nu înțelegi nimic din ce se petrece cu tine și cu ceilalți de lângă tine în Biserica slavei Sale.

Când Domnul le-a spus: „Nu plângeți [Μὴ κλαίετε]! Nu a murit, ci doarme [οὐκ ἀπέθανεν, ἀλλὰ καθεύδει]” [Lc. 8, 52, BYZ], cei orbi sufletește au început să râdă de Domnul, să-și bată joc de El [Lc. 8, 53, BYZ], pentru că ei vedeau numai cu ochii, dar nu și cu sufletul lor. Ei o vedeau moartă, dar nu vedeau sufletul ei, care era viu. Însă, pentru Domnul, ea era adormită, pentru că sufletul ei era viu. Și când El i-a poruncit învierea, duhul sau sufletul ei s-a întors în trupul ei și ea a înviat. Pentru că sufletul după moarte nu piere, nu se desființează, ci el trăiește în veșnicie potrivit vieții lui de aici: fie în Paradis, fie în Iad.

Și Domnul a înviat-o pe copilă, pentru că El e Domnul vieții noastre. El ne-a zidit și tot El ne va da din nou viață, viață veșnică la învierea cea de obște. Adică viața pe care o vom trăi ca oameni deplini, transfigurați de către El, pentru ca să vedem ce mare consecință are învierea Lui cea de a treia zi: ne-a dăruit tuturor viața cea veșnică. Căci El, Cel care a înviat din morți, a înviat pentru ca să ne învie pe noi din morți. Și El ne învie mai întâi sufletește, când noi vedem în vedenie slava Lui cea dumnezeiască, și ne va învia și trupește, la învierea cea de obște, când ne face și cu trupul duhovnicești și nemuritori. Căci, după ce ne-a dăruit darul vieții, El ni-l va înveșnici nouă, pentru că ne va face pe noi veșnici întru slava Sa cea veșnică.

Așadar, iubiții mei, suntem de plâns, dacă râdem despre cele pe care nu le cunoaștem, despre cele dumnezeiești, care ne dau nouă viața veșnică. Suntem de plâns dacă Îl negăm pe Dumnezeu și dacă negăm învierile Lui cu care ne învie mereu pe noi. Căci El ne învie pe noi prin vederea slavei Sale și ne învie mereu pe noi prin iertarea Lui și prin împărtășirea cu El și prin rugăciunea făcută întru slava Lui. Dar suntem fericiți și preafericiți, dacă ne bucurăm și ne veselim dumnezeiește, dacă, fiind plini de slava Lui, săvârșim neîncetat voia lui Dumnezeu, cea care ne îndumnezeiește pe noi. Amin!

---

[1] Începută la 9. 45, în zi de luni, pe 31 octombrie 2022, în ziua când am împlinit vârsta de 45 de ani. Soare, 18 grade, vânt de 2 km/ h.