Predică la sinaxa Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a tuturor Sfintelor, Netrupeștilor și Cereștilor Puteri [8 noiembrie 2022]

Iubiții mei[1],

realitatea lumii noastre nu se termină în ochii noștri, în puterea lor de a vedea, pentru că ceea ce noi putem vedea cu ochii noștri trupești e începutul lumii noastre. Căci lumea noastră nu îi cuprinde numai pe oameni și pe cele de pe pământ, ci din ea fac parte și Sfinții Îngeri și Sfinții, cât și demonii. Pentru că lumea noastră e întreaga creație a lui Dumnezeu și creația Lui e formată din Îngeri și oameni, unii Îngeri căzând în păcat și devenind demoni, adică potrivnici ai mântuirii noastre.

De aceea, când azi îi cinstim pe toți Sfinții Îngeri ai lui Dumnezeu, pe toți cei care Îi slujesc Lui și ne ajută și nouă pe calea mântuirii, noi avem în fața noastră niște ființe cu totul exemplare. Cu totul frumoase, sfinte și pline de ascultarea lui Dumnezeu. Pentru că aceste ființe cu totul duhovnicești, raționale și pline de iubire dumnezeiască Îl ascultă pe El în mod desăvârșit și ne sunt luminători și apărători și întăritori în viața noastră cu Dumnezeu. Căci scopul lor e unul cu totul duhovnicesc, pentru că e acela de a ne curăți, de a ne lumina și de a ne îndumnezei continuu prin luminările și rugăciunile lor cele neîncetate pentru noi.

Când Sfântul Nifon al Constantianisului a avut marea și înfricoșătoarea vedenie a Înfricoșătoarei Judecăți, el a văzut acestea: „s-a ridicat tăria cerului ca o pânză de in și Îl vede îndată pe Domnul nostru Iisus Hristos foarte mare, stând în văzduh în tărie, iar în jurul Lui stătea toată Puterea cerurilor cu frică și cutremur: Îngeri, Arhangheli și Cete înfricoșătoare și nemaipomenite, ca albinele, cu rânduială, și frică, și evlavie multă”[2]. Pentru că astfel stau, în mod veșnic, toate Sfintele Puteri cerești înaintea lui Dumnezeu: în deplină ascultare, în cutremurare dumnezeiască, cu evlavie multă și toate ieșind în mod extatic din ele însele prin iubirea lor pentru Dumnezeu. Căci fiecare în parte și toate la un loc sunt pline de iubire și de dăruire față de Dumnezeu, fapt pentru care fiecare lucru pe care îl fac pentru mântuirea noastră, îl fac cu toată bucuria și cu toată sinceritatea dumnezeiască, pentru că ne doresc binele nostru cel veșnic.

Pe când, la antipodul lor, demonii ne doresc mereu numai răul, lipindu-se de noi și sugerându-ne păcate de tot felul, pe care, din cauza neluminării noastre interioare, le credem a fi „ale noastre” și le săvârșim ca pe lucruri „bune”. Și când acceptăm gânduri demonice ca și când ar fi „ale noastre” și „bune” de săvârșit, atunci acceptăm înșelările demonice în viața noastră, acceptăm minciunile lor drept „adevăruri”.

Iar ca să ne dăm seama de aceste gânduri drăcești, pe care noi le considerăm „bune” și „ale noastre”, trebuie să fim luminați de Dumnezeu, trebuie să citim multă teologie și experiență mistică, trebuie să avem Părinți duhovnicești care cunosc măiestriile rele ale demonilor și să ne învețe să ne lepădăm de ele. Căci dacă nu ne lepădăm, ele sunt întunericul din noi, sunt cele care ne întunecă mereu. Dar dacă le aflăm în noi și ne dezicem interior de ele și le spovedim, atunci ne vindecăm de înșelările cele multiple ale demonilor și ne umplem de slava lui Dumnezeu.

Iar dacă demonii ne aduc întuneric mult în noi, Dumnezeieștii Îngeri ne aduc multă lumină, multă pace, multă înțelegere dumnezeiască. Pentru că atunci când suntem învățați și luminați în mod tainic de către Sfinții Îngeri, noi suntem învățați multă teologie, multă experiență, multă iubire și multă smerenie. Căci ei ne învață să fim paradoxali în tot ceea ce facem, ne învață să fim mult încăpători și răbdători în toate, foarte delicați și atenți, smeriți și osârduitori spre tot lucrul cel bun. Fiindcă ei ne pregătesc pentru comuniunea veșnică cu Dumnezeu și cu ei și cu toți Sfinții Lui în Împărăția Sa cea veșnică. Iar noi îi cinstim azi, tocmai pentru că sunt învățătorii și luminătorii și îndreptătorii noștri, prietenii noștri intimi în fiecare clipă a vieții noastre.

Și când Domnul a vrut să îi arate Sfântului Nifon Judecata Lui, El a dat semn „Strategului unei cete și acesta a venit înaintea Lui cu spaimă și se înfricoșă foarte. Apoi, zice către el: «Mihaile, Mihaile, căpetenia legământului [făgăduinței], ia tronul cel de foc al slavei Mele, împreună cu ceata ta, și mergi în valea Iosafat[3] și acolo pregătește-l, ca vestitor al venirii Mele. Căci a venit ceasul Judecății, ca să ia fiecare după faptele lui»”[4]. Și îl avem amintit aici pe primul Sfânt Arhanghel pomenit azi! Al cărui nume ne spune că nimeni nu este ca Dumnezeu[5]. Pe când Gavriil înseamnă Dumnezeu este puterea mea[6]. Căci El, Cel incomparabil, Cel care e mai presus de orice existență, ca Cel ce a creat întreaga existență, e adevărata noastră putere duhovnicească. Fiindcă noi nu am fost creați de către El ca să fim ființe individualiste, indiferente, reci, rele, ci pentru ca să fim duhovnicești, cu totul uniți cu Dumnezeu, plini de iubirea Lui și de bunătatea Lui față de întreaga creație.

Și când ne-a pus pe noi în Paradisul Său, pentru ca să ascultăm de El, Dumnezeul nostru treimic ne-a dorit cu totul duhovnicești, aidoma Sfinților Săi Îngeri. Pentru că pe Sfinții Îngeri, Dumnezeu i-a creat „spre îndumnezeirea cea după har”[7], cea prin slava Lui, și așa ne-a creat și pe noi. Iar dacă începem să ne îndumnezeim acum, în viața noastră bisericească, noi „vom primi în viața viitoare îndumnezeirea [cea] mai presus de fire, ce se va lucra fără încetare”[8] în noi înșine. Căci „toți se umplu [acum] de slava Lui, ca niște mădulare, pe măsura credinței fiecăruia din cei uniți cu El”[9]. Pentru că „ceea ce se voiește de Dumnezeu și de Sfinți este același lucru: mântuirea tuturor [oamenilor], înfăptuindu-se aceasta prin unirea voințelor lor”[10]: unirea voinței lui Dumnezeu cu voințele oamenilor care vor să se mântuie.

Însă, dacă Sfintele Puteri cerești au fost create de Dumnezeu fără trupuri, ca duhuri pline de slava Lui, pe noi ne-a creat din suflet și trup. De aceea, nu se poate vorbi în cazul omului „nici [de] preexistența, nici [de] postexistența sufletului sau a trupului, ci…[despre] coexistența lor”[11]. Pentru că Dumnezeu creează sufletul din prima clipă a zămislirii trupului în pântecele mamei. Și, de aceea, sufletul nostru nu preexistă trupului și nici nu apare după formarea lui în pântece, ci omul, din prima clipă a existenței lui în pântece, este deplin din punct de vedere ontologic, adică e suflet și trup, chiar dacă trupul e format la început din numai două celule. Pentru că sufletul nostru ajută în continuu trupul nostru să se dezvolte și coexistă cu el în fiecare clipă a vieții noastre pământești.

Și astfel oamenii sunt creați de Dumnezeu în mod liber, dându-le „tuturor acestora participarea sau neparticiparea potrivită la Cel cu adevărat existent”[12], adică la viața cu Dumnezeu. Și de aici și cele două feluri de existențe, pe care le găsim la tot pasul: cu Dumnezeu și împotriva Lui. Pentru că Dumnezeu nu îl forțează pe om să Îl iubească și să Îl slujească pe El, dar împlinirea reală a omului e numai iubirea și slujirea Lui. Tot la fel, demonii, cei odinioară Îngeri, au căzut din cer datorită alegerii lor rele. Iar cei care au rămas în slava lui Dumnezeu, au rămas pentru că s-au întărit veșnic în slujirea și în ascultarea de El.

De aceea, Sfinții Îngeri pe care îi pomenim azi, sunt Sfinți prin alegerea continuă a lui Dumnezeu și prin slujirea Lui, după cum și Sfinții se desăvârșesc continuu în același fel: iubindu-L numai pe El.

Pentru că reala relație e o relație liberă și în care te împlinești mereu dăruindu-te celuilalt. Constrângerea nu are nimic de-a face cu libertatea! Însă, când omul poate alege liber virtutea, dar poate alege în mod liber și păcatul, atunci înțelege că poate să le facă pe ambele, numai că păcatul nu îl ajută deloc, pe când virtutea îl sfințește continuu. Și de aici, de la puterea de a fi liber și de a te întoarce din adâncul păcatului, s-au mântuit toți păcătoșii notorii sau necunoscuți ai istoriei! Căci atunci când vezi unde te-au adus patimile tale și înțelegi că te poți schimba, atunci începe drumul mântuirii tale.

Pentru că, așa cum ai păcătuit, așa poți, cu harul lui Dumnezeu, să și lucrezi voia Lui în viața ta. Iar toți Sfinții Îngeri și toți Sfinții lui Dumnezeu ne ajută în această întoarcere a noastră la Dumnezeu, pentru că El Însuși e cu noi și ne îmbrățișează. Căci îmbrățișarea de către Dumnezeu a fiului celui curvar [Lc. 15, 20] nu e o metaforă, ci este expresia comuniunii reale cu El, a sălășluirii Lui în noi înșine prin slava Lui, pe care o primim în urma spovedirii păcatelor noastre și a împărtășirii cu Domnul. Căci Tatăl „a alergat [δραμὼν] [și] a căzut pe gâtul său [ἐπέπεσεν ἐπὶ τὸν τράχηλον αὐτοῦ] și l-a sărutat pe el [καὶ κατεφίλησεν αὐτόν]” [Lc. 15, 20, BYZ]. A alergat imediat la el prin slava Lui, prin iubirea Lui față de cel care se pocăiește, l-a îmbrățișat în lăuntrul lui și l-a sărutat cu sărutarea iertării Sale, umplându-l de pace și de bucurie. Căci toate ale lui Dumnezeu se petrec înăuntrul nostru, în mod tainic, și sunt mântuirea noastră!

Însă, când Domnul Și-a făcut cunoscută voia Lui, „cutremur le-a cuprins pe toate acele nesfârșite Puteri Îngerești. Apoi a poruncit să I se aducă cele șapte veacuri de la întemeierea lumii. Și aceasta i s-a poruncit lui Mihail să le aducă. […] [Și] le-a adus pe ele, care erau ca niște cărți uriașe, și le-a pus înaintea Domnului, cu frică și cutremur și privind cum va deschide cărțile veacurilor și cele scrise în ele. Iar când a luat Domnul cel dintâi veac și l-a deschis, a zis: «Aici este scris la început așa: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, un Dumnezeu în trei persoane, din Tatăl S-a născut Fiul, Făcătorul veacurilor, căci prin Cuvântul Tatălui s-au întemeiat veacurile, prin Cuvântul Tatălui Puterile cerurilor au fost create, prin Cuvântul Tatălui cerurile s-au întărit, pământul și toate cele de sub pământ, mările și râurile, și toate cele din ele, iar prin Duhul gurii Lui toată puterea lor»”[13].

Căci Tatăl, prin Fiul, întru Duhul Sfânt a creat Puterile cerurilor, adică Sfintele Puteri cerești, pe care astăzi le pomenim cu veselie dumnezeiască, după care ne-a creat și pe noi, dimpreună cu întreaga creație.

Și când Domnul a rânduit Judecata Sa, „a ieșit imediat [Arhanghelul] Mihail cu ceata lui, ducând și tronul cel negrăit [al lui Dumnezeu] cu el. Iar ceata lui, fiind multă, pământul nu o putea cuprinde, dar plecând, ziceau: «Sfânt, Sfânt, Sfânt, înfricoșător, mare, înalt, minunat, slăvit în vecii vecilor!». Îndată a fost trimis și Gavriil cu ceata lui și, când s-a dus și el, au început să strige: «Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este cerul și pământul de slava Lui!». Iar de la înfricoșătorul glas cu care au strigat s-au cutremurat cerul și pământul. A fost slobozit și al treilea înger înfricoșător în urma lor, iar numele lui era Rafail, și când a plecat, a strigat: «Unul Sfânt, Unul Domn, Iisus Hristos, spre slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin!».

A patra ceată a fost slobozită și era conducătorul ei alb ca zăpada, uimitor, dulce la vedere. După ce s-a dus și el, au început să strige astfel: «Dumnezeul dumnezeilor, Domnul, a vorbit și a chemat pământul de la răsăritul soarelui până la apus. Din Sion este bunăcuviința frumuseții Lui. Dumnezeu în chip vădit va veni, Dumnezeul nostru, și nu va tăcea. Foc înaintea Lui va merge și vifor în jurul Lui foarte», și celelalte ale psalmului. […]

După aceea a fost adusă înaintea feței Domnului slăvita Lui Cruce care strălucea ca un fulger înfricoșător și era slava ei multă în bună mireasmă tare. Și a fost adusă în mijlocul a două cete, de Domnii și Puteri, în foarte mare cinste. Dar pe când mergeau ei, se putea vede o înfricoșătoare vedere. Căci Puterile acelea, care erau în mulțimi multe, cuprinse de multă frică și de cutremur, cântau în timp ce se mișcau și ziceau: «Te voi înălța pe Tine, Dumnezeul meu, Împăratul meu, și voi binecuvânta numele Tău în veac și în veacul veacului!»”[14].

Sfântul Arhanghel Mihail, în vedenia Sfântului Nifon, din care am citat și până acum cu bucurie, a trâmbițat de la locul Răstignirii Domnului de 3 ori, pe când ceata Începătoriilor i-au răpit pe norii slavei pe Sfinții din toată lumea. După care au fost schimbate cerul și pământul[15], au fost transfigurate prin slava Lui. Au fost trimiși demonii în chinurile cele veșnice, după care s-a făcut tăcere mare[16]. Și când a trâmbițat o dată Arhanghelul, atunci s-au arătat întregi trupurile morților. După care, la a doua trâmbiță, Duhul Sfânt a adus sufletele oamenilor în trupurile lor. Pe când, la a 3-a trâmbiță a învierii[17], „au tresărit pământul și cerul de frică și s-au sculat morții din morminte ca într-o clipită de ochi”[18]. Și Sfântul Nifon a văzut că erau mai mulți oameni înviați decât suprafața pământului: „covârșeau oamenii țărâna pământului, cum stăteau ei pe pământ”[19]. „Iar Îngerii coborau din cer cete-cete, ca o ploaie felurită, la tronul pregătirii, strigând cu putere: «Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot, plin este tot pământul de frică și cutremur!»”[20].

Și dacă așa arată Îngerii lui Dumnezeu, așa vom arăta noi la Judecata Lui: „din mulțimea morților înviați dintr-odată, din mijlocul lor, unii au fulgerat ca soarele și au fost răpiți pe nori în văzduh, grăbindu-se întru întâmpinarea Judecătorului, iar cei mai mulți au rămas jos, nefiind răpiți, și plângeau cu amar, ca unii care nu au fost învredniciți să fie răpiți, și era amarnică întristarea și durerea sufletelor lor. Dar au plecat genunchiul înaintea Judecătorului și iarăși s-au ridicat. [Și] după ce Marele Judecător a șezut pe tronul pregătirii, a stat în jurul Lui toată Puterea cerurilor cu multă frică și cutremur. Toți cei care au fost răpiți pe nori întru sfânta întâmpinare a Dreptului Judecător, toți au fost duși de-a dreapta”[21] Sa. Pentru că Sfinții și Îngerii Lui vor fi veșnic împreună[22]. Și Sfântul Nifon descrie aici pe larg cine sunt moștenitorii Împărăției lui Dumnezeu, pe care el i-a văzut în vedenie sa de două săptămâni[23].

De aceea, iubiții mei, cu ei, cu toți Sfinții și Îngerii lui Dumnezeu trebuie să fim și noi! Pentru că ei sunt membrii Împărăției lui Dumnezeu, acolo unde vrem să ajungem și noi. Și dacă vrem să ajungem la ei, atunci trebuie să fim de aici împreună cu ei. Trebuie să fim de aici credincioși, iubitori, ajutători, smeriți, simpli, lucrând toată curăția și sfințenia, ajutați fiind de Sfinții și de Îngerii lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu ne călăuzește mereu în viața cu Sine prin cei ai Lui, pentru ca să ne împrietenim dumnezeiește cu ei. Și, fiind cu ei încă de aici, vom fi veșnic cu ei, lăudându-L neîncetat pe Dumnezeul mântuirii noastre, pe Cel care ne călăuzește pe noi spre tot adevărul, spre toată pacea, curăția și sfințenia Lui. Amin!

---

[1] Începută la 7. 55, în zi de joi, pe 3 noiembrie 2022. Soare, 14 grade, vânt de 2 km/ h.

[2] Viața Sfântului Nifon al Constanțianei, cu trad. din lb. gr. bizantină de Monahia Parascheva Enache, cu introd., note, bibliografie, indici și ed. îngrijită de Pr. Dragoș Bahrim, în col. Teologie Bizantină, vol. 3, Ed. Doxologia, Iași, 2022, p. 114-115.

[3] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Valea_lui_Iosafat.

[4] Viața Sfântului Nifon al Constanțianei, ed. cit., p. 115.

[5] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Arhanghelul_Mihail.

[6] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Arhanghelul_Gabriel.

[7] Filocalia românească, vol. 3, trad. din gr., introd. și note de Preotul Profesor Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMO, București, 2009, p. 72. [8] Idem, p. 375.

[9] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Scrieri, partea a II-a. Scrieri și Epistole hristologice și duhovnicești, cu trad. din gr., introd. și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, în col. PSB, vol. 81, Ed. IBMBOR, București, 1990, p. 187. [10] Idem, p. 188.

[11] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, trad. din gr., introd. și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMBOR, București, 1983, p. 279.

[12] Idem, p. 281.

[13] Viața Sfântului Nifon al Constanțianei, op. cit., p. 119-120.

[14] Idem, p. 122-124. [15] Idem, p. 124. [16] Idem, p. 125. [17] Ibidem. [18] Idem, p. 126. [19] Ibidem. [20] Ibidem.

[21] Idem, p. 126-127. [22] Idem, p. 130-139. [23] Idem, p. 142.