Predică la Duminica a XXV-a după Cincizecime [2022]
Iubiții mei[1],
în Evanghelia Sfinților Arhangheli de marți, Domnul ne-a revelat faptul că Satanas a căzut din cer ca fulgerul [ὡς ἀστραπὴν][Lc. 10, 18, BYZ]. Iar prin evanescența fulgerului, Domnul ne-a spus că el și-a pierdut strălucirea lui și a devenit potrivnic al Domnului. Căci a căzut din slava lui Dumnezeu datorită alegerii sale libere, pentru că nimic nu îi lipsea.
În Evanghelia de azi [Lc. 10, 25-37], care prefațează Postul Nașterii Domnului, cel căzut între tâlhari [Lc. 10, 30, BYZ] e omul jefuit de către demoni. Căci acești tâlhari ne dezbracă pe noi de slava lui Dumnezeu în momentul când ne fac să păcătuim. Iar păcatele noastre sunt propriile noastre răni interioare, care ne fac să bolim de moarte. Și cine se rănește de moarte prin păcatele sale nu se poate vindeca de unul singur. E nevoie să vină Cel Preamilostiv la noi pentru ca să ne lege rănile noastre [Lc. 10, 34].
Și legarea rănilor înseamnă iertarea păcatelor noastre în Dumnezeiasca Taină a Mărturisirii. Iar în Dumnezeiasca Taină a Maslului, noi suntem unși cu ulei sfânt spre vindecarea sufletului și a trupului nostru, pe când în Dumnezeiasca Taină a Euharistiei, noi bem vinul mântuirii, adică Sângele Domnului, și mâncăm Sfântul Lui Trup. Căci Samaritisul cel milostiv a venit spre el cu milă „și S-a apropiat [și] i-a legat rănile sale [καὶ προσελθὼν κατέδησεν τὰ τραύματα αὐτοῦ], turnând ulei și vin [ἐπιχέων ἔλαιον καὶ οἶνον]” [Lc. 10, 34, BYZ] peste ele.
Întâi Mărturisirea sacramentală a păcatelor noastre, apoi Maslul vindecării, după care Euharistia mântuirii. Căci Dumnezeieștile Taine ale Bisericii au legături interioare între ele și toate ne vindecă și ne întăresc în viața de sfințenie. Căci nu ne putem vindeca interior fără Dumnezeu și nici nu putem spori în sfințenie fără El. Pentru că numai viața cu El înseamnă continua noastră împlinire interioară.
Iar Domnul a luat neamul omenesc cel căzut și l-a pus pe dobitocul Său [Lc. 10, 34, BYZ], numind aici dobitoc însăși asumarea umanității Sale în persoana Sa cea veșnică. Pentru că aici, prin dobitoc, El arată în mod tainic că umanitatea Sa este cu totul ascultătoare dumnezeirii Sale, după cum animalul nostru de povară ne ascultă în toate treburile noastre. Iar Domnul ne poartă în Sine, prin asumarea umanității Sale, pe noi toți, pentru că ne-a dus la Hanul Său, la Biserica Sa, și în Biserica Sa ne poartă de grijă tuturor [Ibidem].
Pandohionul [πανδοχεῖον] Său e Biserica Sa. Iar πανδοχεῖον [Lc. 10, 34, BYZ] e format din παν [tot] și δοχή [primire] și înseamnă primirea tuturor. Unde? La Cina Domnului! Pentru că orice om poate intra în Biserică prin Botez și poate să se împărtășească cu Domnul în mod euharistic. Iar Domnul, folosindu-l aici pe πανδοχεῖον, ne-a spus că toți suntem primiți la Hanul Său, la Masa Lui, în Biserica Sa, pentru ca să ne hrănim duhovnicește cu El Însuși. Pentru că Domnul Se dă pe Sine Însuși pentru noi, ca să fie veșnic cu noi în adâncul ființei noastre. Și de aceea El e comunional cu noi, e intimul nostru, pentru că, prin slava Lui, El e în noi înșine.
Cine e hangiul [πανδοχεύς] Bisericii [Lc. 10, 35, BYZ]? Este ierarhia sacramentală a Bisericii! Pentru că Episcopilor, Preoților și Diaconilor, Domnul le-a dat cei doi dinari ai Revelației dumnezeiești [Ibidem]. Lor le-a dat Dumnezeiasca Scriptură și Dumnezeiasca Tradiție a Bisericii, pentru ca să le cunoască, să le aprofundeze, să le apere și să le propovăduiască tuturor. Pentru că revelația dumnezeiască e comoara Bisericii și ea e înțeleasă și trăită în Biserica slavei Sale.
Tocmai de aceea, fiecare dintre noi trebuie să ne desăvârșim în credința și în viața Bisericii, pentru ca să putem să vorbim despre viața cu Dumnezeu și despre teologia Lui cea mântuitoare. Și scopul vieții noastre e să cunoaștem voia lui Dumnezeu cu noi și să o trăim ca pe conținutul interior al vieții noastre. Fiindcă voia Lui trebuie să devină voia noastră. Și când voia Lui devine voia noastră, noi trăim libertatea cea duhovnicească, libertatea sfințeniei, adică marea libertate interioară a celor care fac voia lui Dumnezeu.
Căci atunci când ești gâtuit de către patimi, nu te simți liber, ci încorsetat în robia lor. Dar când faci voia lui Dumnezeu, atunci simți că ești tot mai liber interior, pentru că te împlinește binele lui Dumnezeu. Și binele lui Dumnezeu ne împlinește pentru că el este adevărata viață a omului. Și, făcând binele Lui, și slava Lui este în noi, pentru că ea consimte cu viața care e înrădăcinată în voia lui Dumnezeu.
Și Domnul i-a cerut hangiului Bisericii, adică Preoților Săi, să aibă grijă de noi [Lc. 10, 35]. Pentru că Slujitorii lui Dumnezeu poartă grijă de viața noastră duhovnicească. Și El îi va răsplăti pe toți aceia care poartă grijă de mântuirea oamenilor [Ibidem]. Pentru că a te îngriji de mântuirea oamenilor înseamnă a te îngriji de împlinirea lor interioară și, implicit, de împlinirea voii lui Dumnezeu cu oamenii.
– Atunci, pentru ce a dat Domnul acest exemplu mistic, prin care a vorbit concentrat despre lucrarea Lui cu noi?
– Pentru ca să-l mustre pe cel care se îndrepta pe el însuși în cuvinte [Lc. 10, 29]! Pentru ca să îi spună că omul nu se îndreaptă prin cuvinte goale, prin închipuiri de sine, prin minciuni, ci prin faptele evlaviei sale. Căci orice am spune despre noi, fără fapte, e nimic. Dar când avem faptele credinței în noi înșine, atunci putem tăcea, pentru că ele vorbesc despre noi cu putere multă.
Și când omul a recunoscut că mila contează, Domnul i-a poruncit: „Mergi și fă [și] tu asemenea [Πορεύου καὶ σὺ ποίει ὁμοίως]!” [Lc. 10, 37, BYZ]. Pentru că a avea milă înseamnă a arăta milă oamenilor. Căci omul milos, bun, iubitor se manifestă ca atare. Fiindcă nu suntem buni pentru că doar vrem să fim buni, dar fără să facem nimic pentru oameni, ci suntem buni tocmai pentru că ne manifestăm mereu ca oameni buni cu toți. Continua manifestare a bunătății noastre ne păstrează în bunătate, după cum continua rugăciune ne face oameni rugători. Fiindcă faptele bune pe care le facem, acelea sunt cele care ne fac să fim oameni duhovnicești.
Și Domnul ne cere să fim mereu buni, milostivi, rugători, înțelegători cu oamenii. El voiește să înțelegem neputințele lor și să îi ajutăm și când le e greu și când le e bine. Căci atunci când ți-e bine ai nevoie de sfaturi pentru o viață bună, iar atunci când ți-e greu, ai nevoie de înțelegere și de ajutor. Și mereu îi putem ajuta pe oameni dacă îi sfătuim, dacă ne rugăm pentru ei, dacă îi ajutăm în tot ceea ce fac.
Începe postul marți, pe 15 noiembrie 2022, și începe cu mila lui Dumnezeu față de noi. Căci noi ne pregătim cu post, cu rugăciune, cu priveghere și cu milostenie pentru a prăznui și a retrăi nașterea Domnului. Fiindcă avem nevoie să ne trezim, să fim mereu treji în tot ceea ce facem și tot mai sinceri și mai simpli în noi înșine. Căci atunci când omul e vesel, când se bucură, nu trebuie să îi știi limba ca să înțelegi că se bucură, pentru că toată ființa lui e plină de bucurie. La fel, când omul e trist, când plânge, când e supărat, nu trebuie să știi cine e și de unde e ca să îl compătimești, ci trebuie să te manifești uman față de el: cu bunătate și cu delicatețe.
Vedem online milioane de chipuri, de fețe, de siluete, de persoane. Din toate locurile și din toate țările. Și fără să știm cine sunt și cum trăiesc, vedem diferențele dintre ei. Pentru că trăirile oamenilor se văd pe fețele lor, pe trupurile lor, în mișcările lor. Și ne simțim uniți cu toți aceștia, pe care îi vedem în viața de zi cu zi și în online, pentru că toți suntem oameni, toți suntem frați, toți suntem creați de același Dumnezeu. Iar îmbătrânirea noastră pe pământ, continua noastră îmbătrânire, maturizare, înțelepțire, ne dă să înțelegem că avem de învățat de la orice om și că putem purta un dialog onest cu orice om. Pentru că avem multe lucruri în comun cu fiecare în parte.
Căci, iubiții mei, Domnul S-a întrupat și S-a făcut Prunc, pentru ca să privim cu atenție pe orice om, de la clipa zămislirii lui în pântece și până în clipa când îl acoperim cu pământ. Întreaga priveliște a vieții omului e școala noastră de înduhovnicire. Pentru că înțelegem în fiecare secundă că omul e purtat de Dumnezeu spre împlinirea lui, dar numai cu acordul continuu al acestuia. Pe fiecare clipă acceptăm să facem voia lui Dumnezeu și El lucrează în noi toți pe măsura acceptării Lui. Tocmai de aceea, înduhovnicirea continuă a noastră, prin plecarea voii noastre în fața lui Dumnezeu, e o frumusețe asumată în mod continuu. Înfrumusețarea noastră duhovnicească e o frumusețe asumată în fiecare clipă. Și când ne asumăm viața sfântă, noi ne asumăm viața Bisericii, adică viața lui Hristos Dumnezeu, Care S-a făcut Prunc, pentru ca noi să ne umplem mereu de curăția vieții Sale celei veșnice. Amin!
[1] Începută la 11. 45, în zi de miercuri, pe 9 noiembrie 2022. Soare, 14 grade, vânt de 3 km/ h.