Predică la Duminica a XXX-a după Cincizecime [2022]

Iubiții mei[1],

mai înainte de Evanghelia de azi [Lc. 18, 18-27], de Evanghelia împlinirii poruncilor lui Dumnezeu, Domnul ne-a chemat să fim fiii Lui duhovnicești. Pentru că El a zis: „Lăsați copiii să vină către Mine [Ἄφετε τὰ παιδία ἔρχεσθαι πρός Με] și nu-i opriți pe aceștia [καὶ μὴ κωλύετε αὐτά]! Căci asemenea acestora este Împărăția lui Dumnezeu [τῶν γὰρ τοιούτων ἐστὶν ἡ Βασιλεία τοῦ Θεοῦ]. Amin zic vouă [Ἀμὴν λέγω ὑμῖν], cine nu are să primească Împărăția lui Dumnezeu precum copilul [ὃς ἐὰν μὴ δέξηται τὴν Βασιλείαν τοῦ Θεοῦ ὡς παιδίον], nu are să intre întru ea [οὐ μὴ εἰσέλθῃ εἰς αὐτήν]” [Lc. 18, 16-17, BYZ].

Iar când m-am umplut de slava lui Dumnezeu și de certitudinea Lui la vârsta de 12-13 ani, îmi dau seama acum de acest lucru, așa am trăit intrarea Lui în viața mea: ca un copil ascultător, care Îl crede cu totul pe Domnul său. Ca un copil care nu pune la îndoială niciun cuvânt al Domnului. De aceea, nu am cerebralizat niciodată credința, nu am intelectualizat-o, nu am făcut din ea un sistem închis de adevăruri care n-are de-a face cu intimitatea cu Dumnezeu, ci, dimpotrivă, am văzut-o ca pe o fereastră larg deschisă spre întâlnirea cu Dumnezeul mântuirii mele. Pentru că ceea ce stă scris în Dumnezeieștile Cărți ale Bisericii lui Dumnezeu este o cale sfântă spre întâlnirea reală, actuală, intimă cu Dumnezeul mântuirii noastre.

Și pentru că nu L-am înlocuit niciodată pe Dumnezeu cu Dumnezeiasca Sa Scriptură, așa cum face lumea protestantă, sau cu un om, așa cum face lumea romano-catolică, care îl pune pe Papă în centrul lumii, tocmai de aceea am văzut întreaga viață a Bisericii ca pe o întâlnire preaminunată cu Dumnezeul nostru treimic, pentru că El este prezent în Biserica Lui prin slava Sa cea veșnică. Adică am văzut și văd cu ochi de copil credincios, cu ochii celui care crede tot cuvântul Lui, pentru că toate ale Lui sunt adânc negrăit.

Tocmai de aceea, mă interesează voia lui Dumnezeu cu noi, ce voiește El de la noi și nu ce voiesc oamenii. Sunt avid de luminarea lui Dumnezeu și de simțirea Lui în toate ale Sale și de vederea Lui întru slava Sa. De aceea, am apetență pentru tot cel care trăiește în mod real cu Dumnezeu, pentru tot cel care experiază viața cu El și poate să ne vorbească în mod actual, în termeni proprii, despre relația lui mântuitoare cu Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu Se revelează în mod real în viața noastră și ne călăuzește întru toate pe calea îndumnezeirii noastre.

Și pentru că am privit cu ochi sinceri, totali, Biserica lui Dumnezeu, n-am fost niciodată de partea celor care profită, la modul nesimțit, de demnitatea lor eclesială. Pentru că Biserica nu e în noi și între noi pentru ca să ne îmbogățim, să ne fudulim, să ne eternizăm aici, ci pentru ca să ne sfințim pentru viața veșnică cu Dumnezeu. Biserica este pentru a ne dezbrăca de tot gândul cel trupesc, cel grosier, cel plin de încredere în sine, pentru a ne umple de cugetarea plină de slava lui Dumnezeu. Iar cugetarea de la Dumnezeu, gândirea de la Dumnezeu, e gândirea pe care o avem în urma experiențelor reale cu Dumnezeu.

Pentru că rolul revelării lui Dumnezeu în viața noastră e să ne învețe să gândim și să trăim dumnezeiește. Toată simțirea și trăirea plenară a slavei lui Dumnezeu în Biserica Sa e pentru a ne pregăti pentru veșnicia cu Dumnezeu. De aceea, dacă vii cu ochi de copil, dacă vii cu toată sinceritatea și te rogi și Îi cânți lui Dumnezeu și citești cele despre El, ai parte de multe revelări ale Lui în viața ta. Pentru că El ni Se arată în multe feluri și tot timpul ca să ne învețe cele despre Sine, iar împlinirea noastră este enormă, e totală. Căci El ne învață cele ale Sale, ne învață pe acelea care confirmă cărțile Dumnezeieștii Tradiții. Ceea ce au trăit Sfinții, începi să trăiești și tu, oricare ai fi, pentru că El ne vrea pe toți Sfinți ai Lui și ni Se descoperă la toți pe măsura copilăriei noastre interioare, a sincerității cu care venim la El.

Lăsați copiii să vină la Mine, căci sinceritatea lor totală e a celor care moștenesc Împărăția lui Dumnezeu! Pentru că tot cel care e copil sincer în inima sa intră în Împărăția lui Dumnezeu încă de acum, din clipa de față, pentru că poate simți și vedea pe cele ale lui Dumnezeu. Și pentru că le vorbise despre cum trebuie să fie în adâncul lor, despre cum trebuie să fie ei copii ai lui Dumnezeu, atunci când a venit arhonul [ἄρχων] [Lc. 18, 18, BYZ], stăpânitorul, și a întrebat ce să facă pentru viața veșnică [Ibidem], tocmai a confirmat că nu înțelesese cuvintele Sale. Căci El tocmai vorbise despre cum se intră în Împărăția Lui: cu minte și viață de copil, adică de om curat, care crede toate, nădăjduiește toate și Îl iubește mai presus de toate pe Dumnezeu.

Adesea am fost etichetat naiv, fără experiență de viață, pentru că eu mă încred în oameni, în cuvintele lor. Îi cred pe cuvânt și cred în ei, în ce pot ei să facă, mai mult decât cred ei în ei înșiși. Pentru că văd adâncul lor, ce pot face ei, dacă ar fi oamenii lui Dumnezeu, dacă ar fi serioși cu viața și cu mântuirea lor. De aceea, eu nu mă încred în oameni pentru că nu îi văd în adâncul lor, ci pentru că, fără încrederea în oameni, nu putem să întoarcem la voia lui Dumnezeu pe nimeni. Cred în oameni pe baza vederii lor. Și cred în ei, pentru că văd potențele reale din ei, văd harul lui Dumnezeu în ei, văd ce minuni de oameni ar putea fi. Și de aceea vorbesc cu impostorii religioși la fel după cum vorbesc și cu credincioșii lui Dumnezeu. Pentru că impostorii, în primul rând, au nevoie de adevăr, de prietenie, de dragoste, pentru ca să înțeleagă că viața de pervers religios nu te duce în Împărăția lui Dumnezeu.

Da, poți să mimezi că ești omul lui Dumnezeu, poți ajunge notoriu în Biserică, te poți căpătui, lumea îți poate umple conturile și tu să stai, râzând de ei în sinea ta, de cât de proști sunt cu toții. Dar averea ta e de Iad! Averea ta, care minimalizează oamenii și care desconsideră voia lui Dumnezeu cu tine, e o avere de loser, de ratat spiritual. Pentru că, în loc să fii un copil în relația cu oamenii, un om sincer și bun, tu ai ales să fii un șarlatan religios, care își cumpără Iadul cu cuvintele lui Dumnezeu pe buze.

Nu, arhonul nu a împlinit niciodată poruncile lui Dumnezeu! Pentru că împlinirea poruncilor e duhovnicească și nu trupească. Poruncile lui Dumnezeu te simplifică continuu, te fac plin de copilărie sfântă, de nevinovăție, de curăție, de sfințenie. Poruncile lui Dumnezeu te fac intimul lui Dumnezeu. Iar dacă el a preferat bogăția [Lc. 18, 23] în locul vieții cu Dumnezeu [Lc. 18, 22], n-a avut de-a face niciodată cu Dumnezeu. Pentru că poruncile Lui te duc la El și nu la tine. Poruncile Lui te dezvață de tine, pentru că te fac precum e El. Și când ești ca El în inima ta, atunci Îi urmezi Lui în tot ceea ce îți va porunci ție.

De aceea, când discuția a ajuns iarăși la curăția interioară, când a ajuns iarăși la copilăria duhovnicească a omului credincios, Domnul le spune același lucru: „Căci mai ușor îi este cămilei să intre [Εὐκοπώτερον γάρ ἐστιν κάμηλον εἰσελθεῖν] prin urechile acului [διὰ τρυμαλιᾶς ῥαφίδος] decât [ca] cel bogat să intre [ἢ πλούσιον εἰσελθεῖν] întru Împărăția lui Dumnezeu [εἰς τὴν Βασιλείαν τοῦ Θεοῦ]” [Lc. 18, 25, BYZ].

Aici, în cazul nostru, omul era bolnav de avere. Dar poți să fii bolnav de curvie, de alcool, de droguri, de tutun, de erezie, de hoție, de duplicitate. Cel bogat în curvie sau în erezie e la fel de neintrabil în Împărăția lui Dumnezeu ca cel bogat în infatuare, în nesimțire, în mitomanie. Acolo unde Domnul a pus adjectivul bogat [πλούσιον] [Lc. 18, 25, BYZ], dumneavoastră puneți-vă patimile și veți afla motivul pentru care nu sunteți buni pentru Împărăția lui Dumnezeu! Căci oricine e bogat în păcat e impropriu Împărăției lui Dumnezeu. Dar cine e bogat în adevăr, în curăție și în sfințenie, acela e copilul lui Dumnezeu și le vede pe toate cu ochi curați, pentru că e moștenitorul Împărăției Sale.

Și toate sunt cu putință la Dumnezeu [Lc. 18, 27, BYZ]! Pentru că El poate să îi mântuie pe toți cei păcătoși, pe absolut toți. De aceea, ne cere să nu judecăm pe nimeni, să nu punem pe nimeni la index, să nu credem despre nimeni că nu se poate mântui, pentru că orice om se poate mântui. Căci se poate întoarce oricând și poate să facă voia lui Dumnezeu cu el.

Și pentru aceasta, noi trebuie să fim sinceri cu cei păcătoși, spunându-le adevărul despre ei și despre voia lui Dumnezeu cu ei. Căci asta înseamnă să fii sincer cu oameni: să le vorbești despre ceea ce au nevoie cu adevărat. Trebuie să le spui adevărul lui Dumnezeu. Iar adevărul Lui încolțește într-un mod paradoxal de fiecare dată în inima omului. Pentru că omul trebuie să se lupte cu multe minciuni în inima lui până acceptă voia lui Dumnezeu. Trebuie să renunți la multe gânduri și fapte rele, păcătoase, pentru ca să fii copilul lui Dumnezeu. Dar gustul pentru adevăr, pentru viața curată, vine din propovăduirea voii lui Dumnezeu, din revelarea lui Dumnezeu față de noi.

De aceea, în fiecare zi liturgică, în fiecare zi a Bisericii, noi Îi slujim lui Dumnezeu, dar ne și luminăm continuu pentru a-I sluji Lui. Învățăm cum trebuie să ne schimbăm interior în mod continuu. Dar, pe măsură ce ne schimbăm viața, tot modul nostru de a gândi se schimbă în mod imediat. Sunt uluitoare, sunt dumnezeiești schimbările din viețile oamenilor credincioși! Mereu sunt alții, mereu sunt noi, mereu sunt proaspeți duhovnicește. Căci ce au fost, nu mai sunt, pentru că sunt mereu noi. Și această noutate continuă din viața noastră ne umple de multă libertate sfântă. Pentru că poți să privești obiectiv în trecutul și prezentul tău, văzând foarte bine schimbările din viața ta.

Căci dacă un lucru anume nu ne duce la Dumnezeu nu e bun pentru noi. Dar dacă ne duce la El, atunci e un lucru foarte bun pentru noi, care trebuie permanentizat în viața noastră.

Când am ajuns la Corabia, mi-am adus aminte de copiii de la orfelinat, care ne cereau de mâncare prin gard, dar și să îi luăm acasă, să îi înfiem. I-am introdus în mod transfigurat în primul meu roman, în Păsări spre cer, pe care încă nu l-am publicat. Dar atunci, la 18 ani, când eu eram încă Dorin Streinu, adică un dor străin de lumea asta, m-au impresionat enorm. Mi s-a zdrobit inima văzându-i, pentru că mi-am dat seama că, dacă nu ar fi fost bunicii mei, aș fi putut fi și eu al nimănui. Căci, uneori, e de ajuns doar un mic eveniment neașteptat pentru ca să ajungi pe drumuri. Și numai mila lui Dumnezeu ne scapă de moarte, de boală, de sărăcie, de singurătate…O enormă milă a lui Dumnezeu cu noi, care ar trebui să ne cutremure mereu și să ne schimbe dumnezeiește.

Căci, după cum citim în Dumnezeiasca Evanghelie, cea împătrită, a Bisericii, Domnul S-a întâlnit cu tot felul de oameni în Israil, dar puțini au văzut cu adevărat că ei s-au întâlnit cu Dumnezeu pe stradă. El era în fața lor, dar puțini L-au înțeles, L-au văzut, L-au crezut! Iar astăzi lucrurile stau la fel. Pentru că eu mă bucur cu Dumnezeu și vorbesc cu El neîncetat, dar oameni fără de număr nu cred că El există. Și nu există pentru ei, pentru că nu și-au deschis inima, precum un copil, ca să stea înaintea Lui. Căci oricui își deschide inima spre cunoașterea lui Dumnezeu, El i Se revelează acestuia. Pentru că nu există om, care L-a căutat pe El, și El să nu i Se reveleze pe Sine. Căci Dumnezeu e avid de mântuirea noastră, venind imediat la cel care Îl caută.

Iar dacă mulți mor necredincioși, gândiți-vă la acest fapt: că acești oameni nu s-au gândit nici măcar o secundă la El. Nu s-au gândit serios niciodată la existența Lui. Pentru că, dacă și-ar fi pus problema credinței pe viață și pe moarte, ei ar fi devenit oameni foarte credincioși. Căci El li S-ar fi arătat lor. Dar pentru că nu și-au pus problema la modul fundamental, tocmai de aceea s-au ratat ca oameni. Pentru că nu s-au împlinit în viața lor în relația cu Dumnezeu.

Așadar, iubiții mei, precum copiii, precum copiii sinceri și iubitori, mergem și noi spre peștera unde S-a născut Domnul! Mergem cu pași interiori spre Bitleem [Βηθλεὲμ] [Mt. 2, 1, BYZ], spre בֵּית לֶחֶם [Bet Lehem], spre Casa Pâinii[2]. Căci acolo S-a coborât pentru noi Pâinea de la Dumnezeu, Cea care dă viață lumii [In. 6, 41, 27, BYZ]. Și cu toate că O avem mereu pe Sfintele Mese ale Bisericilor, Pâinea de la Dumnezeu ni se pare nerelevantă. Căci de aceea nici nu venim să ne împărtășim cu Domnul: pentru că nu credem că primim prin El viața veșnică.

Dar, de când L-am cunoscut pe Domnul, El, Pâinea noastră cea de toate zilele, e mâncarea mea preferată, e mâncarea esențială a vieții mele. Pentru că o mănânc pe ea mai întâi de toate, o mănânc pentru ca să mă umplu de viața Lui și pentru ca să Îl am în mine pe Domnul meu, pe Cel care e mereu cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, intimizându-mă și pe mine cu Ei. Pentru că mâncarea trupească mă ține în viață, dar adevărata Mâncare, cea care mă face cu totul viu și bucuros, este Domnul slavei. El e bucuria, pacea, înțelepciunea, curăția și sfințenia mea. El e credința mea tare, nădejdea mea fără preget, e dragostea mea veșnică. El e viața mea de zi cu zi și viața mea veșnică, pentru că pe toate le trăiesc cu Dumnezeu Atotțiitorul.

Iar dacă venim și ne mărturisim Domnului și ne umplem de viața Lui, împărtășindu-ne cu El, avem praznic adevărat. Dacă suntem cu El, prăznuim, dacă nu suntem cu El, facem shopping și petrecem. Dar dacă prăznuiești, atunci trăiești cu adevărat, pentru că Dumnezeu e în tine și cu tine, merge cu tine pe cale și stă cu tine la masă, locuiește cu tine, pentru ca să te bucure neîncetat. Amin!


[1] Începută la 16. 36, în zi de duminică, pe 20 noiembrie 2022. Afară plouă în pace, darul Preacuratei Stăpâne pentru noi, 10 grade, vânt de 3 km/ h.

[2] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Bethlehem.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *