Despre Teza Doctorală a Părintelui Nicolae Moșoiu [1]
[Pr. Prof. Dr.] Nicolae Moșoiu, Taina prezenței lui Dumnezeu în viața umană. Viziunea creatoare a Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, Ed. Paralela 45, Pitești, 2000, 314 p. în format PDF.
E vorba de Teza sa Doctorală. Am primit-o de la autor la Craiova, seara, pe 28 noiembrie 2022, prin email și îi mulțumesc Părintelui Nicolae pentru darul său, pentru că doream să o citesc de mult timp. Însă, văd din publicitatea online, că a avut 328 de pagini în foaie, în formatul tipărit[1], dar textul, în formatul primit de către mine, are 314 pagini. Iar autorul mi-a spus că acesta e textul pe care l-a tipărit. Din CVul său aflăm că ea a fost susținută la Sibiu, în 1999, a fost scrisă sub îndrumarea Părintelui Ion Bria și s-a numit: Dezvoltarea teologică în Tradiție. Viziunea părintelui profesor Dumitru Stăniloae. Sinteze moderne și contextul lor[2].
Textul meu nu are paginile prime. Începe cu p. 5. Și între p. 5-10 avem prefața lui Bria. Și autorul, zice Bria, a dezbătut în teza sa trei teme stăniloaesciene: teognosia, forma Bisericii și sobornicitatea deschisă a Bisericii, p. 5. „Teologia…este aluatul care fermentează Tradiția”, p. 6, spune Părintele Bria, în loc să spună că Dumnezeiasca Tradiție este cea care ne învață să gândim teologic. Pentru că noi ne naștem și trăim în Tradiția Bisericii pentru ca să trăim și să gândim teologic. Nu noi producem Tradiția Bisericii, ci noi o moștenim și ne-o asumăm cu evlavie. Iar dacă putem fi creatori în cadrul Tradiției, atunci e pentru că trăim o viață sfântă și gândim teologic.
Orice experiență eclesială are o rațiune teologică, p. 6; „misticul fiind paradigma unei comunități morale duhovnicești care trăiește viața în Hristos”, p. 7. Căci pot exista comunități morale și fără Biserică, dar nu pot exista comunități duhovnicești fără Biserica lui Dumnezeu. Pentru că văzătorii de Dumnezeu ai Bisericii nu trăiesc moral, ci trăiesc dumnezeiește, trăiesc duhovnicește, pentru că sunt plini de slava lui Dumnezeu.
Iar Părintele Bria îmi confirmă afirmația de mai sus împotriva sa, referitoare la viața în Tradiție, pentru că el ne spune: „El [Sfântul Dumitru Teologul] este un mistic, un mistic harismatic, grație căruia teologia devine ancilla [slujitoarea] care slujește aprofundarea și aproprierea Tradiției într-o interpretare proprie generației de astăzi”, p. 9. Pentru că noi, teologii, îi slujim Tradiției Bisericii și nu Tradiția ne slujește nouă. Și noi îi slujim ei prin aceea că ne-o asumăm neîncetat, o aprofundăm continuu și o interpretăm evlavios în termenii zilei.
Bria despre teza lui Moșoiu: „Textul este elaborat cu rigoarea exegetului care sudează textul și contextul, folosind cuvinte frumoase, transparente”, p. 10.
Cartea autorului începe în p. 11 cu Introducerea. Părintele Nicolae Moșoiu se întreabă care sunt sursele și harisma Părintelui Stăniloae, p. 11. Părintele Stăniloae regândește teologia Părinților Bisericii, p. 11. Părintele Dumitru a primit darul rugăciunii în închisoare, p. 12.
Cap. 1 începe în p. 20. O afirmație stupefiantă pentru mine: „în primele secole ale Bisericii nu a existat o theologie ca disciplină metodică sau ca scientia, și prin urmare teologii acestei perioade nu au urmat o metodă dată pentru a ajunge la cunoașterea lui Dumnezeu”, p. 22. Când cunoașterea lui Dumnezeu în primul secol, ca și în secolul al 21-lea al Bisericii, se face prin credință și prin viața ascetico-liturgico-mistică a Bisericii. Așa s-a scris Scriptura Noului Testament, așa a scris Sfântul Dionisios Areopagitul, Sfântul Climis al Romei, Sfântul Irineos al Lyonului și toți ceilalți din primele secole ale Bisericii, cu înțelesul de primele 3 secole. Că la primele 3 se referă Părintele Moșoiu.
Cunoașterea lui Dumnezeu e posibilă prin harul Său, p. 25. Și la Sfântul Climis Alexandrinul, cât și la Sfântul Maximos Mărturisitorul, cunoașterea desăvârșită e a celor desăvârșiți în sfințenie. Autorul spune dimpotrivă: „gnostikos în gândirea Sf. Maxim este în contrast cu cel deținut în cea a lui Clement al Alexandriei, unde cunoașterea perfectă corespunde desăvârşirii, în timp ce la Sf. Maxim cunoașterea corespunde stadiului intermediar”, p. 26, al vieții duhovnicești. Nu știu de unde a tras această concluzie falsă.
Din p. 28, n. 33, se deduce faptul că Sfinții Protopărinți Adam și Eva nu s-au pocăit deloc. Ba da, s-au pocăit! Tocmai de aceea sunt Sfinții Bisericii. Ei s-au pocăit după ce au fost scoși din Paradis, tocmai de aceea apar, în Icoana Învierii Sale, ca Sfinții pe care Hristos Domnul îi scoate din Iad.
„Părintele spune”, p. 30, în loc de „Părintele Dumitru spune”, că despre el e teza. Și e normal să îi repetăm numele de Botez de fiecare dată sau numele de familie. Pentru că numai când rostim numele Părintelui știm despre cine e vorba.
Autorul a intrat ex abrupto în problematica teologică a Părintelui Stăniloae și încearcă să imite, la modul neconvingător, modul lui de a vorbi în scris. De aceea nu simt deloc glasul autorului, personalitatea lui.
Pe de altă parte, mă enervează transliterarea limbii grecești în română, pentru că ea îngreunează citirea fragmentelor autorului din limba greacă.
Citează mult, dar nu concluzionează mai nimic. Iar citările sale sunt mari, de nu mai înțelegi care e rostul lor. Părintele Moșoiu scrie dezlânat și are note de subsol făcute la fel. N-are rigoare în scris, nici glas propriu. Se pierde în modul de a scrie al Părintelui Stăniloae. Până acum a reușit să nu-mi spună nimic coerent.
[1] Cf. https://www.librarie.net/p/20031/taina-prezentei-lui-dumnezeu-n-viata-uman-viziunea-creatoare-a-p-rintelui-profesor-dumitru-st-niloae.
[2] Cf. https://doctorate.ulbsibiu.ro/obj/documents/Dr.NicolaeMosoiuCV.pdf.