Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [7]
Traduceri patristice
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
Cartea I
3. Și alții, iarăși, ale cărora observații erau mai mult practice și raționaliste, au zis că pământul a fost începutul a toate. [Căci el] este centrul cercului ceresc, iar centrul este înaintea cercului. Totuși, alții au spus că universul, în mod evident, nu a fost creat. Și, în mod similar, au spus că tot [ce există] a fost corespunzător [aceluiași principiu]. Și mai sunt cei care au zis fățiș că [venirea întru existență] a fost din întâmplare și cu încuviințarea lui[1]; și că, orice s-a întâmplat, primul [lucru care a căpătat formă] a devenit o parte a lui. Iar alții împart întreg cosmosul în patru elemente și un al cincilea corp, eterul. Ei cred că cele patru elemente sunt așezate sub eter, iar cea mai frumoasă parte a eterului este cerul, și că acesta s-a ivit primul.
Dar urmând ceea ce s-a scris de către Moisis, care L-a văzut pe Dumnezeu, spunem că, întru început, cerul și pământul s-au ivit deodată/ împreună. Și dacă cineva vrea să înțeleagă începutul lucrurilor în cosmos, acela trebuie să priceapă aceasta: al tuturor acestor lucruri și, de asemenea, al celor spirituale, începutul dincolo de început a fost Dumnezeu, care le-a făcut pe toate. Nu din vreun material pre-existent, ci din nimic, El dat la iveală[2] toate creaturile spirituale/ cerești și pe cele materiale.
[Sfântul] Vasilios a cugetat dumnezeiește și a tâlcuit minunat. El a răspuns întrebărilor legate de început[ul lumii] zicând că a fost ceva mai înaintea cosmosului văzut: aducerea întru ființă a puterilor cerești.
1.1. Iarăși, unii dintre cei care nu cugetă ortodox au fost nedumeriți de această afirmație: „Dumnezeu a făcut cerul şi pământul”[3]. Ei au întrebat: „De ce credeți că scriitorul nu a vorbit despre crearea întunericului și a apelor? Și nici despre crearea Duhului, care Se purta peste ele? Apele par să existe înaintea cerului și a pământului, iar întunericul plutește deasupra abisului. Și, mai mult decât atât, dacă întunericul înconjura/ încercuia apele pe atunci, cum se spune că Duhul Sfânt, care luminează toate, Se purta pe deasupra unor asemenea ape[4]? Cum Duhul lui Dumnezeu, Cel dătător de lumină și împreună-Creator [cu Tatăl și cu Fiul], a existat împreună cu întunericul?”.
În răspuns la această obiecție, unii exegeți au oferit următoarea explicație: vorbind despre crearea cerului și a pământului, cu ajutorul acestor două din urmă, scriitorul le-a subînțeles pe toate celelalte între ele.
[1] A universului fizic (un fel de „mama natură” din ziua de azi). Teoria materialistă.
[2] Cu sensul: a adus întru ființă.
[3] Fac. 1, 1.
[4] Acoperite de întuneric.