Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [9]
Traduceri patristice
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
Cartea I
5. Dacă aș dori să aduc de față toate problemele și întrebările slujitorilor bisericești cu privire la creația cea-de-șase-zile, vremea nu mi-ar îngădui. Pentru că, chiar și numai despre ceea ce este numit „abisul/ adâncul” și ceea ce se cheamă „apă”, unii cred că aceste două ape au avut una și aceeași fire, dar alții au zis că aceste două cuvinte nu înseamnă același lucru.
„Deosebirea dintre lucrurile pe care le poartă”, spune un tâlcuitor, „arată deosebirea între cele care poartă. Prima este descrisă ca purtând [deasupra] întunericul, iar cealaltă ca purtând [peste ea] pe Duhul. «Și întuneric», este scris, «era deasupra abisului». Apoi zice: «Și Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apei». Și, de altfel, Profetul amintește mai târziu despre ape de multe ori, numindu-le «ape», «mări», «adunări», «izvoare» și «râuri». Dar nu mai amintește niciodată «adâncul/ abisul».”
6. Și, în adânca și insuflata lor înțelepciune, nu au lăsat să treacă ocazia de a întreba: „De ce «Duhul lui Dumnezeu» a fost scris numai între [elementele din] creația care rămâne? Și, mai ales, de ce s-a zis că Se purta și nu că Se odihnea?”.
Iar, ca [să dea un] răspuns către cei care au zis că Duhul care Se purta pe deasupra apei era Duhul Sfânt, unii au fost în încurcătură. „Atunci unde este [menționată] crearea aerului, care este unul dintre cele patru elemente? Și dacă acceptăm”, au zis ei, „că Duhul [acesta] este Preasfântul și necreatul Duh al lui Dumnezeu, atunci [, în privința celor materiale,] Dumnezeiasca Scriptură ne învață pe noi despre crearea unui singur element, pământul, și nu despre patru. Crearea și numele focului nu sunt amintite deloc. De asemenea, crearea abisului/ adâncului[1] nu este de găsit. Iar lumina nu este socotită împreună cu ele[2]”. În acest fel au vorbit cunoscătorii despre aceste lucruri.
7. Și același a zis mai departe: „Dacă Dumnezeu arată [aici] facerea creației văzute, ar fi fost necesar ca El să construiască cerul văzut[3] – nu și pe cel nevăzut – împreună cu pământul”.
Dar El le-a tăinuit pe amândouă în nevedere – primii gemeni născuți ai creației, ambele [ceruri, cel văzut sau material și cel nevăzut sau spiritual] fiind mai presus de lucrurile cele de jos –, atunci când a arătat pământul [înfășurat] într-o perdea plutitoare de ape, ca și cum ar fi fost [introdus] într-un cristal tăiat.
Ceea ce, în mod dureros[4], dă naștere încă unei probleme, și nu una ușoară: lucrurile de dedesubt au fost ascunse de cele de deasupra. Căci „pământul”, zice, „era nevăzut și fără formă”[5]. Un hotar le-a despărțit pe ele, ca o perdea/ cortină/ catapeteasmă. [Aceasta] oprea creația de dedesubt să vadă/ să contemple lucrurile de deasupra; și, la fel, le împiedica pe cele de deasupra să cerceteze creația de dedesubt[6].
Prima, cerul strălucitor al puterilor îngerești era ca o oglindă dumnezeiască așezată mai înainte, oglindind și reflectând dumnezeieștile grinzi ale ceea ce fusese creat, pentru a lumina și a face să strălucească lucrurile de dedesubt. Pe de altă parte, pământul era sub apă[7]. Nu era în stare, nedespovărat, să vadă cu ochi duhovnicești de Dumnezeu trimisa rază pogorându-se la el de sus.
[1] Se referă la faptul că „adâncul/ abisul” este menționat, este de înțeles că a fost creat de Dumnezeu, dar nu se vorbește precis despre cum El l-a adus întru ființă, și, astfel, în centrul relatării rămâne numai pământul și cum a fost el dezvăluit de sub ape.
[2] Cu pământul și cu apa.
[3] Adică să fi fost descrisă și crearea cerului văzut, material.
[4] Pentru noi, care ne chinuim să înțelegem dumnezeieștile cuvinte și enunțuri din Sfânta Scriptură, pentru că, de departe, nu e o carte pe care s-o iei în mână, s-o citești și s-o înțelegi imediat ca pe un text banal, ci e nevoie de multe dureri și chinuri ale minții și ale sufletului pentru a o înțelege, de multă nevoință duhovnicească. Dumnezeu a lăsat-o astfel, pentru ca oamenii să nu o înțeleagă decât aflându-se într-o relație vie cu El, în interiorul Bisericii Lui și al Sfintei Tradiții, iar nu prin simpla lectură rațională, așa cum pretind protestanții și neoprotestanții.
[5] Fac. 1, 2. Editorii menționează, în această notă, că „ἀόρατος” poate fi tradus și ca „nevăzut” sau „invizibil”, dar și ca „nevăzător” [care nu poate să vadă].
[6] Se poate observa sensul în care Sfântul Anastasios tâlcuiește facerea lumii, descoperind la tot pasul, în cele spuse în Sfânta Scriptură, profeții despre Hristos și despre viața veșnică, chiar și în zidirea universului material. Astfel, se înțelege cu mult mai bine motivul pentru care Dumnezeu a creat lumea în șase zile, nu pentru că nu ar fi putut să o aducă în ființă pe toată deodată, ci ascunzând semnificații mistice și taine negrăite în acest fel de a zidi lumea, dar care sunt foarte greu sau imposibil de priceput fără o vedere și înțelegere duhovnicească a lor.
[7] Cf. Fac. 1, 9.