Predică la Nașterea Domnului [2022]

Iubiții mei[1],

Cea plină de har, Născătoarea de Dumnezeu, Pururea Fecioară Maria, este cerul [οὐρανός] rațional care ni L-a născut nouă pe Soarele dreptății [τὸν Ἥλιον τῆς δικαιοσύνης][2]! Pe Soarele care ne luminează pe noi spre înțelegerea cea dumnezeiască și Care ne încălzește pe noi în mod deplin și Care ne umple de iubirea Sa cea dumnezeiască.

– Și de ce Hristos Dumnezeu e numit Soarele dreptății?

– Pentru a ni se arăta faptul că El ne luminează în mod deplin, ne luminează întreaga noastră ființă cu slava Lui, pentru ca noi să trăim în dreptatea Lui, adică în curăție și sfințenie. Pentru că atunci când trăiești drept, când trăiești și călătorești pe calea mântuirii dimpreună cu Dumnezeu, atunci ești luminat de Dumnezeu în fiecare zi cu slava Lui. Fiindcă El te învață pe cele care îl sfințesc pe om.

Și e cu totul drept ca El să ne învețe pe noi toate cele ale mântuirii noastre, pentru că El ne-a făcut și El ne călăuzește și El ne mântuie pe noi în fiecare clipă a vieții noastre. De aceea, toți câți suntem ai Lui, Îl cunoaștem pe El întru lumina Lui cea veșnică, pentru că El e Soarele nostru Cel veșnic. Însă, El, Soarele cel veșnic al dreptății, Care este Cuvântul cel mai înainte de timp [τὸν προαιώνιον Λόγον][3], Cel născut din Tatăl și întru Care Se odihnește Duhul Sfânt, Se naște în peșteră în mod de negrăit [ἀπορρήτως][4], pentru ca să vorbească cu noi în termeni umani: în gesturi și în cuvinte. Și tocmai pentru că nu puteam să privim la El din cauza slavei Sale celei de necuprins, El Se face Prunc, Se micșorează până la noi, pentru ca noi să învățăm, prin smerenia Lui cea copleșitoare, dar dimpreună cu El, ce înseamnă să creștem continuu în relația cu Dumnezeu.

Pentru că în relația cu El noi creștem prin gesturi și prin cuvinte de dragoste, prin fapte care ne schimbă continuu interior și prin manifestarea deplină a ființei noastre întru slujirea Lui. Iubirea pentru Dumnezeu ne schimbă continuu, pentru că El ne iubește atât de mult, încât ne umple din destul cu iubirea Lui. Iubirea Lui ne învață mereu să Îl iubim pe El! Iubirea Lui ne învață mereu să îi iubim pe toți oamenii și întreaga Lui creație!

– Și de ce ne învață acest lucru?

– Pentru că El Își iubește întreaga Lui creație! Și El ne învață tot ceea ce El face față de noi, față de întreaga Lui creație. Căci El S-a întrupat pentru întreaga Lui creație, pentru a întări întru slava Lui întreaga Lui creație, dar, în același timp, pentru a ne ridica, dimpreună cu întreaga creație, din căderea noastră.

Fiindcă El vine ca Prunc nou [Παιδίον νέον][5], unic, Care nu a mai existat vreodată, pentru ca să înnoiască firea noastră din interior. Și a putut și poate și va putea să înnoiască continuu umanitatea noastră, pentru că Pruncul acesta, este, în același timp, și Dumnezeu cel mai înainte de veci [τὸν πρὸ αἰώνων Θεόν][6]. Pentru că era Dumnezeu și om în același timp, Pruncul născut în peșteră ne-a înnoit firea noastră prin Botez, pentru că ne-a născut din nou prin apă și prin Duh. Căci apa văzută poartă în ea slava Lui cea nevăzută. Și așa cum apa poartă slava Lui, așa o purtăm și noi în ființa noastră, pentru că slava Lui intră în noi și ne înnoiește duhovnicește, făcându-ne prunci curați ai lui Dumnezeu.

Căci El, Pruncul cel născut în peșteră, ne-a dat să trăim pruncia Lui în Botezul nostru. Și, de când ne-am botezat, noi creștem mereu în viața cu Dumnezeu, pentru ca să trăim împreună cu El fiecare clipă a vieții noastre.

De aceea, Nașterea Domnului nu este un eveniment din trecut, care nu are nimic de-a face cu noi, ci este un eveniment fundamental pentru noi, unul care face parte din viața noastră cotidiană. Pentru că noi am devenit creștini, prin Botezul sacramental al Bisericii, tocmai pentru că am retrăit în noi nașterea Lui din Fecioară și starea Lui de Prunc. Prin aceea că ne-am născut din Dumnezeu [In. 1, 13] în Botez, prin slava Lui, noi ne-am făcut părtași prunciei Domnului. Și fiecare zi a vieții noastre e o creștere a noastră în viața cu Dumnezeu, pentru că El ne ajută să retrăim viața Lui în viața noastră.

Și când numim viața noastră o viață creștină, spunem un mare adevăr, un adevăr identitar, pentru că fiecare trăim, în ritmul nostru personal, viața Lui în viața noastră. Și pe fiecare zi trăim noi și noi înțelegeri ale vieții cu El, pentru că viața Lui e inepuizabilă și veșnică. Iar El a venit la noi, făcându-Se om, tocmai pentru a ne împărtăși inepuizabila Sa viață dumnezeiască, prin care și noi să creștem veșnic în relația cu El.

În prima cântare a praznicului de față, prin sintagma „desfătarea Paradisului [τοῦ Παραδείσου τῆς τρυφῆς]”[7], se desemnează tocmai împărtășirea noastră de viața Lui. Căci desfătarea noastră veșnică este Dumnezeu, Cel care ne umple veșnic de viața Lui cea veșnică. Cel care ne umple veșnic de slava Lui cea veșnică, care e viața Lui.

Și prin aceasta vedem că El ni Se dăruie cu totul nouă, pentru că voiește ca noi să fim cu totul împliniți. Și pentru că El ne dăruie toată slava Lui, pentru ca veșnic să trăim și să creștem în înțelegerea Lui cea veșnică, decuplarea noastră de la viața telurică este radicală, e totală, deși noi trăim în lume. Și noi suntem despărțiți interior de lume tocmai prin slava Lui cea veșnică, care locuiește în noi, și ne face să nu avem simțiri și aspirații trupești și telurice, ci dumnezeiești și veșnice.

Și așa se explică de ce nu putem să ne acomodăm cu moda lumii și să ne pierdem în curgerea orizontală a istoriei, pe care o vor ideologiile lumii: pentru că în noi locuiește Dumnezeu prin slava Lui, Care ne face să trăim dumnezeiește pe pământ. Iar, prin noi, creștinii, lumea e chemată să intre cu totul în Biserică, să se înnoiască interior, să trăiască dumnezeiește, pentru că viața cu Dumnezeu e împlinirea omului.

Și când nu vrei să admiți acest lucru și începi să trăiești patimile drăcești ca pe propria ta viață, începi să sărăcești interior. Pentru că patimile nu te fac larg la inimă, ci tot mai îngust, iar inima ți-o răcesc, ți-o umplu de singurătate, de amărăciune, de frică…Curvind, furând, mințind, negându-te interior, încercând să fii rău, deși tu ești bun și blând, nu faci decât să te caricaturizezi interior. Pentru că bagi în tine lucruri care n-au nimic de-a face cu tine. Căci patimile sunt sentimentele dracilor, sunt modul lor de a omorî pe oameni. Și ei ne învață la ceea ce ne omoară, nu la ceea ce ne împlinește! Iar noi trebuie să ducem o luptă de dezvrăjire pe multe planuri, de despărțire de demoni, pentru ca să ieșim de sub influența lor. Trebuie să luptăm cu mișcările sufletului, dar și ale trupului nostru spre păcat, pentru ca să împlinim voia lui Dumnezeu, cea care ne împlinește pe noi.

Și putem să biruim tot păcatul în noi înșine, cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru că El S-a făcut Prunc pentru ca noi să redevenim oameni. Căci oamenii ajunseseră să se satanizeze tot mai mult, să se desfigureze interior. Iar El, Fiul Tatălui, Se face Prunc, pentru ca oamenii să trăiască din nou bunătatea, iubirea, curăția, sfințenia în ei înșiși, să le trăiască ca pe averea reală a omului. Căci asta este identitatea noastră reală: virtutea dumnezeiască. Toată fapta cea bună, pe care ne-o poruncește Dumnezeu, este viața noastră, viața noastră reală, autentică. Iar umplerea noastră de autenticitate umană înseamnă umplerea noastră de viața cu Dumnezeu.

De aceea, omul este impresionant, remarcabil, extraordinar cu adevărat, nu atunci când se desfigurează interior, ci atunci când se îndumnezeiește zilnic. Hipertehnologizarea omului nu îl împlinește pe om în mod real, dacă, în timp ce se racordează la înțelegerea lumii, el nu se racordează interior și la cunoașterea personală a lui Dumnezeu. Numai Sfântul se împlinește cu adevărat, pentru că el se împlinește în relația reală cu Dumnezeu, dar poate să se împlinească în același timp și prin tehnologia, cultura, modul de a fi al omului actual. Viața sfântă, viața cu Dumnezeu, nu exclude viața socială și comunitară, ci o presupune. Iar noi suntem chemați tocmai la o asemenea viață: la o viață creștină care își asumă întreaga lume și întreaga existență în slujirea ei față de Dumnezeu.

Căci, Pruncul cel veșnic nou, Cel care este Dumnezeu și om, e mereu în mijlocul nostru, al întregii lumi, dar și în fiecare dintre noi, cei care credem în El. Bitleemul Iudeii [Βηθλεὲμ τῆς Ἰουδαίας] [Mt. 2, 5, BYZ] e acolo, în Israel, unde S-a născut Domnul, dar și în fiecare dintre noi. Iar când mergem în pelerinaj la Sfintele Locuri ale Israelului actual nu trebuie să uităm acest lucru: că Bitleemul, Nazaretul, Ierusalimul sunt cu toate în noi, pentru că în noi e Cel care a trăit în toate acestea. Și noi actualizăm continuu Întruparea Lui, Nașterea Lui, Tăierea Sa împrejur, Botezul Său, propovăduirea Lui, minunile Sale, Patimile Sale, Învierea Sa și Înălțarea Sa de-a dreapta Tatălui, pentru că trăim cu Hristos și cu Tatăl și cu Duhul Sfânt în noi înșine, prin slava Lor. Și le actualizăm continuu pe toate, pentru că Îl avem pe Hristos în noi în mod deplin, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt.

De aceea, nu privim către cer ca spre o depărtare abisală față de noi, ci ca față de o apropiere abisală față de noi. Pentru că cerul e în noi, atâta timp cât Dumnezeu e în noi prin slava Lui! Și dacă Dumnezeu e cu noi și în noi, tocmai de aceea colindul ne cere să fim buni. Să fim buni cu toți oamenii și cu întreaga creație, pentru că Dumnezeu e bun cu întreaga Lui creație.

Vă doresc multă pace, bucurie, seninătate, împlinire în tot ceea ce faceți! Și vă mulțumesc mult pentru că ne sunteți aproape prin rugăciunile, prietenia și ajutorul dumneavoastră! La mulți ani! Amin!


[1] Începută la 6. 05, în zi de joi, pe 22 decembrie 2022. Cer înnorat, – 3 grade, vânt de 3 km/ h.

[2] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Dec/Dechours.html.

[3] Ibidem. [4] Ibidem. [5] Ibidem. [6] Ibidem.

[7] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Dec/Dec25.html.

4 comments

  • Să ne trăiți, Preacucernice Părinte Dorin! Vă mulțumim foarte mult pentru minunata predică și pentru toate predicile minunate și pentru toată nevoința teologico-scriitoricească pe care v-ați asumat-o pentru luminarea, înțelepțirea și mântuirea multor suflete! Trăim un veac al decăderii spirituale și în care oamenii sunt mai degrabă mulțumiți cu o existență ternă și fără prea mult foc al râvnei pentru Dumnezeu, cu prea puțin simț al recunoștinței, cu multă lipsă de pătrundere și de vedere duhovnicească, dar cu orgolii tot mai mari și mai răutăcioase. Nu mai vedem smerenia Pruncului, ci „Crăciunul” luxului, al cadourilor, al excursiilor și al mâncării nesățioase. În aceasta atmosferă de mințire de sine, nu e de mirare că prea puțini vor să recunoască „Sfânta Sofie” duhovnicească numită „Teologie pentru azi” și că mulți preferă inautenticul. Vă doresc un Praznic minunat al Nașterii Domnului, cu îndestulare de har și de pace dumnezeiască! Binecuvântați și rugați-vă pentru noi, păcătoșii!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      La mulți ani, Domnule Sofronie, și Dumnezeu să vă lumineze mereu spre tot lucrul cel bun! Vă mulțumesc mult că sunteți cu noi pe calea aspră a bucuriei duhovnicești! Vă sunt recunoscător!

  • La mulți ani, Părinte Dorin! Intr-adevăr vă suntem mult îndatorați și prea puțin mulțumitori pentru cât de mult faceți pentru Ortodoxia românească și universală. Hristos Domnul și Preasfânta Lui Maică să vă bucure negrăit și să vă umple întotdeauna sufletul cu mult har și înțelepciune sfântă și toate darurile dumnezeiești să vi le dăruiască! Doamne ajută, binecuvântați!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      La mulți ani, Domnule Andrei, și multă sănătate și împlinire! Dumnezeu să vă bucure în tot ceea ce faceți! Vă mulțumesc frumos pentru rugăciune și prietenie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *