Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [10]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

Cartea I

VI. 1. Iubim și lăudăm cu toate puterile toate interpretările/ exegezele binecunoscuților tâlcuitori. Dar unii dintre noi sunt încă încurcați, cu adevărat foarte încurcați, când avem de-a face cu probleme nevăzute[1]. Deci ne îmbărbătăm din gura Duhului Sfânt, vreau să zic [Cel care a grăit prin] limba lui Pavlos, care spune că toate din Lege au fost scrise mai înainte ca chip al lui Hristos și al Bisericii[2].

Și am primit îndemnul [haric] (fiindcă trebuie să spunem cinstit) și grăim în acord cu Papias cel Mare Ierapolitul/ [Episcop] al Hierapolisului[3], care l-a vizitat pe Sfântul Ioannis [Apostolul, Evanghelistul și Teologul], cu Climis [Alexandrinul][4], cu Pantenos Preotul din Alexandria[5] și cu preaînțeleptul Ammonios[6]. Aceștia au fost exegeții celor de demult[7], care au scris mai înainte de Sinoade. Ei au considerat că toată creația-celor-șase-zile s-a raportat la Hristos și la Biserică.

Și astfel, fiind noi cu cugetul la Biserica lui Hristos, privim fără șovăială, dincolo de literă, creația văzută și netăinuită. De fapt, întregul scop al ostenelilor noastre este de a ajuta Biserica: ne-am așezat să îndeplinim această lucrare pentru ea.

2. Cu toate acestea, nu căutăm să anulăm înțelesul literal. Mai degrabă, căutăm înțelesul pe care Duhul Sfânt, în marea Sa bunătate și iubire față de neamul omenesc, l-a încifrat mistic în cel literal. Cu acest scop vom cerceta textul, mai întâi, în sensul său trupesc sau fizic.

Dar să nu-i lăsăm pe filosofii naturaliști să-și amestece limba lor aici, atunci când aud zicerea: „În început, Dumnezeu a făcut cerul și pământul”. Nu-i lăsați să răspundă că Dumnezeu a început să facă obârșia cerului din pământ, ca dintr-un centru. Căci – zic ei – centrul este începutul oricărei sfere: oamenii nu sunt în stare să îndoaie în formă de cerc un lanț drept sau chiar unul curbat și nici măcar să stabilească punctele unui cerc; ei nu sunt în stare să îndoaie nici măcar o linie, așa-zicând, și să o facă să apară rotundă ca o roată, dacă centrul nu este mai înainte fixat în mijloc.

Ceea ce oamenii nu sunt în stare, este cu putință la Dumnezeu. De aceea, ca să înțelegeți că Dumnezeu nu urmează legile naturii, ci creează într-un mod dincolo de fire și de legi de construcție, Moisis zice aici: „Dumnezeu a făcut cerul” – care este sfera –, „și” apoi „pământul” – care este centrul. Altfel, ar fi trebuit să spună invers: Dumnezeu a făcut pământul și cerul, adică [mai întâi] centrul și apoi sfera.

Dacă filosofii naturaliști insistă pe cuvântul „și” ca pe o legătură care le împletește pe cele două împreună și spun că cele două s-au ivit în același timp, cu toate acestea ar fi fost nevoie, după ei, ca începutul și [care este] obârșia cercului să fie marcat/ delimitat mai înainte – centrul pământului – și nu invers.

Dar atunci când acceptă că orice centru trebuie fixat pe ceva solid și nemișcător, și că ceea ce se vede împrejur este el însuși [un spațiu] pe deplin cuprins [în cerc], și când recunosc că Dumnezeu a presărat/ întins jos ceva solid pe deasupra apelor, care nu s-au împotrivit[8], ci imediat s-au deschis și au inundat tot ce era în jurul mormanului [acvatic], și pe care Dumnezeu apoi l-a întărit, constrâns de o asemenea apăsare – oare nu vor fi de acord că El a înălțat cerul ca pe un acoperiș boltit și fără centru[9]? Lucrurile cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu[10].


[1] Greu de sesizat la o lectură superficială.

[2] Cf. Rom. 5, 14, Ef. 5, 31-32, Col. 1, 16, Ev. 10, 1.

[3] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Papias_of_Hierapolis.

[4] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Clement_of_Alexandria.

[5] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Pantaenus.

[6] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Ammonius_of_Alexandria_(Christian_philosopher).

Sfântul Anastasios îi recunoaște așadar pe aceștia drept Sfinți Părinți egipteni, de la care a învățat, din primele trei secole după Hristos. Ei beneficiau de faptul că puteau cunoaște direct atât tradiția Bisericii, cât și tradiția vechilor egipteni (strămoșii lor păgâni) care păstraseră învățăturile Sfântului Moisis, chiar dacă nu le dăduseră crezare în totalitate și nu le urmaseră. Până la invazia arabilor, Creștinismul din Egipt a fost extrem de puternic și de înfloritor.

[7] Ai Genezei.

[8] Cf. In. 1, 3.

[9] Cf. Is. 40, 22.

[10] Cf. Lc. 18, 27.