Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [11]
Traduceri patristice
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
Cartea I
3. Dar să ne îndreptăm spre alt subiect, legat de acestea. Și să rugăm Înțelepciunea dintru înălțime – Care dă tuturor după cuviința cu care cer[1] – să ne descopere nouă înțelesul tainic din lăuntrul sensului literal al povestirii. Cum a pregătit Ea și a imprimat mai înainte, în toată creația cea-de-șase-zile, tiparul și chipul Bisericii lui Hristos?
[Scriptura] zice acestea: „În[tru] început, a făcut Dumnezeu cerul și pământul”. Folosește cuvântul „cer” cu sens colectiv, pentru toate așezămintele cerești și spirituale: deopotrivă ale sfintelor Puteri și ale orânduirii spirituale. Astfel, trebuie să luăm în considerare mai întâi lumea de sus/ din înălțime. Aceasta a fost creată – după cum spune Teologul [Grigorios] – în următorul mod: „Mai întâi El gândește Puterile îngerești și cerești; iar gândul devine faptă”. Apoi folosește cuvântul „pământ” pentru această lume simțită și văzută, deopotrivă pentru cerul ei propriu[2] și pentru toate lucrurile de pe pământ împreună cu omul, care au venit întru ființă și există, atât cele însuflețite, cât și cele neînsuflețite.
Deci, zicând „În[tru] început, a făcut Dumnezeu cerul”, îți înalță mintea la crearea întregului Așezământ de sus. Apoi, adăugând „și pământul”, îți pogoară mintea la întemeierea creației de jos. Și printr-una [din ele] – adică pământul – îți este arătat întregul cerc/ cuprins (al creației). A folosit o sinecdocă[3], pentru ca tu să recunoști [în descriere] nu numai pământul, ci și cerul care îl înconjoară. Astfel, în două propoziții, într-o singură definiție, a cuprins actul creației și creația însăși, deopotrivă a lumii spirituale și a lumii văzute.
Iar Dumnezeu a făcut creația Sa în început[4]: adică, întru Începutul Său părintesc, care este Cuvântul[5]. Căci toate au venit întru ființă prin El și întru El[6].
VII. 1. Până la acest punct din text, Îngerul lui Dumnezeu, care îi grăiește lui Moisis, a arătat crearea tuturor lucrurilor în ceruri și pe pământ. Dar apoi trece la fragmentul mistic despre Biserică, pe care o numește un alt „pământ”. Vorbește despre neștiința și rătăcirea ei la început. Zice: „iar pământul era nevăzut și nefăcut și întunericul [era] deasupra abisului și Duhul lui Dumnezeu Se purta deasupra apei”[7].
Să judecăm [cele spuse]. Cerul și pământul au fost date la iveală și acestea au devenit locuri. Dar încă aveau un spațiu între ele, care a fost umplut cu abisul. Apoi acesta din urmă a fost mutat și au fost hotărnicite ambele[8]. Și nu a umplut apoi aerul întregimea/ suprafața [spațiului], astfel încât nu a mai exista niciun loc gol în [această] întregime? Se consideră, în general, că un [loc] vid nu există nicăieri. Și această credință este în acord desăvârșit cu părerea că, imediat ce apa abisului a fost mutată într-un loc delimitat, aerul s-a împrăștiat pretutindeni. S-a evaporat din apă, așa cum face peste tot.
2. Chiar și acesta există ca un tip al nesfârșitei Dumnezeiri. Căci așa cum aerul este pretutindeni și umple toate, la fel firea dumnezeiască (ή θεία φύσις) este [pretutindeni] și umple toate în mod nesecat. Aerul, când umple un loc, nu lasă gol un alt loc. La fel, Dumnezeirea umple toate fără să lase nimic gol.
[1] Cf. Iac. 4, 3.
[2] Cerul văzut, material.
[3] Figură de stil/ tehnică literară prin care (între altele) se subînțelege întregul prin parte.
[4] „În început” = întru Fiul.
[5] Cf. In. 1, 3; 10, 38; 14: 10-11, 20; 17, 21.
[6] Cf. In. 1, 3; Col. 1, 16.
[7] Fac. 1, 1-2. Traducerea Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2022/02/13/facerea-cap-1-cf-lxx/.
[8] Cf. Fac. 1, 9.