Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [12]
Traduceri patristice
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
Cartea I
Aerul este deopotrivă întunecat și luminos. Dar, mai întâi, [este] întunericul. Așadar, de asemenea, Dumnezeirea este întuneric pentru cei care nu Îl vor pe El [pe Dumnezeu], dar [este] Lumină pentru cei care Îl vor.
Dar, la început, [era] întunericul: pentru că, la început, un om nu înțelege, dar apoi ajunge să înțeleagă.
Aerul este împrăștiat – fără să fie atins[1], fără să poată fi perceput, și în totalitate – în fața trupurilor/ corpurilor care îl pun în mișcare când trec prin el. Deci la fel Dumnezeu Se deschide pe Sine în mod neînțeles și desăvârșit pentru cei care doresc să intre înăuntru și, așa-zicând, prin îmbrățișarea Lui devin una cu El – atât pe cât este cu putință oamenilor. Iar el, cel care devine dumnezeiesc, nu știe cum[2].
Aerul îmbrățișează exteriorul unei făpturi, dar și însuflețește interiorul său. Într-adevăr, folosul dinăuntru este mai important. Deci la fel Dumnezeu ține cele dinafară cu ierarhiile Îngerilor Săi, precum cu adieri mântuitoare. Dar Însuși Dumnezeu, El singur intră în lăuntrul unei ființe umane și naște viața duhovnicească sau o reînvie.
Numai cei care aleg să se scufunde cu pieptul și pântecele sub păcatele jilave sunt lipsiți de acest aer dumnezeiesc. Căci plăcerile sunt fluide, iar inima lor este în stomacul lor și sunt iubitoare de vintre.
[1] În sensul că nu simți când îl atingi.
[2] Nu în sensul că nu simte nimic, ci în sensul că nu poate să explice schimbarea dumnezeiască pe care o trăiește, modul în care Dumnezeu produce această schimbare în sine și în fiecare om care se pocăiește și se nevoiește după legea Lui.