Anul 2023 în Biserica României

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2023 drept Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice și Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești.

Grija pentru bătrâni, pentru copii și pentru săraci arată gradul de civilizație și profunzimea trăirii creștine a unui popor. Din acest punct de vedere, ne preocupă, în mod deosebit, starea de abandon social și dezinteresul față de bătrâni (părinţi şi bunici), pe care le constatăm, adesea, în societatea de astăzi.

Comunitatea umană tradițională s-a preocupat dintotdeauna de persoanele vârstnice, considerându-le pe acestea nu o povară, ci un izvor de binecuvântare şi înţelepciune, dar și de iubire milostivă, prin participarea lor la educaţia copiilor şi a tinerilor.

Astfel, Sfânta Scriptură ne vorbeşte despre respectul pe care comunitatea evreiască îl arăta bătrânilor. În Vechiul Testament, respectul pentru bătrâni a fost transformat într-o poruncă pe care toți aveau datoria să o împlinească: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta” (Ieşire 20, 12), sau: „Înaintea celui cărunt să te ridici, să cinstești fața bătrânului şi să te temi de Domnul Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru” (Leviticul 19, 32). Cel care nu-și respecta părinții vârstnici era văzut ca un blasfemiator: „Ca un hulitor este cel care părăseşte pe tată şi blestemat de Domnul este cel care mânie pe mama sa” (Eccleziasticul 3, 16).

Noul Testament ne arată lămurit că înțelepciunea celor vârstnici ține de apropierea lor de Dumnezeu prin rugăciune și de viața virtuoasă pe care aceștia o trăiesc. Astfel, Dreptul Simeon nu era doar un om învățat, ci și un permanent rugător, luminat de Duhul Sfânt pentru a-L recunoaște pe Mesia în Pruncul Iisus: „omul acesta era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era asupra lui” (Luca 2, 25).

Dreptul Simeon Îl va putea purta în brațele sale pe Cuvântul lui Dumnezeu înomenit și Îl prezintă ca fiind „Lumină spre descoperire neamurilor şi slavă poporului Tău Israel” (Luca 2, 32). Înțelegem, în acest sens, de ce Dreptul Simeon devine model şi ocrotitor al persoanelor vârstnice: era învățat, drept, temător de Dumnezeu, răbdător, plin de credință și nădejde. Slăbiciunea trupească a bătrâneții este acoperită de tăria înțelepciunii, de bogăţia cunoașterii, de frumuseţea blândeții şi a bunătăţii.

În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Slăbiciunea trupului nu vatămă cu nimic tăria credinţei. Podoabă a Bisericii e cărunteţea gârbovă unită cu credinţa întraripată. De ea se bucură în mod deosebit Biserica”1. Bătrânețea trebuie înțeleasă şi ca fiind vârsta la care ne apropiem de sfârșitul călătoriei pământești, când Domnul Iisus Hristos ne conduce la casa Tatălui ceresc (cf. Ioan 14, 2).

Din nefericire, astăzi, sunt foarte mulți bătrâni care trăiesc în multă însingurare, în izolare de comunitate, simțindu-se cumva inutili acesteia sau, mai mult, traumatizați de propria îmbătrânire, ajung chiar la deznădejde. De aceea, Biserica este chemată să gândească noi forme și metode pastorale actuale, apropiindu-se mai mult de nevoile și așteptările bătrânilor. Concomitent, trebuie lucrat și la creșterea și educarea tinerilor spre a nu marginaliza persoanele vârstnice, a nu le abandona și izola în centre de asistență socială, deoarece tinerii și persoanele în vârstă au nevoie unii de ceilalți.

Mai precis, bătrânii au nevoie de o mângâiere și de un cuvânt de încurajare, iar tinerii au nevoie de înțelepciunea, răbdarea și puterea de rugăciune a bătrânilor. Vârstnicii, prin maturitatea lor duhovnicească, pot ajuta mult la păstrarea valorilor creștine în cultura noastră, pentru armonia societății și a familiei. Prin urmare, Biserica va ajuta persoanele vârstnice să depășească lipsa de încredere, tristețea și izolarea, care îi împiedică pe bătrâni să participe activ și cu speranță la viața comunității.

Desigur, pe lângă pastoraţia bătrânilor, Biserica Ortodoxă Română face deja eforturi importante pentru ajutorarea vârstnicilor, prin diverse centre sociale, acțiuni şi programe filantropice. În prezent, funcționează la nivelul Patriarhiei Române 21 de centre de zi, 54 de așezăminte rezidențiale și 52 de servicii de îngrijire la domiciliu, toate destinate persoanelor vârstnice.

De asemenea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2023 drept Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești. Dacă anul 2022 a fost consacrat rugăciunii și isihasmului, ca lucrare duhovnicească de propovăduire a rugăciunii neîncetate a minții și a inimii, anul acesta, 2023, privim rugăciunea, însoțită sau susținută de cântarea bisericească, psalmodierea însăși devenind rugăciune comunitară. Aceasta își are obârșia în Psalmii Vechiului Testament, așa cum afirmă și Sfântul Andrei Criteanul, unul dintre marii imnografi ai Bisericii, zicând: „David, oarecând, a însemnat cântarea, scriind-o ca într-o icoană”2.

Cântările cuprinse în cărțile de cult ale Bisericii noastre sunt creații ale unor imnografi inspirați de Duhul Sfânt și ne ajută în înțelegerea textului scripturistic, ca parte a Sfintei Tradiții. Textele imnurilor care se cântă în slujbele Bisericii Ortodoxe aprofundează și explică bogăția teologică a Cuvântului lui Dumnezeu. Muzica bisericească este Evanghelia cântată.

În acest sens, Părintele Dumitru Stăniloae spunea despre limbajul imnografic că: „Dumnezeu este atât de mare, că singură poezia poate încerca să-L exprime”3. Profunzimea teologică și spirituală a textelor liturgice este dată de  adăparea lor permanentă din Sfintele Scripturi și din scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii care au meditat îndelung și profund la Cuvântul lui Dumnezeu.

Teologia exprimată în imnografia bisericească este una dintre cele mai bogate în sensuri și, în același timp, lămuritoare pentru credincioșii Bisericii noastre, de aceea trebuie valorificată mai mult în predicile și catehezele din zilele noastre. Imnografi precum Sfântul Roman Melodul, Sfântul Ioan Damaschinul, Sfântul Andrei Criteanul, Sfântul Cosma de Maiuma, Teofan Mărturisitorul și Iosif Imnograful, Casiana și alții sunt alcătuitori de cântări bisericești de o mare frumusețe, din punctul de vedere al formei, dar și de o mare profunzime teologică.

Imnurile liturgice au fost cântate pe teritoriul țării noastre încă de la începuturile creștinismului, iar arta sau meșteșugul cântării a fost predat de către mari dascăli și compozitori atât în școlile domnești, precum școala Sfântul Sava de la București, sau în școli mănăstirești, așa cum a fost școala de la Mănăstirea Putna.

Nu putem să trecem cu vederea nici psalții sau alcătuitorii cântărilor liturgice ale Bisericii noastre, care nu au fost simpli compozitori sau interpreți, ci adevărați creatori de cultură și limbă națională, precum: Filothei Sin Agăi Jipei, Macarie Ieromonahul, Anton Pann, Ștefanache Popescu, Ioan Popescu-Pasărea și alții.

Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești devine, astfel, un prilej de comemorare a celor ce s-au ostenit prin munca lor, inspirați de Dumnezeu, să compună cântări bisericești și să le interpreteze, spre înaintarea noastră în cunoașterea lui Dumnezeu. Iar Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice ne îndeamnă să înmulţim activitățile noastre pentru ajutorarea bunicilor, oferindu-le un sprijin concret ca semn al prețuirii lor și al comuniunii între generații, între tineri și părinți sau între nepoți și bunici.

† Daniel,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.


1. Sfântul Ioan Gură de Aur, în vol.Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, trad. din lb. greacă şi note de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2002, p. 559.

2. „Canonul Sfântului Andrei Criteanul”, Cântarea a 7-a, Joi, în Săptămâna a V-a a Postului Mare, în: Triodul, București, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2020, p. 427.

3. Pr. Dumitru Stăniloae, Marc-Antoine Costa de Beauregard, Mică dogmatică vorbită. Dialoguri la Cernica, traducere de Maria-Cornelia Oros, Sibiu, Ed. Deisis, 1995, p. 143.

Viața și minunile Sfântului Cuvios Iacovos Țalichis [3]

Un Stareț Sfânt: Fericitul Părinte Iacov, Egumen al Sfintei Mănăstiri Cuviosul David, trad. din lb. gr. de Monahul Pimen Vlad, Ed. Evanghelismos, București, 2022, 157 p.

Sfântul Iacovos spunea întâmplări comice și imita glasurile oamenilor, p. 90. „Prima poruncă a lui Dumnezeu a fost postul”, p. 92; Dumnezeu îngăduie bolile în viața noastră pentru ca să ne smerim, p. 94.

L-a văzut pe Sfântul Ioann Rusul viu, în racla sa și l-a întrebat cum s-a sfințit. Iar Sfântul Ioann i-a spus: „Dormeam în peșteră, în iesle. În timpul iernii mă înveleam cu paie ca să nu îngheț. Am avut smerenie și credință”, p. 94. Și ca să ajute pe cineva, Sfântul Ioann Rusul a plecat din raclă și s-a întors înapoi, p. 95.

Pe 15 iulie 1990, Sfântul Iacovos l-a văzut pe Sfântul Ioann Rusul în altarul Bisericii, p. 95. Iar în noaptea de dinainte, Sfântul Ioann Rusul îi spusese Sfântului Iacovos: „Creștinii cred că dorm, că sunt mort și că nu-i pot ajuta. Eu însă sunt viu! Îi văd întotdeauna. Trupul meu este în raclă, dar eu ies de multe ori din ea. Alerg printre oameni ca să-i ajut”, p. 95.

Vede Raiul și în Rai mulțime mare de violete, care nu se rupeau când le călcai, p. 97. Și în Rai, spune el, „am văzut niște căsuțe împodobite, așezate frumos, ca asemenea unor palate mici. Erau împrejmuite cu gard și aveau și porți. Erau pline de flori, pline de frumusețe și de lumină, dar erau nelocuite. Nu exista niciun om înăuntru”, p. 98. Și când l-a întrebat pe Sfântul Cuvios David, care îl călăuzea, despre aceste căsuțe, Sfântul David i-a arătat căsuța care îi va fi lui menită, p. 98.

Părintele Alexios, ucenicul său, mărturisește că „mormântul lui degajă o căldură dumnezeiască”, p. 111. De la Părintele Iacovos, ucenicul său, aflăm că Sfântul Iacovos nu se sprijinea de Sfânta Masă și nici nu punea lucruri pe Sfânta Masă în afara celor liturgice, p. 113.

Sfântul Iacovos avea discernământ și înainte-vedere, p. 114. Dădea milostenie în taină, p. 114. Născătoarea de Dumnezeu l-a dus duhovnicește în Muntele Athos de s-a închinat pe la toate Mănăstirile, p. 118.

„Nu ne sfințește locul, ci felul în care viețuim”, p. 118. „Omul nu trebuie să plece din Biserică rănit, ci vindecat”, p. 118-119. „Cel care moare în ascultare este Sfânt”, p. 120.

Se arată în somn și îndeamnă la viață duhovnicească, p. 121. Cunoștea gândurile oamenilor, p. 122. „Neascultarea și tot ce face Monahul fără binecuvântare este moarte”, p. 123. Sfântul Iacovos răspândea bun-mireasmă încă din timpul vieții, p. 124. El avea adâncă smerenie și ascultare, p. 128. Părintele Nicodim îl vede plin de lumină dumnezeiască, p. 130.

Avea marele dar de a povesti duhovnicește, p. 138; „nimeni nu pleca de la el fără să fie mângâiat și împăcat”, p. 138-139; avea darul vindecării, p. 139.

„Nicio rugăciune nu se pierde, fiii mei! Și pe mine rugăciunea m-a ținut atâția ani”, p. 142. „Când fac Sfânta Cruce [pe trupul meu], [atunci] am de partea mea o lance puternică”, p. 142, împotriva demonilor.

„Supărarea este cea mai mare boală. Să o alungăm!”, p. 143.

Sfântul Iacovos a prorocit următorul lucru despre adormirea sa: „Când voi fi întins în sicriu, mă voi ridica puțin, iar cei care vor vedea aceasta, o vor lua la fugă”, p. 146. Iar în timpul Înmormântării sale, „în momentul când au ridicat sicriul și înconjurau Biserica, unii închinători care ședeau în cerdacuri au văzut cum sicriul a devenit strălucitor, iar Starețul s-a ridicat și a binecuvântat lumea”, p. 146.

Sfântul Iacovos este făcător de minuni, p. 147, 157.