Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [14]
Traduceri patristice
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
Cartea I
Din aceste motive, numește această lume nu numai nevăzută, în sensul de a fi lipsită de [putința de a oferi o] priveliște, ci și în sensul de a nu fi în stare să vadă nimic. Căci Dumnezeu zice: „voi întoarce ochii Mei de la voi”[1]. Și, prin Osie, El i-a spus poporului evreu, dar grăind către toate neamurile, de asemenea: Mi-am întors ochii de la voi, căci urăsc lucrurile voastre[2].
Spune, de asemenea, că pământul era nefăcut. Căci, când suflau vânturile fărădelegii și curenții răutății îl biciuiau, nu a fost pregătit și a căzut. Într-adevăr, căderea sa a fost mare. Căci nu fusese încă zidit ca femeie/ soție și ca mireasă fecioară a lui Hristos pe piatra credinței lui Petros[3].
VIII. 1. Pământul lumesc, firea omenească, zace acoperită de astfel de grozăvii. Apoi a sosit plinirea vremii[4], când trebuia ca firea omenească să se ridice dintru adâncul subpământesc al plăcerilor și să fie eliberată de apele înecătoare[5] și când valurile împotriva ei trebuia să fie potolite, când vânturile cele rele trebuia să fie aduse la tăcere[6], întunericul necunoștinței trebuia să fie îndepărtat, iar lumina dumnezeieștii înțelegeri să fie aprinsă. Dumnezeu a strigat și a zis: „Să fie lumina!”[7]. [Și prin aceasta] S-a referit la Hristos, „Lumina cea adevărată, Care luminează [pe] tot omul venit întru lume”[8]. „Să fie”: prin naștere, să vină în mod văzut/ simțit. Adică: să ia chip [omenesc] și să primească trup.
Moisis a vrut să îți arate ție că Întruparea Cuvântului era mai importantă decât toate celelalte[9]. Din cauza acestei Întrupări, toate au venit întru ființă. Fără ea, toate lucrurile sunt zadarnice: decăzute prin păcat și împlinind nimic. Deci Moisis, chiar la începutul Scripturii, cu adevărat de la primele cuvinte, ți-a arătat ție Întruparea. A zis: „În[tru] început a făcut Dumnezeu cerul și pământul”[10]. La începutul timpului, El a creat – sau mai degrabă a hotărât ceea ce urma să fie creat – un cer ca [pentru] Dumnezeu și un pământ pentru omul Iisus[11].
2. Când a hotărât El această creație? Nu când a început a da la iveală făpturile duhovnicești, ci pe cele văzute/ simțite. Căci El știa că aceste făpturi văzute – nu cele duhovnicești – aveau să pătimească greu și să fie stricate de păcatul care se apropia al lui Adam. În iubirea Sa pentru omenire, El prevăzut năvălirea acestei suferințe și a pregătit Doctorul mai înainte de rană și de durere. Și, pentru aceasta, Iisus a fost numit de dumnezeiescul Lucas „vițelul cel îngrășat”[12]: „vițel” din cauza trupului Său ori pentru că avea să ducă jugul Crucii; [iar] „cel îngrășat” deoarece, cu mult timp în urmă, de fapt, de la bun început, a fost uns să primească tainic viitoarea fire a noastră[13]. Astfel, pe când dădea ființă cerului și pământului și tuturor făpturilor împreună cu ele, [Dumnezeu] a țesut totodată și taina Întrupării Sale. Dar veninul care l-a otrăvit pe Adam nu s-a ridicat sus la Îngeri.
[1] Is. 1, 15.
[2] Cf. Os. 9, 15 și Am. 5, 21.
La Os. 9, 15: „Toate răutățile lor [sunt] întru Galgal, că[ci] acolo i-am urât pe ei. Pentru răutățile obiceiurilor lor, din casa Mea îi voi scoate pe ei. Nu voi adăuga să-i iubesc pe ei, [căci] toți stăpânitorii lor [sunt] neascultând” cf. Cartea Sfântului Profet Osie, traducere și note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2019, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2019/05/27/cartea-sfantului-profet-osie/.
Iar la Am. 5, 21: „Urât-am, lepădat-am sărbătorile voastre și nu am să miros în[tru] adunările de sărbătoare ale voastre”, cf. Cartea Sfântului Profet Amos, traducere și note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2019, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2019/06/05/cartea-sfantului-profet-amos/.
[3] Cf. Mt. 7, 24-27; 16, 18; Apoc. 21, 9.
[4] Cf. Gal. 4, 4.
[5] Cf. Gen 1, 9.
[6] Cf. Mt. 8, 26, Mc. 4, 39, Lc. 8, 24.
[7] Fac. 1, 3.
[8] In. 1, 9.
[9] Mai importantă decât toate câte fuseseră create.
[10] Fac. 1, 1.
[11] Cf. Rom. 5, 15, I Tim. 2, 5.
[12] Cf. Lc. 15, 23, 27, 30.
[13] Firea umană căzută, supusă degradării și morții. Pe aceasta Și-a asumat-o Fiul lui Dumnezeu în ipostasul Său, cu toate neputințele ei, afară de păcat.