Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [15]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

Cartea I

3. De aceea, Matteos, când anunță vestea cea bună a lui Hristos întrupat, scrie: Acest capitol este despre „Cartea nașterii lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam”[1]. Iar Hristos zice: „Eu Lumină întru lume am venit”[2] și „Eu sunt lumina lumii”[3] și Eu sunt lumina și învierea și viața[4]. El este Lumina care a răsărit neamurilor cu adevărat, care fuseseră mai înainte în întuneric[5]. Popoarele neamurilor, care stăteau în întuneric, au văzut lumina mare a cunoștinței[6], când „ne-a cercetat pe noi Răsăritul [Cel] din înălțime, [ca] să lumineze pe cei care șed în întuneric și [în] umbra morții”[7].

La început, pământul era scufundat jos, între cele subpământești. Aceasta a fost o prefigurare a firii noastre născute din pământ, care stătea între lucruri întunecate și în umbra morții. Dar, în veacurile din urmă, firea noastră a fost luminată prin Hristos. Aceasta a fost prefigurată de Dumnezeu, când a zis: „Să fie lumina!”[8]. Și a fost lumină, ca precursor și prototip al adevăratei Lumini, Iisus.

4. Cercetează cele care urmează cu grijă și temeinicie. Moisis a zis mai sus: „În[tru] început, a făcut Dumnezeu cerul și pământul”[9]. Atunci, de ce nu zice aici: Și Dumnezeu a făcut lumina, ci mai degrabă: „Să fie lumina!”[10]? Aceasta [o zice] pentru ca tu să înțelegi diferența între facere și naștere și ca să poți să înăbuși glasul ereticilor care spun că Cuvântul a suferit întruparea împotriva dorințelor Sale și împotriva voii Sale. Ei zic că El a făcut aceasta[11] din cauza neînduplecatei porunci a Tatălui. El Își iubea Tatăl[12] și, deși nu voia, măcar într-o anumită măsură, nu a dorit să I Se împotrivească. Și a îmbrăcat veșmântul trupesc al omului.

Împotriva acestora și a altor [cugetări] rele asemănătoare, Moisis nu zice: Și El a făcut lumina, ci mai degrabă: „Să fie lumina!”[13]. Ceva ce este făcut probabil că nu este de acord cu Creatorul în privința condiției întru care este schimbat, pentru că nu este la un gând cu Creatorul. Nașterea este altfel. Făpturile care vin întru ființă se bucură întru nașterea lor și sunt fericite cu aceasta. Ele sar în ea [în viață] și caută desăvârșirea. În mod asemănător, îi vedem pe cei născuți dintr-un pântece trupesc sărind înainte, doritori de schimbare. Și, la fel, ramurile, frunzele, florile și roadele cresc cu bucurie din copac[14].

De aceea, zice „Să fie lumina!” și nu El a făcut lumina, astfel încât, prin „Să fie” tu să înțelegi aceasta: Cuvântul a consimțit – cu aceeași voință[15], de bunăvoia Sa și cu bucurie – cu Tatăl Său pentru Întruparea Sa. Cuvântul nu a fost ivit/ creat prin porunca Să se facă!. El nu a suferit Întruparea ca pe ceva forțat sau necesar. Iar când Tatăl L-a văzut purtându-Și astfel trupul, Tatăl S-a bucurat. Prin urmare, este scris: Și a văzut că era bună [lumina][16].


[1] Mt. 1, 1.

[2] In. 12, 46.

[3] In. 8, 12.

[4] In. 8, 12; 11, 25; cf. 14, 6.

[5] Cf. Lucas. 2, 32.

[6] Cf. Is. 9, 1, Mt. 4, 16,

[7] Lc. 1, 78-79.

[8] Fac. 1, 3.

[9] Fac. 1, 1.

[10] Fac. 1, 3.

[11] A acceptat să Se întrupeze.

[12] Cf. In. 14, 31.

[13] Fac. 1, 3.

[14] Deși nașterea oricărei făpturi reprezintă ceva cu totul diferit de nașterea din veci a Fiului din Tatăl, cu toate acestea Sfântul Anastasios face o analogie cu cele pământești, pentru că, chiar și în acest tip de naștere trupească, obișnuită nouă, putem vedea, în mod firesc, unit cu ea, entuziasmul neîntrecut și neprefăcut de a veni întru ființă, de a accepta existența. Ceea ce înseamnă un acord plin de bucurie cu Creatorul care a hotărât existența făpturilor care se bucură de existență.

[15] Pentru că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt au o singură voință.

[16] Cf. Fac. 1, 4: „Și a văzut Dumnezeu că [este] bună lumina”.