Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [17]
Traduceri patristice
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
Cartea I
8. Dacă ești uimit – ceea ce e foarte posibil – pentru ceea ce spun, atunci spune-mi: De ce Dumnezeu, Cel ce este Lumina, a întunecat imediat și a făcut înnegurată prima Sa lucrare? (Vorbesc despre lume). Oricine lucrează cu pricepere, lucrează în lumină. De ce a așezat întunericul înaintea luminii? Și apoi, din moment ce l-a pus primul, de ce nu zice de unde a venit întunericul?
În mod clar, pentru că este un simbol al păcatului. Păcatul nu a fost creat, și nici nu are existență în sine. Așa cum apele au pâclă/ negură din însăși materia lor, la fel omul săvârșește și dă naștere păcatului voind, ca pe o nesilită jertfă de la sine[1].
9. Dar înainte de a intra în discuția despre zi și noapte, ia aminte cu grijă la cele ce urmează. Întunericul, deși necreat[2], s-a arătat mai întâi; apoi lumina și apoi iarăși întunericul a apărut. Iar Moisis a numit aceasta o zi[3].
Nu toți oamenii măsoară o zi în felul acesta. Babilonienii consideră o zi a lor de la răsăritul până la apusul soarelui. Ei nu amintesc deloc noaptea, pentru că [aceasta] nu are substanță [în sine], ci are loc din întâmplare (κατά συμβεβηκός γενομένης).
Dar egiptenii socotesc ziua ca petrecându-se de la lăsarea serii până în seara următoare. Aceasta deoarece cosmografii lor consideră că noaptea s-a arătat mai înainte de orânduirea universului[4] și, de asemenea, pentru că numesc noaptea mama tuturor lucrurilor.
De aceea, scriitorii mitului zic că Artemis și apoi Apollo s-au născut din Lito: adică din noapte. (Lito este noaptea, pentru că somnul și uitarea [λήθη] vin pe timpul nopții.) Și mai întâi a fost născută luna, „tăind aerul”. Și, după ea, sorele Apollo, care este „din toate” (ἀπό ὅλων). Această ordine era necesară pentru ca el să nu ardă universul făcându-l cenușă.
Umbrii, un trib italian, spun că ziua se întinde de la amiază până la amiază, pentru că ziua nu are același parcurs în toate regiunile. Spre exemplu, în preajma mărilor nordice și [a regiunii] Tuli[5], noaptea este foarte scurtă. Când soarele apune acolo, lumina sa se micșorează puțin și curând apare iarăși la răsărit.
În sfârșit, atenienii și romanii consideră ziua de la răsărit[ul soarelui] la apus – așa spun Cato[6] și Labeo[7].
[1] Cf. Iac. 1, 13-15.
[2] În sensul că Dumnezeu nu a creat întunericul, ci el era absența luminii.
[3] Cf. Fac. 1, 2-5.
[4] Nota editorilor: în text a fost introdusă o sholie: „Care este firea/ natura întunericului? Poate el fi simțit sau nu? Chiar și aceasta este mai presus de înțelegerea noastră”.
[5] Este cea mai nordică regiune cunoscută în literatura greacă și romană. Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Thule.
[6] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Cato_the_Elder și https://en.wikipedia.org/wiki/Cato_the_Younger.