Predică la Duminica a XXXII-a după Cincizecime [2023]

Iubiții mei[1],

grija lui Dumnezeu este mântuirea noastră. Pentru că El Se îngrijește de binele nostru veșnic pe lângă binele nostru de acum, temporar. Tocmai de aceea, când Sfântul Zacheos își îndreaptă viața, Domnul ne spune: „Astăzi s-a făcut mântuirea casei acesteia [Σήμερον σωτηρία τῷ οἴκῳ τούτῳ ἐγένετο], pentru că și el este fiul lui Avraam [καθότι καὶ αὐτὸς υἱὸς Ἀβραάμ ἐστιν]” [Lc. 19, 9, BYZ]. Și mântuirea casei lui s-a făcut prin credința cea vie a sa, căci el și-a adus la credință întreaga lui casă. Iar cei care trăiesc prin credință, aceia sunt fiii Sfântului Avraam, care prin credință L-a urmat pe Dumnezeu.

Căci credința adevărată înseamnă a-L urma pe Dumnezeu oriunde El te trimite. Credința adevărată înseamnă a aștepta de la Dumnezeu răspunsurile la toate întrebările tale. Pentru că cel care crede în Dumnezeu, acela trăiește teologic, trăiește bisericește, trăiește luminat și condus mereu de Dumnezeu.

Iar dacă versetul al 9-lea a fost o confirmare pentru Sfântul Zacheos [Ζακχαῖος], ultimul verset al Evangheliei de azi e un răspuns pentru noi toți: „Căci Fiul omului a venit să caute [Ἦλθεν γὰρ ὁ Υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ζητῆσαι] și să mântuie pe cel care a fost pierdut [καὶ σῶσαι τὸ ἀπολωλός]” [Lc. 19, 10, BYZ].

Pentru că El ne caută ca să ne mântuie. Și ne caută duhovnicește peste tot, în fiecare clipă a vieții noastre, pentru ca să ne mântuie. Pentru ca să ne umple de pacea, de iubirea și de sfințenia Lui.

Fără El noi suntem pierduți, suntem alipiți interior de demoni. Dar El ne caută, El ne cheamă mereu la Sine, pentru că El ne dorește numai pentru Sine. De aceea, convertirea noastră la credință e venirea Lui spre noi, pe care noi o acceptăm spre binele nostru veșnic. Convertirea noastră e întoarcerea noastră cu totul spre El, pentru ca să Îl urmăm pe El în toată viața noastră.

Și Îl acceptăm pe El atunci când am înțeles, cu vârf și îndesat, că înfrățirea noastră cu demonii e un pustiu, e o singurătate copleșitoare, e un Iad continuu. Rătăcirea noastră e umplerea noastră de durere. De aceea, când pocăința țâșnește din noi, atunci când acceptăm mila Lui, ea e toată durerea vieții noastre, a singurătății noastre. Și noi ne aruncăm cu totul înaintea Lui, pentru că am înțeles cât de dure- roasă e singurătatea. Căci, împreună cu Dumnezeu, nu ne vom mai simți niciodată singuri.

Pentru că El ne caută ca să ne mântuie! El ne caută pentru ca să ne arate iubirea Sa totală față de noi! Și omul păcătos, atunci când cunoaște iubirea totală a lui Dumnezeu față de el, când cunoaște iubirea Celui care îi iartă toate, e copleșit de grija și de atenția și de delicatețea lui Dumnezeu față de el. Pentru că demonii ne umplu de greață imensă, de singurătate abisală, de răceală dureroasă, de urât interior, după ce ne învață să păcătuim și noi cădem în păcate multe. Pe când Dumnezeu, Cel care ne iartă toate, ne umple de toată pacea și de toată bucuria și de toată iertarea și de toată împlinirea în pocăința noastră, pentru că El ne dorește binele nostru real, binele nostru veșnic, adică mântuirea noastră.

Și de aici înțelegem cine e Prietenul nostru și cine sunt dușmanii noștri. Pentru că demonii sunt vrăjmașii noștri, vrăjmașii mântuirii noastre, pe când Dumnezeu e Prietenul nostru fundamental, dimpreună cu toți membrii Împărăției Sale. Căci Dumnezeu Se îngrijește mereu de viața noastră, de mântuirea noastră, pe când demonii urmăresc să ne omoare pentru veșnicie, adică să ne coboare în Iad dimpreună cu ei.

De aceea, nevoitorii ortodocși nu admit niciodată, atunci când păcătuiesc și le e greu interior, că rămânerea în păcat e soluția pentru viața lor, ci că pocăința e mântuirea lor. Și ei se pocăiesc în fiecare zi a vieții lor, pentru că așteaptă mila și iertarea lui Dumnezeu mereu. Pentru că strigătul lor spre Dumnezeu e strigătul pocăinței și al iubirii lor, iar El Se bucură mereu de acest strigăt total al ființei noastre.

Sfântul Apostol Zacheos l-a urmat pe Sfântul Apostol Petros în slujirea sa apostolică și acesta l-a hirotonit Episcop al Chesariei Palestinei, unde a adormit în pace[2]. Dar a adormit în pace, în pacea lui Dumnezeu, pentru că L-a urmat pe El. Și noi, cu toții, căutăm pacea lui Dumnezeu în viața noastră, ca ea să ne inunde în mod deplin, pentru că pacea Lui înseamnă stabilitatea noastră interioară, înseamnă rămânerea noastră în bine, rămânerea în slava Lui.

Și când Dumnezeu ne umple de pacea Lui, noi știm că El e cu noi și în noi prin slava Lui. Pentru că pacea Lui e slava Lui cea veșnică. Și aceasta nu pleacă din noi decât atunci când păcătuim grav și fără să ne pocăim pentru păcatul nostru. Căci atunci când păcătuim fără să ne pocăim imediat, noi ne închidem inima față de Dumnezeu. Și când ne închidem inima față de El, atunci facem marele păcat al despărțirii noastre interioare de El, fapt pentru care nu mai simțim slava Lui în noi. De aceea, pocăința și smerirea noastră continuă înaintea Sa înseamnă rămânerea păcii Lui în noi înșine. Și lupta noastră interioară, pentru a rămâne în pacea Lui, e lupta pentru mântuirea noastră. Luptă în care El ne ajută mereu și este cu noi mereu, pentru că El e Mântuitorul vieții noastre.

De aceea, iubiții mei, oricând păcătuiți cu ceva nu vă închideți inima față de Dumnezeu, pentru că vă închideți inima față de slava Lui! Pentru că El știe neputința noastră și știe și motivul păcatului nostru. Și El nu așteaptă explicații de la noi, ci așteaptă să recunoaștem păcatul nostru, să recunoaștem că am păcătuit și să cerem mila Lui pentru iertarea noastră.

Pentru că sfârșitul păcatului e începutul pocăinței noastre. Și când imediat ne aruncăm în pocăință, noi nu ne dezlipim interior de Dumnezeul mântuirii noastre, ci trăim împreună cu El pocăința noastră. Căci ridicarea noastră din păcat și îndreptarea vieții noastre și mântuirea noastră le trăim împreună cu Dumnezeu, cu Cel care depășim toate căderile noastre.

Marți, pe 17 ianuarie 2023, am publicat prima carte a acestui an: Istoria literaturii române (vol. 8). Care e o mare împlinire și bucurie a mea. Am primit deja al 9-lea volum de la Doamna Preoteasă pentru editare. În aceeași zi, până seara, am terminat de corectat a doua carte a anului: cartea prieteniei mele online cu Academicianul Adam Puslojić, marele poet și prieten al nostru. Care a plecat dintre noi pe nesimțite, în ultima zi a anului trecut, dar care mi-a lăsat chipul său adânc în inimă. Și acesta e lucrul care contează: ca oamenii să îți rămână în inimă, pentru că au coborât acolo prin iubirea și comuniunea cu tine.

De aceea, când iubești, atunci te și dărui. Și cărțile noastre, cu care vă îmbrățișăm zilnic, sunt iubirea noastră pentru dumneavoastră. Iubire care vă face bine, care vă dorește binele real, binele veșnic, adică mântuirea dumneavoastră.

Mult spor și multă împlinire în tot ceea ce faceți! Dumnezeu să vă bucure și să vă întărească cu mila Lui ca să trăiți dumnezeiește pe pământ! Amin!


[1] Începută la 6. 57, în zi de miercuri, pe 18 ianuarie 2023. Cer înnorat, 6 grade, vânt de 6 km/ h.

[2] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/2721/sxsaintinfo.aspx și https://www.oca.org/saints/lives/2023/04/20/148976-apostle-zacchaeus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *