Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [20]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

Cartea I

4. Dacă tremuri, iubite cititorule, pentru cele spuse, Pavlos te va elibera de frica ta. El zice următoarele despre înălțarea lui Hristos de pe pământ: acum S-a înălțat pentru a fi văzut de începătorii și stăpâniri, prin Biserică[1]. De aceea, când Hristos S-a înălțat, a uimit Puterile de sus, din Ceruri. Și ele, după ce au fost înștiințate de către cei care urcau împreună cu Stăpânul de pe pământ[2], s-au minunat. Au întrebat: Cine este Împăratul slavei?[3]. [Și au strigat:] Priviți minunile uimitoare și minunățiile pe care le-a dăruit Dumnezeu firii umane, întru care a locuit!

Dumnezeu, pe care Îngerii nu Îl văzuseră mai înainte, le-a fost arătat lor de către oameni. Ce minune de neînțeles! Ei Îl lăudau cu imne pe Dumnezeul lor, dar nu Îl văzuseră pe Cel pe care Îl lăudau. Tronurile/ Scaunele Îl țineau pe Dumnezeu, dar ei nu Îl vedeau pe Cel pe care Îl purtau[4]. Iar Îngerii cei cu câte șase aripi și cu mulți ochi Îl slăveau și Îl lăudau pe El fără nicio clipă de tăcere[5], și cu toate acestea nu au văzut pe Cel pe care Îl cinsteau. De aceea, îngenunchind, au tânjit, au însetat, s-au rugat și au cerut îndelung ca să Îl vadă pe Cel nevăzut, sau să Îl zărească măcar ca într-o oglindă neclară[6] sau măcar să arunce o privire și să Îl vadă pe Cel pe care Îl iubeau și Îl cântau! Dar nu au putut. Ființa dumnezeiască era neapropiată și neînțeleasă.

5. Dacă tu, omule, nu crezi ceea ce îți spun, atunci ascultă-l pe Petros, care zice că oamenilor li s-au dat daruri[7] către care Îngerii tânjesc/ doresc să privească[8]. Dar nu au putut, pentru că lumea omenească era nevăzută atunci. Era nefăcută/ neterminată, jos în adâncul întunericului păcatului[9]. De aceea, și cerul era încețoșat, iar tăria era neîmpodobită în ziua întâi și în a doua. Apoi, în a treia zi, lumea și-a înălțat capul, s-a ridicat, în vârstă de trei zile, și s-a înălțat din Iad. Ca [sculată] din moarte, a renăscut/ a înviat. A zărit lumina. Eliberată de apele cele rele și de întuneric, a început să respire. Și ceea ce era mai înainte neroditor, acum a făcut roade[10].

Apoi, în fine, după pământ, și cerul a fost orânduit și luminat. A fost împodobit cu soarele, cu luna, cu stelele, [acestea simbolizând împodobirea de după Înviere și Înălțare,] cu Hristos, cu Biserica și cu Sfinții. Duhurile cerești L-au primit pe El, luminând pururea, pe când Se înălța în trup. Și ele s-au bucurat împreună cu Biserica[11], au strălucit împreună cu Sfinții. De aceea, cu înfocare și tărie, Oștirile de sus apără, iubesc, ajută și se roagă pentru neamul omenesc. Prin noi, ele au fost cinstite cu vedere[a lui Dumnezeu întrupat]. Prin ele însele, nu aveau mijloacele necesare.

De aceea, pentru a arăta toate acestea, pământul a fost împodobit mai înaintea cerului, la facerea lumii/ a universului.


[1] Cf. Ef. 3, 10.

[2] Cred că vorbește despre cei înviați cu trupul, despre care s-a spus că: „mormintele s-au deschis și multe trupuri ale Sfinților, care erau adormiți, s-au sculat/ au înviat. Și au ieșit din morminte după învierea Lui, și au intrat întru cetatea sfântă și s-au arătat multora” (Mt. 27, 52-53). Despre care Sfinții Părinți au spus (cred că Sfântul Ioannis Hrisostomos, dacă îmi amintesc bine) că aceștia nu au mai murit, ci, când S-a înălțat Domnul, s-au înălțat și ei împreună cu El la cer.

[3] Ps. 23, 8, 10.

[4] Cf. Iez. 1, 25-26; 10, 1.

[5] Cf. Is. 6, 2-3; Iez. 10, 12; Apoc. 4: 6, 8.

[6] Cf. I Cor. 13, 12.

[7] Cf. Ef. 4, 8.

[8] I Petr. 1, 12.

[9] Cf. Fac. 1, 2.

[10] Cf. Fac. 1, 9-12.

[11] Cf. Is. 44, 23; 49, 13; Apoc. 12, 12; 18, 20.