Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [22]
Traduceri patristice
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
Cartea I
3. Maniheul nu poate să înțeleagă aceste lucruri. De aceea el consideră întunericul și lumina doi zei. Și așază întunericul vrăjmaș înaintea luminii lui Hristos.
Dar noi, făcând tâlcuirile mistice care au fost arătate mai sus, nu distrugem înțelesul literal. Iată! Cunoaștem că un întuneric sensibil/ perceptibil era așezat peste adâncul sensibil [al apelor] și că suflarea lui Dumnezeu se purta peste apa cea văzută. Aceasta era fie o suflare de aer, care este în mod obișnuit numită „vânt” de către oameni, fie era Sfântul Duh, care mai înainte a prezis și a arătat harul Sfântului Botez. Cu adevărat, era nevoie de ambele: curenții de aer ca să sufle în cruce peste apele Botezului, și Sfântul Duh ca să le sfințească.
Poate că din această cauză apa și Duhul au fost numite după întuneric. Adică: luminarea Botezului vine după păcat. Dumnezeu a dat apelor pe Duhul ca unei fântâni baptismale/ cristelnițe și imediat după aceea a poruncit: „Să fie lumina”[1] luminării! „Și a fost lumina” luminării.
4. În afară de Botez, aici, printre primele lucruri, învățăm de asemenea despre taina Treimii. [Căci] spune: „Și a zis Dumnezeu”[2]. Tatăl, desigur. Apoi: „Să fie lumina!”. Adică: Să apară Hristos pe pământ. Iar Duhul Sfânt al lui Dumnezeu este Cel care Se purta deasupra apelor.
Odată cu această taină, aflăm despre modul de viețuire care este plăcut lui Dumnezeu. Mai întâi a fost dat Botezul, și apoi – ca un fel de pecete – credința în el. Zice: „Să fie lumina!”. Sau: Să înceapă o viață plăcută lui Dumnezeu, luminând „înaintea oamenilor” ca o lumină[3] – după cum spune Hristos. Și văzând acest mod de viețuire, Dumnezeu a încuviințat-o. Căci „a văzut Dumnezeu lumina” vieții și El a zis „că [este] bună”[4]. A încuviințat-o deoarece El Se bucură întru această lumină. Căci bucuria [aceasta] se ivește chiar și numai „pentru un păcătos pocăindu-se”[5].
5. Acum, în fine, creația a fost luminată prin credință și prin felul bun de viețuire. Întunericul păcatului și al necredinței, care exista mai înainte, a fost alungat din ea prin Botez. De aceea, îndată autorul arată următoarele: „și a despărțit Dumnezeu între lumină și între întuneric”[6].
Această minunată despărțire a luminii de întuneric peste apa adâncului a fost profețită, de asemenea, de cele două păsări trimise din arca lui Noe[7]. Și se poate vedea și aici că întunericul a fost mai întâi. A fost mai întâi corbul care a zburat peste ape. Dar acest corb întunecat, Satanas, a fost înecat și nimicit; sau a rătăcit într-un loc cu adevărat întunecat și trupesc al păcatului. (Căci Cuvântul nu este de înțeles pentru toți.) Apoi Duhul lui Dumnezeu, Porumbița, Se purta în zbor peste apă. Dar încă nu a aflat odihnă picioarelor Sale[8], pentru ca să Se sălășluiască în om[9], sau să zidească cuib[10] și să umble în el [în om][11].
În fine, toate vârfurile munților erau neacoperite[12], ceea ce a arătat goliciunea cea fără de rușine a păcatului între neamuri și mulțimea mare de răutate a lor și împietrirea inimii lor, întărită puternic în nebunie. De aceea, Duhul lui Dumnezeu, Porumbița, încă, Se purta deasupra apelor[13].
[1] Fac. 1, 3.
[2] Ibidem.
[3] Mt. 5, 16.
[4] Fac. 1, 4.
[5] Lc. 15, 7.
[6] Fac. 1, 4.
[7] Fac. 8, 6-13. A se vedea traducerea Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: https://www.teologiepentruazi.ro/2022/03/10/facerea-cap-8-cf-lxx/.
[8] Cf. Fac. 8, 9.
[9] Cf. Iez. 37, 27; In. 1, 14.
[10] Cf. Rom. 8, 11; II Tim. 1, 14.
[11] Cf. Lev. 26, 12; II Cor. 6, 16.
[12] Cf. Fac. 8, 11.
[13] Cf. Fac. 1, 2.