Iubiții mei[1],
mesajul teologic al acestei duminici e acela că Cei întâi zidiți [Πρωτόπλαστοι][2] de Dumnezeu au căzut din viața curată și sfântă a Paradisului prin păcat, prin neascultarea de Dumnezeu, și că întoarcerea noastră în Paradis se face prin pocăință și prin viață sfântă. Pentru că te poți întoarce la bine numai prin bine, numai întrupând viața cea bună, cea sfântă, cea în ascultare de Dumnezeu.
Iar Cei întâi zidiți [Πρωτόπλαστοι] de către Dumnezeu sau Primii părinți [Προπάτορες][3]/ Protopărinții neamului omenesc sunt Sfinții Adam [Ἀδάμ] și Eva [Εὕα], cei care au căzut din slava lui Dumnezeu prin păcatul neascultării de Dumnezeu, dar care, mai apoi, s-au pocăit din destul și s-au mântuit. Fapt pentru care, în Icoana Învierii Domnului sau a coborârii Lui în Iad, Domnul este iconizat cum îi scoate pe cei doi din Iad, luându-i de mână. Iar, prin iconizarea lor, se subînțelege că s-au mântuit ei și toți cei Sfinți ai Vechiului Testament, pe care Domnul i-a scos din Iad și i-a introdus în Paradis, în Împărăția Sa.
De aceea, noi am auzit astăzi, în cântările zilei, despre căderea lor, despre cât de amară și grea a fost căderea lor pentru oameni și pentru întreaga creație a lui Dumnezeu, dar nu trebuie să uităm acest amănunt fundamental: că ei s-au pocăit și s-au mântuit și sunt în Paradisul lui Dumnezeu alături de toți Sfinții și Îngerii lui Dumnezeu. Pentru că trebuie să înțelegem la modul profund consecințele păcatului lor, dar prin asta nu trebuie să minimalizăm persoanele lor. Căci ei, primii oameni zidiți de Dumnezeu, sunt Sfinții Lui, pentru că s-au sfințit prin pocăința lor și prin viața lor sfântă, și nu sunt niște condamnați la Iadul cel veșnic.
Și Adam înseamnă Pământul[4], pe când Eva înseamnă Viața[5]. Ca Sfântul Adam, Părintele nostru, să ne amintească faptul că trupul nostru e din pământ, e pământesc și că trebuie să îl sfințim toată viața noastră, pentru ca să îl lăsăm moștenire Bisericii ca Sfinte Moaște, pe când Sfânta Eva, Maica noastră, să ne amintească să păstrăm și să apărăm cu sfințenie viața care se naște în pântecele mamei, născându-i și educându-i pe copiii noștri după voia lui Dumnezeu.
Cum a avut loc căderea lor în păcat și care au fost consecințele căderii lor le aflăm din capitolul al 3-lea al cărții Facerea: „Iar șarpele era cel mai înțelept [dintre] toate fiarele cele de pe pământ [ὁ δὲ ὄφις ἦν φρονιμώτατος πάντων τῶν θηρίων τῶν ἐπὶ τῆς γῆς], pe care le-a făcut Domnul Dumnezeu. Și a zis șarpele femeii: „Pentru ce a zis Dumnezeu: «Să nu mâncați din tot pomul cel din Paradis»?”. Și i-a zis femeia șarpelui: „Din rodul pomului Paradisului vom mânca, dar din rodul pomului, care este în mijlocul Paradisului, a zis Dumnezeu: «Nu veți mânca din el și nici nu aveți să vă atingeți de el [οὐ φάγεσθε ἀπ᾽ αὐτοῦ οὐδὲ μὴ ἅψησθε αὐτοῦ], pentru ca să nu muriți [ἵνα μὴ ἀποθάνητε]»”. Și a zis șarpele femeii: „Nu veți muri [cu] moarte [οὐ θανάτῳ ἀποθανεῖσθε]. Căci Dumnezeu știuse [știe][ᾔδει γὰρ ὁ Θεὸς], că, în care zi aveți să mâncați din el, vor fi deschiși ochii voștri [διανοιχθήσονται ὑμῶν οἱ ὀφθαλμοί] și veți fi ca dumnezeii [καὶ ἔσεσθε ὡς θεοὶ], cunoscând binele și răul [γινώσκοντες καλὸν καὶ πονηρόν]”.
Și a văzut femeia că bun [este] pomul spre mâncare și că plăcut îi [este] ochilor să-l vadă și frumos este să-l înțeleagă și a luat [din] rodul său [și] a mâncat și a dat și bărbatului ei împreună cu ea și au mâncat. Și le-au fost deschiși ochii celor doi [καὶ διηνοίχθησαν οἱ ὀφθαλμοὶ τῶν δύο] și au cunoscut că erau goi [καὶ ἔγνωσαν ὅτι γυμνοὶ ἦσαν]. Și și-au cusut frunze de smochin [καὶ ἔρραψαν φύλλα συκῆς] și și-au făcut lor cingători în jurul coapselor [καὶ ἐποίησαν ἑαυτοῖς περιζώματα]” [Fac. 3, 1-7, LXX].
Iar Sfântul Adam, cel care a pus nume tuturor viețuitoarelor [Fac. 2, 19, LXX], nu se temea de fiare mai înainte de căderea sa în păcat. De aceea și Sfânta Eva a putut vorbi cu șarpele fără să îi fie frică[6]. Numai că prin șarpe vorbea Satanas, Îngerul cel căzut din cer! Și el a învățat-o pe Sfânta Eva neascultarea de Dumnezeu, de care se făcuse vinovat cel dintâi. Satanas a vorbit pentru prima oară despre politeismul utopic, inexistent, spunându-i Sfintei Eva că va fi ca dumnezeii [ὡς θεοὶ] [Fac. 3, 5, LXX], dacă nu va asculta de Dumnezeu, deși știa foarte bine că există un singur Dumnezeu, Făcătorul a toate.
Însă, păcatul, care i-a făcut pe Îngeri să cadă din cer, din slava lui Dumnezeu, i-a făcut și pe oameni să cadă din Paradis, din slava lui Dumnezeu. Pentru că și Îngerii și oamenii au căzut din slava lui Dumnezeu, atâta timp cât Îngerii și oamenii au fost zidiți de Dumnezeu întru slava Lui, plini fiind de slava Lui. De aceea, când au păcătuit, Îngerii au căzut din cer, iar oamenii au văzut că sunt goi, că sunt dezbrăcați, pentru că ei fuseseră îmbrăcați întru slava Lui. Și când s-au văzut goi, atunci a intrat și frica în oameni. Dar frica a intrat în om din purtarea de grijă a lui Dumnezeu[7], pentru ca noi să ne putem pocăi.
Și când, păcătuind, „Adam a răsturnat toată porunca și a încălcat legea, Dumnezeu nu i-a nimicit toată cinstea [sa], nici nu l-a scos pe el cu totul [din] stăpânirea [sa]”[8], ci a lăsat în ascultarea lui numai animalele domestice, cele care îi sunt lui de folos[9]. Însă, subliniază Sfântul Ioannis Hrisostomos, Părintele nostru, pe care l-am luat astăzi ca luminător al nostru, nu Dumnezeu l-a scos pe om din Paradis, nu El l-a izgonit, „ci el pe sine însuși s-a scos din cinste[a sa] prin neascultare [διὰ τῆς παρακοῆς]”[10]. Prin neascultarea de Dumnezeu. Pentru că Sfântul Adam împărățea peste toate numai din filantropia lui Dumnezeu, din iubirea Lui față de oameni[11], iar Sfinții noștri Protopărinți Adam și Eva erau deocinste[12], erau egali unul cu altul.
Dar, după păcat, femeia a fost supusă bărbatului ei, după porunca lui Dumnezeu: „către bărbatul tău [va fi] întoarcerea ta [καὶ πρὸς τὸν ἄνδρα σου ἡ ἀποστροφή σου] și el te va stăpâni [καὶ αὐτός σου κυριεύσει]” [Fac. 3, 16, LXX] pe tine. Iar întoarcerea femeii față de bărbatului ei înseamnă că el va fi „scăparea ta și limanul și întărirea”[13] femeii sale, pentru că în toate necazurile și durerile ei către el se întoarce[14].
De aceea, pentru că primii oameni au păcătuit, ei au introdus robia în ei înșiși, iar urmașii lor, prin păcatele lor, au dat putere robiei[15] în ei înșiși, pentru că au făcut să domnească păcatul în ei înșiși. Și noi nu putem să scăpăm de păcatele noastre, de cele care ne robesc pe noi, fără mila și iertarea lui Dumnezeu. Pe care noi o primim sacramental, prin iertarea păcatelor noastre în Taina Dumnezeieștii Mărturisiri. Căci, mărturisindu-ne păcatele noastre cu durere, cu pocăință, noi primim de la Dumnezeu, în dar, iertarea păcatelor noastre. Pentru că pocăința noastră nu e pe măsura milei Sale față de noi, fiindcă El ne iartă desăvârșit, dumnezeiește. Dar iertarea Lui ține cont de pocăința noastră, de întoarcerea noastră către El. Pentru că El dorește să vadă puținul nostru, puțina noastră nevoință, pentru ca să ne dăruie iertarea Lui cea desăvârșită.
Triodul, în Slujba zilei, ne spune că Satan înșelătorul [Σατὰν ὁ δόλιος] s-a folosit de șarpe ca de o unealtă pentru ca să ne amăgească prin mâncare[16]. Iar „veșmântul cel țesut de Dumnezeu [στολὴν θεοΰφαντον]”[17] este slava Lui cea veșnică. Și Paradisul lui Dumnezeu este cortul cel de Dumnezeu zidit [θεόκτιστον σκήνωμα] și sălășluirea Sfinților [καὶ Ἁγίων οἰκητήριον][18], unde dorim și noi să ajungem. Și dacă Sfântul Adam a fost scos din Paradis pentru neascultare, ne rugăm să postim și noi după predaniile cele evanghelice [εὐαγγελικῶν παραδόσεων], ca prin ele să ne facem bine-plăcuți lui Dumnezeu[19].
Slujba zilei ne vorbește explicit despre pocăința Sfântului Adam înaintea Paradisului[20]. Iar când Sfinții Protopărinți au fost scoși afară din Paradis, soarele și-a ascuns razele sale, luna și stelele s-au schimbat în sânge, munții s-au înfricoșat, iar dealurile s-au cutremurat, și ei au ieșit bătându-și fețele lor cu mâinile și pocăindu-se[21]. Pentru că au conștientizat în mod deplin căderea lor, au înțeles consecințele dezastruoase ale păcatului lor.
Iar problematica teologică a duminicii de azi, acum, la începutul Postului Mare, are tocmai acest rol: de a ne arăta starea noastră, a celor care păcătuim zilnic, dar și îndreptarea noastră: prin pocăință, prin rugăciune, prin post, prin milostenie. Căci dacă ei au fost scoși afară pentru mâncare, atunci postul e cel care ne învață ascultarea de Dumnezeu. Pentru că, postind și împlinind poruncile lui Dumnezeu, noi ne adunăm în noi comoara cea veșnică, comoara Împărăției, adică slava lui Dumnezeu, care e adevăratul nostru veșmânt. Pentru că adevărata îmbrăcare a noastră e cea cu virtuțile dumnezeiești, cu toată pacea, curăția și sfințenia dumnezeiască.
Și când te îmbraci în virtuți, Dumnezeu te îmbracă în harismele Sale. Așa după cum mărturisesc cei care l-au cunoscut pe Sfântul Cuvios Porfirios Cavsocalivitul: deși „Sfântul a urmat numai clasa întâi primară…[și] a învățat singur să citească, buchisind în timp ce păștea oile”[22], datorită vieții sale sfinte, el a primit de la Dumnezeu „vederea duhovnicească, preștiința, prezicerea, vindecarea”[23], dar și darul științei și al glosolaliei, pentru că „Sfântul era în stare să vorbească pe teme științifice și în toate limbile”[24] lumii. Și, cu toate acestea, „în viața obișnuită, [el] nu se distingea nici prin elocvență, nici prin talent oratoric. Vorbea firesc, spontan, simplu, liber și neprefăcut”[25]. Așa cum trebuie să vorbim cu toții! Pentru că efeminarea în vorbire sau grandilocvența ne arată a fi nefirești. Căci omul trebuie să vorbească așa cum îi este glasul, cum îi este firea, cum îi este educația și gradul de civilizație.
Sinaxarul zilei numește postul leac[26], medicament al vieții noastre. Un leac pentru lăcomia, dar și pentru neascultarea noastră[27]. Căci, de n-ar fi postul, am mânca toată ziua de toate până la refuz, fără să ne pocăim pentru îndestularea noastră ce ne umple de boli. Însă postul ne domolește, ne educă, ne curățește, ne face duhovnicești, ne face ageri și ne luminează în slujirea și în viața noastră. Și postul acesta de 40 de zile, pe care l-au poruncit Sfinții Apostoli[28], e „pentru ca noi, prin paza poruncii, să dobândim cu ajutorul postului nestricăciunea pierdută de Adam, care a pătimit pentru că n-a păzit porunca”[29]. Și „ne străduim să primim postul cu multă bucurie și să-l păzim, spre a dobândi, cu ajutorul lui Dumnezeu, ceea ce n-a reușit Adam, adică îndumnezeirea”[30] noastră.
Așadar, iubiții mei, să postim cu pace și să ne umplem de toate virtuțile dumnezeiești! Să ne umplem de pace, să ne umplem de iertare, să ne umplem de milostenie, să ne umplem de rugăciune, să ne umplem de citiri sfinte! Să ne umplem de înțelegerea oamenilor, de ajutorul dăruit lor, de prietenia și de iubirea cu ei! Pentru că toate acestea ne împlinesc și ne fac bine pentru totdeauna.
Miercuri și joi, pe 1 și 2 martie 2023, venim cu botezul în casele dumneavoastră! Să ne reîntâlnim cu pace și să ne bucurăm unii de alții! Amin!
[1] Începută la 8. 19, în zi de miercuri, pe 22 februarie 2023. Soare, 4 grade, vânt de 3 km/ h.
[2] Cf. https://el.wiktionary.org/wiki/πρωτόπλαστος.
[3] Cf. https://el.wiktionary.org/wiki/προπάτωρ#Αρχαία_ελληνικά_(grc).
[4] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Adam_(given_name).
[5] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Eva_(name).
[6] PG 54, col. 592. [7] Ibidem. [8] Ibidem. [9] Ibidem.
[10] PG 54, col. 593. [11] Ibidem.
[12] PG 54, col. 594. [13] Ibidem. [14] Ibidem.
[15] PG 54, col. 599.
[16] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Tri/t49.html. [17] Ibidem. [18] Ibidem. [19] Ibidem.
[20] În această cântare a Vecerniei, dar și în altele: Ἐκάθισεν Ἀδάμ, ἀπέναντι τοῦ Παραδείσου, καὶ τὴν ἰδίαν γύμνωσιν θρηνῶν ὠδύρετο. Οἴμοι, τὸν ἀπάτῃ πονηρᾷ πεισθέντα καὶ κλαπέντα, καὶ δόξης μακρυνθέντα! οἴμοι, τὸν ἁπλότητι γυμνόν, νῦν δὲ ἠπορημένον! Ἀλλ᾽ ὦ Παράδεισε, οὐκέτι σου τῆς τρυφῆς ἀπολαύσω, οὐκέτι ὄψομαι τὸν Κύριον καὶ Θεόν μου καὶ Πλάστην· εἰς γῆν γάρ ἀπελεύσομαι, ἐξ ἧς καὶ προσελήφθην. Ἐλεῆμον, Οἰκτίρμον, βοῶ Σοι· Ἐλέησόν με τὸν παραπεσόντα, cf. https://glt.goarch.org/texts/Tri/t49.html.
[21] Ibidem. E vorba de această cântare: Ἥλιος ἀκτῖνας ἔκρυψεν, ἡ σελήνη σὺν τοῖς ἄστροις εἰς αἷμα μετετράπη· ὄρη ἔφριξαν, βουνοὶ ἐτρόμαξαν, ὅτε Παράδεισος ἐκλείσθη. Ἐκβαίνων ὁ Ἀδάμ, χερσὶ τύπτων τὰς ὄψεις, ἔλεγεν· Ἐλεῆμον, ἐλέησόν με τὸν παραπεσόντα.
[22] Sfântul Porfirie Kavsokalyvitul, Când voi pleca, voi fi mai aproape de voi, trad. din lb. gr. și note de Protopresbiter Dr. Gabriel Mândrilă, Ed. Sophia/ Metafraze, București, 2019, p. 11.
[23] Idem, p. 7. [24] Idem, p. 12. [25] Ibidem.
[26] Triodul, ed. BOR 1986, p. 92. [27] Ibidem. [28] Ibidem. [29] Ibidem. [30] Idem, p. 93.
