Predică la Întâmpinarea Domnului [2023]

Iubiții mei[1],

întâmpinarea duhovnicească e adevăratul test al vieții creștine. Pentru că atunci, la 40 de zile după nașterea Sa[2], Domnul nostru Iisus Hristos a fost văzut și înțeles duhovnicește doar de două persoane: de Sfântul Simeon [Συμεὼν] Primitorul de Dumnezeu [ὁ Θεοδόχος][3] și de Sfânta Anna [Ἄννα] Profetesa [Ἡ Προφήτιδα][4]. Doar ei, dintre toți cei din Ierusalim, au avut ochi dumnezeiești. Și au avut, pentru că s-au sfințit pe ei înșiși și s-au lăsat povățuiți de Dumnezeu. Luminați de El, pentru ca să Îl vadă și să Îl înțeleagă pe Domnul.

Iar dacă vezi duhovnicește, atunci știi cine sunt cei din fața ta. Și când îl primești pe cel duhovnicesc, când îl primești pentru că îl vezi în profunzimea sa, îl vezi abisal, îl vezi prin luminarea lui Dumnezeu, atunci îl întâmpini după voia lui Dumnezeu, pentru că el are nevoie de tine.

Ai ochi să-i vezi pe oamenii lui Dumnezeu? Înțelegi, atunci când citești pe cineva, cine este el? Când pui mâna pe cartea lui, a celui duhovnicesc, îl receptezi imediat și te umpli de bucurie sfântă pentru viața sa, văzând cât har a coborât Dumnezeu în el sau, dimpotrivă, te tulburi și te enervezi, pentru că te umpli de invidie demonică?

Am văzut foarte rar oameni care știu să întâmpine, care știu să se bucure de oameni, de oamenii lui Dumnezeu. Și știu să se bucure de ei, pentru că sunt smeriți și buni la inimă, deschiși, primitori, iubitori de oameni și avizi de voia lui Dumnezeu. Și aceștia sunt oamenii pe care mi-i doresc, pe care îi caut, de care mi-e dor…

Când eram mai tânăr și vedeam un om cu potențe pentru viața teologică sau literară, imediat îl lăudam și îl publicitam peste tot. Obișnuiam să îi scriu imediat sau să vorbesc imediat cu el și să îl încurajez să scrie, să se nevoiască, să facă lucruri mari pentru Biserică și pentru țară. Pentru că eu credeam și cred și voi crede faptul că omul trebuie să facă lucruri pe măsura sa. Nici mai mult și nici mai puțin: pe măsura sa, pe cât poate el. Iar dacă e mare, să facă lucruri mari, să facă lucruri pe măsura puterii sale interioare și să nu se prostitueze. Să nu facă lucruri vandabile, ușurele, de doi lei, cu puțin efort, când el poate mult, foarte mult.

Dar, cu timpul, după un șir lung de decepții în ceea ce îi privește pe oamenii cu potențe, cu multe daruri de la Dumnezeu, am înțeles că nu poți să convingi pe cineva că poate să facă lucruri mari, dacă el nu vrea să se ia în serios. El are potențe, el poate, tu vrei ca el să poată, îl ajuți să poată, dar el nu vrea să poată! Căci eu credeam, ca un om cu bun simț, că dacă îi dărui unui om spațiul infinit al prieteniei și tot sprijinul tău și îl susții în toate demersurile lui lăudabile, el poate fi el însuși. Da, dar omul nu vrea să facă lucruri mari, chiar dacă poate să facă lucruri mari și folositoare pentru mulți! Și de ce nu vrea să facă? Pentru că el, deși mare, nu vrea să asculte de nimeni și nici să se înfrățească cu cineva ca să facă lucruri mari. Dar nu vrea să asculte de nimeni și nici să aibă o prietenie sfântă cu cineva, pentru că el merge pe premisa falsă că nimeni nu îl vede, nimeni nu îl știe, nimeni nu vede de ce poate fi în stare și nimeni nu știe să îl ajute să fie el însuși.

Însă, de ce m-aș fi zbătut pentru acești oameni, ca să îi fac prietenii mei și să îi ajut cum pot, dacă nu i-aș fi văzut în adâncul lor? De ce aș fi vrut ca ei să se realizeze la modul plenar și de ce m-aș fi pus la dispoziția lor, dacă nu i-aș fi înțeles și dacă nu aș fi înțeles cât de importante erau darurile lor pentru Biserică și pentru lume? Dimpotrivă, mentalitatea capitalistă, cea rapace, e asta: să profiți de neștiința, de sărăcia, de bolile, de patimile oamenilor și să faci bani pe seama lor, să parvii necontenit, fără să îți pese de cineva și nu să îi ajuți pe oameni să fie geniali și Sfinți.

Însă eu practicam mentalitatea duhovnicească, cea mântuitoare, care, din respect și din multă înțelegere față de oameni, dorește ca oamenii să se realizeze interior la modul plenar. Numai că oamenii pe care eu îi vedeam cu potențe de eroi, de genii, de Sfinți, în marea lor majoritate, nu m-au ascultat spre binele lor și spre binele tuturor, pentru că n-au vrut să fie ei înșiși. Și ratarea lor, pe care o văd mereu, care îmi stă în față, e o durere imensă pentru mine. Căci mă doare pentru cei care nu sunt și nu vor să fie niciodată. Și aceasta, pentru că ei nu sunt interesați de ce vrea Dumnezeu de la ei. Trăiesc în orb, trăiesc fără luminarea Lui și de aceea își îngroapă darurile pe fiecare zi.

Însă, când Dumnezeu umple pe cineva de multe daruri, de mic, de la naștere, e pentru ca el să se smerească și să Îi slujească lui Dumnezeu. Și ca să Îi slujești Lui, trebuie să te lași mereu luminat de Dumnezeu. Dacă ești plin de vigoare, de multă iubire, de multă minte, de mult entuziasm, dacă ai capacitatea de a face multe lucruri, toate acestea sunt pentru ca să asculți de Dumnezeu. Pentru ca să asculți voia Lui cu tine. Și smerirea ta continuă în fața Lui, pocăința ta, rugăciunea ta, privegherea ta, deschiderea ta față de oameni trebuie să te facă să vezi ce te împlinește. Și când vrei să vezi cine ești, când vrei să vezi adâncul tău, când vrei să știi darurile tale, când vrei să știi ce poți să faci și cât poți să faci, trebuie să te lași luminat de Dumnezeu spre drumul tău, spre împlinirea ta.

Dar, pe acest drum al înțelegerii de sine, El, Dumnezeul milei, îți trimite diverși oameni, diverse guri ale Sale, ca să îți vorbească de aproape. Dacă tu nu le asculți, dacă nu le asculți pe toate, dacă nu analizezi toate cu profunzime, nu știi voia Lui. Pentru că El ți Se descoperă direct, în vedenii și luminări dumnezeiești, dar ți Se descoperă în mod tainic și în oameni, în lucruri, în diverse evenimente. Și ce citești, ce auzi, ce trăiești, cu cine te întâlnești, ce îți spun cei cu care te întâlnești fac parte din vorbirea Lui către tine. Și dacă pui la un loc toate experiențele tale mistice, pe cele directe și pe cele indirecte, atunci afli de ce te-ai născut unde te-ai născut, de ce ești cine ești, ce trebuie să faci, câte poți să faci, cu cine trebuie să te însoțești, cine te liniștește și te ajută și, dimpotrivă, cine te învață la rele și cine îți stă împotrivă.

Dar când nu îi vezi pe oamenii lui Dumnezeu, pe cei pe care El i-a trimis la tine, și îi confunzi pe ei cu unii oarecare, atunci nu ieși în întâmpinarea lui Dumnezeu și nici nu vezi ce te împlinește. Pentru că ești orb pentru cei din fața ta și pentru viitorul tău.

Însă, Sfântul Simeon „era…înștiințat de către Duhul Sfânt [ἦν κεχρηματισμένον ὑπὸ τοῦ Πνεύματος τοῦ Ἁγίου], [că] nu [are] să vadă moartea înainte să vadă pe Hristosul Domnului [μὴ ἰδεῖν θάνατον πρὶν ἢ ἴδῃ τὸν Χριστὸν Κυρίου]” [Lc. 2, 26, BYZ]”, dar, în același timp, „[era] Drept și evlavios [Δίκαιος καὶ εὐλαβής], așteptând Mângâierea lui Israil [προσδεχόμενος Παράκλησιν τοῦ Ἰσραήλ], și Duhul Sfânt era în el [καὶ Πνεῦμα ἦν Ἅγιον ἐπ᾽ αὐτόν]” [Lcv. 2, 25, BYZ]. Nu trăia doar cu profeția, cu ce primise în trecut, ci era un om care vedea în prezent. Care vedea dumnezeiește. Pentru că profețiile primite în trecut nu știi când se vor împlini, dacă, în prezent, acum, nu ești plin de slava lui Dumnezeu. Căci nu vei ști când se va împlini profeția, dacă nu ești plin de slava Lui. Pentru că El te va lumina când se va petrece împlinirea profeției, dacă tu ești cu El, dacă tu ești plin de slava Lui cea veșnică.

Iar atunci când Domnul a fost adus la templul din Ierusalim, Sfântul Simeon „a venit în Duhul întru templu [ἦλθεν ἐν τῷ Πνεύματι εἰς τὸ ἱερόν]” [Lc. 2, 27, BYZ]. A venit în slava Duhului Sfânt, având în el slava Lui. Și pentru că era plin de slava lui Dumnezeu, așa cum era și Sfânta Anna, doar ei L-au văzut pe Domnul. Doar ei au văzut că acel Prunc, adus atunci la templu, era Însuși Fiul lui Dumnezeu întrupat. Iar dacă ar fi fost mai mulți văzători de Dumnezeu în clipa aceea, în afară de cei doi, de Născătoarea de Dumnezeu, de Sfântul Iosif, Logodnicul Născătoarei de Dumnezeu și de Sfântul Arhiereu și Profet Zaharias, tatăl Sfântului Ioannis Botezătorul[5], Dumnezeiasca Tradiție ne-ar fi spus acest lucru. Dar n-au fost!…Și n-au fost, pentru că vederea duhovnicească e a celor care trăiesc tot timpul în sfințenie. Care sunt tot timpul cu Dumnezeu.

Și testul sfințeniei e vederea duhovnicească! Vezi, pentru că înțelegi și înțelegi, pentru că ești plin de slava lui Dumnezeu. Și când te luminează Dumnezeu ca să vezi în oameni, te luminează spre binele lor: pentru ca să îi ajuți. Dar dacă ei nu te cred, pentru că nu au nevoie să se vadă pe ei înșiși și să se pocăiască, de aceea dau cu piciorul luminării de la Dumnezeu, nu iau în seamă darurile lor, nu iau aminte la vocația lor, pentru că nu le pasă de mântuirea lor.

Și de aceea nu L-au văzut și nici nu Îl vedem pe El: pentru că nu ne pasă de mântuirea noastră! Nu ne ocupăm cu mântuirea toată ziua, ci cu pierderea noastră. Și pentru că ne ocupăm cu pierderea noastră, ni se pare că orbirea duhovnicească e „o virtute” și că neștiința voii lui Dumnezeu e „sfințenia” noastră. Însă orbirea duhovnicească și neștiința voii lui Dumnezeu sunt două mari calamități în viața noastră. Căci atunci când ești orb, nu vezi pe nimeni la modul profund și când nu știi voia lui Dumnezeu cu tine, nu ai nicio traiectorie. Bănănăi peste tot, colinzi în toate părțile și nu faci nimic fundamental cu viața ta. Și nu faci, pentru că nu îți dezvolți darurile tale. Nu îți împlinești vocația ta, pe care Dumnezeu ți-a dăruit-o ca să te împlinești în ea.

Părinții duhovnicești sunt cei care îi văd pe oameni și îi pot conduce spre împlinirea lor. Numai că ei nu au un ecuson în piept în care să se specifice acest lucru…Trebuie să îi vezi, pentru ca ei să te vadă și să te îndrume. Și ca să îi vezi, trebuie să ai mare nevoie de ei, iar ca să ai mare nevoie, trebuie să te pocăiești mult, din destul. Și să fii gata să renunți la tine, la perspectiva ta mică, pentru perspectiva lor mare, abisală, veșnică, pentru perspectiva lui Dumnezeu pentru tine.

Acum, ca și în trecut, mă entuziasmez la fel pentru orice om mare pe care mi-l aduce Dumnezeu în cale, dar nu mai încerc să grăbesc lucrurile, nu mai încerc să îl conving că văd cine e și că știu ce îi trebuie ca să fie el însuși. Doar mă las la îndemâna lui, a întrebărilor sale, îl duc spre opera mea ca să îi vorbească, îl las ca tăcerea, bucuria, ochii mei, sufletul și trupul meu să-i vorbească. Pentru că omul mare, care caută cu întreaga lui ființă peste tot, înțelege când dă de o operă mare, de un om pe măsura așteptării sale. Și fac asta pentru ca să mă protejez și pentru ca să-l protejez. Pentru ca lucrurile să se înțeleagă de la sine, în mod organic, dacă e deschis mereu spre slava lui Dumnezeu.

…Acad. Adam Puslojić e unul dintre marii oameni din viața mea, care și-a presimțit sfârșitul și care a premeditat întâlnirea cu mine. M-a lăsat pe mine să fac primul pas, dar el mi-a trimis multe semnale că mă dorește în viața lui. De aceea, înțelegând dorința lui tainică, am deschis imediat cartea cu el, din prima clipă, și am pus bucuria în titlu[6]. Pentru că știam că dorința lui era plină de bucurie. Căci mă citise, știa cine sunt – pentru că sunt prezent cu totul în online prin cărțile mele –, știa că sunt un poet pe inima lui, că sunt un gânditor și artist mare, ca și el, și știa că se poate lăsa în inima mea ca pe un pat de odihnă. M-a trimis la diverse cărți ale sale, la diverse texte, dar n-a vrut să se confeseze cu totul mie. Pentru că știa că îl înțeleg, că îl văd, că știu cine este…După cum nu mi-a spus niciodată că m-a citit cu atenție. Dar el știa că eu știu, din fiecare detaliu al său, că un om e tare bucuros pentru altul numai dacă îl împlinește, dacă îl înțelege.

La fel, Dr. Marin Ciobanu[7], pe care astăzi l-am pomenit la Parastas, a premeditat întâlnirea cu mine, pentru că m-a citit mai întâi. Mi-a dăruit cărțile sale, apoi l-am spovedit pentru prima oară în viață și l-am împărtășit înainte de Paști, dar, ca și Adam, a vorbit cu mine mai mult prin tăcerile lui elocvente și prin puținele lui cuvinte și prin opera lui decât față către față. Pentru că, aidoma mie, și-au ales să nu forțeze lucrurile, dar au dorit să rămână în mine. Pentru că amândoi au știut că eu am nevoie de astfel de unici, de oameni care să rămână în mine și să îi port mai departe.

Însă cum și-au dat seama că eu sunt deschis dialogului și prieteniei? Cum și-au dat seama că îi pot înțelege și că îi pot iubi? Cum și-au dat seama că discuțiile lor cu mine și gesturile lor față de mine vor rămâne și că eu voi vorbi întotdeauna despre ele cu recunoștință și cu prietenie? Prin aceea că m-au citit! Nu știu cât m-au citit, nu știu ce au citit de la mine, pentru că niciodată nu s-au confesat, dar ceva e cert: că amândoi au avut încredere în mine, că au vorbit cu toată deschiderea, că mi-au vorbit ca unui vechi prieten, adică au vorbit în siguranță. Pentru că s-au știut înțeleși, apreciați și iubiți.

Dar ca să simți toate acestea trebuie să crezi în oameni și în dialogul real cu oamenii. Dacă crezi că oamenii nu se pot schimba, de ce să mai scrii, de ce să le mai scrii?! Scrisul e plin de speranță, de iubire, de adevăr. Scrii pentru că știi că poți schimba oameni. Ești sigur de asta. Nu scrii ca să te afli în treabă, ci pentru că scrisul e adevărat, e ca sufletul tău, e plin de tine. Și dacă îți pui sufletul în cărți, ți-l pui și în oameni, prin aceea că adevărurile tale intră și rămân în oameni.

De aceea, iubiții mei, când Îl întâmpini în mod real pe Dumnezeu, îi întâmpini în mod real și pe oameni. Căci oamenii au valoare abisală, numai când Dumnezeu e cea mai mare abisalitate, abisalitatea cu totul abisală a vieții tale. Îi găsești mari, îi găsești importanți, îi găsești plini de adevăruri pe oameni, pentru că Dumnezeu e în tine prin slava Lui. Pentru că El e în tine și pe ei îi poți lua în tine. Și îi poți lua, pentru că Dumnezeu te-a făcut mare, încăpător, foarte încăpător. Și Lui Îi mulțumim mereu pentru darurile Sale cele mari, dar mai ales pentru marii oameni pe care ni i-a dăruit. Pe care ni i-a adus în viață.

Multă pace, bucurie și împlinire! Și fie ca Dumnezeul mântuirii noastre să ne dea ochi să vedem și brațe cu care să îmbrățișăm tot timpul! Amin!

---

[1] Începută la 14. 28, în zi de sâmbătă, pe 28 ianuarie 2023. Cer înnorat, burnițează, două grade, vânt de 6 km/ h. Ieri și azi a nins pentru prima oară pe 2023.

[2] Mineiul pe februarie, ed. BOR 1929, p. 29.

[3] A se vedea: https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1999/sxsaintinfo.aspx.

[4] Idem: https://www.synaxarion.gr/gr/sid/2000/sxsaintinfo.aspx.

[5] Idem: https://doxologia.ro/viata-sfant/intampinarea-domnului.

[6] A se vedea: Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Bucuria de a fi cu Adam, Teologie pentru azi, București, 2023, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2023/01/18/bucuria-de-a-fi-cu-adam/.

[7] A se vedea articolul meu de aici: https://www.teologiepentruazi.ro/2021/01/07/darul-de-carte-de-la-dr-marin-ciobanu-7-ianuarie-2021/.