Facerea, cap. 47, cf. LXX

1. Și a mers Iosif [și] i-a vestit lui Farao, zicându-i: „Tatăl meu și frații mei și dobitoacele și boii lor și toate cele ale lor au venit din pământul Hanaanului și, iată, sunt în pământul Ghesem!”.

2. Și din frații săi a luat 5 oameni și i-a pus pe ei înaintea lui Farao.

3. Și a zis Farao fraților lui Iosif: „Care [este] lucrul vostru?”. Iar ei i-au zis lui Farao: „Slujitorii tăi [sunt] păstori de oi [ποιμένες προβάτων], și noi și părinții noștri”.

4. Și i-au zis lui Farao: „Am venit a pribegi pe pământ [παροικεῖν ἐν τῇ γῇ ἥκαμεν], căci nu este pășunea dobitoacelor slujitorilor tăi [οὐ γάρ ἐστιν νομὴ τοῖς κτήνεσιν τῶν παίδων σου][1], căci s-a întărit foametea în pământul lui Hanaan [ἐνίσχυσεν γὰρ ὁ λιμὸς ἐν γῇ Χανααν]. Așadar, [noi], slujitorii tăi, acum vom locui în pământul Ghesem”.

5. Și Farao i-a zis lui Iosif: „Să locuiască în pământul Ghesem! Iar dacă ai să cunoști că sunt în[tre] ei oameni puternici [ἄνδρες δυνατοί], pune-i pe ei stăpânitori [peste] dobitoacele mele [κατάστησον αὐτοὺς ἄρχοντας τῶν ἐμῶν κτηνῶν]!”. Iar Iacov și fiii săi a[u] mers întru Egiptos către Iosif și a auzit Farao, împăratul Egiptosului. Și Farao a zis către Iosif, zicându-i: „Tatăl tău și frații tăi au venit către tine.

6. Iată, pământul Egiptosului înaintea ta este! În pământul cel mai bun sălășluiește-l [sălășluiește-i] pe tatăl tău și pe frații tăi [ἐν τῇ βελτίστῃ[2] γῇ κατοίκισον τὸν πατέρα σου καὶ τοὺς ἀδελφούς σου]!”.

7. Și Iosif l-a adus pe Iacov, pe tatăl său, și l-a pus pe el înaintea lui Farao și Iacov l-a binecuvântat pe Farao [καὶ εὐλόγησεν Ιακωβ τὸν Φαραω].

8. Iar Farao i-a zis lui Iacov: „Câți ani [ai] ai zilelor vieții tale [πόσα ἔτη ἡμερῶν τῆς ζωῆς σου]?”.

9. Și i-a zis Iacov lui Farao: „Zilele anilor vieții mele [αἱ ἡμέραι τῶν ἐτῶν τῆς ζωῆς μου], [ale celui] care pribegesc [ἃς παροικῶ], [sunt] 130 de ani [ἑκατὸν τριάκοντα ἔτη]. Mici și rele au fost zilele anilor vieții mele [μικραὶ καὶ πονηραὶ γεγόνασιν αἱ ἡμέραι τῶν ἐτῶν τῆς ζωῆς μου]. [Dar ele] nu au ajuns spre zilele anilor vieții părinților mei [οὐκ ἀφίκοντο εἰς τὰς ἡμέρας τῶν ἐτῶν τῆς ζωῆς τῶν πατέρων μου], pe care zile [ei] le-au pribegit [ἃς ἡμέρας παρῴκησαν]”.

10. Și Iacov l-a binecuvântat pe Farao [și apoi] a ieșit de la el.

11. Și Iosif l-a sălășluit [i-a sălășluit] pe tatăl și pe frații săi și le-a dat lor stăpânire [κατάσχεσιν] în pământul Egiptosului, în pământul cel mai bun [ἐν τῇ βελτίστῃ γῇ], în pământul Ramessi [ἐν γῇ Ραμεσση], precum a poruncit Farao.

12. Și Iosif măsura grâul tatălui [său] și al fraților săi și [la] toată casa tatălui său, grâu după trup[ul] [σῖτον κατὰ σῶμα][fiecăruia în parte][3].

13. Iar grâu nu era în tot pământul [σῖτος δὲ οὐκ ἦν ἐν πάσῃ τῇ γῇ], căci s-a întărit foametea foarte și s-a sfârșit de foamete pământul Egiptosului și pământul Hanaanului.

14. Și Iosif a adunat tot argintul – care a fost aflându-se în pământul Egiptosului și în pământul Hanaanului, [pentru] grâul pe care îl cumpărau –, și le măsura lor grâul. Și Iosif a adus tot argintul întru casa lui Farao [καὶ εἰσήνεγκεν Ιωσηφ πᾶν τὸ ἀργύριον εἰς τὸν οἶκον Φαραω].

15. Și s-a sfârșit tot argintul [καὶ ἐξέλιπεν πᾶν τὸ ἀργύριον] din pământul Egiptosului și din pământul Hanaanului. Și au venit toți egiptii [οἱ αἰγύπτιοι]/ egiptenii către Iosif, zicându-i: „Dă-ne nouă pâini [δὸς ἡμῖν ἄρτους]! Și pentru ce murim înaintea ta [καὶ ἵνα τί ἀποθνῄσκομεν ἐναντίον σου]? Căci s-a sfârșit argintul nostru [ἐκλέλοιπεν γὰρ τὸ ἀργύριον ἡμῶν]”.

16. Și le-a zis lor Iosif: „Aduceți dobitoacele voastre și vă voi da vouă pâini pentru dobitoacele voastre, dacă s-a sfârșit argintul!”.

17. Și au adus dobitoacele [lor] către Iosif și Iosif le-a dat lor pâini pentru cai[4] și pentru oi și pentru boi și pentru măgari și, în anul acela, i-a hrănit pe ei cu pâini pentru toate dobitoacele lor.

18. Și a trecut anul acela. Și au venit către el în al 2-lea an și i-au zis lui: „[Te rugăm ca] nu cumva să fim alungați de domnul nostru [μήποτε ἐκτριβῶμεν ἀπὸ τοῦ κυρίου ἡμῶν]! Căci dacă s-a[u] sfârșit argintul și averile și dobitoacele, către tine [venim, care ești] domnul [πρὸς σὲ τὸν κύριον][nostru]. Și nu ne rămâne [ne-au rămas] nouă, înaintea domnului nostru, afară de trupul nostru și de pământul nostru.

19. Așadar, pentru ca să nu murim înaintea ta și pământul să fie pustiit, ia-ne pe noi și pământul nostru pentru pâini și vom fi noi și pământul nostru slujitorii lui Farao! Dă-ne sămânță ca să semănăm și să trăim și să nu murim, iar pământul nu va fi pustiit!”.

20. Și Iosif i-a dobândit lui Farao tot pământul egiptenilor, căci egiptenii i-au vândut pământul lor lui Farao, căci a stăpânit asupra lor foametea, și pământul a fost al lui Farao[5].

21. Și poporul s-a înrobit lui, spre [a-i fi] slujitori, de la marginile hotarelor Egiptosului până la margini.

22. În afară de pământul preoților, [căci] numai pe acesta nu l-a dobândit Iosif. Căci Farao în dar a dat danie [δόμα] preoților și [ei] mâncau dania pe care le-a dat-o lor Farao, pentru aceasta nu și-au vândut pământul lor.

23. Iar Iosif le-a zis tuturor egiptenilor: „Iată, astăzi, v-am dobândit pe voi și pământul vostru lui Farao! Luați sămânța voastră și semănați pământul!

24. Și va fi [vor fi] roadele sale [și] veți da a 5-a parte lui Farao. Iar cele 4 părți va fi [vor fi] vouă spre sămânța pământului vostru și spre mâncarea voastră și a tuturor celor [care sunt] în casele voastre”.

25. Și [ei] au zis: „Ne-am mântuit pe noi [σέσωκας ἡμᾶς]! Am aflat har înaintea domnului nostru [εὕρομεν χάριν ἐναντίον τοῦ κυρίου ἡμῶν] și vom fi slujitorii lui Farao!”.

26. Și Iosif le-a pus lor întru poruncă, până [în] ziua aceasta, pe pământul Egiptosului, a da a 5-a parte lui Farao, în afară de pământul preoților. Numai [el] nu era al lui Farao.

27. Și Israil a locuit în pământul Egiptosului, în pământul Ghesem. Și l-au moștenit pe el și au fost crescând și au fost înmulțindu-se foarte.

28. Iar Iacov a mai trăit în pământul Egiptosului [încă] 17 ani [δέκα ἑπτὰ ἔτη]. Și au fost zilele lui Iacov, ai anilor vieții sale, 147 de ani [ἑκατὸν τεσσαράκοντα ἑπτὰ ἔτη].

29. Și s-au apropiat zilele lui Israil să moară [ἤγγισαν δὲ αἱ ἡμέραι Ισραηλ τοῦ ἀποθανεῖν] și l-a chemat pe fiul său, pe Iosif, și i-a zis lui: „Dacă am aflat har înaintea ta [εἰ εὕρηκα χάριν ἐναντίον σου], pune mâna ta sub coapsa mea [ὑπόθες τὴν χεῖρά σου ὑπὸ τὸν μηρόν μου]! Și vei face cu mine milostenie [καὶ ποιήσεις ἐπ᾽ ἐμὲ ἐλεημοσύνην] și adevăr [καὶ ἀλήθειαν], ca să nu mă îngropi pe mine în[tru] Egiptos,

30. ci voi fi dormind cu părinții mei [ἀλλὰ κοιμηθήσομαι μετὰ τῶν πατέρων μου][6]. Și mă vei ridica pe mine din Egiptos și mă vei îngropa pe mine în mormântul lor”. Iar el i-a zis: „Eu voi face după cuvântul tău [ἐγὼ ποιήσω κατὰ τὸ ῥῆμά σου]!”.

31. Și i-a zis [lui]: „Jură-te mie [ὄμοσόν μοι]!”. Și i s-a jurat lui, iar Israil s-a închinat pe marginea toiagului său [καὶ προσεκύνησεν Ισραηλ ἐπὶ τὸ ἄκρον τῆς ῥάβδου αὐτοῦ].


[1] Am venit să pribegim în țara ta, pentru că robii tăi nu au pășune pentru dobitoacele lor.

[2] Prima prezență a acestei forme de superlativ în LXX. Și apare doar de 3 ori în LXX.

[3] După nevoile fiecăruia în parte.

[4] În locul cailor. Și la fel și în cazul celorlalte membre ale comunicării de aici.

[5] A ajuns astfel al lui Farao.

[6] Ci mă vei îngropa împreună cu ei, pentru ca să mă odihnesc alături de ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *