Facerea, cap. 48, cf. LXX
1. Și a fost după cuvintele acestea și a fost vestindu-i-se lui Iosif că: „Tatăl tău este tulburat!”. Și i-a luat pe cei doi fii ai săi, pe Manassi și pe Efrem, [și] a venit către Iacov.
2. Și a fost vestindu-i-se lui Iacov [și] zicându-i-se: „Iată, fiul tău, Iosif, vine către tine!”. Și s-a întărit Israil [și] a șezut pe pat.
3. Și Iacov i-a zis lui Iosif: „Dumnezeul meu mi-a fost arătându-mi-Se mie în Luza [ὁ Θεός μου ὤφθη μοι ἐν Λουζα], în pământul Hanaanului, și m-a binecuvântat pe mine
4. și mi-a zis mie: «Iată, Eu te voi crește pe tine și te voi înmulți pe tine și te voi face pe tine întru adunări de neamuri [εἰς συναγωγὰς ἐθνῶν] și îți voi da ție pământul acesta și seminței tale după tine întru stăpânire veșnică [εἰς κατάσχεσιν αἰώνιον]!».
5. Așadar, acum cei doi fii ai tăi, cei care ți s-au făcut ție în Egiptos, mai înainte să vin eu către tine întru Egiptos, ai mei sunt. Efrem și Manassi ca Rubin și Simeon îmi vor fi mie.
6. Iar nepoții [mei], pe care ai să-i naști după aceștia, ai tăi vor fi [și] în[tru] numele fraților lor vor fi chemați în[tru] sorții acelora.
7. Iar eu, când veneam din Mesopotamia Siriei, Rahil, mama ta, a murit în pământul lui Hanaan, apropiindu-mă eu către alergarea cailor [de la] pământul lui Havrata [ἐγγίζοντός μου κατὰ τὸν ἱππόδρομον Χαβραθα τῆς γῆς], [când era] să ajung [în] Efrata [Εφραθα], și am îngropat-o pe ea în calea alergării cailor, [iar] aceasta[1] este Betleemul [Βαιθλεεμ]”.
8. Și Israil i-a văzut pe fiii lui Iosif [și] i-a zis [lui]: „Cine îți [sunt] ție aceștia [τίνες σοι οὗτοι]?”.
9. Iar Iosif i-a zis tatălui său: „Fiii mei sunt [υἱοί μού εἰσιν], pe care mi i-a dat mie Dumnezeu [οὓς ἔδωκέν μοι ὁ Θεὸς]!”. Și încă a zis Iacov: „Adu-mi-i mie pe ei [προσάγαγέ μοι αὐτούς], pentru ca să-i binecuvânt pe ei [ἵνα εὐλογήσω αὐτούς]!”.
10. Dar ochii lui Israil erau îngreunați la vedere de bătrânețe [ἐβαρυώπησαν ἀπὸ τοῦ γήρους] și nu putea a vedea. Și i-a apropiat pe ei către el[2] și i-a sărutat pe ei [καὶ ἐφίλησεν αὐτοὺς] și i-a îmbrățișat pe ei [καὶ περιέλαβεν αὐτούς].
11. Și Israil a zis către Iosif: „Iată, de fața ta nu am fost lipsit și, iată, mi-a arătat mie Dumnezeu și sămânța ta [ἔδειξέν μοι ὁ Θεὸς καὶ τὸ σπέρμα σου]!”.
12. Și Iosif i-a scos pe ei de la genunchii săi[3] și i s-au închinat lui cu fața la pământ [καὶ προσεκύνησαν αὐτῷ ἐπὶ πρόσωπον ἐπὶ τῆς γῆς][4].
13. Și Iosif i-a luat pe cei doi fii ai săi, și pe Efrem în dreapta, din cele de-a stânga ale lui Israil, iar pe Manassi în stânga, din cele de-a dreapta ale lui Israil, și [astfel] i-a apropiat lui pe ei.
14. Dar Israil a întins mâna cea dreaptă [și] a pus-o pe capul lui Efrem, iar acesta era cel mai tânăr, și stânga pe capul lui Manassi, [cu] mâinile cruciș [ἐναλλὰξ τὰς χεῖρας],
15. și i-a binecuvântat pe ei și a zis: „Dumnezeu [ὁ Θεός], Căruia I-au bine-plăcut părinții mei înaintea Sa [ᾯ εὐηρέστησαν οἱ πατέρες μου ἐναντίον Αὐτοῦ], Avraam și Isaac, Dumnezeu, Cel care mă hrănește pe mine din tinerețe până în ziua aceasta [Ὁ τρέφων με ἐκ νεότητος ἕως τῆς ἡμέρας ταύτης],
16. Îngerul [ὁ Ἄγγελος], Cel care mă izbăvește pe mine din toate cele rele [Ὁ ῥυόμενός με ἐκ πάντων τῶν κακῶν], să binecuvânte copiii aceștia! Și va fi chemat în aceștia numele meu și numele părinților mei, Avraam și Isaac, și să fie înmulțiți întru mulțime multă pe pământ [καὶ πληθυνθείησαν εἰς πλῆθος πολὺ ἐπὶ τῆς γῆς]!”.
17. Și Iosif a văzut că tatăl [său] a pus dreapta sa pe capul lui Efrem [și] i s-a părut lui greu [aceasta]. Și a ajutat Iosif mâna tatălui său, [ca] să o ridice pe ea de pe capul lui Efrem pe capul lui Manassi.
18. Și a zis Iosif tatălui său: „Nu așa, tată! Căci acesta [este] cel întâi-născut. Pune dreapta ta pe capul său!”.
19. Și [Israil] nu a voit, ci a zis: „Am știut [οἶδα], copile [τέκνον], am știut [οἶδα][aceasta]! Și acesta va fi întru popor și acesta va fi înălțat. Dar fratele său, cel mai tânăr, mai mare va fi [decât] el și sămânța sa va fi întru mulțime de neamuri”.
20. Și i-a binecuvântat pe ei în ziua aceea, zicându-le [lor]: „În[tru] voi va fi binecuvântat Israil [ἐν ὑμῖν εὐλογηθήσεται Ισραηλ], zicându-se: «Să te facă pe tine Dumnezeu ca pe Efrem și ca pe Manassi [ποιήσαι σε ὁ Θεὸς ὡς Εφραιμ καὶ ὡς Μανασση]!»”. Și l-a pus[5] pe Efrem înaintea lui Manassi.
21. Și Israil i-a zis lui Iosif: „Iată, eu mor! Și Dumnezeu va fi împreună cu voi și vă va întoarce pe voi întru pământul părinților voștri.
22. Iar eu îți dau ție Sichima[6] cea aleasă [ἐγὼ δὲ δίδωμί σοι Σικιμα ἐξαίρετον], mai sus de frații tăi, pe care am luat-o din mâna amorreilor cu sabia mea și [cu] arcul [meu]”.
[1] Cetatea.
[2] Sfântul Iosif și-a apropiat fiii către Sfântul Iacov, către tatăl său.
[3] Sfântul Iosif i-a luat pe fiii săi de la genunchii săi, de lângă el.
[4] Fiii Sfântului Iosif i s-au închinat cu fața la pământ bunicului lor, Sfântului Iacov.
[5] L-a socotit pe Efrem ca fiind cel dintâi.
[6] E vorba de forma de Ac. pl. a lui Συχέμ. Și am transliterat-o, pentru că Sfântul Iacov a folosit-o în relație cu adjectivul, la feminin, ἐξαίρετον.