Predică la Duminica Înfricoșătoarei Judecăți [2023]
Iubiții mei[1],
Judecata Domnului începe pentru noi atunci când tindem spre păcat. Pentru că conștiința noastră se tulbură când consimțim cu păcatul și începe să ni se împotrivească. Și atât înainte de păcat, în păcat și după aceea, conștiința noastră e împotriva noastră, pentru că Dumnezeu judecă păcatul nostru. El îl condamnă din fașă. Pentru că niciun păcat nu are de-a face cu viața noastră, atâta timp cât orice păcat e antiuman, e antiviață, e depersonalizant.
Iar vindecarea de păcatele noastre începe cu durerea și cu pocăința pentru ele, cu rușinarea profundă și cu suferința profundă pentru ele, cu urârea lor în mod desăvârșit și cu mărturisirea lor înaintea Domnului, apoi înaintea Preotului Duhovnic. Iar când Domnul, prin Duhovnicul nostru, ne iartă de ele și simțim slava Lui inundându-ne interior și vindecându-ne de păcatele noastre, ele, păcatele noastre, rămân mereu înaintea noastră ca o frescă vie a decadenței noastre. Căci ele ne spun ce suntem noi fără Domnul. Fresca păcatelor noastre ne spune de unde am fost iar și iar ridicați de către El, din ce Iad, și că binele duhovnicesc pe care îl trăim în noi înșine e darul Lui. Pentru că El ne iartă mereu, când noi ne pocăim, pentru ca mereu să ne arate care e adevărata noastră viață, care e adevărata noastră împlinire: viața cu El. Și dacă viața cu El e împlinirea noastră, aceasta, viața cu El, nu e judecată de Domnul, pentru că viața cu El e mântuirea noastră veșnică. Și cei care sunt ai Lui, aceia se mută de la moarte întru viață [In. 5, 24, BYZ], întru viața veșnică, pentru că nu mai vin la Judecata Lui [Ibidem] ca să fie judecați. Căci vin la Judecata Lui ca Sfinți ai Săi și nu ca cei care trebuie judecați pentru ceea ce au făcut în viața lor.
Pentru că atunci când va veni Domnul întru slava Lui, „când toate cele pământești se vor uni în întregime cu cele cerești, atunci și Drepții vor moșteni acest pământ reînnoit. […] Căci sufletele Sfinților…prin darul și unirea Sfântului Duh, încă fiind ele în trupuri, [în această viață], se lipesc lui Dumnezeu, iar, [trupurile lor, fiind] reînnoite, se vor schimba [duhovnicește], se vor scula din moarte și vor fi restaurate…în lumina neînserată [a lui Dumnezeu]”[2]. Și El va da Sfinților Lui moștenirea lor, „dăruind fiecăruia moștenirea după vrednicia sa și strălucirea și slava care i se cuvin din virtuțile și faptele sale”[3].
Pentru că în Evanghelia de azi, așa ne-a spus Domnul: că El „va ședea pe tronul slavei Sale [καθίσει ἐπὶ θρόνου δόξης Αὐτου]” [Mat. 25, 31, BYZ] ca să îi judece pe oameni și îi va despărți [Mat. 25, 32] pe unii de alții: pe Sfinți de păcătoșii nepocăiți. Și Sfinții Lui sunt ca oile de cuminți, pe când păcătoșii nepocăiți sunt precum caprele de neascultători.
Însă, în Mt. 25, 32, la finalul versetului, avem τῶν ἐρίφων [ton erifon]. Iar ἔριφος [erifos] înseamnă ied[4], pentru că αἴξ [ex] înseamnă capră[5]. Însă, Gingrich Greek Lexicon ne sfătuiește să îl traducem la Mt. 25, 32 cu goat, cu capră[6] și nu cu ied. Dar dacă l-am traduce cu ied, am avea acest final: „precum păstorul desparte oile de iezi [ὥσπερ ὁ ποιμὴν ἀφορίζει τὰ πρόβατα ἀπὸ τῶν ἐρίφων]” [Mt. 25, 32, BYZ]. Și cine a văzut cum se manifestă iezii, adică copiii caprei, cum se urcă ei în pom, pe casă[7], cum sar pe te miri unde, înțelegi ce înseamnă proverbul: „Capra sare masa, dar iada sare casa”. Pentru că iezii, în comparație cu caprele, cu mamele lor, sunt cei mai neastâmpărați, atâta timp cât pot urca în locuri greu accesibile.
Și când Domnul ne aseamănă pe noi, cei păcătoși, cu caprele sau cu iezii lor, spune despre noi că nu ne place să fim ascultători, ci mergem pe aiurea. Și a merge pe aiurea înseamnă a păcătui oriunde mergi și în orice lucru pe care îl faci. Însă, păcatul nu ne face bine, ci ne omoară! Tocmai de aceea, păcătoșii nepocăiți vor merge „întru pedeapsa cea veșnică” [εἰς κόλασιν αἰώνιον] [Mt. 25, 46, BYZ], adică întru Iad.
Și Iadul e veșnic și veșnice sunt și chinurile sale, după cum și Paradisul e veșnic și veșnice sunt bucuriile sale. Iar Paradisul lui Dumnezeu, în sfârșitul Evangheliei de azi [Mt. 25, 31-46], e numit „viața veșnică [ζωὴν αἰώνιον]”[Mt. 25, 46], cu sensul că el e adevărata viață a omului. Pentru că și cei din Iad trăiesc, nu sunt morți, atâta timp cât sunt chinuiți veșnic, dar aia nu e viață, ci e chin. Însă, în Paradisul lui Dumnezeu, în Împărăția Sa, acolo se trăiește adevărata viață a omului, viața cea pururea fericită, viața cea pururea împlinitoare pentru om. De aceea, când vorbim despre viața veșnică, ne referim la viața cea pururea fericită a Sfinților, care trăiesc veșnic împreună cu Dumnezeu și cu Îngerii Lui.
Dar Domnul, în Evanghelia de azi, ne spune că suntem ceea ce facem. Dacă vedem în jurul nostru oameni și ne comportăm uman, profund uman față de toți, atunci viața noastră e creștină. Pentru că atunci când îl vezi pe celălalt în adevărul lui, în bucuria sau durerea sa, atunci te comporți față de el așa cum trebuie. Și așa cum trebuie, după adevăr, înseamnă a ne comporta creștinește.
Iar Domnul Își asumă pe fiecare om flămând și însetat și străin și gol [γυμνός] și bolnav și închis în temniță [Mt. 25, 35-36, BYZ], pentru ca să facă din viața noastră o continuă atenție față de semenii noștri și o continuă dăruire față de ei. Căci atunci când știi că tot ceea ce faci pentru alții, faci pentru Hristos Domnul, atunci viața ta e o slujire continuă a lui Dumnezeu.
Și există flămânzi, oameni morți de foame, care vor mâncare la propriu, dar există și flămânzi după adevăr și după iubire și după sinceritate. Unul vrea să bea ceva, pentru că îi e sete, dar altul vrea să bea sinceritatea ta, prietenia ta, adevărul tău, ce ești tu în adâncul tău. Unul e străin, pentru că e din altă parte, dar altul se simte străin în lumea asta, pentru că e neiubit și neînțeles. Iar noi trebuie să avem grijă de toți aceștia. Nu numai de cei care sunt goi, fără haine, ci și de cei care nu sunt îmbrățișați de nimeni, nu numai de cei bolnavi trupește, ci și de cei bolnavi sufletește, nu numai de cei închiși la închisoare, ci și de cei care n-au pe nimeni. Căci atunci când n-ai pe nimeni, ai numai uși închise și fețe întoarse de la tine…
Și asta se întâmplă, pentru că oamenii nu mai vor să fie oameni, ci vor să fie neoameni. Pentru că, dacă ar vrea să fie oameni, atunci s-ar comporta normal, firesc. Și omul, după firea lui, e deschis, e zâmbitor, e bun, e iertător. Și e așa, pentru că e creat de Dumnezeu după chipul Său. Și omul, în el însuși, știe când păcătuiește, după cum știe și când face binele. Pentru că binele îl împlinește, îl bucură, în întărește, pe când răul îl tulbură, îl însingurează și îl înrăiește.
Iar binele ne împlinește, pentru că Dumnezeu coboară la noi și rămâne în noi prin slava Lui, pentru ca să fim în pace, în bucurie, în curăție, în sfințenie. El, Dumnezeul nostru, Se apropie de noi și Se sălășluiește în noi prin slava Lui, pe măsură ce noi împlinim poruncile Sale. Pentru că El vine acolo unde oamenii devin tot mai mult ca El Însuși.
Lăsăm sec de carne în această zi! Adică de mâine, 20 februarie 2023, nu mai mâncăm carne până la Paști. Și Paștiul nostru, anul acesta, e pe 16 aprilie 2023. Iar postul nostru, pe care îl începem mâine în mod parțial, e pentru ca să ne întărim în binele lui Dumnezeu. Să ne întărim duhovnicește prin rugăciuni, prin postire, prin metanii, prin citiri sfinte, prin milostenii, prin privegheri, prin ajutorări ale oamenilor. Căci tot binele pe care îl adunăm în noi e binele care ne odihnește și ne luminează mereu. E o intimizare continuă cu Dumnezeul nostru, Care ne vrea tot binele și ne dăruie tot binele.
De aceea, iubiții mei, rugați-vă, bucurați-vă, postiți, liniștiți-vă interior, umpleți-vă de înțelepciune dumnezeiască! Pentru că milioane de cărți ne stau în față, milioane de Sfinți vor să fie cunoscuți de către noi, milioane de oameni vor rugăciunile noastre și prietenia noastră. Amin!
[1] Începută la 16. 47, în zi de luni, pe 13 februarie 2023. Soare, 7 grade, vânt de 8 km/ h.
[2] Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice și etice, Scrieri I, cu studiu introd. și trad. de Diac. Ioan I. Ică jr și un studiu de Ierom. Alexander Golitzin, Ed. Deisis, Sibiu, 1998, p. 131. Am corectat traducerea cu textul sursă, cu textul din SC 122, p. 220.
[3] Ibidem. Corectat cu SC 122, p. 222.
[4] Gingrich Greek Lexicon, 2714, apud BW 10.
[5] Gingrich Greek Lexicon 149, apud BW 10.
[6] Gingrich Greek Lexicon, 2714, apud BW 10.
[7] A se vedea: https://stirileprotv.ro/show-buzz/fun/scene-comice-in-maramures-unde-patru-iezi-s-au-urcat-pe-acoperisul-unei-case-ce-s-a-intamplat-cand-au-ajuns-stapanii-acasa.html.