Tudor Arghezi, Lina [2]
Tudor Arghezi, Lina, Editura pentru literatură, București, 1965, 326 p.
Fabrica de zahăr Topliceni, p. 75; Rifler, p. 78; Ion Trestie, p. 79; portarul te descosea, p. 91; „bătrâiorul”, p. 81; „Doamna Célestine…era o cucoană mică și sprintenă ca o vrabie”, p. 84. Peste tot am îndreptat grafia, pentru că e cu î.
„Un limbaj fardat cu miere”, p. 90; „bâjbâiala flăcărilor mici de lumânare”, p. 91; „morții lasă după ei numai un mormânt”, 92. Unii nu vor să mai lase nimic, ci vor să fie cenușă aruncată în vânt sau compost de grădină.
„Surâsurile rânjite” de la masă, p. 92. Alea pe care nu ți le dorești. În internat, Trestie „și-a morfolit ani de zile melancolia”, p. 93. Una dintre soțiile tatălui său intră la el în cameră „într-un capot trandafiriu”, la vârsta de 15 ani, și el fuge de dorințele sexuale ale femeii, p. 93.
E pălmuit de tatăl său, care nu crede spusele tânărului, și el plânge sub o salcie, p. 94. „O ură înfășurată în zâmbetele onctuoase”, p. 94, unsuroase. În zâmbetele false. Seminarul teologic era „o cazarmă eternă”, p. 96, în mintea celor care îl administrau. Și fiecare elev avea dosarul sau dosarele sale. Pentru că aveau „dosare peste dosare, mii de manuscrise secrete, din care niciunul nu era indiferent, [care] documentau tendințele inconștiente, spionate, încă neclare”, p. 97.
Trestie începe să muncească într-un birt, ajungând chelner, pregătindu-și în același timp BACul, p. 99. Munca tăcută sau pretextul de aventură, p. 101. „Veninurile înțelepciunii”, p. 104; societatea ca „o jignire stăruitoare”, p. 104, care nu e îndulcită nici de „fanatismul speranței” și nici de „satisfacțiile [aparente ale] viciului”, p. 104.
Dispare șoapta adolescenței și a tinereții, pentru ca, atunci când te angajezi undeva, să apară comanda continuă, p. 104. Iar „vocea mai bine timbrată și uzată…e înlocuită cu megafonul subalternilor și cu instrumente, ca semnătura prin ștampilă. [Iar] omul merge cu fruntea plecată după tobă, [pe când] cei care îl poruncesc provocându-i insulta de a-i fi inferiori”, p. 104-105.
Ion Trestie, la fabrică, se întâlnește cu Coșoiu, p. 105. Vagoanele de păcură erau „ca niște elefanți fără trompă, numai trunchiuri fără grumaz”, p. 106. Apare Marița, care „era o locomotivă, dar o locomotivă domestică și subalternă”, p. 107. Și Marița, locomotiva, „venea de-a fuga, cu o fantezie de șuiere și mișcări, ca o cumătră în scurteică de la un Botez. Era o locomotivă sinceră și neserioasă…boantă-n cap ca un pește de fluviu și ca o balenă, ridicându-se încet și lată, de pe funduri, la suprafață”, p. 107.
„Ursuzul Grabinsky…[era] turtit ca un dovleac când ședea pe scaunul din hala de expediții”, p. 108. Până la urmă devine „Țața Marița”, p. 110. Legile sunt făcute prost de către demagogi, p. 112. „Un râs imbecil ofensa bijuteria gurii”, p. 126, sale. Prima despre evrei: „Jidanul patron mănâncă pe evreul sărac”, p. 130.
Ațide, p. 140, formă de plural, nu știu ce înseamnă. Răspunsul vine în p. 141: ațidul sulfuricum. Înseamnă acizi.
Care e buba fabricii, p. 144: „dacă o canalizare a vidului e defectuoasă, zahărul fuje la gurlă…tocmai în momentul când el trebuie separat în cristale din materia îngroșată”, p. 144. Își strânge nervii din mână și îi frământă în palmă, p. 144. Ion Trestie, căci trestia e „o plantă de mocirlă”, p. 145. Scrisul la indigo, p. 146.
„acțidente ușoare”, p. 148; „domnul Fink a rămas consternat [în loc să se bucure]. Totul era nou, proaspăt și întinerit. Laboratorul părea de două ori mai mare, și simplicitatea interiorului căpătase o arhitectură cu gust”, p. 150. Despre director: „am simțit că omului acestuia nu-i trebuie turburată nici din greșeală iluzia că e unic și fără păreche…”, p. 154. Să-l lăsăm în iluzia lui!
„glasul fluid al franțuzoaicei”, p. 154, care se schimbă după om, după omul care ajunge în fața ei. Asta e patima secretarelor, a vânzătoarelor și a măturătoarelor băgate în seamă.
„în zarea neagră a ferestrei”, p. 155; o hulă legată de Dr. Azner, care „e Mesia zahărului cubic și tos”, p. 155; orgoliul care se subestimează: când înțelege că o idee i-a venit altuia și nu lui, p. 156.
„[h]artan[1] de pui cu maioneză”, p. 157; „o horbotă [dantelă[2]] de fier”, p. 159; folosește helf pentru elf în p. 159; letcolm în loc de letcon în aceeași pagină; electricianul, cu toate sculele lui, părea „un diavol azuriu, spânzurat în văzduh”, p. 159.
„Servilismul” Dr. Azner „era prețuit, asigurator și tonic”, p. 160, deși „doctorul Azner vorbea în fabrică oamenilor cu ceafa” sa, p. 160.
„puroiul bătăturii”, p. 162, în loc de noroiul ei; „zdrențele de ziare”, p. 163, rezultate în urma citirii lor asidue; „umezeala păreților, urcată la geamuri ca o su- doare de untură aparentă subt brațele unei dansatoare bătrâne”, p. 163. Cea care își închiriază din camere, după ce a rămas văduvă, își „utilizează resturile căsniciei [în mod] lucrativ”, p. 163.
„pârâul de lături”, p. 163; „scorojirea sufletelor”, p. 163; „în fiecare personaj victorios se văieta un infirm”, p. 163; câinele rătăcit care are spaimă de viață, p. 165; avea 50 de cărți și-o Icoană veche pe lemn, p. 165. Și „colțul în care o așeza era biserica lui”, p. 165, și ori de câte ori s-a închinat Sfintei Icoane, el „s-a simțit întotdeauna mai liniștit, mai cinstit și mai tare”, p. 165.
Ce știa Trestie? „Că omului nu-i sunt permise mizeria aparentă și înfățișarea demoralizatoare, că orice tânăr trebuie neapărat să aibă cel puțin două rânduri de haine, trei părechi de încălțăminte, șase rânduri de rufe, douăsprezece părechi de ciorapi și o duzină de batiste. Că obrazul trebuie zilnic ras, dinții îngrijiți, părul tuns, unghiile tăiate scurt, încălțămintea lustruită. Rigoare de decență. Garderoba obligatorie se poate căpăta și cu renunțarea la masă”, p. 166. Și pentru că n-avea bani, de multe ori Trestie a prânzit „cu un covrig și o tabletă de ciocolată”, p. 166.
[1] A se vedea: https://dexonline.ro/definitie/artan/definitii.