Lună: martie 2023

Ieșirea, cap. 5, cf. LXX

Leave a comment

1. Și după acestea a[u] intrat Moisis și Aaron către Farao și i-au zis lui: „Acestea zice Domnul, Dumnezeul lui Israil: «Trimite-l pe poporul Meu, pentru ca să-Mi prăznuiască Mie în pustiu!»”.

2. Și Farao [Φαραώ] a zis: „Cine este Căruia voi asculta glasul Său, astfel încât să-i trimit pe fiii lui Israil? Nu L-am cunoscut pe Domnul [οὐκ οἶδα τὸν Κύριον] și pe Israil nu îl trimit”.

3. Și i-au zis lui: „Dumnezeul evreilor ne-a chemat pe noi [ὁ Θεὸς τῶν εβραίων προσκέκληται ἡμᾶς]! Așadar, vom merge cale de trei zile întru pustiu, pentru ca să jertfim Dumnezeului nostru, ca nu cumva să ne întâmpine pe noi moartea sau uciderea”.

4. Și le-a zis lor împăratul Egiptosului: „Pentru ce, Moisi și Aaron [Μωυσῆ καὶ Ααρων][1], stricați poporul meu de la lucrurile [lor]? Mergeți, fiecare [dintre] voi, către lucrurile sa- le!”.

5. Și a zis Farao: „Iată, acum se înmulțește poporul! Așadar, să nu-i oprim pe ei din lucrurile [lor]!”.

6. Și Farao le-a rânduit supraveghetorilor poporului și cărturarilor, zicându-le:

7. „Nu va mai fi adăugându-se, [pentru] a da paie poporului, spre facerea cărămizii, precum ieri și alaltăieri, [ci] ei să meargă și să-și adune lor paiele!

8. Și învoiala facerii cărămizii, pe care ei o fac, în fiecare zi o vei pune asupra lor. [Și] nu vei lua nimic [din greutatea ei, pentru ca să nu] fie fără muncă. Căci pentru aceasta au strigat, zicând: «Să mergem și să jertfim Dumnezeului nostru».

9. Să se îngreune lucrurile oamenilor acestora și să se îngrijoreze de acestea și să nu se îngrijoreze în[tru] cuvintele cele deșarte!”.

10. Și îi apăsau pe ei supraveghetorii și cărturarii și ziceau către popor, zicându-le: „Acestea zice Farao: «Nu vă mai dau vouă paie!

11. Voi înșivă, mergând, adunați-vă vouă înșivă paie, de unde aveți să aflați, căci nu se ridică din învoiala voastră nimic!»”.

12. Și a fost împrăștiindu-se poporul în tot Egiptosul [ca] să strângă trestie spre [a face] paie.

13. Dar supraveghetorii îi apăsau pe ei, zicându-le: „Sfârșiți lucrurile cele cuvenite pe [fiecare] zi, ca și când paie vi s-ar fi dat vouă!”.

14. Și au fost bătuți cărturarii neamului fiilor lui Israil, cei care au fost puși pe[ste] ei, de către căpeteniile lui Farao, zicându-le: „Pentru ce nu ați sfârșit învoielile voastre, ale facerii cărămizii, și astăzi, precum ieri și alaltăieri?”.

15. Și au intrat cărturarii fiilor lui Israil [și] au strigat către Farao, zicându-i: „Pentru ce faci așa slujitorilor casei tale?

16. Paie nu este dat [nu sunt date] slujitorilor casei tale și cărămidă ne zici nouă a face? Și, iată, slujitorii tăi au fost bătuți! Așadar, vei face nedreptate poporului tău?”.

17. Și le-a zis lor: „Fără muncă sunteți, leneși sunteți, pentru aceasta ziceți: «Să mergem să jertfim Dumnezeului nostru».

18. Așadar, acum ați fost mergând [mergând], lucrați! Căci paiele nu va fi dat [nu vor fi date] vouă și învoiala facerii cărămizii o veți da”.

19. Și cărturarii fiilor lui Israil se vedeau pe ei înșiși în cele rele, zicându-și: „Nu vor rămâne [va rămâne în fiecare] zi facerea cea cuvenită a cărămizii”.

20. Și s-au întâmpinat [cu] Moisis și [cu] Aaron, venind întru întâmpinarea lor, ieșind ei de la Farao

21. și le-au zis lor: „Să vă vadă Dumnezeu pe voi și să vă judece, că[ci] ați urât mirosul nostru înaintea lui Farao [ὅτι ἐβδελύξατε τὴν ὀσμὴν ἡμῶν ἐναντίον Φαραω] și înaintea slujitorilor săi, [ca] să dați sabie întru mâinile sale [și] să ne omoare pe noi!”.

22. Și s-a întors Moisis către Domnul și I-a zis: „Doamne, pentru ce ai chinuit poporul acesta? Și pentru ce m-ai trimis pe mine?

23. Și de când am mers către Farao, [pentru ca] să grăiesc în[tru] numele Tău, [el] a chinuit poporul acesta și [Tu] nu l-ai izbăvit pe poporul Tău”.

[1] Formele de vocativ.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [31]

Leave a comment

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

II. Cartea a doua a Exaimeronului

Și fiindcă Îngerul le-a grăit pe ele, Moisis nu și-a pus nicăieri numele ca autor al său. Aceasta era [este] ceva deosebit față de ceea ce au făcut alți Profeți în cărțile profețiilor lor.

Îngerii i-au descris aceste lucruri lui Moisis? Ascultă-l pe Pavlos, când zice în epistola sa către evrei despre Moisis făcând Legile și Scriptura: „Căci, dacă cuvântul rostit prin Îngeri a fost cel adeverit”[1].

Sfântul Stefanos, în Faptele Apostolilor, a vorbit la fel evreilor despre Moisis. El a zis: „Acesta este [Moisis], care a fost în adunare în pustiu, cu Îngerul care i-a grăit pe muntele Sina, și cu părinții noștri. El a primit cuvinte vii ca să ni le dea nouă”[2].

Iată, aud limpede de la Apostoli, de la Stefanos și de la Pavlos că Îngerii sunt cei care i-au dictat cartea Facerii lui Moisis. Și, de aceea, Moisis nu și-a pus pe ea numele său [ca autor].

V. În legătură cu ceea ce am spus mai sus, este nevoie să mă opresc și să întreb: de ce a numit-o el pe aceasta ziua a doua[3] (ceea ce cred că a fost deopotrivă precis și adevărat)?

Dumnezeu nu i-a dăruit omului chip[4] pentru aceasta: pentru ca Dumnezeu, în locul lui, să fie necinstit prin atârnarea pe Cruce[5] și astfel prin El însuși și prin Apostolii Săi să tragă întreaga omenire la El însuși[6]. Mai degrabă, l-a făcut pentru ca omul, primind chip, să rămână în siguranță printre lucrurile dăruite lui în Edem și să nu fie clătinat dintre ele deloc[7].

Însă omul nu a rămas credincios[8]. Și astfel a fost doborât, alungat din Edem[9] și osândit să putrezească[10]. Dacă acesta este adevărul, atunci era nevoie ca să se petreacă ceva cu mult mai bun decât lucrurile bune dintâi[11]. Și acest lucru cu mult mai bun a fost întruparea Făcătorului.

Așadar, s-a ridicat de dedesubt, din apele pământului, tăria aerului. Pe aceasta am luat-o a fi [a preînchipui] umanitatea lui Hristos. Și acum este unită împreună cu marele și primul cer – adică dumnezeirea Cuvântului – în mod de nedespărțit. Și aceste lucruri [făcute] a doua oară s-au petrecut pentru ca cele dintâi să fie vindecate.

De aceea, întruparea Mântuitorului este numită ziua a doua, a doua facere. Și a fost preînchipuită prin ziua care a despărțit apele credincioșilor de cele ale necredincioșilor, de-o parte și de alta, prin tăria credinței creștine.

[1] Evr. 2, 2.

[2] Fapt. 7, 38.

[3] Cf. Fac. 1, 8.

[4] Cf. Fac. 2, 7.

[5] Cf. Lc. 18, 32.

[6] Cf. In. 12, 32.

[7] Cf. Fac. 2, 15-16.

[8] Cf. Fac. 3, 6-7.

[9] Cf. Fac. 3, 24.

[10] Cf. Fac. 3, 19.

[11] Cf. Fac. 3, 15.

Apocalipsis, cap. 22, cf. BYZ

Leave a comment

1. Și mi-a arătat mie râul cel curat al apei vieții, luminat ca cristalul, ieșind din tronul lui Dumnezeu și al Mielului.

2. În mijlocul lărgimii ei[1], și a râului deoparte și de alta, [este] pomul vieții, făcând 12 roade, în fiecare lună dându-și rodul său. Și frunzele pomului [sunt] spre vindecarea neamurilor.

3. Și tot blestemul nu va [mai] fi încă; și tronul lui Dumnezeu și al Mielului în aceasta[2] va fi; și robii Săi Îi vor sluji Lui

4. și vor vedea fața Sa; și numele Său [va fi] pe frunțile lor.

5. Și noapte nu va [mai] fi acolo, și nu au nevoie de luminător și de lumina soarelui, că[ci] Domnul Dumnezeu îi va lumina pe ei; și vor împărăți [βασιλεύσουσιν] întru vecii vecilor.

6. Și îmi zice mie: „Aceste cuvinte [sunt] credincioase și adevărate; și Domnul, Dumnezeul duhurilor Profeților [Κύριος, ὁ Θεὸς τῶν πνευμάτων τῶν Προφητῶν][3], l-a trimis pe Îngerul Său, [ca] să le arate robilor Săi [pe cele] care trebuie să fie în grabă [ἃ δεῖ γενέσθαι ἐν τάχει][4].

7. Și iată, [Eu] vin curând! Fericit [este] cel care păzește cuvintele profeției cărții acesteia!”.

8. Și eu, Ioannis, [sunt] cel care aud și care văd acestea [ὁ ἀκούων καὶ βλέπων ταῦτα]. Și când am văzut și am auzit, am căzut să mă închin înaintea picioarelor Îngerului, care îmi arată mie acestea.

9. Și [Îngerul] îmi zice mie: „Vezi să nu [faci asta]! Împreună-rob [σύνδουλός] sunt [cu] tine și [cu] frații tăi, Profeții, și [cu] cei ce păstrează cuvintele cărții acesteia. Lui Dumnezeu închină-te [τῷ Θεῷ προσκύνησον]!”.

10. Și [Îngerul] îmi zice mie: „Să nu pecetluiești [Μὴ σφραγίσῃς] cuvintele profeției cărții acesteia, căci vremea este aproape.

11. Cel care e nedrept, să nedreptățească încă! Și cel care este spurcat, să se spurce încă! Și cel Drept, să facă încă dreptate! Și cel Sfânt, să se sfințească încă!

12. Iată, vin curând, și plata Mea [este] împreună cu Mine, [ca] să răsplătesc fiecăruia precum va fi fapta sa!

13. Eu [sunt] Alfa și O[mega] [Ἐγὼ τὸ Ἄλφα καὶ τὸ Ὦ], Cel dintâi și Cel de pe urmă, Începutul și Sfârșitul.

14. Fericiți [sunt] cei care fac poruncile Sale [Μακάριοι οἱ ποιοῦντες τὰς ἐντολὰς Αὐτοῦ], că[ci] va fi puterea lor pe[ste] pomului vieții [ἵνα ἔσται ἡ ἐξουσία αὐτῶν ἐπὶ τὸ ξύλον τῆς ζωῆς] și [prin] porți să intre întru cetate [καὶ τοῖς πυλῶσιν εἰσέλθωσιν εἰς τὴν πόλιν][5].

15. Afară câinii [οἱ κύνες] și vrăjitorii [οἱ φαρμακοὶ] și curvarii [οἱ πόρνοι] și ucigașii [οἱ φονεῖς] și idolatrii [οἱ εἰδωλολάτραι] și tot cel care iubește și face minciuna [καὶ πᾶς φιλῶν καὶ ποιῶν ψεῦδος]!

16. Eu, Iisus, l-am trimis pe Îngerul Meu [ca] să vă mărturisească vouă acestea în Biserici [ἐπὶ ταῖς Ἐκκλησίαις]. Eu sunt rădăcina [Ἐγώ εἰμι ἡ ῥίζα] și odrasla lui David [καὶ τὸ γένος Δαυίδ], steaua cea luminoasă [și] de dimineață [ὁ ἀστὴρ ὁ λαμπρὸς ὁ πρωϊνός].

17. Și Duhul[6] și Mireasa[7] zic: «Vino![8]». Și cel care aude, să zică: «Vino![9]». Și cel însetat, să vină! Cel care voiește, să ia în dar apa vieții!”.

18. [Și] eu mărturisesc tot celui care aude cuvintele profeției cărții acesteia: dacă cineva are să adauge la acestea [ἐάν τις ἐπιθῇ ἐπ᾽ αὐτά], Dumnezeu să adauge asupra lui plăgile care au fost scrise în cartea aceasta [ἐπιθήσαι ὁ Θεὸς ἐπ᾽ αὐτὸν τὰς πληγὰς τὰς γεγραμμένας ἐν τῷ βιβλίῳ τούτῳ];

19. și dacă cineva are să scoată din cuvintele cărții profeției acesteia [καὶ ἐάν τις ἀφέλῃ ἀπὸ τῶν λόγων τοῦ βιβλίου τῆς προφητείας ταύτης], Dumnezeu să scoată partea sa de la pomul vieții și din cetatea cea sfântă [și din] cele care au fost scrise în cartea aceasta [ἀφέλοι ὁ Θεὸς τὸ μέρος αὐτοῦ ἀπὸ τοῦ ξύλου τῆς ζωῆς καὶ ἐκ τῆς πόλεως τῆς ἁγίας τῶν γεγραμμένων ἐν τῷ βιβλίῳ τούτω].

20. Cel care mărturisește[10] acestea zice: „Da, vin curând!”. Amin! Da, vino, Doamne Iisuse!

21. Harul Domnului Iisus Hristos [să fie] cu toți Sfinții [Ἡ χάρις τοῦ Κυρίου Ἰησοῦ Χριστοῦ μετὰ πάντων τῶν Ἁγίων][11]! Amin.

[1] A cetății lui Dumnezeu.

[2] În cetatea Lui.

[3] O sintagmă unică în Noul Testament.

[4] Iar graba lui Dumnezeu, din marea Sa iubire față de oameni, nu s-a împlinit nici după 2.000 de ani. Pentru că El așteaptă mântuirea noastră. El dorește ca noi să credem Lui întru toate și să facem voia Sa cu inimă de fii.

[5] În ed. BOR 1988 însă, acest verset arată astfel: „Fericiți cei ce spală veșmintele lor ca să aibă stăpânire peste pomul vieții și prin porți să intre în cetate!”. Biblia de la 1688, Biblia de la Blaj de la 1795 și ed. BOR 1914 au textul cf. BYZ.

Tocmai în ed. BOR 1939 apare fragmentul „cei ce spală veșmintele lor”. De unde l-a luat? El nu apare în GOC, MGK, SCR, STE, TBT, GNV, KJV, TNT, dar apare în BGT [οἱ πλύνοντες τὰς στολὰς αὐτῶν], BNT, GNT, TIS, VUL [qui lavant stolas suas], NAS [are those who wash their robes], NJB.

[6] Duhul Sfânt.

[7] Biserica.

[8] „Vino, Doamne Iisuse!”. Pentru că se referă la a doua Sa venire întru slavă.

[9] Cu același sens: Vino, Doamne, întru slava Ta!

[10] Cu referire la Domnul Hristos.

[11] În Biblia de la 1688, în loc de „cu toți Sfinții”, avem: „cu toți cu voi”. În Biblia de la Blaj din 1795 și în ed. BOR 1939, 1988 și 2001: „cu voi cu toți”. În ed. BOR 1914: „cu voi toți”. Pentru că traduc varianta MGK: „Ἡ χάρις τοῦ Κυρίου ἡμῶν Ἰησοῦ Χριστοῦ εἴη μετὰ πάντων ὑμῶν [Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi, [cu] toți!]”.

În BGT, BNT, GNT, Codex Alexandrinus avem: „Harul Domnului Iisus [să fie] cu toți [Ἡ χάρις τοῦ Κυρίου Ἰησοῦ μετὰ πάντων]!”. La fel avem și în VUL: „gratia Domini nostri Iesu Christi cum omnibus”.

Unde mai găsim însă varianta BYZ? În GOC: „Ἡ χάρις τοῦ Κυρίου Ἰησοῦ Χριστοῦ μετὰ πάντων τῶν  Ἁγίων”. Dar și în Codex Vaticanus [Vat. gr. 1209, p. 1536], cf.

http://digi.vatlib.it/view/MSS_Vat.gr.1209/1540?sid=4448a0ec6ec29b1b8783406f2f8ecd71&zoomlevel=3, cât și în Codex Sinaiticus: „η χαριϲ του Κυ Ιυ μετα των Αγιων”.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [30]

Leave a comment

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

II. Cartea a doua a Exaimeronului

IV. 1. Noi am învățat din Dumnezeiasca Scriptură faptul că crearea a două și numai două ceruri reprezintă un chip al celor două corturi ale templului[1]. Și acestea arată cele două firi ale lui Iisus și de asemenea ale celor două popoare și ale celor două Biserici: Ierusalimul cel de sus și noi, credincioșii[2]. Căci așa după cum Dumnezeu este Lumina pentru cerul de sus, așa soarele este lumina cerului de jos, iar Evanghelia pentru tăria Bisericii. Și așa cum Sfinții Îngeri luminează în cerul nevăzut, așa stelele sunt pe tăria [cea văzută] și Sfinții în Biserică.

2. Când auzi în psalmii lui David cuvintele „cerurile cerurilor”[3], aceasta este o particularitate a limbii ebraice. Adesea numește la plural un lucru ce este la singular. Dar când îl vezi pe Pavlos răpit până la al treilea cer[4], trebuie să înțelegi primul cer ca fiind aerul din interior[ul atmosferei pământului]. După cum zice: „Cunoscut-am toate păsările cerului”[5], adică: ale aerului dinăuntru. Apoi, al doilea cer al lui Pavlos este cerul stelelor. Iar al treilea este cel mai înalt cer, al Îngerilor.

De asemenea, în partea dinafară a templului a stat marea majoritatea din Israil. Numai preoții au intrat în interior[6], dar numai arhiereul a intrat înăuntrul celui de-al doilea cort[7].

Vei afla aceleași și în ceea ce privește cerurile. În partea dinafară a cerului, care este aproape de noi – adică tăria aerului – trăiesc împreună neamurile păsărilor. Ele reprezintă mulțimea obișnuită a lui Israil. Însă, în partea dinăuntru a acestei tării văzute [ἐσωτέρω δέ τοῦ φαινόμενο στερεώματος] intră Puterile gânditoare – conducând, slujind și sfătuind[8] – și, desigur, și sufletele Drepților. Mai sus de al doilea cer – unde anume ar putea fi, nu știu – adică mai sus de cel de-al doilea cort, nimeni nu a intrat, în afară de adevăratul Arhiereu, Hristos, după rânduiala lui Melhisedec[9].

Cred că acest cer de sus este sânul Tatălui[10].

3. Când auzi din Dumnezeiasca Scriptură că Dumnezeu există[11] și locuiește în ceruri[12] sau că este înăuntrul celui de-al doilea cort[13], să nu îți închipui hotare sau așezări în spațiu sau mutări sau intrări ori ieșiri. Firea noastră este slabă, iar Duhul Sfânt îi grăiește după puterea sa de a înțelege.

De altfel, cuvintele Sfântului Moisis care stau înaintea noastră aduc dovezi în sprijinul a ceea ce am spus. Sunt ziceri care sunt grosolane și nevrednice de Dumnezeu, care nu pot fi înțelese. Moisis nu le-a spus pe acestea din imaginația sa, ci Dumnezeu i le-a dictat prin Sfinții Săi Îngeri, în cortul lui Moisis de pe muntele Sina[14].

[1] Cf. Evr. 10, 20.

[2] Cf. Gal. 4, 25-26.

[3] Cf. Ps. 148, 4.

[4] Cf. II Cor. 12, 2.

[5] Ps. 49, 11.

[6] Cf. Num. 18, 2-7; Evr. 9, 6.

[7] Cf. Ieș. 30, 10; Lev. 16: 2-3, 15; Evr. 9, 7.

[8] Cf. Mt. 4, 11; Evr. 1, 14.

[9] Cf. Ps. 109, 4; Evr. 5, 5-10; 6, 19 – 7, 28; 9, 7.

[10] Cf. In. 1, 18.

[11] Cf. II Cr. 20, 6; Dan. 2, 28; 3, 17; Mt. 6, 9; 7, 11; 23, 9; etc.

[12] Cf. Ps. 2, 4; 122, 1.

[13] Cf. Ieș. 40, 20-21; Lev. 16, 2; Evr. 9, 3-5.

[14] Cf. Ieș. 19: 3, 19, 20-21; 24, 15-18; 25, 1-9; Fapt. 7, 38; Evr. 2, 2.

Apocalipsis, cap. 21, cf. BYZ

2 comments

1. Și am văzut cer nou și pământ nou [Καὶ εἶδον οὐρανὸν καινὸν καὶ γῆν καινήν], căci cerul cel dintâi și pământul cel dintâi au trecut[1] și mare nu [mai] este încă.

2. Și pe cetatea cea sfântă, pe Ierusalimul cel nou, am văzut-o coborând din cer, de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă împodobită bărbatului ei.

3. Și am auzit glas mare din cer, zicând: „Iată, cortul lui Dumnezeu [este] împreună cu oamenii și [El] va locui împreună cu ei și ei vor fi poporul Său și El, Dumnezeu, va fi împreună cu ei!

4. Și va șterge toată lacrima din ochii lor [καὶ ἐξαλείψει πᾶν δάκρυον ἀπὸ τῶν ὀφθαλμῶν αὐτῶν] și moartea încă nu va [mai] fi [καὶ ὁ θάνατος οὐκ ἔσται ἔτι], nici plângerea, nici strigarea, nici durerea încă nu va mai fi [nu vor mai fi], căci cele dintâi au trecut”.

5. Și Cel șezând pe tron a zis: „Iată, pe toate le fac noi [πάντα καινὰ ποιῶ]!»”. Și [El] îmi zice mie: „Scrie! Căci aceste cuvinte sunt adevărate și credincioase”.

6. Și [El] mi-a zis mie: „Făcut-am! [Eu sunt] Alfa și Omega [τὸ Ἄλφα καὶ τὸ Ὦ], începutul și sfârșitul [ἡ ἀρχὴ καὶ τὸ τέλος]. Eu celui însetând îi voi da în dar din izvorul apei vieții.

7. Cel care biruie va moșteni toate [Ὁ νικῶν κληρονομήσει ταῦτα] și îi voi fi lui Dumnezeu și el Îmi va fi Mie fiu.

8. Dar partea lor, a celor fricoși și necredincioși și păcătoși și urâți și ucigași și curvari și vrăjitori și idolatri și a tuturor mincinoșilor [este] în lacul arzând [cu] foc și [cu] pucioasă, care este moartea cea de a doua [ὅ ἐστιν ὁ θάνατος ὁ δεύτερος]”.

9. Și a venit [către mine] unul dintre cei 7 Îngeri, cei având cele 7 cupe pline [φιάλας γεμούσας][cu] cele 7 plăgi[2], [cu] cele din urmă, și a grăit cu mine, zicându-mi: „Vino, [căci] îți voi arăta ție femeia [Δεῦρο, δείξω σοι τὴν γυναῖκα], [pe] mireasa Mielului [τὴν νύμφην τοῦ Ἀρνίου]!”.

10. Și m-a dus pe mine în Duhul[3] pe un munte mare și înalt [Καὶ ἀπήνεγκέν με ἐν Πνεύματι ἐπ᾽ ὄρος μέγα καὶ ὑψηλόν] și mi-a arătat mie cetatea cea mare, sfântul Ierusalim, coborând din cer, de la Dumnezeu [καὶ ἔδειξέν μοι τὴν πόλιν τὴν μεγάλην, τὴν ἁγίαν Ἱερουσαλήμ, καταβαίνουσαν ἐκ τοῦ οὐρανοῦ, ἀπὸ τοῦ Θεοῦ],

11. având slava lui Dumnezeu [ἔχουσαν τὴν δόξαν τοῦ Θεοῦ]. [Iar] luminătorul ei [era] asemenea pietrei celei prea cinstite [ὁ φωστὴρ αὐτῆς ὅμοιος λίθῳ τιμιωτάτῳ], ca a pietrei de iaspis[4] [ὡς λίθῳ ἰάσπιδι], strălucind ca cristalul [κρυσταλλίζοντι],

12. având zid mare și înalt, având 12 porți și la porți [având] 12 Îngeri și nume scrise deasupra, care este [sunt] numele celor 12 seminții ale fiilor lui Israil.

13. Dinspre răsărituri [ἀπὸ ἀνατολῶν][cetatea avea] trei porți și dinspre miazănoapte [avea] trei porți și dinspre miazăzi [avea] trei porți și dinspre apusuri [ἀπὸ δυσμῶν][avea tot] trei porți.

14. Și zidul cetății având 12 temelii [θεμελίους δώδεκα] și pe ele [fiind înscrise] 12 nume ale celor 12 Apostoli ai Mielului [καὶ ἐπ᾽ αὐτῶν δώδεκα ὀνόματα τῶν δώδεκα Ἀποστόλων τοῦ Ἀρνίου].

15. Și cel care grăia cu mine avea [ca] măsură [μέτρον] o trestie de aur [κάλαμον χρυσοῦν], ca să măsoare cetatea și porțile ei și zidul ei.

16. Și cetatea este așezată [în] patru colțuri, iar lungimea ei [este] cât lățimea. Și a măsurat cetatea [cu] trestia [și avea] spre 12.000 de stadii [ἐπὶ σταδίους δώδεκα χιλιάδων]; 12 lungimea și lățimea și înălțimea ei, [căci dimensiunile ei] este [sunt] egale [δώδεκα τὸ μῆκος καὶ τὸ πλάτος καὶ τὸ ὕψος αὐτῆς ἴσα ἐστίν].

17. Și a măsurat [apoi] zidul ei: [avea] 144 de coți [ἑκατὸν τεσσαράκοντα τεσσάρων πηχῶν], [după] măsura omului, care este [și] a Îngerului.

18. Și era zidirea zidului aceluia iaspisul. Și cetatea [era] aurul cel curat, asemenea cristalului celui curat.

19. [Și] temeliile zidului cetății [erau cu] toată piatra cea cinstită împodobite [Οἱ θεμέλιοι τοῦ τείχους τῆς πόλεως παντὶ λίθῳ τιμίῳ κεκοσμημένοι]. Temelia cea dintâi [era] iaspisul. A doua [temelie era] safirul[5]. A treia [temelie era] calcedonia[6]. A patra [temelie era] smaraldul[7].

20. A cincea [temelie era] sardonixul[8]. A șasea [temelie era] sardiul[9]. A șaptea [temelie era] crisolitul[10]. A opta [temelie era] berilul[11]. A noua [temelie era] topazul[12]. A zecea [temelie era] crisoprazul[13]. A unsprezecea [temelie era] iacintul[14]. A douăsprezecea [temelie era] ametistul[15].

21. Și cele douăsprezece porți [sunt] douăsprezece mărgăritare. Fiecare [în parte], una [câte una], fiecare [din] porți era [făcută] dintr-un mărgăritar. Și lărgimea cetății [era] aurul cel curat, ca cristalul cel strălucitor.

22. Și templu nu am văzut în ea [Καὶ ναὸν οὐκ εἶδον ἐν αὐτῇ], căci Domnul Dumnezeu Atotțiitorul este templul ei și Mielul [ὁ γὰρ Κύριος ὁ Θεὸς ὁ Παντοκράτωρ ναὸς αὐτῆς ἐστίν καὶ τὸ Ἀρνίον].

23. Și cetatea nu are nevoie de soare, nici de lună, ca să o lumineze pe ea, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o pe ea și luminătorul ei [este] Mielul.

24. Și neamurile vor umbla prin lumina ei [Καὶ περιπατήσουσιν τὰ ἔθνη διὰ τοῦ φωτὸς αὐτῆς] și împărații pământului duc slava ei și cinstea neamurilor întru ea [καὶ οἱ βασιλεῖς τῆς γῆς φέρουσιν αὐτῷ δόξαν καὶ τιμὴν τῶν ἐθνῶν εἰς αὐτήν].

25. Și porțile ei nu or să fie închise ziua – căci noapte nu va [mai] fi acolo –

26. și vor duce slava și cinstea neamurilor întru ea.

27. Și nu are să intre întru ea tot cel necurat și făcând urâciune și minciună, fără numai cei scriși în cartea vieții [τῷ βιβλίῳ τῆς ζωῆς] Mielului.

[1] Cu sensul că s-au transfigurat prin slava Dumnezeului treimic.

[2] Pedepse dumnezeiești.

[3] În vedenie dumnezeiască avută prin harul Sfântului Duh.

[4] Iaspisul este o piatră prețioasă opacă de culoare roșie, galbenă, maro sau verde, mai rar albastră, pe care o găsim și în Munții Bucegi, cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Jasper.

[5] Care este de culoare albastră, cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Safir.

[6] Un mineral incolor sau de culoare albăstrui-cenușie, cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Calcedonie.

[7] Care e verde, cf. https://de.wikipedia.org/wiki/Smaragd.

[8] Cf. DEX 2009, sardonixul este o piatră semiprețioasă de culoare roșie.

[9] Cf. DEX 2009, sardiul este o piatră semiprețioasă transparentă, de culoare roșie sau brună.

[10] Cf. DN [Dicționar de neologisme] 1986, crisolitul este o piatră prețioasă de culoare verde.

[11] Berilul este un mineral incolor în stare pură sau verde, albastru, roz, roșu, auriu sau alb, cf.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Beril.

[12] Topazul este o piatră prețioasă de culoare variabilă, în mod frecvent galben-brună dar și albastră, roșie, violetă sau incoloră, cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Topaz.

[13] Cf. DEX 2009, crisoprazul este o varietate de calcedonie de culoare verde.

[14] Cf. DAR [Dicționar de arhaisme și regionalisme] 2002, iacintul este o piatră prețioasă, o varietate de topaz. Iar cf. Scriban 1939 [ Dicționaru limbii românești], iacintul e un topaz galben care bate în roșu.

[15] Ametistul este o varietate de cuarț violet-albăstrui, cf.  https://ro.wikipedia.org/wiki/Ametist.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [29]

Leave a comment

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

II. Cartea a doua a Exaimeronului

III. 1. Crezi, probabil, că fragmentul următor este despre diavoli și Îngeri: „Și a despărțit Dumnezeu între apa care era dedesubtul tăriei și între apa cea de deasupra tăriei”[1]. Dacă da, cugetările tale sunt evlavioase.

Însă unii zic că acesta se referă la cele două popoare. Noi am fost așezați deasupra tăriei și ne odihnim pe piatra de temelie a lui Petros și pe neclintirea credinței sale[2]. Dar evreii au căzut și zac sub această tărie.

De asemenea, se poate ca acest pasaj să vorbească despre puterile vrăjmașe și noi. Căci atunci când a venit pe pământ, Iisus a despărțit un mare număr de demoni și i-a alungat în abisul de sub tăria pământului, unde au fost trimiși după ce au intrat în turma de porci[3]. Și dușmanul a fost împuținat, astfel încât noi, cu mai puțină teamă, să învingem în virtute.

La fel, Îngerul Domnului a stat pe mare și l-a despărțit pe Israil de egipteni, astfel încât poporul lui Dumnezeu să fie mântuit[4]. El L-a preînchipuit pe „Îngerul sfatului celui mare”[5], care trebuia să ne smulgă pe noi din înhățarea diavolului.

2. [Sfântul] Grigorios al Nissisului, care este foarte plăcut [prin felul în care tâlcuiește], a învățat că despărțirea celor două ape a arătat orânduirea Oștirilor cerești. Dumnezeu, a zis el, le-a așezat pe unele în ceruri, pentru a aduce dumnezeieștile laude, iar pe altele le-a menit să slujească [oamenilor] celor de pe pământ.

În acord cu aceasta, s-a zis că ele sunt „duhuri liturghisitoare/ slujitoare, întru slujire trimițându-se”[6] întru ajutorul și mântuirea noastră. „Vedeți”, a zis Hristos, „să nu disprețuiți pe vreunul dintre aceștia mici! Căci vă spun vouă, că Îngerii lor, în ceruri, văd întotdeauna fața Tatălui Meu, Care este în ceruri”[7].

Ai putea să întrebi: „Cum este cu putință? Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu[8]”. Atunci, trebuie să știi aceasta: în Fiul, ca într-un fel de oglindă dumnezeiască, vedem slava Tatălui[9]. Așa este scris: „Cel care M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl” pentru că „Eu [sunt] în Tatăl și Tatăl este în Mine”[10].

3. Înțelege împărțirea celor două ape ca despărțire a celor Drepți de păcătoși. Cei dintâi sunt luați pe nori deasupra tăriei[11], cei din urmă sunt trimiși dedesubt, în Iad.

Căci ce nevoie era, atunci, să așeze ape mai sus de cer? Nu pot cugeta alta. Voia Dumnezeu ca Puterile cerești să mănânce pește? El a spânzurat pământul pe ape[12]; și, din ape, El a întărit cerul[13]. [Sau] nu ar fi putut El să păzească această tărie, fără apă, ca să nu se topească de focul soarelui?

[1] Fac. 1, 7.

[2] Cf. Mt. 7, 25; 16, 18; Col, 1, 23.

[3] Cf. Mt. 8, 28-32; Mc. 5, 1-14; Lc. 8, 26-33.

[4] Cf. Ieș. 14, 19-30.

[5] Is. 9, 5. A se vedea Cartea Sfântului Profet Isaias, traducere și note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2020, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2020/10/12/cartea-sfantului-profet-isaias-editia-stiintifica/.

[6] Evr. 1, 14.

[7] Mt. 18, 10.

[8] Cf. In. 1, 18.

[9] Cf. In. 1, 14; I Cor. 13, 12;

[10] In. 14, 9-11.

[11] Cf. I Tes. 4, 17.

[12] Cf. Ps. 135, 6; Iov 26, 7.

[13] Cf. Os. 13, 4.

Predică la Duminica a IV-a din Postul Mare [2023]

Leave a comment

Iubiții mei[1],

Sfântul Ioannis Scărarul, cel pomenit astăzi în mod special, cugetând mereu la cuvintele lui Dumnezeu, s-a îmbogățit în harul Său și s-a făcut fericit [μακάριος][2]. Pentru că fericirea cea adevărată nu ține de lucrurile acestei lumi, ci de prezența slavei lui Dumnezeu în noi înșine. Ajungem fericiți când suntem cu Dumnezeu și când ne îmbogățim mereu întru sfințenia Sa.

Sfântul Ioannis Scărarul și-a curățit sufletul său [cu] izvoarele lacrimilor [ταῖς τῶν δακρύων πηγαῖς][3]. Pentru că și-a plâns păcatele neîncetat. Iar stările lui cele de toată noaptea, privegherile sale cele sfinte, l-au făcut să se umple de dragostea și de frumusețea lui Dumnezeu[4]. Pentru că atunci când stai de vorbă cu Dumnezeu în rugăciune multe ceasuri, El ți Se arată pe Sine în mod tainic și te învață cele ale Sale. Te învață cât de sfânt, de curat, de bun, de milostiv, dar și cât de drept și de cuvios și de adevărat este El. Și dacă El te învață toate acestea, pe care numai experiența duhovnicească le cunoaște, atunci acestea sunt înrădăcinarea ta cea mare în slava lui Dumnezeu. Pentru că El ne face să stăm întru slava Lui, în virtuțile care ne mântuie pe noi.

Sfântul Ioannis Scărarul, ascultând glasul Evangheliei Domnului, a părăsit lumea, bogăția și slava ei, pentru ca să afle harul cel veșnic [χάριν αἰώνιον] al lui Dumnezeu[5].

– Și cum a părăsit el lumea?

– Dezlipindu-se interior de toate patimile cele lumești! Pentru că harul lui Dumnezeu coboară și rămâne în noi și noi îl simțim ca pe cea mai mare comoară a noastră și bucurie a noastră și împlinire a noastră, dacă, pentru el, renunțăm la toate patimile noastre. Adică la toate alipirile noastre pătimașe față de oameni, față de avere, față de slava deșartă a lumii, față de viața noastră lumească.

Iar el a părăsit lumea și s-a făcut Monah, pentru ca să Îi slujească numai lui Dumnezeu. Dar și noi, cei care trăim în lume, putem să ne dezlipim interior de cele ale lumii și să trăim monahal, pentru că slava lui Dumnezeu e cea care ne dezlipește pe noi de toate cele pătimașe și de toate cele pământești. Tocmai de aceea, dacă avem în noi dragostea Sa, avem în noi și odihna Sa[6]. Și Cel care ne odihnește acum prin slava Lui, ne va odihni în mod veșnic împreună cu toți Sfinții Săi[7], pentru că odihna Sa e slava Sa cea veșnică.

Sfântul Ioannis Scărarul, Părintele nostru, a trăit ca un Înger pe pământ, iar acum, în ceruri, el este omul lui Dumnezeu. Pentru că el, pe pământ, a fost lauda Asceților [τῶν Ἀσκητῶν τὸ καύχημα][8], a Nevoitorilor lui Dumnezeu. Și de ce e lauda lor? Pentru că s-a nevoit în mod exemplar! Nevoința sa sufletească și trupească l-a umplut de slava lui Dumnezeu și de multe virtuți dumnezeiești. Pentru că ne- voința nu se face pentru sine, ci pentru ca să fim proprii revelării lui Dumnezeu în noi înșine. Ea e venirea noastră plină de dragoste către Dumnezeu, pentru ca El să coboare în noi prin slava Lui și să fie cu noi veșnic.

Sfântul Ioannis Scărarul s-a făcut luminător [φωστήρ] al lumii. Dar s-a făcut luminător al ei prin minunile sale[9]. Pentru că minunile pe care le face Dumnezeu prin Sfinții Săi sunt pline de slava Lui. Și minunile Lui prin Sfinții Săi ne luminează pe noi, pentru că ne învață cum să trăim cu Dumnezeu. Cuvintele și minunile Sfinților sunt luminarea noastră, a tuturor. Pentru că noi învățăm de la ei viața cea veșnică, viața cu Dumnezeu.

Sfântul Ioannis Scărarul a intrat în Mănăstirea din Muntele Sinai la vârsta de 16 ani[10]. Timp de 19 ani a fost povățuit de Părintele său, de Cuviosul Martirios, după care s-a nevoit ca Sihastru timp de 40 de ani. Spre sfârșitul vieții sale a primit să fie Igumen al Muntelui Sinai și în perioada Stăreției sale a scris Scara Paradisului[11]. Pentru că, prin ea, ne-a învățat despre virtuțile dumnezeiești care ne fac să intrăm în Paradisul lui Dumnezeu.

Și să ne împărtășim și noi din înțelepciunea Sfântului Ioannis Scărarul, amintind unele din povățuirile sale! Scopul demonilor e acela de a ne umple de lene[12]. Pentru ca să nu ne nevoim duhovnicește. Trebuie să ne unim simțirile noastre cu Dumnezeu, pentru ca să fim învățați în mod tainic de către El cuvintele Sale[13]. Și unirea noastră cu Dumnezeu se face prin slava Lui, prin care ne învață în mod tainic cele ale Sale.

Sfântul Ioannis Scărarul îl fericește pe cel care Îl iubește cu dor nespus pe Dumnezeu[14]. Pentru că acela împlinește cu multă râvnă poruncile Sale. Dumnezeu Însuși ne învață să ne rugăm și El dă rugăciunea celor care o cer de la El[15]. Pentru că rugăciunea ne învață să ne rugăm tot mai atent și tot mai evlavios, iar Dumnezeu ne umple de rugăciune pe măsura iubirii noastre pentru El.

Sfântul Ioannis Scărarul numește înfrânarea de la păcat drept început al pocăinței, iar începutul pocăinței este începutul mântuirii noastre. Pentru că intenția cea bună către Dumnezeu este începutul mântuirii noastre[16]. Postul potolește fierbințeala trupului nostru[17], pentru că îl domolește interior, iar curăția este apropierea desăvârșită de Dumnezeu și asemănarea cu El[18]. Pentru că tot efortul nostru de a trăi în curăție și sfințenie ne înduhovnicește în fiecare zi.

Așadar, iubiții mei, bucuria praznicului de ieri s-a continuat și în prăznuirea pașnică de azi. Pentru că ieri ne-am bucurat împreună cu Preacurata Stăpână de negrăita minune a întrupării Domnului în pântecele ei, iar azi ne bucurăm împreună cu Sfântul Ioannis Scărarul de teologia duhovnicească a ascezei. Împreună cu Născătoarea de Dumnezeu Îl slăvim pe Cel ce S-a întrupat pentru noi și pentru mântuirea noastră, iar împreună cu Sfântul Ioannis Scărarul Îl slăvim pe Dumnezeu, pe Cel ce ne luminează mereu și ne umple de teologia Sa cea mântuitoare. Căci teologia are de-a face cu postul, cu rugăciunea, cu curăția, cu privegherea, adică cu toată asceza mântuirii noastre. Și toate cărțile ascetice sunt pline de teologia mântuirii noastre, adică de modul pragmatic în care noi ne mântuim.

Pentru că noi ne obosim trupește și sufletește în lupta noastră cu patimile din noi înșine, dar Dumnezeu e Cel care ne dă biruință prin slava Lui. Noi venim cu micul nostru efort, dar El e Cel care face aproape totul. Pentru că slava Lui e cea care ne curățește, ne luminează și ne sfințește pe noi în mod desăvârșit.

De aceea trebuie să căutăm mereu mila Lui cu noi, slava Lui cea veșnică, pentru ca El să fie mereu cu noi. Căci dacă El e cu noi, nimeni nu e împotriva noastră. Amin!

[1] Începută la ora 6. 51, în zi de joi, pe 23 martie 2023. Cer înnorat, 7 grade, vânt de 3 km/ h.

[2] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Tri/t21.html. [3] Ibidem. [4] Ibidem. [5] Ibidem. [6] Ibidem. [7] Ibidem. [8] Ibidem. [9] Ibidem.

[10] Filocalia românească, vol. 9, trad. din gr., introd. și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMO, București, 2013, p. 9.

[11] Idem, p. 10. [12] Idem, p. 509. [13] Idem, p. 488. [14] Idem, p. 486. [15] Idem, p. 477. [16] Idem, p. 433. [17] Idem, p. 428. [18] Idem, p. 271.

1 2 3 … 5