Predică la Duminica a II-a din Postul Mare [2023]

Iubiții  mei[1],

teologia are de-a face cu postul, pentru că teologia se primește de la Dumnezeu prin vedere și luminare dumnezeiască și se scrie cu evlavie spre folosul întregii Biserici. Căci trebuie să renunți la confortul tău și la patimile tale pentru ca să primești teologia de la Dumnezeu. Adică să primești de la El dreapta învățătură și dreapta nevoință, cele care te sfințesc pe fiecare zi.

Adevărul lui Dumnezeu ne învață adevărata evlavie față de El, iar toată nevoința noastră și toată iubirea noastră pentru El înseamnă o tot mai mare intimizare a noastră cu Dumnezeu. Căci tocmai de aceea și putem să primim adevărul Lui: pentru că ne facem un locaș rațional al lui Dumnezeu.

În prima cântare a zilei, Sfântul Grigorios Palamas, Părintele nostru, astăzi pomenit, este numit trâmbița teologiei [τῆς θεολογίας τὴν σάλπιγγα], pentru că a vestit teologia lui Dumnezeu tuturor, a vestit-o cu putere dumnezeiască, cu tărie sfântă, dar și vasul cel cinstit al Duhului [τὸ σεπτὸν τοῦ Πνεύματος δοχεῖον][2]. Pentru că slava lui Dumnezeu a coborât și a rămas întru el, așa după cum apa de ploaie cade din nori și se strânge într-un vas pus la streașina casei. Și ne facem trâmbițe ale adevărului lui Dumnezeu, ale teologiei Sale, numai dacă ne facem locașuri vii ale Sale. Pentru că teologia nu se mărturisește doar cu buzele, ci ea izvorăște din toată ființa noastră, pentru că se odihnește în noi. Și se odihnește în noi teologia cea dumnezeiască, pentru că Dumnezeu Însuși locuiește în noi prin slava Lui. Și când spunem sau scriem sau facem ceva pentru Dumnezeu, facem aceste lucruri dimpreună cu Dumnezeu, pentru că El locuiește în noi prin slava Lui.

Sfântul Grigorios Palamas [Γρηγόριος Παλαμᾶς][3] este gura cea de foc a harului [τὸ πυρίπνουν στόμα τῆς χάριτος][4], pentru că propovăduirea sa arde orice minciună din inima noastră. Fiindcă adevărul lui Dumnezeu are această harismă dumnezeiască: ne aprinde cu totul de dragostea pentru El și arde în noi orice gând păcătos și orice simțire păcătoasă. Pentru că adevărul Lui ne învață să Îl iubim deplin și să Îl ascultăm întru totul și să ne sfințim cu totul pentru El. Căci El ne dorește cu totul ai Lui, pocăindu-ne și curățindu-ne mereu de păcatele noastre.

Sfântul Grigorios este apărătorul evlaviei [τὸν τῆς εὐσεβείας ὑπέρμαχον][5] Bisericii, pentru că a trăit cu sfințenie înaintea lui Dumnezeu. Și când trăiești cu sfințenie, atunci și scrii cu sfințenie. Pentru că scrii din cele pe care le trăiești. Scrii din viața ta cu Dumnezeu, din experiența ta sfântă de viață. Și a scrie despre evlavia Bisericii înseamnă a scrie despre modul în care se nevoiesc creștinii și Îi slujesc lui Dumnezeu neîncetat.

În Acatistul românesc al Sfântului Simeon Noul Teolog, Părintele nostru[6], și el pomenit astăzi, pe 12 martie, spuneam că Sfântul Simeon este „râvna cea dumnezeiască a ortodocșilor”[7].  Pentru că el ne-a arătat cât de intens trebuie să ne nevoim pentru a fi plini de slava lui Dumnezeu și de simțiri, de luminări și de vederi dumnezeiești. Cât de mare trebuie să fie dorința noastră de a-I sluji lui Dumnezeu.

Pentru că rugăciunea neîncetată este o iubire neadormită pentru Dumnezeu. E o rugăciune plină de pocăință pentru păcatele noastre și, în același timp, de iubire pentru Dumnezeu și de dorire a sfințeniei și a curăției Sale. Și când auzim că Sfântul Simeon mânca în Postul Mare numai sâmbăta și duminica[8], înțelegem cât de departe e postul său de a-l nostru. Pentru că el se ruga, postea, Îi slujea lui Dumnezeu după râvna lui cea sfântă, după intensitatea iubirii sale pentru Dumnezeu.

Sfântul Gregorius Magnus[9], Patriarhul Romei, Părintele nostru, și el pomenit azi, comentând Lucas 16, ne spune că bogatul, care se îmbrăca în porfiră și în visson, e poporul evreu, pe când Lazaros reprezintă neamurile păgâne, convertite la credința în Dumnezeu[10]. Iar Lazaros era plin de răni, pentru că neamurilor, atunci când s-au întors la Dumnezeu, nu le-a fost rușine să își mărturisească păcatele lor. Căci rănile lui Lazaros sunt rănile păcatelor sale. Și când ne mărturisim păcatele, noi scoatem murdăria din noi la suprafață. Pentru că scoatem la suprafață toată minciuna ascunsă în noi înșine[11]. Toată minciuna păcatelor noastre.

Și Sfântul Gregorius ne spune că Predicatorii Bisericii, Învățătorii ei, sunt câinii care lingeau rănile lui Lazaros[12]. „Căci limba câinelui face o rană sănătoasă prin lingerea ei, așa cum, când Sfinții Doctori ne învață pe noi să ne mărturisim păcatele noastre, ei ne ating mintea noastră rănită cu limbile lor și, fiindcă ei ne smulg pe noi din păcat, prin ceea ce ei ne spun, ne readuc din nou la sănătate prin atingerea rănilor noastre”[13] cu cuvintele lor.

Tocmai de aceea e nevoie de cuvântul predicării, de medicamentul predicării în orice zi. Pentru că predicile Bisericii sunt cele care ne tămăduiesc rănile noastre sufletești, patimile noastre. Fiindcă ele ne învață să scoatem tot păcatul din noi înșine, pentru ca să fim plini de slava lui Dumnezeu.

Sfântul Gregorius cel Mare a scris Dumnezeiasca Liturghie Romană, cu toate adaosurile ei de peste an, în Liber Sacramentorum [Cartea Sfintelor Taine][14], pe când Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite [τῶν Προηγιασμένων Δώρων][15], pe care noi o considerăm a Sfântului Gregorius cel Mare, numit și Dialogul[16], e o Vecernie unită cu Dumnezeiasca Liturghie și ea este Liturghia Postului celui Mare. Și ea ar trebui să se săvârșească seara, după o zi de postire[17], pentru ca să înțelegem sensul ascetic al împărtășirii cu Domnul. Căci noi postim așteptându-L pe El, dorindu-L pe El, pe Cel care e împlinirea și viața noastră.

Pentru că atunci când ne împărtășim cu Domnul, ni se luminează ochiul minții [τὸ τῆς διανοίας ὄμμα] noastre și ne facem fii ai luminii și ai zilei [υἱοὶ φωτὸς καὶ ἡμέρας][18].  Căci mintea noastră e cea care vede și înțelege voia lui Dumnezeu, dacă se curățește mereu de patimi, iar fii ai luminii și ai zilei suntem numai atunci, când suntem plini de slava Lui cea veșnică. Pentru că, fiind plini de slava Lui, facem faptele Sale cele bune, cele care sunt luminoase și ne umplu de lumina Lui. Pe când, atunci când păcătuim, facem faptele întunericului și ale nopții, pentru că facem fapte contrare voii lui Dumnezeu, Care e Lumina noastră, a tuturor. Lumina noastră cea veșnică.

Și Dumnezeu e Cel care ne-a descoperit nouă slujirea Dumnezeieștii Liturghii[19], pentru ca să Îi aducem Lui „daruri și jertfe pentru păcatele noastre și [pentru păcatele] cele [din] neștiință ale poporului [δῶρά καὶ θυσίας ὑπὲρ τῶν ἡμετέρων ἁμαρτημάτων, καὶ τῶν τοῦ λαοῦ ἀγνοημάτων]”[20]. Și, împărtășindu-ne cu El, ne facem locaș duhovnicesc al întregii Treimi, pentru că unde vine și rămâne Hristos Dumnezeu, acolo e și Tatăl și Duhul Sfânt[21]. Pentru că, fiind cu Dumnezeul nostru, noi așteptăm, dimpreună cu toți Sfinții Săi, bunătățile cele făgăduite nouă de către El[22]. Iar bunătățile [ἀγαθῶν] Sale[23] sunt cele pe care le vom trăi întru Împărăția Sa cea veșnică.

Sfântul Teofanis Mărturisitorul [Θεοφάνης ὁ Ὁμολογητής][24], Părintele nostru, și el pomenit azi, a scris o Hronografie[25] pentru 528 de ani[26]. O istorie a Bisericii. Și a început-o cu Diocletianus[27], cu persecutorul creștinilor. Și ne dă tot felul de date și despre cei buni și despre cei răi, pentru că așa este istoria: cu de toate. Și oamenii viitorului au nevoie de mărturia noastră, de adevărul nostru, pentru că acela va fi și adevărul lor. Dar când încercăm să falsificăm istoria, falsificăm și viitorul nostru, pentru că ne propunem în mod fals celor din viitor, lucru pe care Dumnezeu, la Judecata Lui, îl va arăta în mod categoric. Pentru că atunci, la Judecata Lui, vom vedea cu adevărat istoria lumii, cine a fost fiecare, ce a făcut fiecare în taina inimii sale și pentru toți ceilalți. Căci El va fi Cel care ne va arăta tuturor adevărul nefalsificat al lumii și al întregii istorii umane.

De aceea, iubiții mei, pentru a cunoaște istoria și teologia Bisericii trebuie să ne nevoim mult pe fiecare zi. Traducerile și studiile teologice fac parte din viața noastră zilnică, din asceza noastră, după cum fac parte rugăciunea, privegherea, curăția, sfințenia. Acum, în vremea postului, ne subțiem trupește și sufletește, dacă citim, traducem, cântăm, slujim, muncim pentru Dumnezeu și pentru aproapele nostru. Pentru că fiecare lucru făcut cu trudă ne sculptează interior și exterior persoana noastră. Dar subțierea noastră cea duhovnicească e cea care ne aprinde de râvnă pentru Dumnezeu, pentru că ne umple de tot mai mult foc dumnezeiesc pentru slujirea Lui. Ne umple de focul slavei Sale celei veșnice, care ne face osârduitori pentru toată fapta cea bună.

Mult spor în tot ceea ce faceți și multă împlinire dumnezeiască! Amin!

---

[1] Începută la 11. 35, în zi de miercuri, pe 8 martie 2023. Soare, 17 grade, vânt de 14 km/ h.

[2] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Tri/t35.html.

[3] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Gregory_Palamas.

[4] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Tri/t35.html.

[5] Ibidem.

[6] Pe care l-am scris și publicat aici: Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Bucuria de Dumnezeu (vol. 1), Teologie pentru azi, București, 2021, p. 147-176, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2021/01/08/bucuria-de-dumnezeu-vol-1/.

[7] Idem, p. 148.

[8] Idem, p. 153.

[9] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Papa_Grigore_I_cel_Mare. A se vedea și https://en.wikipedia.org/wiki/Pope_Gregory_I.

[10] John Moorhead, Gregory the Great, Pub. Routledge, London & New York, 2005, p. 75.

[11] Ibidem.

[12] Ibidem.

[13] Ibidem.

[14] Publicată în PL 78, col. 25-240.

[15] Textul ei în limba greacă: https://glt.goarch.org/texts/Oro/Pro.html.

În limba română: https://www.stavropoleos.ro/wp-content/uploads/Psaltica/Triod/liturghiadarurilor_maici.pdf.

[16] Cf. Liturghier, ed. BOR 2012, p. 289.

[17] Cf. https://doxologia.ro/viata-bisericii/documentar/ce-este-liturghia-darurilor-mai-inainte-sfintite.

[18] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Oro/Pro.html.

[19] Ibidem.

[20] Ibidem.

[21] Ibidem.

[22] Ibidem.

[23] Ibidem.

[24] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/2907/sxsaintinfo.aspx.

[25] Cf. https://el.wikipedia.org/wiki/Θεοφάνης_Ομολογητής.

[26] Sfântul Teofan Mărturisitorul, Cronografia, trad. din lb. gr., studiu introd. și note de Mihai Țipău, în col. PSB, serie nouă, vol. 7, Ed. Basilica, București, 2012, p. 27.

[27] Idem, p. 29.