Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [28]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

II. Cartea a doua a Exaimeronului

3. Această tărie, care a venit întru existență din apă, a fost abisul, tronul întunericului, omul. Dar acum, fiind ridicată prin Hristos, [firea umană] este tronul lui Dumnezeu Lumina și domnește nedespărțit cu El.

În legătură cu aceste ceruri – sau aceste firi – unite în Hristos, s-au spus următoarele: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu”[1]. Adică firile lui Hristos vestesc atât slava lui Hristos – care din ele și în ele este cunoscut ca fiind Fiul cel unul născut al lui Dumnezeu[2] – cât și slava Tatălui. L-au făcut cunoscut [pe Hristos] în același timp ca Dumnezeu și ca om întru asemănarea lui Dumnezeu.

Tăria – adică omul arătat în ea – a vestit că facerea sa a fost prin înseși mâinile lui Dumnezeu[3], când a fost nevoie, întru minuni, ca Dumnezeu Însuși să apuce și să-i facă pe ei [pe oameni]. Prin el [om], Dumnezeu a lucrat minunile dumnezeirii [Sale], care l-au ridicat pe el de la pământ. Și zice: „Mâinile Tale m-au făcut și m-au zidit”[4] ca pe o tărie departe de stricăciune și întru nestricăciune.

4. Cerul văzut al trupului Său a venit din umiditatea/ apa pământului – mai precis, din sângiurile Fecioarei pământești. Iar Dumnezeu l-a făcut tare [sângele], când i-a fost dat Lui. Sau, mai degrabă, l-a întărit întru nestricăciune, din moment ce era [s-a făcut] trupul lui Dumnezeu. Nu a fost stricat cu totul, deși a urmat cursul firii chiar și pe Cruce[5]. Căci, cu adevărat, dacă a fost trupul lui Dumnezeu, a fost de asemenea și al nostru[6].

Despre cealaltă apă, cea care a rămas între cele două ceruri[7], am vorbit deja. Mă refer la suflet. Dumnezeu i-a îngăduit, în esența sa, să devină al Său. Acesta nu avea nevoie să fie întărit, pentru că era liber de stricăciune[a morții] prin însăși firea sa.

5. Nu e nevoie să înțelegem această a doua tărie, atmosfera, numai ca trupul Domnului. Dacă vreți, poate fi înțeleasă și ca dumnezeirea Sa. Aerul umple toate, și niciun loc nu este cu desăvârșire lipsit de el. De asemenea, se zice, de către păgâni[8], că este un loc care primește și le conține pe toate. Lasă lumina să strălucească prin el, este fără formă și este nevăzut. Deși el însuși este nevăzut, îngăduie ca celelalte lucruri să fie văzute [prin el].

La fel este și Dumnezeul tuturor. Umple toate și niciun loc nu este gol de El. Nu există făptură care să fie nevăzută de El[9]. El poate să primească și să țină, în întregime, pe atât de mulți pe cât sunt, dintotdeauna, cei care doresc în mod vrednic să se bucure de dumnezeirea Sa. Căci i s-a zis lui Moisis: „Iată locul lângă Mine!”[10]. Mai exact: este o putere[11], cu loc în ea, pentru cei ca tine[12].

Există oare ceva care să lase să treacă prin sine mai multă lumină să strălucească decât Acesta, care aproape că a orbit ochii Apostolilor Săi pe Tabor[13]? Cu toate acestea, El este fără formă. Nu primește altă înfățișare decât înfățișarea Sa în lumea materiei. În afară de aceste trăsături, este nevăzut. Chiar și prietenul de la pieptul Său a zis: „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată”[14]. Și totuși, El face alte lucruri să fie văzute altora – celor care au fost împuterniciți cu vedere duhovnicească. Ei văd astfel de lucruri, precum Îngeri, Cerul și toată făptura (cum și de unde a venit întru ființă). Dar Dumnezeu Însuși nu poate fi înțeles, iar modul ființării înseși a Lui nu poate fi văzut.

6. Și nu treceți cu vederea aceasta: atmosfera noastră dăruiește viață oamenilor și, de asemenea, celorlalte creaturi de pe pământ. Deci, la fel, Dumnezeu dăruiește viață celor care trăiesc după Cuvânt[ul Său] și Se împărtășește pe Sine lor: atât Îngerilor, cât și oamenilor. Dar pe cei care trăiesc ca animalele: El continuă doar să îi păstreze întru existență, dar nu este împărtășit lor.


[1] Ps. 18, 2.

[2] Cf. In. 1: 14, 18.

[3] Cf. Ps. 18, 2.

[4] Ps. 118, 73.

[5] Se referă la faptul că trupul Domnului s-a schimbat odată cu creșterea în vârstă, a evoluat în mod firesc, iar în timpul patimilor Sale a fost rănit și stricat în urma torturii suferite. Dar, murind Domnul pe Cruce, trupul Său nu a mai cunoscut stricăciunea firească a trupurilor omenești.

[6] Nota editorilor cărții pe care o traduc menționează faptul că autorul trimite la erezia numită aftartodochetism, pe care o combate prin afirmațiile sale.

[7] Cf. Fac. 1, 7.

[8] Cred că este vorba despre cartea lui Aristotel, Fizica.

[9] Cf. Evr. 4, 13.

[10] Ieș. 33, 21.

[11] Harul.

[12] Sfinți.

[13] Cf. Mt. 17, 2; Mc. 9, 3; Lc. 9, 29.

[14] In. 1, 18.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *