Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [31]
Traduceri patristice
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
II. Cartea a doua a Exaimeronului
Și fiindcă Îngerul le-a grăit pe ele, Moisis nu și-a pus nicăieri numele ca autor al său. Aceasta era [este] ceva deosebit față de ceea ce au făcut alți Profeți în cărțile profețiilor lor.
Îngerii i-au descris aceste lucruri lui Moisis? Ascultă-l pe Pavlos, când zice în epistola sa către evrei despre Moisis făcând Legile și Scriptura: „Căci, dacă cuvântul rostit prin Îngeri a fost cel adeverit”[1].
Sfântul Stefanos, în Faptele Apostolilor, a vorbit la fel evreilor despre Moisis. El a zis: „Acesta este [Moisis], care a fost în adunare în pustiu, cu Îngerul care i-a grăit pe muntele Sina, și cu părinții noștri. El a primit cuvinte vii ca să ni le dea nouă”[2].
Iată, aud limpede de la Apostoli, de la Stefanos și de la Pavlos că Îngerii sunt cei care i-au dictat cartea Facerii lui Moisis. Și, de aceea, Moisis nu și-a pus pe ea numele său [ca autor].
V. În legătură cu ceea ce am spus mai sus, este nevoie să mă opresc și să întreb: de ce a numit-o el pe aceasta ziua a doua[3] (ceea ce cred că a fost deopotrivă precis și adevărat)?
Dumnezeu nu i-a dăruit omului chip[4] pentru aceasta: pentru ca Dumnezeu, în locul lui, să fie necinstit prin atârnarea pe Cruce[5] și astfel prin El însuși și prin Apostolii Săi să tragă întreaga omenire la El însuși[6]. Mai degrabă, l-a făcut pentru ca omul, primind chip, să rămână în siguranță printre lucrurile dăruite lui în Edem și să nu fie clătinat dintre ele deloc[7].
Însă omul nu a rămas credincios[8]. Și astfel a fost doborât, alungat din Edem[9] și osândit să putrezească[10]. Dacă acesta este adevărul, atunci era nevoie ca să se petreacă ceva cu mult mai bun decât lucrurile bune dintâi[11]. Și acest lucru cu mult mai bun a fost întruparea Făcătorului.
Așadar, s-a ridicat de dedesubt, din apele pământului, tăria aerului. Pe aceasta am luat-o a fi [a preînchipui] umanitatea lui Hristos. Și acum este unită împreună cu marele și primul cer – adică dumnezeirea Cuvântului – în mod de nedespărțit. Și aceste lucruri [făcute] a doua oară s-au petrecut pentru ca cele dintâi să fie vindecate.
De aceea, întruparea Mântuitorului este numită ziua a doua, a doua facere. Și a fost preînchipuită prin ziua care a despărțit apele credincioșilor de cele ale necredincioșilor, de-o parte și de alta, prin tăria credinței creștine.
[1] Evr. 2, 2.
[2] Fapt. 7, 38.
[3] Cf. Fac. 1, 8.
[4] Cf. Fac. 2, 7.
[5] Cf. Lc. 18, 32.
[6] Cf. In. 12, 32.
[7] Cf. Fac. 2, 15-16.
[8] Cf. Fac. 3, 6-7.
[9] Cf. Fac. 3, 24.
[10] Cf. Fac. 3, 19.
[11] Cf. Fac. 3, 15.