Predică la Bunavestire a Născătoarei de Dumnezeu [2023]
Iubiții mei[1],
pe când Domnul propovăduia, o femeie din mulțime, o femeie luminată de Dumnezeu, și-a ridicat glasul ei și I-a zis Lui: „Fericit [este] pântecele care Te-a purtat pe Tine și sânii pe care I-ai supt [Μακαρία ἡ κοιλία ἡ βαστάσασά Σε καὶ μαστοὶ οὓς ἐθήλασας]!” [Lc. 11, 27, BYZ]. Și prin aceste cuvinte bucuroase, duhovnicești, ea a fericit-o pe Maica Lui, pe Născătoarea de Dumnezeu, pe Stăpâna lumii.
Și Domnul i-a dat dreptate femeii! Spunându-i: „Adevărat [Μενοῦνγε]!” [Lc. 11, 28, BYZ]. Așa este! Dar, pentru ca să folosească poporul, El a comutat discuția de la El și Maica Lui spre ei, subliniindu-le faptul că sunt „fericiți [și] cei care aud cuvântul lui Dumnezeu și îl păzesc pe el [μακάριοι οἱ ἀκούοντες τὸν λόγον τοῦ Θεοῦ καὶ φυλάσσοντες αὐτόν]” [Ibidem].
– Și ce înseamnă să auzi cuvântul lui Dumnezeu?
– Să îl auzi cu mintea și cu inima ta, să îl înțelegi și să îl ții în tine ca pe o comoară vie, ca pe lumina vieții tale. Și îl ții în tine, în ființa ta, pentru că ai nevoie de el mereu. Căci cuvintele Lui sunt cuvintele mântuirii noastre, sunt adevărul nostru, sunt viața noastră veșnică.
Numai că atunci când ținem cuvintele Lui în noi, ele se înrădăcinează în noi, ele cresc mereu în noi înșine și rodesc în noi. Ele nu sunt statice, ci vii! Și așa cum Maica lui Dumnezeu L-a născut trupește pe Domnul, noi Îl naștem duhovnicește pe El în noi înșine, pentru că rodim cuvintele Lui în inima noastră. Și tocmai de aceea a comutat Domnul discuția de la El și Maica Lui spre nașterea Lui duhovnicească în noi: pentru ca să ne arate că și noi putem fi fericiți, la fel ca Maica Lui, născându-L pe El în inima noastră.
Pentru că atunci când Arhanghelul Gavriil a mers și i-a vestit Fecioarei Maria marea taină a întrupării Sale, „împreună cu glasul [de bucurie al Arhanghelului] a intrat întreg în pântecele Fecioarei Cuvântul Cel ipostatic, deoființă și împreună-veșnic al lui Dumnezeu Tatăl, și prin venirea și împreuna-lucrarea Duhului Său Cel deoființă a luat trup înzestrat cu minte și însuflețit din sângele său cel preacurat și S-a făcut om”[2]. De aceea noi, astăzi, prăznuim zămislirea Domnului în trupul Preacuratei Stăpâne.
Dar, așa după cum a făcut Domnul, și Sfântul Simeon, Părintele nostru, a comutat discuția de la Bunavestirea Stăpânei noastre la noi, spunându-ne: „Fiecare dintre noi, oamenii, credem în El, în Fiul lui Dumnezeu și Fiul Pururea Fecioarei și Născătoarei de Dumnezeu Maria și, crezând în El, primim cu credință în inimile noastre cuvântul despre El, pe care mărturisindu-l cu gura și căindu-ne din suflet pentru fărădelegile noastre cele dinainte, de îndată Dumnezeu, Cuvântul Tatălui, așa cum a intrat în pântecele Fecioarei, așa și în noi înșine se găsește ca o sămânță cuvântul pe care-l primim atunci când suntem învățați dreapta credință. […] Prin urmare, Îl zămislim pe El nu în chip trupesc, așa cum L-a zămislit Fecioara de Dumnezeu Născătoare, ci în chip duhovnicesc, dar ființial și Îl avem în inimile noastre pe Însuși Acela pe Care L-a zămislit Preacurata Fecioară”[3]. Și astfel înțelegem de ce Domnul a comutat discuția în mod dumnezeiesc spre noi, spre zămislirea Lui duhovnicească întru noi: pentru ca să înțelegem în mod real marea taină a întrupării Sale din Maica Sa. Pentru că numai când El e în noi duhovnicește, noi putem să înțelegem, pe măsura noastră, întruparea Lui în pântecele Maicii Sale.
Căci, „crezând din tot sufletul [în El] și căindu-ne cu căldură [de păcatele noastre], zămislim, precum am spus, pe Cuvântul lui Dumnezeu în inimile noastre, ca și Fecioara, dacă [Îi] aducem [lui Dumnezeu] sufletele noastre ca pe niște fecioare curate. Și, așa cum pe aceea, fiind preaneprihănită, n-a ars-o focul Dumnezeirii, așa nici pe noi nu ne arde, dacă ne aducem inimile curate și fără de prihană, ci [slava lui Dumnezeu] se face în noi rouă din cer și izvor de apă și râu de viață nemuritoare”[4] în noi înșine.
Și nu ne arde slava Dumnezeului treimic, ci, dimpotrivă, ne curățește, ne luminează și ne sfințește continuu, pentru că Domnul, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, locuiesc în noi prin slava Lor. Și cum Treimea e una, tot așa, prin slava Treimii, noi suntem o singură Biserică a lui Dumnezeu [In. 17, 22, BYZ]. Pentru că Domnul ne unește pe unii cu alții prin slava Lui, pentru că S-a unit cu fiecare dintre noi. Și El S-a unit cu noi de la Botez, de când ne-a făcut ai Lui, scoțându-ne pe noi din robia demonilor.
De aceea, noi suntem fericiți, niște oameni foarte fericiți, pentru că suntem robii lui Dumnezeu. Și a fi robul lui Dumnezeu nu înseamnă a fi distant de El, ci intimul Lui. Pentru că Hristos Dumnezeu Se naște duhovnicește în noi și e în noi și cu noi pururea, fiind totodată dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Căci, prin slava Lui, El e cu noi toți și cu fiecare în parte, dar în mod veșnic este cu Tatăl și cu Duhul.
Și a fi împreună la Biserică înseamnă a prăznui împreună. Și a prăznui împreună cu toată Biserica întruparea Domnului înseamnă a ne bucura nespus de voia lui Dumnezeu cu noi, oamenii. Pentru că voia Lui cu noi e ca să ne mântuie, să ne sfințească, să ne facă pentru veșnicie ai Săi. Și ca să ne facă ai Săi trebuie să spunem și noi ca Născătoarea de Dumnezeu: „Iată, suntem robii Tăi, Dumnezeule! Fie voia Ta întru noi în toate zilele vieții noastre!”.
Căci Dumnezeu așteaptă de la noi să confirmăm voia Lui cu noi. El așteaptă de la noi să fim de acord cu El, cu Cel ce voiește să ne dăruie viața cea veșnică. Și dacă suntem de acord cu El, Domnul ne învață pe noi cum să ne mântuim. Pentru că ne ajută în fiecare zi să facem voia Lui.
Să avem cu toții un praznic luminos pe mai departe! Adică să ne bucurăm împreună cu Domnul, pentru că astăzi este începutul mântuirii noastre[5]! Pentru că, atunci când El S-a întrupat în pântecele Maicii Sale, a început lucrarea Sa de mântuire a lumii. La mulți ani, multă sănătate și împlinire și să prăznuim duhovnicește pe mai departe! Amin!
[1] Începută la 8. 05, în zi de marți, pe 21 martie 2023. Cer înnorat, 7 grade, vânt de 6 km/ h.
[2] Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice și etice, Scrieri I, cu studiu introd. și trad. de Diac. Ioan I. Ică jr. și un studiu de Ierom. Alexander Golitzin, Ed. Deisis, Sibiu, 1998, p. 142.
[3] Idem, p. 143-144.
[4] Idem, p. 144.