Apocalipsis, cap. 15, cf. BYZ

1. Și am văzut alt semn în cer, mare și minunat: 7 Îngeri, având ultimele 7 plăgi, că[ci] în[tru] acestea a fost sfârșindu-se mânia lui Dumnezeu [ὅτι ἐν αὐταῖς ἐτελέσθη ὁ θυμὸς τοῦ Θεοῦ].

2. Și am văzut ca o mare de sticlă amestecată [cu] foc [ὡς θάλασσαν ὑαλίνην μεμιγμένην πυρί], iar cei care biruie, [ieșind] de la fiară și de la chipul ei și de la numărul numelui ei, au stat pe marea cea de sticlă, având lirele lui Dumnezeu.

3. Și cântă cântarea lui Moisis[1], a robului lui Dumnezeu, și cântarea Mielului, zicând: „Mari și minunate [sunt] lucrurile Tale, Doamne, Dumnezeul[e], Atotțiitorul[e]! Drepte și adevărate [sunt] căile Tale, Împăratul[e] al neamurilor [ὁ Βασιλεὺς τῶν ἐθνῶν]!

4. Cine nu are să se teamă de Tine, Doamne, și [nu] are să slăvească numele Tău? Că [Tu] singur [ești] Sfânt [Ὅτι μόνος Ἅγιος]. Că[ci] toate neamurile vor veni și se vor închina înaintea Ta [ὅτι πάντα τὰ ἔθνη ἥξουσιν καὶ προσκυνήσουσιν ἐνώπιόν Σου], [pentru] că dreptățile Tale au fost arătate [ὅτι τὰ δικαιώματά Σου ἐφανερώθησαν][2]”.

5. Și după acestea am văzut și a fost deschis templul cortului mărturiei [ὁ ναὸς τῆς σκηνῆς τοῦ μαρτυρίου] în cer!

6. Și au ieșit cei 7 Îngeri, cei având cele 7 plăgi, din templu, care erau îmbrăcați [în] veșmânt de in curat, strălucitor, și încinși împrejur sânilor cu brâie de aur!

7. Și una din cele 4 vietăți le-a dat celor 7 Îngeri 7 cupe de aur [ἑπτὰ φιάλας χρυσᾶς], umplându-se de mânia Dumnezeului Celui viu întru vecii vecilor.

8. Și a fost umplându-se templul de fumul [cel] din slava lui Dumnezeu [Καὶ ἐγεμίσθη ὁ ναὸς καπνοῦ ἐκ τῆς δόξης τοῦ Θεοῦ] și din puterea Sa. Și nimeni [nu] putea să intre întru templu, până [nu] or să se sfârșească cele 7 plăgi ale celor 7 Îngeri.


[1] De la N. Μωϋσῆς, pentru că în text avem G. Μωϋσέως.

[2] Au fost revelate.

Apocalipsis, cap. 14, cf. BYZ

1. Și am văzut…Și, iată, Mielul, Cel care a stat pe muntele Sionului, și împreună cu El numărul 144.000, având numele Său și numele Tatălui Său scris[e] pe frunțile lor [ἔχουσαι τὸ ὄνομα Αὐτοῦ καὶ τὸ ὄνομα τοῦ Πατρὸς αὐτοῦ γεγραμμένον ἐπὶ τῶν μετώπων αὐτῶν][1]!

2. Și am auzit glas din cer ca glasul apelor celor multe și ca glasul tunetului celui mare. Iar glasul pe care l-am auzit [era] precum al cântăreților de liră cântând cu lirele lor [ὡς κιθαρῳδῶν κιθαριζόντων ἐν ταῖς κιθάραις αὐτῶν].

3. Și cântă cântare nouă înaintea tronului [Καὶ ᾄδουσιν ᾠδὴν καινὴν ἐνώπιον τοῦ θρόνου] și înaintea celor 4 vietăți și a bătrânilor! Și nimeni [nu] putea să învețe cântarea, afară de cei 144.000, cei care au fost cumpărați[2] de pe pământ [οἱ ἠγορασμένοι ἀπὸ τῆς γῆς].

4. Aceștia sunt cei care cu femei nu au fost spurcați [Οὗτοί εἰσιν οἳ μετὰ γυναικῶν οὐκ ἐμολύνθησαν][nu s-au spurcat], căci fecioare [feciori] sunt [παρθένοι γάρ εἰσιν]. Aceștia sunt cei care urmează Mielului oriunde [Acesta] are să meargă. Aceștia de către Iisus au fost cumpărați de la oameni [Οὗτοι ὑπὸ Ἰησοῦ ἠγοράσθησαν ἀπὸ τῶν ἀνθρώπων], [fiind] pârga lui Dumnezeu și a Mielului [ἀπαρχὴ τῷ Θεῷ καὶ τῷ Ἀρνίῳ].

5. Și nu a fost aflată în gura lor minciuna, căci cei fără de pată sunt.

6. Și am văzut Înger zburând în mijlocul cerului [Καὶ εἶδον ἄγγελον πετόμενον ἐν μεσουρανήματι], având Evanghelia cea veșnică [ἔχοντα Εὐαγγέλιον αἰώνιον] – [pentru ca] să bine-vestească celor care locuiesc pe pământ și în tot neamul și seminția și limba și poporul –,

7. [și] zicând cu glas mare: „Temeți-vă de Domnul și dați-I Lui slavă [Φοβήθητε τὸν Κύριον καὶ δότε Αὐτῷ δόξαν], că[ci] a venit ceasul Judecății Sale [ὅτι ἦλθεν ἡ ὥρα τῆς Κρίσεως Αὐτοῦ]! Și închinați-vă Aceluia care a făcut cerul și pământul și marea și izvoarele apelor [καὶ προσκυνήσατε Αὐτὸν τὸν ποιήσαντα τὸν οὐρανὸν καὶ τὴν γῆν καὶ τὴν θάλασσαν καὶ πηγὰς ὑδάτων]!”.

8. Și altul, [un] al doilea Înger, i-a urmat, zicând: „A căzut Babilonul, [cetatea] cea mare, [căci] din vinul mâniei curviei sale [ἐκ τοῦ οἴνου τοῦ θυμοῦ τῆς πορνείας αὐτῆς] s-a[u] adăpat toate neamurile [πεπότικεν πάντα τὰ ἔθνη]!”.

9. Iar alt Înger, cel de-al treilea, le-a urmat lor, zicând cu glas mare: „Dacă cineva se închină fiarei și chipului ei și ia pecete pe fruntea sa sau pe mâna sa

10. și acela va bea din vinul mâniei lui Dumnezeu [καὶ αὐτὸς πίεται ἐκ τοῦ οἴνου τοῦ θυμοῦ τοῦ Θεοῦ], cel care a fost amestecat neamestecat în potirul urgiei Sale [τοῦ κεκερασμένου ἀκράτου ἐν τῷ ποτηρίῳ τῆς ὀργῆς Αὐτοῦ], și va fi chinuit în foc și [în] pucioasă înaintea Sfinților Îngeri și înaintea Mielului [καὶ βασανισθήσεται ἐν πυρὶ καὶ θείῳ ἐνώπιον τῶν Ἁγίων Ἀγγέλων καὶ ἐνώπιον τοῦ Ἀρνίου]!

11. Și fumul chinului lor întru vecii vecilor se suie [καὶ ὁ καπνὸς τοῦ βασανισμοῦ αὐτῶν εἰς αἰῶνας αἰώνων ἀναβαίνει]! Și nu au odihnă ziua și noaptea [καὶ οὐκ ἔχουσιν ἀνάπαυσιν ἡμέρας καὶ νυκτὸς] cei care se închină fiarei și chipului ei și dacă cineva primește pecetea numelui ei.

12. Aici este răbdarea Sfinților! Cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Iisus [οἱ τηροῦντες τὰς ἐντολὰς τοῦ Θεοῦ καὶ τὴν πίστιν Ἰησοῦ]”.

13. Și am auzit glas din cer zicându-mi: „Scrie: «Fericiți [sunt] cei morți [Μακάριοι οἱ νεκροὶ], cei [care] în Domnul mor de acum [οἱ ἐν Κυρίῳ ἀποθνῄσκοντες ἀπ᾽ ἄρτι]!». Zice Duhul: «Cu adevărat [Ναὶ], pentru ca să se odihnească de ostenelile lor [ἵνα ἀναπαύσωνται ἐκ τῶν κόπων αὐτῶν]! Iar faptele lor urmează împreună cu ei [τὰ δὲ ἔργα αὐτῶν ἀκολουθεῖ μετ᾽ αὐτῶν]»!”.

14. Și am văzut…Și, iată, norul cel alb, și pe nor șezând asemenea Fiului omului, având pe capul Său cunună de aur și în mâna Sa seceră ascuțită [δρέπανον ὀξύ]!

15. Și alt Înger a ieșit din templu, strigând cu glas mare Celui șezând pe nor: „Trimite secera Ta și seceră! Că[ci] a venit ceasul să seceri, [pentru] că a fost uscat secerișul pământului”.

16. Și a aruncat, Cel șezând pe nor, secera Sa pe pământ și a fost secerând pământul.

17. Și alt Înger a ieșit din templul cel din cer, având și acesta seceră ascuțită.

18. Și alt Înger a ieșit din jertfelnic, având putere peste [puterea] focului [ἔχων ἐξουσίαν ἐπὶ τοῦ πυρός], și a strigat [cu] glas mare celui având secera cea ascuțită, zicându-i: „Trimite secera ta cea ascuțită și culege strugurii viei pământului [καὶ τρύγησον τοὺς βότρυας τῆς ἀμπέλου τῆς γῆς], că[ci] s-au copt strugurii ei!”.

19. Și a aruncat Îngerul secera sa spre pământ și a cules via pământului și a aruncat întru teascul mâniei lui Dumnezeu [καὶ ἔβαλεν εἰς τὴν ληνὸν τοῦ θυμοῦ τοῦ Θεοῦ], cel mare [τὸν μέγαν].

20. Și a fost călcat teascul în afara cetății și a ieșit sângele din teasc până la frâiele cailor: 1.600 de stadioni[3]/ stadii.


[1] Scrise în mințile lor, în sufletele lor.

[2] Cei care au fost răscumpărați de către Domnul.

[3] Iar un stadion [στάδιον] avea 190 de metri, cf. Friberg Greek Lexicon, 24.825, apud BW 10.

Apocalipsis, cap. 13, cf. BYZ

1. Și am fost stând pe nisipul mării. Și am văzut o fiară [θηρίον] suind din mare, având 10 coarne și 7 capete, iar pe coarnele ei 10 diademe [διαδήματα] și pe capetele ei nume de blasfemie [ἐπὶ τὰς κεφαλὰς αὐτοῦ ὀνόματα βλασφημίας].

2. Iar fiara, pe care am văzut-o, era asemenea leopardului [παρδάλει] și picioarele ei [erau] ca ale ursului [ἄρκου] și gura ei [era] ca gura leului [λέοντος]. Și balaurul [ὁ δράκων] i-a dat ei puterea sa și tronul său și putere mare.

3. Și unul din capetele ei [era] ca înjunghiat spre moarte [ἐσφαγμένην εἰς θάνατον]. Și rana de moarte a ei a fost vindecată. Și s-a minunat tot pământul dinapoia fiarei [καὶ ἐθαύμασεν ὅλη ἡ γῆ ὀπίσω τοῦ θηρίου].

4. Și s-au închinat balaurului, celui care a dat puterea fiarei, și s-au închinat fiarei, zicând: „Cine [este] asemenea fiarei? Și cine poate să se războiască cu ea?”.

5. Și i-a fost dată ei gură grăind cele mari și blasfemie [μεγάλα καὶ βλασφημίαν]. Și i-a fost dată ei putere de război [ἐξουσία πόλεμον], [pentru ca] să facă [război] 42 de luni.

6. Și și-a deschis gura sa întru blasfemie către Dumnezeu, [ca] să blasfemieze numele Său și cortul Său, pe cei care locuiesc în cer.

7. Și i-a fost dat ei să facă război cu Sfinții și să-i biruie pe ei. Și i-a fost dată ei puterea pe[ste] toată seminția și poporul și limba și neamul [καὶ ἐδόθη αὐτῷ ἐξουσία ἐπὶ πᾶσαν φυλὴν καὶ λαὸν καὶ γλῶσσαν καὶ ἔθνος].

8. Și i se vor închina ei toți cei care locuiesc pe pământ [καὶ προσκυνήσουσιν αὐτῷ πάντες οἱ κατοικοῦντες ἐπὶ τῆς γῆς], al căror nume nu a fost scris în cartea vieții, a Mielului Celui înjunghiat[1], de la întemeierea lumii [ὧν οὐ γέγραπται τὸ ὄνομα ἐν τῷ βιβλίῳ τῆς ζωῆς, τοῦ Ἀρνίου τοῦ ἐσφαγμένου, ἀπὸ καταβολῆς κόσμου].

9. Dacă cineva are ureche [οὖς], să audă!

10. Dacă cineva ține [în] robie, [acela] este îndepărtat. Dacă cineva cu sabia va ucide, el cu sabia trebuie să fie ucis. Aici este răbdarea și credința Sfinților.

11. Și am văzut o altă fiară suind din pământ și avea două coarne asemenea Mielului, dar grăia ca balaurul.

12. Și toată puterea celei dintâi fiare [aceasta] o face înaintea ei[2]. Și făcea pământul și pe cei care locuiesc pe el, ca să se închine fiarei celei dintâi, căreia i-a fost vindecată rana de moarte a ei.

13. Și [a doua fiară] face semne mari, [făcând] ca și foc să se coboare din cer pe pământ înaintea oamenilor.

14. Și [aceasta] îi înșală pe cei ai mei, pe cei care locuiesc pe pământ, pentru semnele care i-au fost date ei [διὰ τὰ σημεῖα ἃ ἐδόθη αὐτῷ], [ca] să le facă înaintea fiarei [celei dintâi], zicând celor care locuiesc pe pământ să facă chipul fiarei [εἰκόνα τῷ θηρίῳ] [celei dintâi], care avea rana de sabie și, [cu toate acestea], a trăit.

15. Și [fiarei celei de-a doua] i-a fost dat ei duh [καὶ ἐδόθη αὐτῷ πνεῦμα], [ca] să-l dea chipului fiarei [δοῦναι τῇ εἰκόνι τοῦ θηρίου][celei dintâi], ca să și grăiască chipul fiarei [ἵνα καὶ λαλήσῃ ἡ εἰκὼν τοῦ θηρίου][celei dintâi], și pe oricâți să-i facă să fie omorâți, dacă nu au să se închine chipului fiarei [celei dintâi].

16. Și [fiara cea de-a doua] îi face pe toți, pe cei mici și pe cei mari, și pe cei bogați și pe cei săraci, și pe cei liberi și pe cei robiți, ca să le dea lor peceți [ἵνα δώσωσιν αὐτοῖς χαράγματα] pe mâna lor cea dreaptă sau pe fruntea lor [ἐπὶ τῆς χειρὸς αὐτῶν τῆς δεξιᾶς ἢ ἐπὶ τὸ μέτωπον αὐτῶν],

17. și ca nimeni să nu poată să cumpere sau să vândă [καὶ ἵνα μή τις δύναται ἀγοράσαι ἢ πωλῆσαι], afară de cel care are pecetea [εἰ μὴ ὁ ἔχων τὸ χάραγμα], numele fiarei [τὸ ὄνομα τοῦ θηρίου] sau numărul numelui ei [ἢ τὸν ἀριθμὸν τοῦ ὀνόματος αὐτοῦ].

18. [Și] aici este înțelepciunea. Cel care are minte [Ὁ ἔχων νοῦν][3], să socotească numărul fiarei [ψηφισάτω τὸν ἀριθμὸν τοῦ θηρίου][celei dintâi]! Căci numărul este de om [ἀριθμὸς γὰρ ἀνθρώπου ἐστίν], iar numărul ei este 666 [καὶ ὁ ἀριθμὸς αὐτοῦ ἐστὶν ἑξακόσια ἑξήκοντα ἕξ].


[1] Se referă la Hristos Domnul.

[2] Înaintea primei fiare. Pentru că a doua fiară face tot ce a făcut prima fiară.

[3] Minte duhovnicească, adică înțelegere mistică, profundă.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [28]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

II. Cartea a doua a Exaimeronului

3. Această tărie, care a venit întru existență din apă, a fost abisul, tronul întunericului, omul. Dar acum, fiind ridicată prin Hristos, [firea umană] este tronul lui Dumnezeu Lumina și domnește nedespărțit cu El.

În legătură cu aceste ceruri – sau aceste firi – unite în Hristos, s-au spus următoarele: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu”[1]. Adică firile lui Hristos vestesc atât slava lui Hristos – care din ele și în ele este cunoscut ca fiind Fiul cel unul născut al lui Dumnezeu[2] – cât și slava Tatălui. L-au făcut cunoscut [pe Hristos] în același timp ca Dumnezeu și ca om întru asemănarea lui Dumnezeu.

Tăria – adică omul arătat în ea – a vestit că facerea sa a fost prin înseși mâinile lui Dumnezeu[3], când a fost nevoie, întru minuni, ca Dumnezeu Însuși să apuce și să-i facă pe ei [pe oameni]. Prin el [om], Dumnezeu a lucrat minunile dumnezeirii [Sale], care l-au ridicat pe el de la pământ. Și zice: „Mâinile Tale m-au făcut și m-au zidit”[4] ca pe o tărie departe de stricăciune și întru nestricăciune.

4. Cerul văzut al trupului Său a venit din umiditatea/ apa pământului – mai precis, din sângiurile Fecioarei pământești. Iar Dumnezeu l-a făcut tare [sângele], când i-a fost dat Lui. Sau, mai degrabă, l-a întărit întru nestricăciune, din moment ce era [s-a făcut] trupul lui Dumnezeu. Nu a fost stricat cu totul, deși a urmat cursul firii chiar și pe Cruce[5]. Căci, cu adevărat, dacă a fost trupul lui Dumnezeu, a fost de asemenea și al nostru[6].

Despre cealaltă apă, cea care a rămas între cele două ceruri[7], am vorbit deja. Mă refer la suflet. Dumnezeu i-a îngăduit, în esența sa, să devină al Său. Acesta nu avea nevoie să fie întărit, pentru că era liber de stricăciune[a morții] prin însăși firea sa.

5. Nu e nevoie să înțelegem această a doua tărie, atmosfera, numai ca trupul Domnului. Dacă vreți, poate fi înțeleasă și ca dumnezeirea Sa. Aerul umple toate, și niciun loc nu este cu desăvârșire lipsit de el. De asemenea, se zice, de către păgâni[8], că este un loc care primește și le conține pe toate. Lasă lumina să strălucească prin el, este fără formă și este nevăzut. Deși el însuși este nevăzut, îngăduie ca celelalte lucruri să fie văzute [prin el].

La fel este și Dumnezeul tuturor. Umple toate și niciun loc nu este gol de El. Nu există făptură care să fie nevăzută de El[9]. El poate să primească și să țină, în întregime, pe atât de mulți pe cât sunt, dintotdeauna, cei care doresc în mod vrednic să se bucure de dumnezeirea Sa. Căci i s-a zis lui Moisis: „Iată locul lângă Mine!”[10]. Mai exact: este o putere[11], cu loc în ea, pentru cei ca tine[12].

Există oare ceva care să lase să treacă prin sine mai multă lumină să strălucească decât Acesta, care aproape că a orbit ochii Apostolilor Săi pe Tabor[13]? Cu toate acestea, El este fără formă. Nu primește altă înfățișare decât înfățișarea Sa în lumea materiei. În afară de aceste trăsături, este nevăzut. Chiar și prietenul de la pieptul Său a zis: „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată”[14]. Și totuși, El face alte lucruri să fie văzute altora – celor care au fost împuterniciți cu vedere duhovnicească. Ei văd astfel de lucruri, precum Îngeri, Cerul și toată făptura (cum și de unde a venit întru ființă). Dar Dumnezeu Însuși nu poate fi înțeles, iar modul ființării înseși a Lui nu poate fi văzut.

6. Și nu treceți cu vederea aceasta: atmosfera noastră dăruiește viață oamenilor și, de asemenea, celorlalte creaturi de pe pământ. Deci, la fel, Dumnezeu dăruiește viață celor care trăiesc după Cuvânt[ul Său] și Se împărtășește pe Sine lor: atât Îngerilor, cât și oamenilor. Dar pe cei care trăiesc ca animalele: El continuă doar să îi păstreze întru existență, dar nu este împărtășit lor.


[1] Ps. 18, 2.

[2] Cf. In. 1: 14, 18.

[3] Cf. Ps. 18, 2.

[4] Ps. 118, 73.

[5] Se referă la faptul că trupul Domnului s-a schimbat odată cu creșterea în vârstă, a evoluat în mod firesc, iar în timpul patimilor Sale a fost rănit și stricat în urma torturii suferite. Dar, murind Domnul pe Cruce, trupul Său nu a mai cunoscut stricăciunea firească a trupurilor omenești.

[6] Nota editorilor cărții pe care o traduc menționează faptul că autorul trimite la erezia numită aftartodochetism, pe care o combate prin afirmațiile sale.

[7] Cf. Fac. 1, 7.

[8] Cred că este vorba despre cartea lui Aristotel, Fizica.

[9] Cf. Evr. 4, 13.

[10] Ieș. 33, 21.

[11] Harul.

[12] Sfinți.

[13] Cf. Mt. 17, 2; Mc. 9, 3; Lc. 9, 29.

[14] In. 1, 18.

Apocalipsis, cap. 12, cf. BYZ

1. Și semnul cel mare a fost văzut în cer: Femeia[1] îmbrăcată [cu] soarele [γυνὴ περιβεβλημένη τὸν ἥλιον] și luna [fiind] dedesubtul picioarelor ei, iar pe capul ei [avea] cununa de 12 stele.

2. Și având în pântece, striga având chinurile nașterii și chinuindu-se să nască.

3. Și a fost văzut alt semn în cer: și, iată, balaurul de foc, cel mare, având 7 capete și 10 coarne, iar pe capetele sale 7 diademe [ἑπτὰ διαδήματα]!

4. Și coada lui trage a treia [parte] a stelelor cerului și le-a aruncat pe ele spre pământ. Și balaurul a stat înaintea Femeii celei având să nască, pentru ca, [atunci] când are să nască, să-L mănânce pe Copilul ei [τὸ Τέκνον αὐτῆς καταφάγῃ].

5. Și a născut Fiu [de parte] bărbătească [Καὶ ἔτεκεν Υἱὸν ἄρρενα], Care va păstori toate neamurile cu toiag de fier [Ὃς μέλλει ποιμαίνειν πάντα τὰ ἔθνη ἐν ῥάβδῳ σιδηρᾷ]. Și a fost răpit [ἡρπάσθη] Fiul ei către Dumnezeu și către tronul Său.

6. Și femeia[2] a fugit întru pustiu, unde are loc acolo pregătit de către Dumnezeu, pentru ca acolo să o hrănească pe ea 1.260 de zile.

7. Și a fost războiul din cer! Mihail și Îngerii săi s-au războit cu balaurul. Iar balaurul s-a războit, [dimpreună] și îngerii săi,

8. și nu a putut [în fața lor[3]] și nici locul lui [nu] a fost aflat încă în cer.

9. Și a fost aruncat balaurul cel mare [Καὶ ἐβλήθη ὁ δράκων ὁ μέγας], șarpele cel vechi [ὁ ὄφις ὁ ἀρχαῖος], cel chemat diavolul și Satanas [ὁ καλούμενος διάβολος καὶ Σατανᾶς], cel care înșală lumea toată [ὁ πλανῶν τὴν οἰκουμένην ὅλην]. A fost aruncat spre pământ și îngerii săi au fost aruncați împreună cu el [ἐβλήθη εἰς τὴν γῆν καὶ οἱ ἄγγελοι αὐτοῦ μετ᾽ αὐτοῦ ἐβλήθησαν].

10. Și am auzit glas mare în cer, zicându-mi: „Acum s-a făcut mântuirea și puterea și Împărăția Dumnezeului nostru și puterea Hristosului Său! Că[ci] a fost aruncat acuzatorul [ὁ κατήγορος][4] fraților noștri, cel care îi învinuiește pe ei ziua și noaptea înaintea Dumnezeului nostru.

11. Dar ei l-au biruit pe el pentru sângele Mielului [Καὶ αὐτοὶ ἐνίκησαν αὐτὸν διὰ τὸ αἷμα τοῦ Ἀρνίου] și pentru cuvântul mărturiei lor [καὶ διὰ τὸν λόγον τῆς μαρτυρίας αὐτῶν] și nu și-au iubit sufletul lor până la moarte [καὶ οὐκ ἠγάπησαν τὴν ψυχὴν αὐτῶν ἄχρι θανάτου].

12. Pentru aceasta, veseliți-vă, cerurile și cei care sălășluiesc în ele [veseliți-vă cerurilor și cei care sălășluiți în ele]! Vai pământului și mării, că[ci] s-a coborât diavolul către voi [ὅτι κατέβη ὁ διάβολος πρὸς ὑμᾶς], având mânie mare [ἔχων θυμὸν μέγαν], cel care a cunoscut că puțină vreme are [εἰδὼς ὅτι ὀλίγον καιρὸν ἔχει]!”.

13. Și când a văzut balaurul că a fost aruncat spre pământ, a prigonit-o pe Femeia care a născut [Copilul de parte] bărbătească.

14. Și i-au fost date femeii[5] două aripi ale vulturului celui mare, pentru ca să zboare întru pustiu, întru locul ei, în care are să fie hrănită acolo o vreme și vremuri și o jumătate de vreme [καιρόν καὶ καιρούς καὶ ἥμισυ καιροῦ] de la fața șarpelui.

15. Și a aruncat șarpele din gura sa, dinapoia femeii, apă ca râul, pentru ca să o facă pe ea dusă de râu.

16. Dar pământul i-a ajutat femeii și a deschis pământul gura sa [καὶ ἤνοιξεν ἡ γῆ τὸ στόμα αὐτῆς] și a înghițit râul, pe care l-a aruncat balaurul din gura sa.

17. Și a fost urgisindu-se balaurul asupra femeii și a plecat să facă război cu cei rămași ai seminței ei [καὶ ἀπῆλθεν ποιῆσαι πόλεμον μετὰ τῶν λοιπῶν τοῦ σπέρματος αὐτῆς], [cu] cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu și au mărturia lui Iisus [τῶν τηρούντων τὰς ἐντολὰς τοῦ Θεοῦ καὶ ἐχόντων τὴν μαρτυρίαν Ἰησοῦ].

18.


[1] Preacurata Născătoare de Dumnezeu.

[2] Biserica Lui.

[3] A Sfinților Îngeri.

[4] Cuvânt unic în BYZ.

[5] Bisericii lui Dumnezeu.

Apocalipsis, cap. 11, cf. BYZ

1. Și mi-a fost dată mie trestia cea asemenea toiagului, zicându-mi: „Ridică-te și măsoară templul lui Dumnezeu și jertfelnicul și pe cei care se închină în[tru] el[1]!

2. Și curtea cea dinăuntru a templului scoate-o afară! Și să nu o măsori pe ea, că[ci] a fost dată neamurilor. Iar pe cetatea cea sfântă o vor călca în picioare 42 de luni.

3. Și voi da celor doi martori ai Mei și vor profeți 1.260 de zile, încinși [cu] pânze de sac.

4. Aceștia sunt cei doi măslini și cele două sfeșnice, cele care au stat înaintea Domnului pământului.

5. Și dacă voiește cineva pe ei să-i nedreptățească, focul iese din gura lor și îi mistuie pe vrăjmașii lor. Iar dacă voiește cineva pe ei să-i nedreptățească, așa trebuie acela să fie omorât.

6. Aceștia au putere să închidă cerul [Οὗτοι ἔχουσιν τὸν οὐρανὸν ἐξουσίαν κλεῖσαι], pentru ca să nu plouă ploaia [în] zilele profeției lor [ἵνα μὴ ὑετὸς βρέχῃ τὰς ἡμέρας τῆς προφητείας αὐτῶν]. Și putere au asupra apelor [spre] a le întoarce pe ele întru sânge și să lovească pământul oricând, dacă or să voiască, cu toată plaga.

7. Și când or să-și împlinească mărturia lor, fiara ieșind din abis va face război cu ei [τὸ θηρίον τὸ ἀναβαῖνον ἐκ τῆς ἀβύσσου ποιήσει μετ᾽ αὐτῶν πόλεμον] și îi va birui pe ei și îi va ucide pe ei.

8. Și trupu[ri]l[e] lor cele mo[a]rt[e vor fi] pe strada cea mare a cetății, care este chemată, în mod duhovnicește [πνευματικῶς], Sodoma și Egiptosul [Σόδομα καὶ Αἴγυπτος], unde și Domnul lor a fost răstignit [ὅπου καὶ ὁ Κύριος αὐτῶν ἐσταυρώθη].

9. Și văd din popoare și [din] seminții și [din] limbi și [din] neamuri trupu[ri]l[e] lor cele mo[a]rt[e][timp de] trei zile [și] jumătate și trupurile lor cele moarte nu le vor lăsa să fie puse întru mormânt.

10. Și cei care locuiesc pe pământ se bucură de ei și vor fi veseliți și daruri își vor trimite unul altuia, că[ci] cei doi Profeți i-au chinuit pe cei care locuiesc pe pământ.

11. Și după cele trei zile și jumătate, Duhul vieții de la Dumnezeu a intrat întru ei [Πνεῦμα ζωῆς ἐκ τοῦ Θεοῦ εἰσῆλθεν εἰς αὐτούς] și au stat pe picioarele lor și frica cea mare a căzut pe[ste] cei care îi văd pe ei”.

12. Și am auzit glas mare din cer, zicându-le lor: „Suiți-vă aici!”. Și s-au suit întru cer în nor [Καὶ ἀνέβησαν εἰς τὸν οὐρανὸν ἐν τῇ νεφέλῃ][2] și i-au privit pe ei vrăjmașii lor [καὶ ἐθεώρησαν αὐτοὺς οἱ ἐχθροὶ αὐτῶν].

13. Și în acea zi a fost cutremurul cel mare și cea de a zecea [parte] a cetății a căzut. Și au fost ucise în cutremur numele oamenilor: 7.000 [de oameni], iar cei rămași au fost înfricoșați [καὶ οἱ λοιποὶ ἔμφοβοι ἐγένοντο] și au dat slavă Dumnezeului cerului [καὶ ἔδωκαν δόξαν τῷ Θεῷ τοῦ οὐρανοῦ].

14. Vaiul cel de-al doilea s-a dus! Vaiul cel de-al treilea, iată, vine curând!

15. Și cel de-al șaptelea Înger a trâmbițat și au fost glasurile cele mari în cer, zicând: „S-a făcut Împărăția lumii, a Domnului nostru și a Hristosului Său și va împărăți întru vecii vecilor!”.

16. Și cei 24 de bătrâni, cei șezând pe tronurile lor înaintea tronului lui Dumnezeu, au căzut pe fețele lor [ἔπεσον ἐπὶ τὰ πρόσωπα αὐτῶν] și I s-au închinat lui Dumnezeu [καὶ προσεκύνησαν τῷ Θεῷ],

17. zicând: „Mulțumim Ție, Doamne, Dumnezeul[e], Atotțiitorul[e], Cel care ești și Cel care erai, că[ci] ai luat puterea Ta cea mare și ai împărățit!

18. Și neamurile au fost urgisite și a venit urgia Ta și vremea celor morți [ca] să fie judecați [καὶ ὁ καιρὸς τῶν νεκρῶν κριθῆναι] și să dai plată robilor Tăi, Profeților și Sfinților și celor care se tem de numele Tău, celor mici și celor mari, și să-i nimicești cu totul pe cei care nimicesc cu totul pământul [καὶ διαφθεῖραι τοὺς διαφθείροντας τὴν γῆν]”.

19. Și a fost deschis templul lui Dumnezeu în cer și a fost văzut chivotosul făgăduinței Domnului în templul Său [καὶ ὤφθη ἡ κιβωτὸς τῆς διαθήκης τοῦ Κυρίου ἐν τῷ ναῷ Αὐτοῦ]. Și au fost fulgere și glasuri și tunete și grindină mare.


[1] În templul lui Dumnezeu.

[2] În slava lui Dumnezeu.

Predică la Duminica a II-a din Postul Mare [2023]

Iubiții  mei[1],

teologia are de-a face cu postul, pentru că teologia se primește de la Dumnezeu prin vedere și luminare dumnezeiască și se scrie cu evlavie spre folosul întregii Biserici. Căci trebuie să renunți la confortul tău și la patimile tale pentru ca să primești teologia de la Dumnezeu. Adică să primești de la El dreapta învățătură și dreapta nevoință, cele care te sfințesc pe fiecare zi.

Adevărul lui Dumnezeu ne învață adevărata evlavie față de El, iar toată nevoința noastră și toată iubirea noastră pentru El înseamnă o tot mai mare intimizare a noastră cu Dumnezeu. Căci tocmai de aceea și putem să primim adevărul Lui: pentru că ne facem un locaș rațional al lui Dumnezeu.

În prima cântare a zilei, Sfântul Grigorios Palamas, Părintele nostru, astăzi pomenit, este numit trâmbița teologiei [τῆς θεολογίας τὴν σάλπιγγα], pentru că a vestit teologia lui Dumnezeu tuturor, a vestit-o cu putere dumnezeiască, cu tărie sfântă, dar și vasul cel cinstit al Duhului [τὸ σεπτὸν τοῦ Πνεύματος δοχεῖον][2]. Pentru că slava lui Dumnezeu a coborât și a rămas întru el, așa după cum apa de ploaie cade din nori și se strânge într-un vas pus la streașina casei. Și ne facem trâmbițe ale adevărului lui Dumnezeu, ale teologiei Sale, numai dacă ne facem locașuri vii ale Sale. Pentru că teologia nu se mărturisește doar cu buzele, ci ea izvorăște din toată ființa noastră, pentru că se odihnește în noi. Și se odihnește în noi teologia cea dumnezeiască, pentru că Dumnezeu Însuși locuiește în noi prin slava Lui. Și când spunem sau scriem sau facem ceva pentru Dumnezeu, facem aceste lucruri dimpreună cu Dumnezeu, pentru că El locuiește în noi prin slava Lui.

Sfântul Grigorios Palamas [Γρηγόριος Παλαμᾶς][3] este gura cea de foc a harului [τὸ πυρίπνουν στόμα τῆς χάριτος][4], pentru că propovăduirea sa arde orice minciună din inima noastră. Fiindcă adevărul lui Dumnezeu are această harismă dumnezeiască: ne aprinde cu totul de dragostea pentru El și arde în noi orice gând păcătos și orice simțire păcătoasă. Pentru că adevărul Lui ne învață să Îl iubim deplin și să Îl ascultăm întru totul și să ne sfințim cu totul pentru El. Căci El ne dorește cu totul ai Lui, pocăindu-ne și curățindu-ne mereu de păcatele noastre.

Sfântul Grigorios este apărătorul evlaviei [τὸν τῆς εὐσεβείας ὑπέρμαχον][5] Bisericii, pentru că a trăit cu sfințenie înaintea lui Dumnezeu. Și când trăiești cu sfințenie, atunci și scrii cu sfințenie. Pentru că scrii din cele pe care le trăiești. Scrii din viața ta cu Dumnezeu, din experiența ta sfântă de viață. Și a scrie despre evlavia Bisericii înseamnă a scrie despre modul în care se nevoiesc creștinii și Îi slujesc lui Dumnezeu neîncetat.

În Acatistul românesc al Sfântului Simeon Noul Teolog, Părintele nostru[6], și el pomenit astăzi, pe 12 martie, spuneam că Sfântul Simeon este „râvna cea dumnezeiască a ortodocșilor”[7].  Pentru că el ne-a arătat cât de intens trebuie să ne nevoim pentru a fi plini de slava lui Dumnezeu și de simțiri, de luminări și de vederi dumnezeiești. Cât de mare trebuie să fie dorința noastră de a-I sluji lui Dumnezeu.

Pentru că rugăciunea neîncetată este o iubire neadormită pentru Dumnezeu. E o rugăciune plină de pocăință pentru păcatele noastre și, în același timp, de iubire pentru Dumnezeu și de dorire a sfințeniei și a curăției Sale. Și când auzim că Sfântul Simeon mânca în Postul Mare numai sâmbăta și duminica[8], înțelegem cât de departe e postul său de a-l nostru. Pentru că el se ruga, postea, Îi slujea lui Dumnezeu după râvna lui cea sfântă, după intensitatea iubirii sale pentru Dumnezeu.

Sfântul Gregorius Magnus[9], Patriarhul Romei, Părintele nostru, și el pomenit azi, comentând Lucas 16, ne spune că bogatul, care se îmbrăca în porfiră și în visson, e poporul evreu, pe când Lazaros reprezintă neamurile păgâne, convertite la credința în Dumnezeu[10]. Iar Lazaros era plin de răni, pentru că neamurilor, atunci când s-au întors la Dumnezeu, nu le-a fost rușine să își mărturisească păcatele lor. Căci rănile lui Lazaros sunt rănile păcatelor sale. Și când ne mărturisim păcatele, noi scoatem murdăria din noi la suprafață. Pentru că scoatem la suprafață toată minciuna ascunsă în noi înșine[11]. Toată minciuna păcatelor noastre.

Și Sfântul Gregorius ne spune că Predicatorii Bisericii, Învățătorii ei, sunt câinii care lingeau rănile lui Lazaros[12]. „Căci limba câinelui face o rană sănătoasă prin lingerea ei, așa cum, când Sfinții Doctori ne învață pe noi să ne mărturisim păcatele noastre, ei ne ating mintea noastră rănită cu limbile lor și, fiindcă ei ne smulg pe noi din păcat, prin ceea ce ei ne spun, ne readuc din nou la sănătate prin atingerea rănilor noastre”[13] cu cuvintele lor.

Tocmai de aceea e nevoie de cuvântul predicării, de medicamentul predicării în orice zi. Pentru că predicile Bisericii sunt cele care ne tămăduiesc rănile noastre sufletești, patimile noastre. Fiindcă ele ne învață să scoatem tot păcatul din noi înșine, pentru ca să fim plini de slava lui Dumnezeu.

Sfântul Gregorius cel Mare a scris Dumnezeiasca Liturghie Romană, cu toate adaosurile ei de peste an, în Liber Sacramentorum [Cartea Sfintelor Taine][14], pe când Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite [τῶν Προηγιασμένων Δώρων][15], pe care noi o considerăm a Sfântului Gregorius cel Mare, numit și Dialogul[16], e o Vecernie unită cu Dumnezeiasca Liturghie și ea este Liturghia Postului celui Mare. Și ea ar trebui să se săvârșească seara, după o zi de postire[17], pentru ca să înțelegem sensul ascetic al împărtășirii cu Domnul. Căci noi postim așteptându-L pe El, dorindu-L pe El, pe Cel care e împlinirea și viața noastră.

Pentru că atunci când ne împărtășim cu Domnul, ni se luminează ochiul minții [τὸ τῆς διανοίας ὄμμα] noastre și ne facem fii ai luminii și ai zilei [υἱοὶ φωτὸς καὶ ἡμέρας][18].  Căci mintea noastră e cea care vede și înțelege voia lui Dumnezeu, dacă se curățește mereu de patimi, iar fii ai luminii și ai zilei suntem numai atunci, când suntem plini de slava Lui cea veșnică. Pentru că, fiind plini de slava Lui, facem faptele Sale cele bune, cele care sunt luminoase și ne umplu de lumina Lui. Pe când, atunci când păcătuim, facem faptele întunericului și ale nopții, pentru că facem fapte contrare voii lui Dumnezeu, Care e Lumina noastră, a tuturor. Lumina noastră cea veșnică.

Și Dumnezeu e Cel care ne-a descoperit nouă slujirea Dumnezeieștii Liturghii[19], pentru ca să Îi aducem Lui „daruri și jertfe pentru păcatele noastre și [pentru păcatele] cele [din] neștiință ale poporului [δῶρά καὶ θυσίας ὑπὲρ τῶν ἡμετέρων ἁμαρτημάτων, καὶ τῶν τοῦ λαοῦ ἀγνοημάτων]”[20]. Și, împărtășindu-ne cu El, ne facem locaș duhovnicesc al întregii Treimi, pentru că unde vine și rămâne Hristos Dumnezeu, acolo e și Tatăl și Duhul Sfânt[21]. Pentru că, fiind cu Dumnezeul nostru, noi așteptăm, dimpreună cu toți Sfinții Săi, bunătățile cele făgăduite nouă de către El[22]. Iar bunătățile [ἀγαθῶν] Sale[23] sunt cele pe care le vom trăi întru Împărăția Sa cea veșnică.

Sfântul Teofanis Mărturisitorul [Θεοφάνης ὁ Ὁμολογητής][24], Părintele nostru, și el pomenit azi, a scris o Hronografie[25] pentru 528 de ani[26]. O istorie a Bisericii. Și a început-o cu Diocletianus[27], cu persecutorul creștinilor. Și ne dă tot felul de date și despre cei buni și despre cei răi, pentru că așa este istoria: cu de toate. Și oamenii viitorului au nevoie de mărturia noastră, de adevărul nostru, pentru că acela va fi și adevărul lor. Dar când încercăm să falsificăm istoria, falsificăm și viitorul nostru, pentru că ne propunem în mod fals celor din viitor, lucru pe care Dumnezeu, la Judecata Lui, îl va arăta în mod categoric. Pentru că atunci, la Judecata Lui, vom vedea cu adevărat istoria lumii, cine a fost fiecare, ce a făcut fiecare în taina inimii sale și pentru toți ceilalți. Căci El va fi Cel care ne va arăta tuturor adevărul nefalsificat al lumii și al întregii istorii umane.

De aceea, iubiții mei, pentru a cunoaște istoria și teologia Bisericii trebuie să ne nevoim mult pe fiecare zi. Traducerile și studiile teologice fac parte din viața noastră zilnică, din asceza noastră, după cum fac parte rugăciunea, privegherea, curăția, sfințenia. Acum, în vremea postului, ne subțiem trupește și sufletește, dacă citim, traducem, cântăm, slujim, muncim pentru Dumnezeu și pentru aproapele nostru. Pentru că fiecare lucru făcut cu trudă ne sculptează interior și exterior persoana noastră. Dar subțierea noastră cea duhovnicească e cea care ne aprinde de râvnă pentru Dumnezeu, pentru că ne umple de tot mai mult foc dumnezeiesc pentru slujirea Lui. Ne umple de focul slavei Sale celei veșnice, care ne face osârduitori pentru toată fapta cea bună.

Mult spor în tot ceea ce faceți și multă împlinire dumnezeiască! Amin!


[1] Începută la 11. 35, în zi de miercuri, pe 8 martie 2023. Soare, 17 grade, vânt de 14 km/ h.

[2] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Tri/t35.html.

[3] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Gregory_Palamas.

[4] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Tri/t35.html.

[5] Ibidem.

[6] Pe care l-am scris și publicat aici: Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Bucuria de Dumnezeu (vol. 1), Teologie pentru azi, București, 2021, p. 147-176, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2021/01/08/bucuria-de-dumnezeu-vol-1/.

[7] Idem, p. 148.

[8] Idem, p. 153.

[9] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Papa_Grigore_I_cel_Mare. A se vedea și https://en.wikipedia.org/wiki/Pope_Gregory_I.

[10] John Moorhead, Gregory the Great, Pub. Routledge, London & New York, 2005, p. 75.

[11] Ibidem.

[12] Ibidem.

[13] Ibidem.

[14] Publicată în PL 78, col. 25-240.

[15] Textul ei în limba greacă: https://glt.goarch.org/texts/Oro/Pro.html.

În limba română: https://www.stavropoleos.ro/wp-content/uploads/Psaltica/Triod/liturghiadarurilor_maici.pdf.

[16] Cf. Liturghier, ed. BOR 2012, p. 289.

[17] Cf. https://doxologia.ro/viata-bisericii/documentar/ce-este-liturghia-darurilor-mai-inainte-sfintite.

[18] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Oro/Pro.html.

[19] Ibidem.

[20] Ibidem.

[21] Ibidem.

[22] Ibidem.

[23] Ibidem.

[24] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/2907/sxsaintinfo.aspx.

[25] Cf. https://el.wikipedia.org/wiki/Θεοφάνης_Ομολογητής.

[26] Sfântul Teofan Mărturisitorul, Cronografia, trad. din lb. gr., studiu introd. și note de Mihai Țipău, în col. PSB, serie nouă, vol. 7, Ed. Basilica, București, 2012, p. 27.

[27] Idem, p. 29.

1 2 3 4 5