Lună: aprilie 2023

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Episcopul în viața Bisericii

*

Carte dedicată
Preasfințitului Părinte
Galaction Stângă,
Episcopul meu hirotonitor,
la împlinirea a 70 de ani
de viață
(17 mai 1953-17 mai 2023)

*

Hirotonia Episcopului

Arhieraticonul ne vorbește despre necesitatea existenței a trei Arhierei pentru a hirotoni un alt Arhiereu[1], dar, în practica curentă, sunt mult mai mulți Episcopi prezenți la hirotonia unui alt Episcop. Pentru că prezența lor numeroasă arată asentimentul lor față de noul Episcop. Și noul Arhiereu e hirotonit după Doamne, Doamne, caută din cer și vezi…, când vine în mijlocul Bisericii și face trei metanii mari și e adus de doi Preoți până la ușile împărătești[2]. Pentru că el e luat din Biserică pentru a-I sluji lui Dumnezeu în cele de taină ale Sale. E condus de doi Preoți, pentru că până acum a fost între Preoții lui Dumnezeu, dar e adus spre a fi hirotonit Arhiereu[3].

Noul Arhiereu e hirotonit de Arhiereul protos. De Protosul Liturghiei. În fața ușilor împărătești, candidatul la Arhierie îngenunchează în fața Arhiereului protos, care îl binecuvântă de 3 ori pe cap pe acesta. Doi Arhierei îl conduc pe candidat ca să înconjure de 3 ori Sfânta Masă, cântând cele 3 tropare ale Hirotoniei. Și, de fiecare dată, candidatul sărută cele patru colțuri ale Sfintei Mese[4]. Sunt 12 sărutări ale Mesei celei Sfinte, cât numărul Sfinților Apostoli, în 3 înconjurări ale Mesei făcute în numele Dumnezeului treimic. Tot în numele Dumnezeului treimic, candidatul la Arhierie face trei metanii mari în fața Sfintei Mese[5], Sfânta Masă fiind aceea cu care el se unește intim și în Taina Hirotoniei întru Episcop. Cei doi Arhierei care l-au însoțit îl duc la colțul din dreapta al Sfintei Mese, unde candidatul îngenunche, își pune mâinile pe Sfânta Masă una peste alta și își rezemă cu evlavie fruntea peste ele[6]. Pentru că acolo, lângă Sfânta Masă, el va sluji toată viața ca Episcop.

În momentul Hirotoniei, Episcopii își dau mitrele jos din cap, iar Arhiereul protos, binecuvântându-l pe cap pe candidat, îi pune pe cap omoforul și Sfânta Evanghelie deschisă cu fața în jos, sub care își pune mâna dreaptă. Ceilalți Episcopi coliturghisitori îngenunche și ei și își pun mâinile lor drepte sub Evanghelie pe capul candidatului[7]. Iar Arhiereul protos e cel care îl hirotonește pe candidatul la Arhierie, amintind mai întâi faptul că Hirotonia aceasta se face cu alegerea și încercarea Sfântului Sinod al Bisericii României și cu confirmarea Statului Român[8]. Însă el e hirotonit de Dumnezeu, pentru că prin harul Său e făcut Episcop[9].

Arhiereul protos face de trei ori semnul Sfintei Cruci pe capul candidatului și el rostește cu glas mare prima rugăciune a Hirotoniei, pe când ceilalți cu glas încet[10]. Și prima rugăciune amintește de faptul că Dumnezeu, prin Sfântul Său Apostol Pavlos, „ne-a legiuit nouă rânduială de trepte și cete [preoțești]: întâi pe Apostoli, al doilea pe Profeți, al treilea pe Dascăli” [11] ca să săvârșească cele preoțești.  De aceea, El Însuși, Dumnezeul nostru, Stăpânul tuturor, e chemat acum să-l întărească „prin venirea, puterea și harul” Sfântului Duh pe cel care se hirotonește, așa cum i-a întărit și pe Apostolii și Profeții Săi, precum i-a uns pe Împărați și i-a sfințit pe Arhierei[12]. Să îl întărească cu slava Lui pe acesta și să îi dea puterea să slujească cele arhierești. Pentru că Dumnezeu poate să îl arate curat pe Arhiereul Său, să îl înfrumusețeze cu toată cucernicia și să îl arate Sfânt pe el, pentru ca el să fie vrednic să Îi slujească Lui[13].

Ectenia specială amintește numele Hirotonitorului, dar și pe cel al noului Arhiereu[14]. Astfel, întreaga Biserică află numele noului Episcop. În a doua rugăciune a Hirotoniei, Episcopii Bisericii sunt numiți Dascăli ai ei. Și Dascălii Bisericii stau pe tronul lui Dumnezeu pentru ca să slujească cele ale Sale. Și Hristos Domnul e rugat ca să îl facă pe noul Arhiereu următor al Său, al adevăratului Păstor, punându-și sufletul pentru cei pe care îi conduce[15]. Căci noul Episcop este „povățuitorul orbilor, lumină celor din întuneric, certătorul celor neînțelepți, învățătorul pruncilor, luminător în lume”[16].

Și el, noul Episcop, care e cu totul Sfânt în perspectiva acestei rugăciuni, e acela care „desăvârșește sufletele cele care i s-au încredințat lui în viața aceasta”[17], pentru ca „să stea nerușinat înaintea Judecății  [lui Dumnezeu]…și să primească plata cea mare”[18] a Lui.

Episcopii îl aduc în fața poporului celui credincios pe noul Episcop, care iese pentru prima oară ca Episcop prin ușile împărătești. Și Arhiereul hirotonitor îi dăruie în fața poporului sacosul, omoforul, engolpionul, Crucea și mitra noului Episcop. Pentru că pe toate veșmintele le va folosi în slujirea Bisericii. Și noul Episcop, după ce se pune problema vredniciei sale, binecuvântă pentru prima oară poporul cu dicherotricherele. Apoi devine protosul Liturghiei, el fiind cel care binecuvântă și se împărtășește primul cu Domnul. După terminarea Dumnezeieștii Liturghii, Hirotonitorul său îl îmbracă pe noul Episcop cu mantia arhierească și îi dăruie cârja episcopală[19], numită toiagul său de reazem și de întărire, dar și de deșteptare și de certare[20]. Pentru ca, în pace, să rostească în cele din urmă prima sa predica după hirotonia sa întru Episcop, predică în care va spune lucruri esențiale despre el și despre viitoarea sa slujire. Căci, de acum, el e Dascălul Bisericii, e Învățătorul Eparhiei sale, dar, prin extensie, e Învățătorul întregii Biserici. Pentru că adevărurile mărturisite de el sunt spre mântuirea tuturor.

---

[1] Arhieraticon, Ed. IBMBOR, București, 1993, p. 95.

[2] Ibidem.

[3] Idem, p. 96.

[4] Ibidem.

[5] Ibidem.

[6] Ibidem.

[7] Idem, p. 96-97.

[8] Idem, p. 97.

[9] Ibidem.

[10] Ibidem.

[11] Ibidem.

[12] Idem, p. 97-98.

[13] Idem, p. 98.

[14] Ibidem.

[15] Idem, p. 99.

[16] Ibidem.

[17] Ibidem.

[18] Ibidem.

[19] Idem, p. 100.

[20] Idem, p. 101.

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Episcopul în viața Bisericii

*

Carte dedicată
Preasfințitului Părinte
Galaction Stângă,
Episcopul meu hirotonitor,
la împlinirea a 70 de ani
de viață
(17 mai 1953-17 mai 2023)

*

Slujind celor credincioși

Sfinții Apostoli, ne spune Sfântul Sfințit Mucenic Climis [Κλήμης] I Romanul[1], au fost trimiși de Domnul să vestească tuturor Împărăția lui Dumnezeu. Și Apostolii Domnului au predicat în diverse țări și cetăți[2] și „au pus Episcopi și Diaconi pentru cei ce aveau să creadă, pe cei care au crezut întâi, după ce au fost probați de Domnul”[3]. Căci au fost aleși Episcopi oameni ai credinței, oameni pe care Dumnezeu i-a dovedit a fi credincioși Lui.

Însă, ne încredințează Sfântul Climis, „Apostolii noștri au cunoscut, prin Domnul nostru Iisus Hristos, că va fi luptă [ἔρις] pentru numele de Episcop. Din această pricină, luând mai dinainte desăvârșită cunoștință, i-au pus Episcopi pe cei de care am vorbit mai înainte și le-au dat lor în grijă, ca, la moartea lor, să le continue slujirea lor alți bărbați încercați [δεδοκιμασμένοι]”[4]. Căci Episcopii trebuie să fie „bărbați învățați [ἐλλογίμων], [aleși] cu aprobarea întregii Bisericii [συνευδοκησάσης τῆς Ἐκκλησίας πάσης]…[care să slujească] fără prihană, cu smerenie, în liniște, cu grijă”[5] pe cei credincioși.

Pentru că Episcopii sunt oamenii care slujesc neîncetat unității Bisericii. Slujirea lor trebuie să liniștească și să întărească întreaga comunitate de credință. Pentru că cei credincioși se încred în ei, se încred în Păstorii lor dăruiți de Dumnezeu.

Sfântul Sfințit Mucenic Ignatios Teoforul [Ἰγνάτιος ὁ Θεοφόρος][6] Îi mulțumea lui Dumnezeu pentru Episcopii vrednici ai Bisericii[7]. Și vorbind despre Biserica lui Dumnezeu, Sfântul Ignatios spune că cei credincioși trăiesc toți în ascultare față de Episcop și de membrii Presbiteriatului, adică față de Preoți[8]. Și trăiesc în ascultare față de ierarhia Bisericii pentru ca să fie sfințiți întru toate[9] ale vieții lor. Pentru că toată Biserica trebuie să meargă împreună cu voința Episcopului [τῇ τοῦ Ἐπισκόπου γνώμῃ][10], cu ceea ce decide Episcopul pentru binele Bisericii.

Dar ca Episcopul să aibă succes în slujirea sa ierarhică, trebuie ca Preoții săi să fie uniți cu Episcopul lor precum sunt unite corzile harpei cu harpa însăși[11]. Pentru că unitatea Bisericii este un efort constant de voință din partea tuturor membrilor ei. Orice credincios în parte slujește unității Bisericii după cum slujește și orice membru al ierarhiei bisericești. Și nu poate fi neglijat efortul niciunuia dintre ei, pentru că, din iubire de Dumnezeu și de oameni, fiecare membru al Bisericii slujește unității Bisericii.

Dumnezeu l-a trimis pe Episcop întru iconomia Sa [εἰς Ἰδίαν οἰκονομίαν][12]. L-a trimis să administreze în mod dumnezeiesc Biserica Sa. De aceea, el trebuie primit de toți ca pe Cel care l-a trimis la noi. Pentru că noi trebuie să îl privim pe Episcop ca pe Domnul Însuși[13]. Fiindcă trebuie să vedem în el rolul său conducător și unificator al Bisericii. Căci Episcopul trebuie să ne învețe toate cele ale Domnului și să ne conducă în pace pe calea mântuirii noastre. Pentru că unul este Învățătorul nostru, Cel care a zis și a făcut toate[14], iar Episcopul trebuie să ne învețe cu acrivie pe cele ale Domnului nostru. De aceea, Episcopul nu Îl înlocuiește pe Domnul pe pământ, ci ni-L indică mereu pe El prin toată slujirea și predicarea sa. Pentru că puterea Episcopului în Biserică este icoana puterii depline a Domnului cea peste toți și toate. Căci Episcopul e pus de Dumnezeu în Biserica Sa pentru ca să Îl reprezinte și să Îl indice mereu pe El, să Îl descopere mereu pe El Bisericii Sale, ca unul care le învață de la El pe cele dumnezeiești.

Scriindu-le celor din Magnisia [Μαγνησία], Sfântul Ignatios Teoforul le da exemplul cel bun al Diaconului Zotion [Ζωτίων], care se supunea Episcopului ca harului lui Dumnezeu și Preoților ca legii lui Iisus Hristos[15]. Pentru că ascultarea lui față de Episcop și de Preoți era duhovnicească, ca unii care, la rândul lor, erau oameni duhovnicești. Căci toate descrierile eclesiologice ale Sfântului Ignatios au în prim-plan Episcopi, Preoți și Diaconi duhovnicești, vrednici de slujirea lor și nu simpli funcționari bisericești. Tocmai de aceea, el descrie raporturile dintre membrii ierarhiei Bisericii și dintre ierarhie și credincioși la modul bucuros, pentru că era împlinit cu ceea ce trăia și vedea în Biserica lui Dumnezeu.

Sfântul Ignatios ne spune că nu trebuie să ne uităm la vârsta tânără a Episcopului, nu trebuie să îl minimalizăm pentru tinerețea sa, ci trebuie să ne supunem lui ca niște înțelepți în Dumnezeu[16], folosind și sintagma „Sfinții Presbiteri [τοὺς Ἁγίους Πρεσβυτέρους]”[17]. Pentru că atât Episcopul, cât și Preoții și Diaconii sunt Sfinți prin harul lui Dumnezeu dăruit lor, dar și prin toată curăția și sfințenia vieții lor.

Ipocrizia [ὑπόκρισιν] față de Episcop este o înșelare a Celui nevăzut, a Domnului[18]. Pentru că suntem datori cu relații sincere și pline de dragoste față de toți oamenii și cu atât mai mult față de Episcopii Bisericii. Nesinceritatea, în orice situație, este un păcat, iar ipocrizia continuă în relație cu Episcopul tău e o falsificare continuă a vieții tale și a relațiilor cu oamenii. Pentru că trebuie să le facem pe toate ale noastre în relație cu Episcopul nostru, având bună conștiință[19] înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.

În Biserică, subliniază Sfântul Ignatios Teoforul, Episcopul este întâi-stătător [προκαθημένος], este conducătorul Bisericii locale, fiind întru locul lui Dumnezeu [εἰς τόπον Θεοῦ], Presbiterii sunt întru locul sinedriului Apostolilor [εἰς τόπον συνεδρίου τῶν Ἀποστόλων], iar Diaconii au slujirea lui Iisus Hristos [διακονίαν Ἰησοῦ Χριστοῦ][20]. Și după cum se observă, Sfântul Ignatios privea ierarhia Bisericii ca pe o continuare a prezenței pe pământ a Domnului cu Sfinții Lui Apostoli. Ierarhia Bisericii era pentru el prezența vie a Domnului dimpreună cu Sfinții Lui Apostoli, prin care se săvârșeau toate în Biserică. Și toți membrii Bisericii trebuie să se iubească unii pe alții în Domnul Iisus Hristos, fiind uniți cu Episcopul și cu întâistătătorii Bisericii în învățătura cea nestricăcioasă a ei[21]. Pentru că Sfântul Ignatios Teoforul cerea relații de iubire frățească între toți membrii Bisericii și trăirea cu sfințenie în învățătura cea curată și mântuitoare a Bisericii.

Însă, ascultarea din Biserică era motivată teologic de către Sfântul Ignatios Teoforul. Pentru că, spunea el, așa cum Domnul n-a făcut nimic fără Tatăl Său, tot așa nici cei credincioși să nu facă nimic fără Episcop și fără Presbiteri[22]. Căci viața Bisericii e o viață „împreună [ἐπὶ τὸ αὐτὸ], [având] o rugăciune [μία προσευχη], o cerere [μία δέησις], o minte [εἷς νοῦς], o nădejde în dragoste [μία ἐλπὶς ἐν ἀγάπῃ], în bucuria cea fără de pată [ἐν τῇ χαρᾷ τῇ ἀμώμῳ], Care este Iisus Hristos”[23]. Iar viața împreună în Biserică, în dragoste și în curăție, are drept fundament același cult și aceeași slujire și aceeași credință mântuitoare. De aceea, trebuie să ne supunem Episcopului și unii altora precum Iisus Hristos Tatălui Său, pentru ca să existe unire trupească și duhovnicească între noi[24].

Scriindu-le celor din Trallis [Τράλλεις], Sfântul Ignatios Teoforul le spune că supunerea lor față de Episcop ca față de Iisus Hristos îi arată că nu trăiesc după om, că nu trăiesc ca oamenii comuni, ci după Iisus Hristos[25]. Pentru că această supunere duhovnicească a lor îi arată a avea o viață dumnezeiască. Căci ei le făceau pe toate dimpreună cu Episcopul lor și se supuneau Presbiterilor Bisericii ca Apostolilor Domnului[26], iar Diaconii erau plăcuți de către ei ca Slujitorii Tainelor Domnului[27]. Pentru că, împreună, ei sunt Slujitorii Bisericii lui Dumnezeu[28]. Însă priveau statutul lor de Slujitori ai lui Dumnezeu nu în sens instituțional, formal, ci harismatic, pentru că se plecau harului lui Dumnezeu care lucra prin aceștia, ei înșiși fiind unii în care locuia harul lui Dumnezeu.

Și pentru că trăiau duhovnicește și le vedeau pe toate prin luminarea lui Dumnezeu, membrii Bisericii îi respectau pe Diaconi ca pe Iisus Hristos, pe Episcop ca pe chipul Tatălui, iar pe Presbiteri ca pe sinedriul lui Dumnezeu. Căci fără ei, fără ierarhia Bisericii, noi nu avem Biserică[29]. Pentru că Biserica se constituie de sus în jos, de la Episcop spre credincioși, iar nu de la credincioși spre Episcop.

În începutul scrisorii sale către Biserica din Filadelfia, Sfântul Ignatios Teoforul ne spune că Episcopul, Presbiterii și Diaconii sunt adeveriți în Biserică prin voința Domnului nostru Iisus Hristos[30]. Pentru că ei sunt Slujitorii Săi, prin care El Însuși lucrează toate în Biserica Sa. Și Sfântul Ignatios îl laudă pe Episcopul lor, care și-a dobândit slujirea lui prin dragostea lui Dumnezeu față de el[31]. Pentru că știa despre el că e virtuos și desăvârșit [ἐνάρετον καὶ τέλειον] în viața sa[32].

Acolo unde slujește Episcopul, dimpreună cu Presbiterii și Diaconii săi, acolo e un singur jertfelnic al tuturor. Căci ei slujesc aceeași Euharistie Dumnezeiască[33]. Și cei care sunt uniți cu ierarhia Bisericii formează același trup al Bisericii, pentru că sunt o singură adunare duhovnicească. Euharistia cea sigură [βεβαία Εὐχαριστία], cea adevărată, subliniază Sfântul Ignatios Teoforul, este cea făcută de Episcop sau de cel căruia el i-a îngăduit[34]. Asta cu referire la Preoții Bisericii. Pentru că este bine-plăcut lui Dumnezeu ceea ce aprobă Episcopul, ca tot ceea ce săvârșește el să fie sigur și întărit[35]. Căci cel care îl cinstește pe Episcop este cinstit de către Dumnezeu, însă cel care face lucruri în taină, fără știrea Episcopului, acela slujește diavolului[36]. Pentru că cele făcute în taină sunt lucruri păcătoase.

Când Sfântul Ignatios Teoforul îi scrie Sfântului Policarpos [Πολύκαρπος] al Smirnei, el îl îndeamnă să îi poarte pe toți, după cum și pe el îl poartă Domnul[37]. Să îi poarte duhovnicește, în inima sa, să îi învețe pe toți și să îi conducă pe toți spre mântuire. Și dacă îi porți pe toți în inima ta, atunci îi poți răbda pe toți cu dragoste[38]. Căci Episcopul trebuie să fie un izvor de dragoste față de toți, ca cel care îi iubește duhovnicește pe toți fiii săi.

Căsătoriile trebuie să fie făcute cu consimțământul Episcopului, pentru ca să fie Căsătorii după Domnul și nu după pofta cea trupească. Pentru că toate trebuie să se facă întru cinstea lui Dumnezeu [εἰς τιμὴν Θεοῦ][39]. Iar toată Biserica trebuie să ia aminte la Episcop, la ceea ce el învață de obște, pentru ca El să ne răsplătească nouă cele bune[40].

---

[1] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Clement_of_Rome.

[2] Scrierile Părinților Apostolici, cu trad., note și indici de Pr. D.[umitru] Fecioru, în col. PSB, vol. 1, Ed. IBMBOR, București, 1979, p. 68.

[3] Ibidem.

[4] Idem, p. 68-69/ PG 1, col. 297.

[5] Idem, p. 69/ PG 1, col. 297.

[6] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Ignatius_of_Antioch.

[7] Scrierile Părinților Apostolici, ed. cit., p. 157.

[8] Idem, p. 158/ Efes. 2, 2.

[9] Ibidem/ Ibidem.

[10] Ibidem/ Efes. 4, 1.

[11] Ibidem/ Ibidem.

[12] Idem, p. 159/ Efes. 6, 1.

[13] Ibidem/ Ibidem.

[14] Idem, p. 162/ Efes. 15, 1.

[15] Idem, p. 165/ Magn. 2, 1.

[16] Idem, p. 165-166/ Magn. 3, 1.

[17] Idem, p. 166/ Ibidem.

[18] Ibidem/ Magn. 3, 2.

[19] Ibidem/ Magn. 4, 1.

[20] Ibidem/ Magn. 6, 1.

[21] Ibidem/ Magn. 6, 2.

[22] Idem, p. 167/ Mang. 7, 1.

[23] Ibidem/ Ibidem.

[24] Idem, p. 168/ Magn. 13, 2.

[25] Idem, p. 170/ Tral. 2, 1.

[26] Ibidem/ Tral. 2, 2.

[27] Ibidem/ Tral. 2, 3.

[28] Idem, p. 171/ Ibidem.

[29] Ibidem/ Tral. 3, 1.

[30] Idem, p. 178/ Fil. 1, 1.

[31] Ibidem/ Ibidem.

[32] Ibidem/ Fil. 1, 2.

[33] Idem, p. 179/ Fil. 4, 1.

[34] Idem, p. 184/ Smir. 8, 1.

[35] Ibidem/ Smir. 8, 2.

[36] Idem, p. 185/ Smir. 9, 1.

[37] Idem, p. 187/ Policarpos 1, 2.

[38] Ibidem/ Ibidem.

[39] Idem, p. 188/ Policarpos 5, 2.

[40] Idem, p. 189/ Policarpos 6, 1.

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Episcopul în viața Bisericii

*

Carte dedicată
Preasfințitului Părinte
Galaction Stângă,
Episcopul meu hirotonitor,
la împlinirea a 70 de ani
de viață
(17 mai 1953-17 mai 2023)

*

Cel care-i supraveghează pe toți

În comentariul său la I Timoteos, Sfântul Ioannis Hrisostomos a spus că Episcopul este cel care îi supraveghează pe toți[1]. Care-i supraveghează duhovnicește, spre binele lor veșnic. Pentru că el supraveghează starea noastră de sănătate duhovnicească și existența zilnică a Bisericii. Și Episcopul trebuie să fie capabil să învețe [διδακτικόν][I Tim. 3, 2, BYZ] pe alții, pentru că el trebuie să îi conducă pe toți cei credincioși[2]. Iar a-i învăța pe cei credincioși înseamnă a explica în multe detalii credința Bisericii. A o explica în mod public, încadrată în cultul Bisericii, atunci când slujește. Pentru ca cei credincioși să recepteze credința Bisericii ca făcând parte din slujirea liturgică a Episcopului.

În tratatul său despre Preoția Bisericii, Sfântul Ioannis Hrisostomos subliniază în mod profund calitatea de Păstor duhovnicesc a Episcopului. Pentru că Episcopul „are nevoie de multă muncă, de multă stăruință, de multă răbdare [cu fiecare om care s-a depărtat de Biserică]. [Căci] nu-l poate aduce cu sila la credință, nici nu-l poate sili cu amenințări, ci trebuie să-l convingă”[3]. Și pentru a convinge pe cineva despre adevărul Bisericii trebuie să fii un teolog profund, dar și un mare om duhovnicesc. Pentru că trebuie să știi să vorbești de la inimă la inimă, spre binele celui din fața ta, ca el să înțeleagă că tu ești Părintele care îi dorești mântuirea.

Pentru că la fundamentul primirii Preoției Dumnezeiești, Sfântul Ioannis Hrisostomos a pus iubirea sa pentru Dumnezeu. Căci el mărturisește că Îl iubește pe Dumnezeu, dar, în același timp, nu dorește să Îl supere cu ceva[4]. Și nu dorește să Îl supere pe Domnul, pentru că știe că El S-a dat pe Sine pentru mântuirea și răscumpărarea Bisericii Sale[5].

Sfântul Ioannis îl numește pe Episcop capul Bisericii[6], în sensul de conducătorul ei văzut. Și spune: „Capul Bisericii trebuie să fie înainte de toate foarte puternic, ca să poată ocârmui”[7], să poată conduce Biserica. Căci Episcopul trebuie să fie un model pentru toți[8]. Și Episcopul „trebuie să înalțe, cu multă autoritate, la treapta Preoției numai pe cel vrednic, chiar dacă i-ar sta toți împotrivă; și iarăși, cu aceeași autoritate, să nu primească în cler pe un nevrednic, chiar dacă ar fi toți uniți pentru numirea unuia ca acesta, ci să urmărească numai un singur scop: zidirea Bisericii și să nu facă nimic cu ură și părtinire”[9]. Iar zidirea Bisericii înseamnă binele ei, folosul duhovnicesc al celor credincioși, care trebuie să se simtă întăriți prin toate manifestările de umanitate ale ierarhiei Bisericii.

Episcopul, spune Sfântul Ioannis Hrisostomos, nu trebuie să aibă de-a face cu iubirea de bani[10]. Căci Episcopul care are această patimă în el însuși e mai degrabă un pustiitor al Bisericii și un lup pentru ea, decât sprijinitor al Bisericii și Păstorul ei[11]. Iar alături de virtutea neagonisirii, Episcopul trebuie să aibă virtutea răbdării[12], pentru că „răbdarea…face bune raporturile dintre oameni…[și ea] duce și ancorează sufletul ca într-un port liniștit”[13]. Pentru că trebuie să rabzi multele neînțelegeri ale celor credincioși vizavi de tine, Episcopul lor. Și, răbdându-le, în timp îi poți convinge de multa ta sinceritate față de ei.

„Întâistătătorul Bisericii trebuie să rabde totul cu curaj; să nu se mânie când îl supără [cineva] fără rost, nici când îl țin de rău pe degeaba”[14], fără niciun motiv. Pentru că prin aceasta dovedește că e un om echilibrat și atent la toate detaliile în relațiile sale cu oamenii. Episcopul trebuie să aibă grijă de văduvele Bisericii[15], implicit și de orfanii ei. Pentru că trebuie să aibă grijă față de toate persoanele vulnerabile. „Episcopul …trebuie să fie foarte chibzuit, ca să lucreze în așa fel, încât nici să înmulțească averea Bisericii, dar nici s-o micșoreze, ci să împartă îndată la cei nevoiași tot ce strânge”[16]. Pentru că milostenia Bisericii e spre binele tuturor.

Episcopul trebuie să aibă grijă și de fecioarele Bisericii[17], însă el este în același timp și judecătorul celor credincioși[18].  Dar un judecător care e dublat de faptul că e doctorul sufletesc al tuturor[19]. Pentru că el dă socoteală pentru păcatele sale, dar și pentru păcatele păstoriților săi [Evr. 13, 17][20]. Exemplul de Păstor prin excelență al Sfântului Ioannis Hrisostomos a fost Sfântul Apostol Pavlos[21]. Iar Sfântul Ioannis subliniază că noi nu trebuie să fim oratori atunci când predicăm, ci trebuie să fim propovăduitorii științei celei teologice și duhovnicești a Bisericii[22]. De aceea, „epistolele lui Pavlos întăresc Bisericile din întreaga lume”[23], iar Întâistătătorii Bisericilor se folosesc de teologia lui pentru a îndrepta și a întocmi Biserica lui Dumnezeu[24].

În predica de la hirotonia sa întru Preot, Sfântul Ioannis Hrisostomos l-a numit pe Episcopul său hirotonitor, pe Sfântul Patriarh Flavianos I al Antiohiei[25], „Dascăl obștesc al patriei”[26]. Pentru că Patriarhul este Învățătorul întregii națiuni. Dar fiecare Episcop, în Eparhia sa, este Învățătorul de obște al Bisericii, pentru că îi învață pe cei credincioși cum să se mântuie.

Sfântul Grigorios Teologul, la rândul său, când a primit Dumnezeiasca Preoție, a spus că Preoția este „chip de virtute”[27]. Pentru că trebuie să fii cu totul plin de virtuți dumnezeiești ca să Îi slujești lui Dumnezeu. Rolul Episcopului e acela de „a vindeca pe omul cel ascuns al inimii”[28]. De a vindeca patimile din cei credincioși. Și îi vindecă nu în locul lor, ci sfătuindu-i cum să se curățească de patimile lor.

Tot Sfântul Pavlos este exemplul de Păstor pe care ni-l dă și Sfântul Grigorios Teologul[29]. Pentru că admira sufletul Sfântului Pavlos și râvna lui continuă pentru a-L sluji pe Dumnezeu[30]. Iar Episcopii Bisericii trebuie să fie „așa de deosebiți în ce privește virtutea, așa de simpli și de măsurați…așa de cerești, încât Evanghelia să se răspândească datorită purtării lor”[31] în Biserică.

Sfântul Grigorios Teologul cere de la Episcop să fie înțelept, să fie o lumină vie a Bisericii, să fie aproape de Dumnezeu, să fie Sfânt, să sfătuiască cu pricepere[32]. Și, vorbindu-ne despre persoana sa, el ni se mărturisește și ne spune: „Dorul de a fi Preot a crescut o dată cu mine…[și] am dat toate, aducându-le Celui ce m-a rânduit și m-a mântuit: avere, slavă, sănătate, talentul oratoric […]. Acestea mi-au fost de folos numai la aceea că m-au învățat să le disprețuiesc [pe toate] și să Îl am pe Hristos, pe Care l-am preferat lor”[33]. Pentru că Episcopul renunță la toate numai din iubire pentru Dumnezeu, pentru ca, prin El, să le aibă pe toate.

Sfântul Efrem Sirul nu a fost Episcop, ci Ierodiacon, dar i-a numit pe Episcopi prietenii lui Dumnezeu, cei care mijlocesc în fața Lui pentru noi[34]. Iar la Preoție trebuie să vii chemat de Dumnezeu, pentru ca să poți să-I aduci jertfe duhovnicești lui Dumnezeu[35].

---

[1] PG 62, col. 547.

[2] PG 62, col. 548.

[3] Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigorie din Nazianz, Sfântul Efrem Sirul, Despre Preoție, trad., introd. și note de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. Sofia & Biserica Ortodoxă, București, 2004, p. 60.

[4] Ibidem.

[5] Idem, p. 61.

[6] Idem, p. 87.

[7] Ibidem.

[8] Idem, p. 93.

[9] Idem, p. 103.

[10] Idem, p. 105.

[11] Ibidem.

[12] Ibidem.

[13] Ibidem.

[14] Idem, p. 106.

[15] Ibidem.

[16] Idem, p. 107-108.

[17] Idem, p. 112.

[18] Idem, p. 113.

[19] Idem, p. 115.

[20] Ibidem.

[21] Idem, p. 139-141.

[22] Idem, p. 142.

[23] Idem, p. 144.

[24] Ibidem.

[25] Idem, p. 199, n. 3. A se vedea: https://ro.orthodoxwiki.org/Flavian_I_al_Antiohiei.

[26] Idem, p. 199.

[27] Idem, p. 217.

[28] Idem, p. 226.

[29] Idem, p. 251-255.

[30] Idem, p. 254.

[31] Idem, p. 264.

[32] Idem, p. 265.

[33] Idem, p. 269.

[34] Idem, p. 304.

[35] Idem, p. 306.