Predică la Duminica a V-a din Postul Mare [2023]
Iubiții mei[1],
Sfânta Maria Egipteanca, cea pomenită azi, n-a fost niciodată Monahie, dar s-a nevoit monahal în mod desăvârșit, pentru că s-a pocăit în mod desăvârșit. De aceea, ea este Cuvioasă Maică pentru Biserica lui Dumnezeu. Pentru că ești ceea ce faci toată ziua.
– Și ce făcea toată ziua Sfânta Maria, Maica noastră?
– Trăind în pustiu, ea lepăda neîncetat chipurile patimilor [τῶν παθῶν τὰς εἰκόνας] din sufletul său[2]. Nu se mai oprea cu mintea și cu inima ei la imaginile mentale desfrânate pe care i le aduceau demonii, nu mai privea spre trecutul ei păcătos, ci privea mereu spre Dumnezeu, spre Cel care ne întărește să biruim orice patimă din noi înșine.
Iar lupta cu patimile din ea însăși a fost o trăire continuă a puterii Crucii Domnului[3]. Căci fiecare dintre noi putem trăi puterea Crucii Sale, adică simțirea slavei lui Dumnezeu, dacă ne luptăm interior cu patimile noastre. Și a te lupta cu patimile tale înseamnă a nu mai dori să le săvârșești în viața ta. A te lupta cu desfrânarea înseamnă a nu mai dori să gândești desfrânat și să simți desfrânat. A te lupta cu vorbăria multă înseamnă a rămâne în tăcere, vorbind numai cu Dumnezeu. A te lupta cu mândria ta înseamnă a vedea ajutorul lui Dumnezeu în toate ale tale, iar a te lupta cu lenea ta înseamnă a munci în fiecare zi în mod susținut. Pentru că pe fiecare zi trebuie să muncim, să ne nevoim, să ne rugăm, să facem lucruri spre slava lui Dumnezeu și spre folosul tuturor. Căci toată nevoința noastră zilnică ne umple de cuviință și de ascultarea de Dumnezeu, ne umple de smerenie și de pace, obosindu-ne în mod evlavios.
Sfânta Maria Egipteanca și-a lepădat neputința sa, slăbiciunea ei, împătimirea ei, cu harul lui Dumnezeu, și cu noblețe a stat împotriva diavolului[4]. Pentru că s-a luat în stăpânire pe ea însăși, biruindu-și patimile sale, și a trăit cu noblețe duhovnicească, cu noblețea pe care ți-o aduce sfințenia lui Dumnezeu. Căci atunci când faci tot păcatul, nu ești stăpân pe tine, ci ești robul patimilor tale. Dar ești stăpân pe tine însuți, atunci când nu îți mai permiți să te rănești interior. Pentru că tot păcatul ne rănește de moarte. Și tot păcatul ne robește demonilor. Însă, când ne eliberăm de patimi și privim viața noastră ca niște oameni liberi și nu ca niște pătimași jalnici, atunci alegerile noastre sunt foarte importante pentru noi. Căci prin ele rămânem în viața cu Dumnezeu. Și cine alege mereu voia lui Dumnezeu cu el, acela alege să trăiască noblețea cea duhovnicească, alege să trăiască ca om plin de slava lui Dumnezeu și de virtuți dumnezeiești.
Cu sabia înfrânării [τῷ ξίφει τῆς ἐγκρατείας], Sfânta Maria Egipteanca a tăiat patimile cele sufletești și trupești, prin tăcerea ascezei [τῇ σιγῇ τῆς ἀσκήσεως] a înecat păcatele făcute cu mintea, iar prin lacrimile sale și-a curățit întreaga sa ființă[5]. Pentru că fiecare virtute dumnezeiască este absolut importantă pentru viața noastră. Și nu putem să săvârșim una în mod real, dacă nu vrem să le săvârșim pe toate în același timp. Pentru că cel care postește, acela se și roagă, se și smerește continuu, priveghează, trăiește în curăție și sfințenie, slujește neîncetat lui Dumnezeu. Și cel care dorește să fie mereu cu Dumnezeu, acela se umple de toate virtuțile cele dumnezeiești, pentru că știe că numai prin ele se împlinește cu adevărat.
De aceea, troparul Sfintelor Cuvioase Maici ne spune că mântuirea se trăiește cu acrivie [ἀκριβῶς][6], cu exactitate duhovnicească, împlinind toate poruncile lui Dumnezeu. Și când se spune că trupul nostru e trecător, nu se minimalizează importanța trupului în lucrarea mântuirii, ci se subliniază fragilitatea lui. Iar sufletul nostru este nemuritor[7], dar el își pregătește mântuirea sa împreună cu trupul cel trecător, de care e legat, prin lucrarea lui Dumnezeu, de la zămislirea trupului în uterul mamei sale.
Căci, în fapt, noi nu ne mântuim doar sufletul, ci și trupul nostru. Lucru pe care îl vedem în mod concret în Sfintele Moaște ale Sfinților lui Dumnezeu. Căci noi avem aici, pe pământ, trupurile lor transfigurate, tocmai pentru că sufletele lor, cele pline de sfințenie, sunt în Împărăția lui Dumnezeu. Și trupurile lor nu ar fi fost sfinte, dacă n-ar fi fost sfinte și sufletele lor. Dar Sfinții s-au sfințit aici, pe pământ, prin toată viața lor bisericească. De aceea, aici și-au sfințit și trupurile, cât și sufletele lor.
Însă, a nu ne uita la trup înseamnă a nu căuta în mod excesiv comoditatea și ușurătatea acestei vieți. Înseamnă a nu căuta să trăim păcătos pe pământ. Căci nevoile reale ale sufletului nostru sunt și nevoile reale ale trupului nostru. Iar nevoile noastre reale țin cu totul de împlinirea voii lui Dumnezeu cu noi. Poruncile Lui sunt nevoile noastre reale. Și când împlinim voia lui Dumnezeu cu noi, atunci trăim cu adevărat, pentru că voia Lui ne împlinește în mod desăvârșit.
Pocăința Sfintei Maria Egipteanca a fost radicală și de aceea e preaminunată. Pentru că a părăsit cu totul viața păcătoasă. „Timp de mai bine de 17 ani…i-am petrecut în dragoste publică, supusă fiind destrăbălării. […] [Și] aveam… o poftă nesățioasă și o dorință neînfrânată de a mă tăvăli în noroi. Aceasta socoteam că este scopul vieții: de a batjocori neîncetat trupul”[8] meu. Și mulți tineri, dar și maturi trăiesc în aceeași iluzie: cred că curvia și beția și lăcomia și distracția continuă sunt „adevărata” viață a omului.
Dar când și-a venit în fire și s-a pocăit, Sfânta Maria Egipteanca a început să vadă robia amară a patimilor sale: „am petrecut 17 ani în acest pustiu, luptându-mă cu poftele mele nebunești ca și cu niște fiare sălbatice. Când încercam să gust din hrană, doream cărnurile și peștii pe care îi are Egiptul. Doream băutura de vin, atât de plăcută mie, căci am băut mult vin pe când eram în lume. Aici însă nici apă nu aveam să gust. Ardeam de sete în chip groaznic, dar, de nevoie, sufeream. Intra însă în sufletul meu și pofta necugetată a cântecelor desfrânate, tulburându-mă chinuitor să cânt cântecele drăcești pe care le-am învățat”[9]. Pentru că patimile tale și amintirile tale păcătoase nu te lasă în pace, până când nu le birui în mod desăvârșit în ființa ta. Și oriunde mergem și orice facem, noi trebuie să ne luptăm interior cu patimile noastre, adică cu gândurile, sentimentele și pornirile noastre cele rele, pentru ca să trăim cuvios pe pământ.
Iar după ce și-a biruit desăvârșit patimile sale, Sfânta Maria Egipteanca a fost hrănită dumnezeiește de Dumnezeu și învățată dumnezeiește de către El[10]. Și Sfântul Cuvios Zosimas a văzut-o pe Sfânta Maria Egipteanca mergând pe apă, pe apa Iordanisului[11], dar a văzut-o și rugându-se în mod dumnezeiește. Iar „în timpul rugăciunii ei [era] înălțată cu un cot de la pământ, încât se ruga stând în văzduh”[12]. Și aceasta, pentru că acolo unde este îndreptare adevărată a omului, e și sfințenie din destul.
Și la scurt timp după ce a împărtășit-o, Sfânta Maria a adormit, dar Sfântul Zosimas i-a găsit trupul ei nestricat după un an de zile. Și, după cum și-a dorit Sfânta Maria, Sfântul Zosimas i-a îngropat trupul ei[13]. Dar nu l-a îngropat de unul singur, ci împreună cu un leu, care a venit în mod minunat și a săpat groapa cu ghearele sale[14].
De unde înțelegem, că atunci când Dumnezeu voiește ca să aflăm despre un Sfânt al Său, El trimite pe cineva la acesta ca să îl ajute. Și Dumnezeu binecuvântă să se scrie Viețile Sfinților Lui cu pace, pentru ca ele să fie de folos tuturor. Iar noi trebuie să citim Viețile lor cu evlavie și cu deplină încredințare, pentru ca să învățăm de la ei viața cu Dumnezeu.
Așadar, iubiții mei, începutul vieții cu Dumnezeu e pocăința și, prin pocăința cea adevărată, învățăm să iubim toate virtuțile cele dumnezeiești. Iar Sfinții lui Dumnezeu sunt călăuzitorii noștri pe calea sfințeniei, pentru că ei ne luminează spre tot ceea ce trebuie să facem.
Sfântul Sofronios, Patriarhul Ierusalimului, a fost cel care a scris Viața Sfintei Maria Egipteanca[15] și ea a fost inserată în Triod, spre sfârșitul cărții[16]. Sfânta Maria a trăit între c. 344-c. 421[17], iar Sfântul Sofronios [Σωφρόνιος], scriitorul Vieții sale, a trăit între c. 560-11 martie 638[18]. Și ceea ce el a scris este o luminare pentru toate generațiile, pentru că el a păstrat-o în memoria umanității.
De aceea, atunci când trăim pe lângă Sfinți ai lui Dumnezeu trebuie să scriem despre ei! Trebuie să scriem Viețile lor, ale Sfinților pe care îi cunoaștem, dar și să extindem neîncetat Viețile Sfinților Lui, cu toate mărturiile despre ei pe care le găsim. Pentru că toate acestea sunt o luminare vie pentru toți oamenii.
Dumnezeu să ne întărească pe mai departe în slujirea Lui! Mult spor în tot ceea ce faceți și multă împlinire! Amin!
[1] Începută la 7. 56, în zi de miercuri, pe 29 martie 2023. Cer înnorat, un grad, vânt de 5 km/ h.
[2] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Tri/t14.html.
[3] Ibidem. [4] Ibidem. [5] Ibidem.
[6] Ibidem. Pentru că textul e acesta: Ἐν σοὶ Μῆτερ ἀκριβῶς διεσώθη τὸ κατ’ εἰκόνα…
[7] Ibidem.
[8] Triodul, Ed. IBMBOR, București, 2000, p. 747.
[9] Idem, p. 479-750. [10] Idem, p. 750. [11] Idem, p. 752. [12] Idem, p. 746. [13] Idem, p. 753. [14] Ibidem. [15] Idem, p. 741. [16] Idem, p. 741-754.
[17] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Mary_of_Egypt.
[18] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Sophronius_of_Jerusalem.