Predică la Intrarea Domnului în Ierusalim [2023]
Iubiții mei,
de la începutul acestui an am avut de două ori umflate amigdalele și mi-a fost greu să slujesc. Pentru că nu puteam să cânt și să vorbesc bine fără sincope, fără să tușesc. Și când mie mi-era greu să rostesc rugăciunile și ecteniile, când îmi era greu să cânt liturgic, căci simțeam că mă astupă sau mă irită ceva în gât, demonii îmi aduceau greață față de slujire și mă necăjeau în mijlocul neputinței mele, pentru ca să nu mă pot bucura, să nu mă pot odihni duhovnicește în slujirea mea. Pentru că ei profită de orice moment al nostru de oboseală, de neatenție, de grabă, de boală, ca să ne irite, ca să ne arunce în păcat, ca să ne arunce în tristețe.
Tot la fel, aceiași demoni, când au auzit mulțimea, cea cu ramuri de palmieri în mâini [In. 12, 13, BYZ], strigând cu bucurie: „Osanna [Ὡσαννά]! Binecuvântat [este] Cel care vine în[tru] numele Domnului, Împăratul lui Israil! [εὐλογημένος ὁ ἐρχόμενος ἐν ὀνόματι Κυρίου, Βασιλεὺς τοῦ Ἰσραήλ]” [Ibidem], i-au umplut de ură și de invidie pe conducătorii religioși ai lui Israil. Fapt pentru care, fariseii au spus cu amărăciune: „Vedeți că nu folosiți [la] nimic [Θεωρεῖτε ὅτι οὐκ ὠφελεῖτε οὐδέν]! Iată, lumea după El S-a dus [ἴδε ὁ κόσμος ὀπίσω Αὐτοῦ ἀπῆλθεν]!” [In. 12, 19, BYZ]. Și ei mureau de invidie și de ură, atunci când vedeau că nu mai sunt ascultați, pentru că oamenii Îl urmau pe Domnul.
Tot la fel, arhiereii și cărturarii, văzând lucrurile cele minunate [τὰ θαυμάσια] ale Domnului și pe copii strigând în templu: „Osanna fiului lui David [Ὡσαννὰ τῷ υἱῷ Δαυίδ]!”, s-au indignat [ἠγανάκτησαν] [Mt. 21, 15, BYZ] în loc să se bucure și să se veselească duhovnicește. S-au împlut de mânie, pentru că le-a displăcut profund luminarea dumnezeiască primită de acei copii.
Însă Domnul a răspuns mâniei lor prin cuvintele Sale din Dumnezeiasca Scriptură: „Din gura pruncilor și a celor sugând Ți-ai pregătit laudă [Ἐκ στόματος νηπίων καὶ θηλαζόντων κατηρτίσω αἶνον]” [Mt. 21, 16, BYZ]. Pentru că Dumnezeu ne face să Îl lăudăm pe El din prima clipă a vieții noastre. Ne face să Îl lăudăm din pântecele maicii noastre. Și pentru aceasta Biserica își botează pruncii de când se hrănesc la sânul maicii lor, pentru ca ei să fie ai lui Dumnezeu din primul an al vieții lor. Pentru că trebuie să creștem împreună cu Dumnezeu în curăție și sfințenie, ca să fim ai Lui pentru totdeauna.
Iar când au auzit mulțimea Ucenicilor, bucurându-se duhovnicește și lăudându-L cu glas mare pe Dumnezeu [Lc. 19, 37, BYZ] și declarându-L Împărat pe Domnul [Lc. 19, 38], unii dintre farisei I-au cerut Domnului să îi certe pe Ucenicii Săi [Lc. 19, 39]. Însă Domnul nu a fost de acord cu acest lucru, pentru că El nu oprește niciodată pe cineva din slujirea și lăudarea Sa. De aceea, le-a răspuns și le-a zis: „Dacă aceștia or să tacă [ἐὰν οὗτοι σιωπήσωσιν], pietrele vor striga [οἱ λίθοι κεκράξονται]” [Lc. 19, 40, BYZ] în locul lor. Pentru că întreaga creație Îl slăvește pe Dumnezeu, pe Făcătorul ei.
Și noi, oamenii cei credincioși, ne unim duhovnicește cu Sfintele Puteri cerești ale lui Dumnezeu și cu întreaga Sa creație pentru a-L lăuda pe Dumnezeu. Și Îl lăudăm pe El prin toată încrederea pe care o avem în El, prin toată bucuria pe care o trăim împreună cu El, prin toată împlinirea pe care o simțim trăind întru slava Lui cea veșnică. Căci ne dăm cu totul Domnului, ne deschidem cu totul față de El, pentru ca El să locuiască în noi, în casa Sa cea duhovnicească, și să fie cu noi pentru veșnicie.
Când Domnul a intrat în Ierusalim, mulți își împrăștiau [ἔστρωσαν] veșmintele lor pe cale, pe când alții tăiau ramuri din pomi și le împrăștiau pe cale [Mc. 11, 8, BYZ]. Pe acea cale pe care venea Domnul [Mc. 11, 7-8, BYZ], stând pe mânzul asinei [καθήμενος ἐπὶ πῶλον ὄνου][In. 12, 15, BYZ]. Iar pe mânz, înainte de a sta Domnul pe el, Ucenicii și-au pus veșmintele lor [τὰ ἱμάτια αὐτῶν] [Mc. 11, 7, BYZ]. Pentru că Ucenicii s-au dăruit cu totul Domnului. Și atunci când cei credincioși se pun în genunchi sau se culcă la pământ pentru ca Preoții lui Dumnezeu să treacă pe lângă ei sau peste ei cu Cinstitele Daruri, fac același gest de ascultare și de smerire profundă înaintea Domnului, precum au făcut Ucenicii Săi, când Și-au pus veșmintele peste mânz. Căci ei se supun cu totul Domnului, se lasă cu totul în mâna Lui, pentru ca să îi vindece de toată boala și de toată neputința lor. Și așa trebuie să facem cu toții! Cu toții trebuie să ne lăsăm în mâna Domnului în mod deplin, căci numai El știe cu adevărat de ce avem noi nevoie.
De trei ori pe an, toți evreii trebuia să urce la Ierusalim[1]: de Pesah [פֶּסַח][Paști][2], de Șavuot [שָׁבוּעוֹת] [Cincizecime][3] și de Sukkot [סֻכּוֹת] [Sărbătoarea Corturilor][4]|[5]. Iar la Sukkot, când vin și se roagă la Zidul Plângerii, vin cu ramuri de palmieri în mâini.
Și dacă vin până azi[6], înseamnă că aveau obiceiul și atunci, în vremea Domnului. Iar El a fost primit cu ramuri și cu urale profetice, pentru că a fost înțeles, prin luminarea lui Dumnezeu, ca fiind Mașiah [מָשִׁיחַ][7], ca fiind Hristos. Și El a venit ca Împăratul păcii, ca Împăratul tuturor oamenilor, ca să intre în Ierușalaiim [יְרוּשָׁלַיִם], în Cetatea păcii[8]. Și a intrat prin Poarta milei în Ierusalim[9], El, Mântuitorul sufletelor și al trupurilor noastre, Arhiereul nostru cel veșnic, căci prin Poarta milei intra doar Arhiereul Vechiului Testament[10]. Și Domnul a împlinit toate profețiile Sale în persoana Sa, pentru ca oamenii să fie încredințați de faptul că El este. Că El este Domnul și Împăratul tuturor, că El este Cel pe care Îl așteptau. Și Împăratul Sionului [In. 12, 15, BYZ] a venit smerit la noi, pentru ca să ne învețe pe noi să ne smerim în orice demnitate sau funcție de conducere am fi puși. Pentru că suntem puși acolo de Dumnezeu, ca să facem voia Lui în mijlocul oamenilor. Căci oamenii așteaptă de la noi să fim oameni, să fim buni și înțelegători, să fim proprii funcției sau demnității noastre.
Și verdele sălciilor pe care le avem în mâini, fiind corespondentul verdelui palmierilor, ne vorbește despre viața din belșug a credinței noastre. Pentru că credința vie e o credință plină de fapte dumnezeiești. Căci cel care crede în Dumnezeu, acela e plin de toate virtuțile dumnezeiești și se gândește mereu la ce să facă pentru Dumnezeu și pentru oameni. De aceea, el este iarba verde de acasă, iarba cea plină de viață, e o vie plină de struguri, e o livadă plină de fructe dumnezeiești. Și cel care îl vede și discută cu el, acela se umple de bogății duhovnicești, pentru că omul credincios e plin de cunoașterea și de pacea și de mila și de iubirea lui Dumnezeu.
Și oamenii strigă de bucurie și se roagă cu putere, cu toată încrederea în Dumnezeu, când sunt plini de slava Lui. Când oamenii sunt luminați de Dumnezeu spre fapte bune, atunci ei fac voia lui Dumnezeu cu bucurie și cu pace. Și când lucrurile se fac cu voia și cu luminarea lui Dumnezeu, atunci oamenii sunt împliniți, pentru că Dumnezeu e Cel care ne umple pe noi cu bucuria și sfințenia Sa.
În troparul praznicului, ramurile de salcie sunt numite simbolurile sau semnele biruinței [τῆς νίκης σύμβολα][11]. Și tot acolo ni se lămurește a cui e biruința. Pentru că biruința e a Biruitorului morții[12], e a Domnului nostru Iisus Hristos, Cel care a biruit, prin moartea Sa, moartea noastră, a tuturor. Și când noi purtăm ramuri verzi în mâini în acest praznic, mărturisim că El, Dumnezeul nostru, e pururea viu. Că El, Cel care înverzește toată lumea, ne va învia și pe noi la învierea cea de obște și ne va face veșnic vii, veșnic verzi, veșnic plini de slava Lui.
Și acum le purtăm în mâinile noastre, pentru ca să ne învrednicim și „de dătătoarea de viață Înviere cea de a treia zi”[13] a Domnului nostru. Pentru că, așa cum prăznuim cu mare bucurie intrarea Domnului în Ierusalim, cu și mai multă bucurie vom prăznui Învierea cea de a treia zi a Domnului nostru. Căci El înmulțește bucuria Lui în noi în fiecare praznic pe care îl prăznuim.
Însă, știm cu toții, că El a intrat acum în Ierusalim pentru ultima oară. A intrat pentru ca să moară pentru noi. Căci El mergea la Patima Sa cea de bună voie, pentru ca să fie Mielul nostru, Mielul care ridică păcatul lumii [In. 1, 29, BYZ]. Pentru că mielul pascal, închipuindu-L pe Domnul, era înjunghiat ritualic și fript, fiind mâncat cu ierburi amare și cu azime[14]. Pentru că Patimile Sale cele de bună voie erau prevestite prin înjunghierea, frigerea și mâncarea mielului cu ierburi amare.
Și dacă unii se bucurau de Domnul și își puneau toată nădejdea în El, alții doreau ca El să moară. Iar Domnul, înaintea tuturor, dorea să pătimească toate și să moară pentru mântuirea noastră. Iar în Săptămâna Mare, în Săptămâna Sfintelor Patimi ale Domnului, vom retrăi împreună cu Domnul toată suferința Sa inexprimabilă pentru noi. Căci El va fi, în mijlocul nostru, Cel care suferă toate pentru noi, pentru ca să învățăm și noi să suferim toate pentru mântuirea noastră. Pentru că pe drumul mântuirii noastre nu suntem singuri, ci împreună cu Dumnezeul slavei, cu Dumnezeul nostru treimic.
Toată săptămâna vom spovedi și împărtăși, ne vom ruga, vom posti, ne vom nevoi, ne vom îndurera și vom lăcrima împreună cu Domnul. Pentru că împreună cu El vom retrăi Sfintele Sale Patimi, dar și coborârea Sa la Iad și Învierea cea de a treia zi. Căci El, prin moartea și învierea Lui, ne-a scos pe noi din Iad și ne-a făcut vii întru El.
Dumnezeu să ne întărească în tot ceea ce facem și să ne împlinească prin slava Lui! Amin!
[1] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Triumphal_entry_into_Jerusalem.
[2] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Passover.
[3] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Shavuot.
[4] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Sukkot.
[5] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Three_Pilgrimage_Festivals.
[6] Am preluat fotografia de aici: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/e4/PikiWiki_Israel_14882_Western_Wall_in_Jerusalem.jpg.
[7] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Messiah.
[8] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Jerusalem.
[9] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Triumphal_entry_into_Jerusalem.
[10] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Golden_Gate_(Jerusalem).
[11] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/3028/sxsaintinfo.aspx.
[12] Ibidem.
[13] Liturghier, Ed. IBMO, București, 2012, p. 416.