Episcopul în viața Bisericii [4]
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
Episcopul în viața Bisericii
*
Carte dedicată
Preasfințitului Părinte
Galaction Stângă,
Episcopul meu hirotonitor,
la împlinirea a 70 de ani
de viață
(17 mai 1953-17 mai 2023)
*
Ce fac Episcopii în Biserica lui Dumnezeu
Sfântul Cuvios Siluan [Силуан][1] Atonitul, în însemnările sale duhovnicești, ne-a lăsat scrise aceste cuvinte totalizatoare despre lucrarea Episcopilor în viața Bisericii: „Domnul cheamă Episcopi să păstorească turma Sa și le dă în dar harul Sfântului Duh. Duhul Sfânt a așezat în Biserică Episcopi [F. Ap. 20, 28] și, în Duhul Sfânt, ei au puterea de a lega și dezlega păcatele [In. 20, 21-22]. Iar noi suntem oile Domnului, pe care El le-a iubit până la capăt [In. 13, 1] și ne-a dat pe Sfinții Păstori [ai Bisericii]. Ei sunt moștenitorii Apostolilor și, după harul dat lor, ne duc la Hristos. Ne învață pocăința, ne învață să păzim poruncile Domnului. Ne vorbesc cuvântul lui Dumnezeu, ca să-L cunoaștem pe Domnul. Ne povățuiesc pe calea mântuirii și ne ajută să ne ridicăm la înălțimea duhului smerit al lui Hristos. Ei adună în staulul Bisericii oile întristate și rătăcite ale lui Hristos, ca sufletele lor să-și găsească odihna în Dumnezeu. Se roagă lui Dumnezeu pentru noi, ca toți să ne mântuim. Pot, ca niște prieteni ai lui Hristos, să roage pe Domnul și să ceară: pentru cei vii, smerenia și harul Duhului Sfânt; pentru cei morți, iertarea păcatelor, iar pentru Biserică, pacea și libertatea [duhovnicească]. Poartă în ei pe Duhul Sfânt și, prin Duhul Sfânt, ne iartă păcatele. Au cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt și, asemenea unor Îngeri, văd cu mintea pe Dumnezeu. Au destulă putere să desfacă și mintea noastră de [la] pământ și să o statornicească în Domnul. Se întristează când văd că întristăm pe Domnul și nu-L lăsăm pe Duhul Sfânt să vieze întru noi. Asupra lor apasă necazurile și întristările întregului pământ, și sufletele lor sunt atrase de iubirea lui Dumnezeu și se roagă neîncetat ca să dobândim mângâiere în întristări și necazuri și pace pentru întreaga lume. Prin rugăciunile lor fierbinți ei ne atrag și pe noi să Îi slujim lui Dumnezeu cu duh smerit și iubire. Pentru smerenia și iubirea lor de popor îi iubește pe ei Domnul. Se află în mare osteneală și luptă duhovnicească și de aceea sunt bogați în înțelegerea Sfinților, pe care-i imită în viețile lor”[2].
Experiența sfântă a Episcopilor e consecința intimității lor cu Dumnezeu, iar întreaga lor slujire bisericească este spre folosul nostru. Și dacă „sunt [și] unii Episcopi nevrednici…, [cei] care au harisma Duhului Sfânt, văd harul Preoției care există în Episcopii aceia, în ciuda nevredniciei lor”[3]. Pentru că văd duhovnicește fundamentul Arhieriei lor și anume slava lui Dumnezeu primită în Taina Dumnezeieștii Hirotonii. Căci slava lui Dumnezeu e cea care ne dă nouă să slujim toate cele preoțești.
ÎPS Ieroteos Vlahos [Ιερόθεος Βλάχος][4] pune la baza povățuirii altora înștiințarea de la Dumnezeu[5]. Atunci când ești luminat de Dumnezeu pentru a face acest lucru. Și „această înștiințare [dumnezeiască] se dă în Biserică și se înfăptuiește cu binecuvântarea Bisericii. Și asta pentru că nicio harismă duhovnicească nu este autonomă, nu se exercită independent de Biserică și de binecuvântarea Episcopilor, deoarece același Duh Sfânt dăruie harismele duhovnicești și harisma Preoției și alcătuiește structura [divino-umană a] Bisericii”[6].
Vorbind despre misionarismul duhovnicesc al Sfinților, ÎPS Ieroteos îl unește „cu isihia ortodoxă și bisericească”[7]. Căci „un misionarism care nu are înlăuntrul lui elementul isihiei, exprimat prin toate harismele duhovnicești ale smereniei, pocăinței, păcii, respectului față de structurile canonice bisericești, nu este autentic”[8]. Și nu e autentic, pentru că nu te duce la liniștea interioară, la vederea de sine, la pocăință, care e adevărata stare interioară a creștinului.
„Rolul Episcopului în Biserică este locul celui care păstorește și nu al celui ce este păstorit. […]. [Pentru că] Episcopul unei Eparhii este Păstorul adevărat al clericilor, al monahilor și al laicilor”[9]. Însă, pentru a păstori în mod real Biserica lui Dumnezeu trebuie să ai acordul interior al celor credincioși. Ei trebuie să vadă în tine pe adevăratul Păstor al Bisericii, pe adevăratul următor al Sfinților Ierarhi ai Bisericii, pentru ca să te însoțească prin toate eforturile lor ascetice.
ÎPS Ieroteos consideră că secularizarea e de vină[10] pentru „desconsiderarea locului Episcopului în Biserică. Este vorba despre o serioasă abatere eclesiologică, care se consideră ca erezie eclesiologică”[11]. Pentru că „în Biserică există o ierarhizare a harismelor. Profeții nu pot niciodată să substituie sau să depășească pe Apostoli, Didascălii nu pot să treacă peste locul Profeților. Același lucru, desigur, se întâmplă și cu celelalte harisme”[12]. Și spunea acest lucru, pentru a sublinia faptul că harismele duhovnicești nu strică niciodată ierarhia harismelor în Biserică, adică nu strică rânduiala ierarhică tripartită a Bisericii. Căci oamenii duhovnicești ai Bisericii conlucrează în toate ale lor cu membrii ierarhiei Bisericii, adică cu Episcopii, Preoții și Diaconii Bisericii. Pentru că harismele Bisericii sunt date de Dumnezeu celor Sfinți ai Săi pentru a sluji Biserica Sa.
Comentându-l pe Sfântul Simeon al Tesalonicului, ÎPS Ieroteos conchide că „Episcopii de azi, în privința harului Arhieriei [lor], nu se deosebesc cu nimic de Sfinții Apostoli… [pentru că] harul Preoției cu care săvârșesc Sfintele Taine este același atât la Apostoli cât și la Ierarhi. Ceea ce diferă este numai virtutea fiecăruia. [Căci] lucrarea Tainelor vechilor Părinți este aceeași cu a celor de azi”[13]. Dar cum mulți dintre noi nu ne mai împărtășim de harul lui Dumnezeu în slujirea Episcopilor, pentru că stăm distanți și reci față de ei, de aceea minimalizăm slujirea și rolul lor în Biserică. Și aceasta, pentru că cerem de la ei să aibă o viață sfântă, o viață cu multe minuni, pentru ca noi să îi „recunoaștem” în inima noastră ca Episcopi, neînțelegând că rolul lor fundamental în Biserică e acela de a ne împărtăși harul lui Dumnezeu prin slujirea lor. Dar pentru a simți harul lui Dumnezeu din Episcopii Bisericii trebuie să slujești împreună cu ei și să te lași pătruns de harul lui Dumnezeu care lucrează prin ei.
Înainte de a fi hirotonit, am participat la multe slujiri ale Episcopilor și, cu atât mai mult, după aceea și am trăit din plin harul rugăciunilor Episcopilor în Slujbele Bisericilor. Dar în hirotoniile și hirotesiile mele, eu am simțit în mod profund harismatic puterea dumnezeiască a Episcopilor. Pentru că atunci am simțit plinătatea Preoției pe care o au Episcopii și m-am cutremurat dumnezeiește, umplându-mă de veselie dumnezeiască. Căci am înțeles în mod pragmatic, prin slujirea lui asupra mea, că Episcopul e cel care îi împlinește pe toți prin harisma Episcopatului primită de el de la Dumnezeu.
De aceea, cred că e nevoie ca fiecare credincios să aibă parte de rugăciunea, de binecuvântarea, de sfătuirea Episcopului, pentru ca să simtă harul lui Dumnezeu care locuiește în el. Pentru că numai primirea smerită a slujirii lui ne face să simțim harul lui Dumnezeu care lucrează prin Episcop. Iar dacă am simți cu toții harul lui Dumnezeu din Episcopii lui Dumnezeu, atunci „ne-am supune Episcopilor pentru harul Preoției pe care îl au și nu pentru virtutea lor personală”[14].
[1] Cf. https://ru.wikipedia.org/wiki/Силуан_Афонский.
[2] Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei. Însemnări duhovnicești, ed. a II-a, revizuită și adăugită, cu studiu introd. și trad. de Diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 1997, p. 152.
[3] Ierotei Vlahos, Mitropolit de Nafpaktos, Monahismul ortodox ca viață profetică, apostolică și martirică, trad. de Monahul Calist, Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2005, p. 34.
[4] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Hierotheos_Vlachos.
[5] Ierotei Vlahos, Mitropolit de Nafpaktos, Monahismul ortodox ca viață profetică, apostolică și martirică, ed. cit., p. 35.
[6] Ibidem.
[7] Idem, p. 37.
[8] Ibidem.
[9] Idem, p. 107.
[10] Idem, p. 306.
[11] Ibidem.
[12] Ibidem.
[13] Idem, p. 307.
[14] Idem, p. 308.