Predică la Învierea Domnului [2023]

Iubiții mei[1],

Hristos a înviat!

Domnul nostru Iisus Hristos a înviat din morți, din mijlocul tuturor celor morți. Din mijlocul celor morți care erau în Iad. Pentru că, murind cu trupul pe Cruce, sufletul Său a coborât în Iad, „în temnița [ἐν φυλακῇ]” [I Petr. 3, 19, BYZ] Iadului. Și a coborât în Iad, pentru că acolo erau toți Sfinții Lui, toți Sfinții Vechiului Testament. Și a coborât în Iad, pentru ca să îi scoată pe ei din Iad. Iar învierea Lui din morți a fost totodată și eliberarea lor din Iad, pentru că, înviind din morți, a plecat din Iad cu toții Sfinții Lui. Și a plecat cu ei din Iad ca un biruitor, pentru că a deschis Paradisul pentru toți Sfinții Lui.

De aceea, „din moarte către viață [ἐκ θανάτου πρὸς ζωήν]”[2] i-a dus pe Sfinții Lui din Iad. Căci Iadul era moartea lor cea veșnică, pe când viața e Paradisul sau Împărăția Lui cea veșnică. Pe când, pe noi cei credincioși, prin învierea Lui cea de a treia zi, Domnul ne duce „de la pământ către cer [ἐκ γῆς πρὸς οὐρανόν]”[3]. Ne duce de aici, din partea văzută a Bisericii Sale, în partea cea nevăzută a Bisericii Lui, în cea din cer, în Împărăția Sa cea veșnică. Căci o singură Biserică are Dumnezeu, deopotrivă pe pământ și în cer, pentru că noi, cei credincioși, ne înălțăm mereu spre Sfinții și Îngerii Lui, pentru ca să fim pentru veșnicie cu ei. Și ne înălțăm spre cer duhovnicește, prin toată viața noastră de curăție și de sfințenie. Pentru că toată viața și sfințenia Bisericii sunt aripile noastre duhovnicești prin care zburăm către cerul lui Dumnezeu.

Trăim pe pământ, dar zburăm neîncetat către cer. Și aceasta, pentru că în noi locuiește slava lui Dumnezeu, care e lumina veșnică a Împărăției lui Dumnezeu. Și de aceea zburăm, zburăm mereu spre casa noastră cea veșnică, pentru că „avem zidire de la Dumnezeu [οἰκοδομὴν ἐκ θεοῦ ἔχομεν], casă nefăcută de mână [οἰκίαν ἀχειροποίητον], veșnică în ceruri [αἰώνιον ἐν τοῖς οὐρανοῖς]” [II Cor. 5, 1, BYZ].

Și am primit slava Lui în dar la Botezul nostru și mereu ne umplem de slava Lui în Biserica slavei Sale, pentru ca întru slava Lui să trăim pentru veșnicie. Căci casa noastră cea veșnică, cea zidită de Dumnezeu pentru noi, e zidită dumnezeiește în slava Lui cea veșnică, pentru că e în Împărăția Lui cea veșnică. „Și noapte nu va [mai] fi acolo[, în Împărăția Sa], și nu au nevoie de luminător și de lumina soarelui [Sfinții Lui], că[ci] Domnul Dumnezeu îi va lumina pe ei; și vor împărăți [βασιλεύσουσιν] întru vecii vecilor” [Apoc. 22, 5, BYZ] împreună cu Domnul Dumnezeu și cu toate Sfintele Puteri cerești.

Dar Domnul Dumnezeu [Κύριος ὁ Θεὸς] [Ibidem], Cel care ne luminează și ne va lumina veșnic cu slava Lui cea veșnică, e Dumnezeul nostru treimic. Pentru că Fiul este lumina noastră cea veșnică, Tatăl este lumina noastră cea veșnică și Duhul Sfânt este lumina noastră cea veșnică. Pentru că Dumnezeul nostru Cel întreit în persoane, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh Dumnezeu, e Lumina cea întreit-strălucitoare a întregii creații. Și El, Dumnezeul nostru, ne face la Botez din robii demonilor, robii Săi duhovnicești, umplându-ne pe noi de slava Lui cea veșnică.

De aceea, când auzim că „acum toate a[u] fost umplut[e] de lumină [νῦν πάντα πεπλήρωται φωτός], și cerul și pământul și cele de dedesubt [οὐρανός τε καὶ γῆ καὶ τὰ καταχθόνια]”[4], înțelegem că lumina Lui cea veșnică, cea care umplea cerul și pământul, a fost văzută și în cele de dedesubt, în Iad, unde El a coborât după Sfinții Lui cu sufletul Său. Iar mormântul Domnului s-a făcut pentru toți „izvorul nestricăciunii [ἀφθαρσίας πηγήν]”[5], pentru că El a înviat cu trupul transfigurat, plin de lumină veșnică, care iradiază în viața tot celui care crede întru El.

Și dacă celor din Iad le-a strălucit lumina Lui cea veșnică, aceeași lumină veșnică ne-a adus-o și nouă, în Biserica Sa, prin toată iconomia Sa cea pentru noi. Pentru că, în toate Slujbele Bisericii, noi primim lumina Lui cea veșnică sau slava Lui cea veșnică pentru a ne curăți, a ne lumina și a ne sfinți continuu. Și pentru aceasta venim și iar venim la Biserică la orice Slujbă și rugăciune a Bisericii: pentru ca să ne umplem de slava Lui și de adevărul Său cel veșnic. Căci acolo unde e adevărul Lui e și slava Lui, iar unde e adevărul și slava lui Dumnezeu, acolo e și El e în noi și în mijlocul nostru.

Un tânăr neștiutor credea că Domnul Cel înviat e „un zombi”[6]. Că e, cu alte cuvinte, o ființă „respingătoare” după învierea Sa din morți. Însă adevărul adevărat e acesta și e cu totul copleșitor: că Domnul Cel înviat e cea mai mare frumusețe duhovnicească a întregii creații. Domnul Cel înviat e Cel mai frumos dintre toți. Pentru că, în umanitatea Lui cea transfigurată, cea plină de lumină veșnică, noi vedem, la modul desăvârșit, ceea ce trebuie să fim și noi înșine: oameni plini de lumină, oameni purtători de lumina Lui cea veșnică.

Căci, înviind din morți, Domnul a fost pârga [ἀπαρχὴ], a fost Cel dintâi înviat din morți, apoi vor învia și „cei ai lui Hristos la venirea Sa [οἱ τοῦ Χριστοῦ ἐν τῇ παρουσίᾳ Αὐτοῦ]” [I Cor. 15, 23, BYZ] întru slavă. El a înviat, pentru ca să fie primul dintre toți pe care îi va învia. Pentru că toți oamenii, care s-au zămislit vreodată în pântece, vor învia prin puterea Sa, ca o consecință directă a învierii Sale celei de a treia zi, dar numai cei Sfinți ai Lui vor fi ai lui Hristos și ai Tatălui și ai Duhului Sfânt, ai Dumnezeului nostru treimic. Pentru că numai Sfinții Lui vor învia „întru învierea vieții [εἰς ἀνάστασιν ζωῆς]”, pentru viața veșnică împreună cu Dumnezeu și cu Sfinții Lui Îngeri, pe când cei păcătoși vor învia „întru învierea judecății [εἰς ἀνάστασιν κρίσεως]” [In. 5, 29, BYZ], pentru ca judecata Lui, care i-a trimis în Iad, să fie veșnică întru ei…

Hristos a înviat, iubiții mei, pentru ca să prăznuim dumnezeiește biruința Lui asupra morții, a Iadului și a păcatului! Hristos a înviat, pentru ca să ne arate că nu moartea e veșnică, ci viața. Pentru ca să ne arate că Iadul nu e locul nostru veșnic, ci acasa noastră este Împărăția Lui cea veșnică, iar păcatele nu ne duc la viață, ci la moarte veșnică. Pentru că adevărata viață e viața cu Dumnezeu, e viața cea pururea fericită, pe când Iadul e un continuu chin și o continuă moarte.

Hristos a înviat, „[cu] moartea [Sa] pe moarte călcând [θανάτῳ θάνατον πατήσας]”[7], pentru că Iadul nu putea să-L țină pe Dumnezeu în temnița lui. Iar din Iad, „Domnul nu i-a înviat pe toți câți erau acolo, ci numai pe cei care au voit să creadă în El; și sufletele Sfinților din veac, ținute cu sila de Iad, le-a slobozit [de acolo] și le-a dăruit tuturor putința să se urce la ceruri”[8], în Împărăția Sa.

Iar clipa când Domnul a înviat din morți nimeni nu a simțit-o[9], pentru că toate ale Sale sunt mai presus de mintea noastră, de înțelegerea noastră. Dar, pentru ca să le arate că e viu, că e pururea viu, El S-a arătat Maicii Sale și Sfintelor Femei Mironosițe, iar acestea au vestit marea veste Sfinților Săi Apostoli. După care li S-a arătat și lor și i-a încredințat că El e viu, că e pururea viu. După cum ne încredințează și pe noi, pe toți, prin tot ceea ce face în viața noastră, că El e pururea viu și că e mereu cu noi.

„Ca un biruitor [ὡς νικητής][10]” a înviat din morți!  Pentru că a înviat din Iad dimpreună cu toți Sfinții Lui, zdrobind puterea Iadului[11]. Și a zdrobit Iadul, pentru că nimeni nu mai ieșise până atunci din Iad. Și El, Stăpânul și Domnul Cel înviat, a ieșit din Iad ca un biruitor al Iadului, pentru ca să îi urce pe Sfinții Lui întru Împărăția Sa, iar nouă, celor care mergem spre Împărăția Sa, să ne spună că adevărata viață creștină e plină de bucuria Învierii Lui cea de a treia zi.

Căci atunci când El le-a spus Sfintelor Femei Mironosițe: „Bucurați-vă [Χαίρετε]!” [Mt. 28, 9, BYZ], ne-a spus tuturor că adevărata bucurie e sfințenia. Pentru că cel care se sfințește cu adevărat pe fiecare zi, acela e umplut de Dumnezeu de multe bucurii dumnezeiești, neștiute de omul păcătos. Și el se bucură în bucurii, dar și în necazuri, în zilele de odihnă, dar și în cele de chin și de ispitire, pentru că întotdeauna Dumnezeu îl mângâie cu bucurii sfinte. Pentru că în fiecare clipă Dumnezeu îl fericește cu fericire veșnică.

De aceea, adevărata viață creștină nu poate fi mimată și nici explicată din exterior, pentru că ea e împreuna-locuire cu Dumnezeu în noi înșine. Și când El ne umple de înțelepciune, de curăție, de luminare, de sfințenie, de multe harisme dumnezeiești, noi le trăim pe toate acestea cu multă bucurie și recunoștință față de El, pentru că le trăim pe toate ca daruri ale Sale în viața noastră. Căci știm că nu pentru nevoința noastră le-am primit, ci pentru bucuria Sa cu care El ne bucură pe noi. Fiindcă El ne vrea întotdeauna bucuroși, fericiți și împliniți în viața cu El, căci așa e adevărata viață a omului, viața cea duhovnicească.

Hristos a înviat, pentru ca noi să înviem continuu.

Hristos a înviat, pentru ca sensul vieții noastre să fie clar tuturor: îndumnezeirea continuă. Și ne îndumnezeim continuu prin slava Lui cea veșnică, cea care ne înduhovnicește în fiecare clipă.

Hristos a înviat, pentru ca nimeni să nu rămână în moarte, în moartea păcatului, ci să învie mereu prin pocăință și mărturisire.

Hristos a înviat, pentru ca să ni Se dăruie mereu ca mâncare și băutură spre viața veșnică în Dumnezeiasca Sa Euharistie.

Hristos a înviat, pentru ca să fie mereu pe cale cu noi, pe calea vieții noastre și să ne ajute în toate cele ale vieții noastre. Căci El, Cel înviat, e mereu cu noi duhovnicește și în noi prin slava Lui, pentru că nimic nu Îi mai stă în cale, atâta timp cât întreaga Sa umanitate e cu totul îndumnezeită. Și El Se unește cu noi duhovnicește, pentru ca și pe noi să ne îndumnezeiască în fiecare clipă. Căci noi primim putere și întărire și sfințire din umanitatea Sa cea plină de lumină și preafrumoasă, care ne face și pe noi cu totul frumoși și duhovnicești.

Așadar, iubiții mei, prăznuim și ne bucurăm împreună cu Domnul nostru Cel înviat din morți, pentru că El este cu noi pururea! Și noi Îl știm pe El și Îl iubim pe El și ne bucurăm cu El în fiecare clipă a vieții noastre, pentru că El împărățește peste sufletele și trupurile noastre. Și împărățește în noi prin slava Lui cea veșnică, prin care ne-a împăcat sufletul cu trupul nostru și ne-a umplut de multa sfințenie și cunoaștere a slavei Sale. Și toți câți vor să fie ai lui Dumnezeu trebuie să se umple de slava Lui cea dumnezeiască, pentru ca să trăiască dumnezeiește pe pământ.

Praznicul Învierii Domnului a început azi, dar el ține 39 de zile, până pe 24 mai 2023, când avem odovania sau sfârșitul praznicului. Și până atunci noi ne vom saluta pascal, ne vom saluta cu salutul Învierii Domnului, care e o mărturie de credință. Pentru că atunci când spunem că „Hristos a înviat”, noi spunem că El e împreună cu noi și ne călăuzește viața noastră. Și dacă El este cu noi și în noi, atunci trebuie să prăznuim dumnezeiește în toate zilele vieții noastre, pentru că El e în noi dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, și va fi cu noi veșnic. Amin!

---

[1] Începută la 18. 21, în Lunea Mare, pe 10 aprilie 2023. Cer înnorat, 16 grade, vânt de 11 km/ h.

[2] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Pen/Pascha.html.

[3] Ibidem. [4] Ibidem. [5] Ibidem.

[6] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Zombi.

[7] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Pen/Pascha.html.

[8] Penticostar, Ed. IBMBOR, București, 1999,  p. 19.

[9] Idem, p. 20.

[10] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Pen/Pascha.html.

[11] Ibidem.