Acatistele și alte poeme ale Fericitului Ieroschimonah Daniil Tudor [32]
Acatistul este precedat de un motto versificat, constituit dintr-un început de cântare celebru, aparținând Sfântului Iosif Imnograful: „Deschide-voi gura mea și se va umplea de Duhul și cuvânt răspunde-voi Împărătesei Maice”. În versificarea Fericitului Daniil: „Deschide-voi gura mea/ Și de Duh se va umplea/ și Împărătesei Maici/ cuvânt voi răspica”. E un motto prin care autorul caută să se situeze, încă și mai evident, în marea tradiție poetic-imnografică ortodoxă.
Fiecare condac și icos are un fel de „preludiu”, un titlu în rezumat. Condacul I este inscripționat astfel: „Fecioara zaconul[1] de transfigurare”. În sensul că, în Preacurata Fecioară, s-a împlinit deplin porunca sfințeniei și a transfigurării, dată de Dumnezeu oamenilor.
Și Condacul I începe cu aceste versuri, primul fiind inspirat din Cânt. Cânt. 6, 10: „Cine este aceasta, ca zorile de albă și curată?/ E Împărăteasa rugăciunii, e rugăciunea întrupată”. În Epilog, Fericitul Daniil trimite la omiliile Prea Sfințitului Ilie Miniat (ceea ce mă face să mă îndoiesc de faptul că ar fi cunoscut didahiile Sfântului Antim). Cam în același timp în care Fericitul Daniil a lucrat la acest Acatist, Preotul Dumitru (sau Demetru) Iliescu-Palanca traducea în românește omiliile lui Miniat, publicând o nouă ediție în 1944 – prima ediție tipărită în română apăruse în 1742. Fericitul Daniil a fost și el atins de suflul poetic al acestor predici, mai cu seamă de cele închinate Maicii Domnului. De aceea i-a acordat credit marelui predicator grec, care susținuse că cea mai potrivită comparație sau asemănarea a Maicii Domnului, din câte s-au făcut, este cea cu zorile. Astfel încât și-a început astfel acatistul: „Cine este aceasta, ca zorile de albă și curată?”.
Este posibil ca Fericitul Daniil să-l fi citit totuși pe Sfântul Antim, dar și-a dorit să rețină doar o singură imagine din multitudinea de simboluri care au prevestit-o pe Dumnezeiasca noastră Stăpână, iar Sfântul Antim realizase o icoană a ei numind și explicând aceste simboluri, fără a-și manifesta preferința pentru unul anume:
„Aleasă iaste, cu adevărat, ca soarele[2]
pentru că iaste încununată cu toate razele
darurilor dumnezeiești
și strălucește mai vârtos decât celelalte lumini ale ceriului.
Aleasă iaste și frumoasă ca luna[3],
pentru că, cu lumina sfințeniei stinge celelalte stele
și pentru marea și minunata strălucire
de toate șireagurile stelelor celor de taină
se cinstește, ca o Împărăteasă.
Aleasă iaste ca revărsatul zorilor [4],
pentru că ia [ea] au gonit noaptea
și toată întunerecimea păcatului
și au adus în lume zioa cea purtătoare de viață.
Aleasă iaste, că iaste izvor[5]
carele cu curgerile cereștilor bunătăț[i]
adapă Sfânta Biserică și tot sufletul creștinesc.
Aleasă iaste, că iaste chiparos[6]
carele cu nălțimea covârșaște ceriurile
și pentru mirosul cel din fire s-au arătat departe
de toată stricăciunea.
Aleasă iaste, că iaste crin[7],
că măcar de au și născut între mărăcinii
nenorocirii cei de obște,
iară nu ș-au pierdut niciodată podoaba albiciunii.
Aleasă iaste, că iaste nor[8]
carele n-au ispitit nicio greime a păcatului.
Aleasă iaste, pentru că iaste Fecioară mai înainte de naștere,
Fecioară în naștere, Fecioară și după naștere
și iaste o adâncime nepercepută a bunătăților
și o icoană însuflețită a frumoseților celor cerești.
Iaste o grădină încuiată[9]
dintru care au [i]eșit floarea cea neveștejită,
și fântână pecetluită[10],
dintru care au curs izvorul vieții, Hristos.
Pre Aceasta au văzut-o Moisi[s] în muntele Sinai,
ca un rug aprins și nu ardea[11].
Pre Aceasta au văzut-o Aaron,
ca un toiag înflorit și plin de roadă[12].
Prea Aceasta au văzut-o Iacov,
ca o scară întărită din pământ până în ceriu
și Îngerii lui Dumnezeu să suiia și să pogora pre dânsa[13].
Pre Aceasta au văzut-o Iezechiel
ca o ușă încuiată, prin care nimeni n-a trecut[14].
Pre Aceasta au văzut-o Ghedeon ca o lână[15],
Avvacum ca o dumbravă umbroasă[16]
Daniil ca un munte[17] și Solomon ca un pat[18]”etc[19].
Dintr-o multitudine ca aceasta, Prea Sfințitul Ilie Miniat a considerat că cea mai potrivită e comparația cu zorile – sinceră să fiu, mie nu mi se pare că ne putem pronunța în felul acesta și că vreunul dintre simboluri este mai important decât altul. Dar cred că Fericitul Daniil a avut nevoie de un început și de aceea a ales: „Cine este aceasta, ca zorile de albă și curată?”. Totodată, a mai fost sedus de o cugetare teologico-poetică a vestitului Episcop și predicator, pe care o va versifica în Icosul I…
Continuarea, „E Împărăteasa rugăciunii, e rugăciunea întrupată”, reprezintă chintesența acatistului, tema lui: Maica Domnului ca „rugăciune întrupată” care s-a făcut pe sine foc nestins al rugăciunii neîncetate, primind întru sine focul Dumnezeirii prin harul Duhului Sfânt și prin sălășluirea în pântecele Său a Cuvântului întrupat, acest Foc îndumnezeind-o și păzind-o nemistuită. De aceea, Sfinții Părinți au considerat că rugul aprins pe care l-a văzut Sfântul Moisis în extaz, că ardea și nu se mistuia, a preînchipuit-o pe Preacurata Fecioară.
[1] „Zacon” înseamnă lege sau poruncă. Cf. DEX online.
[2] Cf. Cânt. Cânt. 6, 10 sau Apoc. 12, 1.
[3] Cf. Cânt. Cânt. 6, 10.
[4] Ibidem.
[5] Cf. Cânt. Cânt. 4, 15.
[6] Cf. Cânt. Cânt. 1, 16.
[7] Cf. Cânt. Cânt. 2, 2.
[8] Cf. Is. 19, 1.
[9] Cf. Cânt. Cânt. 4, 12.
[10] Ibidem.
[11] Cf. Ieș. 3, 2.
[12] Cf. Num. 17, 8.
[13] Cf. Fac. 28, 12.
[14] Cf. Iez. 44, 2.
[15] Cf. Jud. 6, 38.
[16] Cf. Amvac. 3, 3.
[17] Cf. Dan. 2, 45.
[18] Cf. Cânt. Cânt. 3, 7, 10.
[19] Antim Ivireanul, Opere, ediție critică și studiu introductiv de Gabriel Ștrempel, Ed. Minerva, București, 1972, p. 19-21.