Episcopul în viața Bisericii [5]
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
Episcopul în viața Bisericii
*
Carte dedicată
Preasfințitului Părinte
Galaction Stângă,
Episcopul meu hirotonitor,
la împlinirea a 70 de ani
de viață
(17 mai 1953-17 mai 2023)
*
Cel care-i supraveghează pe toți
În comentariul său la I Timoteos, Sfântul Ioannis Hrisostomos a spus că Episcopul este cel care îi supraveghează pe toți[1]. Care-i supraveghează duhovnicește, spre binele lor veșnic. Pentru că el supraveghează starea noastră de sănătate duhovnicească și existența zilnică a Bisericii. Și Episcopul trebuie să fie capabil să învețe [διδακτικόν][I Tim. 3, 2, BYZ] pe alții, pentru că el trebuie să îi conducă pe toți cei credincioși[2]. Iar a-i învăța pe cei credincioși înseamnă a explica în multe detalii credința Bisericii. A o explica în mod public, încadrată în cultul Bisericii, atunci când slujește. Pentru ca cei credincioși să recepteze credința Bisericii ca făcând parte din slujirea liturgică a Episcopului.
În tratatul său despre Preoția Bisericii, Sfântul Ioannis Hrisostomos subliniază în mod profund calitatea de Păstor duhovnicesc a Episcopului. Pentru că Episcopul „are nevoie de multă muncă, de multă stăruință, de multă răbdare [cu fiecare om care s-a depărtat de Biserică]. [Căci] nu-l poate aduce cu sila la credință, nici nu-l poate sili cu amenințări, ci trebuie să-l convingă”[3]. Și pentru a convinge pe cineva despre adevărul Bisericii trebuie să fii un teolog profund, dar și un mare om duhovnicesc. Pentru că trebuie să știi să vorbești de la inimă la inimă, spre binele celui din fața ta, ca el să înțeleagă că tu ești Părintele care îi dorești mântuirea.
Pentru că la fundamentul primirii Preoției Dumnezeiești, Sfântul Ioannis Hrisostomos a pus iubirea sa pentru Dumnezeu. Căci el mărturisește că Îl iubește pe Dumnezeu, dar, în același timp, nu dorește să Îl supere cu ceva[4]. Și nu dorește să Îl supere pe Domnul, pentru că știe că El S-a dat pe Sine pentru mântuirea și răscumpărarea Bisericii Sale[5].
Sfântul Ioannis îl numește pe Episcop capul Bisericii[6], în sensul de conducătorul ei văzut. Și spune: „Capul Bisericii trebuie să fie înainte de toate foarte puternic, ca să poată ocârmui”[7], să poată conduce Biserica. Căci Episcopul trebuie să fie un model pentru toți[8]. Și Episcopul „trebuie să înalțe, cu multă autoritate, la treapta Preoției numai pe cel vrednic, chiar dacă i-ar sta toți împotrivă; și iarăși, cu aceeași autoritate, să nu primească în cler pe un nevrednic, chiar dacă ar fi toți uniți pentru numirea unuia ca acesta, ci să urmărească numai un singur scop: zidirea Bisericii și să nu facă nimic cu ură și părtinire”[9]. Iar zidirea Bisericii înseamnă binele ei, folosul duhovnicesc al celor credincioși, care trebuie să se simtă întăriți prin toate manifestările de umanitate ale ierarhiei Bisericii.
Episcopul, spune Sfântul Ioannis Hrisostomos, nu trebuie să aibă de-a face cu iubirea de bani[10]. Căci Episcopul care are această patimă în el însuși e mai degrabă un pustiitor al Bisericii și un lup pentru ea, decât sprijinitor al Bisericii și Păstorul ei[11]. Iar alături de virtutea neagonisirii, Episcopul trebuie să aibă virtutea răbdării[12], pentru că „răbdarea…face bune raporturile dintre oameni…[și ea] duce și ancorează sufletul ca într-un port liniștit”[13]. Pentru că trebuie să rabzi multele neînțelegeri ale celor credincioși vizavi de tine, Episcopul lor. Și, răbdându-le, în timp îi poți convinge de multa ta sinceritate față de ei.
„Întâistătătorul Bisericii trebuie să rabde totul cu curaj; să nu se mânie când îl supără [cineva] fără rost, nici când îl țin de rău pe degeaba”[14], fără niciun motiv. Pentru că prin aceasta dovedește că e un om echilibrat și atent la toate detaliile în relațiile sale cu oamenii. Episcopul trebuie să aibă grijă de văduvele Bisericii[15], implicit și de orfanii ei. Pentru că trebuie să aibă grijă față de toate persoanele vulnerabile. „Episcopul …trebuie să fie foarte chibzuit, ca să lucreze în așa fel, încât nici să înmulțească averea Bisericii, dar nici s-o micșoreze, ci să împartă îndată la cei nevoiași tot ce strânge”[16]. Pentru că milostenia Bisericii e spre binele tuturor.
Episcopul trebuie să aibă grijă și de fecioarele Bisericii[17], însă el este în același timp și judecătorul celor credincioși[18]. Dar un judecător care e dublat de faptul că e doctorul sufletesc al tuturor[19]. Pentru că el dă socoteală pentru păcatele sale, dar și pentru păcatele păstoriților săi [Evr. 13, 17][20]. Exemplul de Păstor prin excelență al Sfântului Ioannis Hrisostomos a fost Sfântul Apostol Pavlos[21]. Iar Sfântul Ioannis subliniază că noi nu trebuie să fim oratori atunci când predicăm, ci trebuie să fim propovăduitorii științei celei teologice și duhovnicești a Bisericii[22]. De aceea, „epistolele lui Pavlos întăresc Bisericile din întreaga lume”[23], iar Întâistătătorii Bisericilor se folosesc de teologia lui pentru a îndrepta și a întocmi Biserica lui Dumnezeu[24].
În predica de la hirotonia sa întru Preot, Sfântul Ioannis Hrisostomos l-a numit pe Episcopul său hirotonitor, pe Sfântul Patriarh Flavianos I al Antiohiei[25], „Dascăl obștesc al patriei”[26]. Pentru că Patriarhul este Învățătorul întregii națiuni. Dar fiecare Episcop, în Eparhia sa, este Învățătorul de obște al Bisericii, pentru că îi învață pe cei credincioși cum să se mântuie.
Sfântul Grigorios Teologul, la rândul său, când a primit Dumnezeiasca Preoție, a spus că Preoția este „chip de virtute”[27]. Pentru că trebuie să fii cu totul plin de virtuți dumnezeiești ca să Îi slujești lui Dumnezeu. Rolul Episcopului e acela de „a vindeca pe omul cel ascuns al inimii”[28]. De a vindeca patimile din cei credincioși. Și îi vindecă nu în locul lor, ci sfătuindu-i cum să se curățească de patimile lor.
Tot Sfântul Pavlos este exemplul de Păstor pe care ni-l dă și Sfântul Grigorios Teologul[29]. Pentru că admira sufletul Sfântului Pavlos și râvna lui continuă pentru a-L sluji pe Dumnezeu[30]. Iar Episcopii Bisericii trebuie să fie „așa de deosebiți în ce privește virtutea, așa de simpli și de măsurați…așa de cerești, încât Evanghelia să se răspândească datorită purtării lor”[31] în Biserică.
Sfântul Grigorios Teologul cere de la Episcop să fie înțelept, să fie o lumină vie a Bisericii, să fie aproape de Dumnezeu, să fie Sfânt, să sfătuiască cu pricepere[32]. Și, vorbindu-ne despre persoana sa, el ni se mărturisește și ne spune: „Dorul de a fi Preot a crescut o dată cu mine…[și] am dat toate, aducându-le Celui ce m-a rânduit și m-a mântuit: avere, slavă, sănătate, talentul oratoric […]. Acestea mi-au fost de folos numai la aceea că m-au învățat să le disprețuiesc [pe toate] și să Îl am pe Hristos, pe Care l-am preferat lor”[33]. Pentru că Episcopul renunță la toate numai din iubire pentru Dumnezeu, pentru ca, prin El, să le aibă pe toate.
Sfântul Efrem Sirul nu a fost Episcop, ci Ierodiacon, dar i-a numit pe Episcopi prietenii lui Dumnezeu, cei care mijlocesc în fața Lui pentru noi[34]. Iar la Preoție trebuie să vii chemat de Dumnezeu, pentru ca să poți să-I aduci jertfe duhovnicești lui Dumnezeu[35].
[1] PG 62, col. 547.
[2] PG 62, col. 548.
[3] Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigorie din Nazianz, Sfântul Efrem Sirul, Despre Preoție, trad., introd. și note de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. Sofia & Biserica Ortodoxă, București, 2004, p. 60.
[4] Ibidem.
[5] Idem, p. 61.
[6] Idem, p. 87.
[7] Ibidem.
[8] Idem, p. 93.
[9] Idem, p. 103.
[10] Idem, p. 105.
[11] Ibidem.
[12] Ibidem.
[13] Ibidem.
[14] Idem, p. 106.
[15] Ibidem.
[16] Idem, p. 107-108.
[17] Idem, p. 112.
[18] Idem, p. 113.
[19] Idem, p. 115.
[20] Ibidem.
[21] Idem, p. 139-141.
[22] Idem, p. 142.
[23] Idem, p. 144.
[24] Ibidem.
[25] Idem, p. 199, n. 3. A se vedea: https://ro.orthodoxwiki.org/Flavian_I_al_Antiohiei.
[26] Idem, p. 199.
[27] Idem, p. 217.
[28] Idem, p. 226.
[29] Idem, p. 251-255.
[30] Idem, p. 254.
[31] Idem, p. 264.
[32] Idem, p. 265.
[33] Idem, p. 269.
[34] Idem, p. 304.
[35] Idem, p. 306.