Episcopul în viața Bisericii [6]
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
Episcopul în viața Bisericii
*
Carte dedicată
Preasfințitului Părinte
Galaction Stângă,
Episcopul meu hirotonitor,
la împlinirea a 70 de ani
de viață
(17 mai 1953-17 mai 2023)
*
Slujind celor credincioși
Sfinții Apostoli, ne spune Sfântul Sfințit Mucenic Climis [Κλήμης] I Romanul[1], au fost trimiși de Domnul să vestească tuturor Împărăția lui Dumnezeu. Și Apostolii Domnului au predicat în diverse țări și cetăți[2] și „au pus Episcopi și Diaconi pentru cei ce aveau să creadă, pe cei care au crezut întâi, după ce au fost probați de Domnul”[3]. Căci au fost aleși Episcopi oameni ai credinței, oameni pe care Dumnezeu i-a dovedit a fi credincioși Lui.
Însă, ne încredințează Sfântul Climis, „Apostolii noștri au cunoscut, prin Domnul nostru Iisus Hristos, că va fi luptă [ἔρις] pentru numele de Episcop. Din această pricină, luând mai dinainte desăvârșită cunoștință, i-au pus Episcopi pe cei de care am vorbit mai înainte și le-au dat lor în grijă, ca, la moartea lor, să le continue slujirea lor alți bărbați încercați [δεδοκιμασμένοι]”[4]. Căci Episcopii trebuie să fie „bărbați învățați [ἐλλογίμων], [aleși] cu aprobarea întregii Bisericii [συνευδοκησάσης τῆς Ἐκκλησίας πάσης]…[care să slujească] fără prihană, cu smerenie, în liniște, cu grijă”[5] pe cei credincioși.
Pentru că Episcopii sunt oamenii care slujesc neîncetat unității Bisericii. Slujirea lor trebuie să liniștească și să întărească întreaga comunitate de credință. Pentru că cei credincioși se încred în ei, se încred în Păstorii lor dăruiți de Dumnezeu.
Sfântul Sfințit Mucenic Ignatios Teoforul [Ἰγνάτιος ὁ Θεοφόρος][6] Îi mulțumea lui Dumnezeu pentru Episcopii vrednici ai Bisericii[7]. Și vorbind despre Biserica lui Dumnezeu, Sfântul Ignatios spune că cei credincioși trăiesc toți în ascultare față de Episcop și de membrii Presbiteriatului, adică față de Preoți[8]. Și trăiesc în ascultare față de ierarhia Bisericii pentru ca să fie sfințiți întru toate[9] ale vieții lor. Pentru că toată Biserica trebuie să meargă împreună cu voința Episcopului [τῇ τοῦ Ἐπισκόπου γνώμῃ][10], cu ceea ce decide Episcopul pentru binele Bisericii.
Dar ca Episcopul să aibă succes în slujirea sa ierarhică, trebuie ca Preoții săi să fie uniți cu Episcopul lor precum sunt unite corzile harpei cu harpa însăși[11]. Pentru că unitatea Bisericii este un efort constant de voință din partea tuturor membrilor ei. Orice credincios în parte slujește unității Bisericii după cum slujește și orice membru al ierarhiei bisericești. Și nu poate fi neglijat efortul niciunuia dintre ei, pentru că, din iubire de Dumnezeu și de oameni, fiecare membru al Bisericii slujește unității Bisericii.
Dumnezeu l-a trimis pe Episcop întru iconomia Sa [εἰς Ἰδίαν οἰκονομίαν][12]. L-a trimis să administreze în mod dumnezeiesc Biserica Sa. De aceea, el trebuie primit de toți ca pe Cel care l-a trimis la noi. Pentru că noi trebuie să îl privim pe Episcop ca pe Domnul Însuși[13]. Fiindcă trebuie să vedem în el rolul său conducător și unificator al Bisericii. Căci Episcopul trebuie să ne învețe toate cele ale Domnului și să ne conducă în pace pe calea mântuirii noastre. Pentru că unul este Învățătorul nostru, Cel care a zis și a făcut toate[14], iar Episcopul trebuie să ne învețe cu acrivie pe cele ale Domnului nostru. De aceea, Episcopul nu Îl înlocuiește pe Domnul pe pământ, ci ni-L indică mereu pe El prin toată slujirea și predicarea sa. Pentru că puterea Episcopului în Biserică este icoana puterii depline a Domnului cea peste toți și toate. Căci Episcopul e pus de Dumnezeu în Biserica Sa pentru ca să Îl reprezinte și să Îl indice mereu pe El, să Îl descopere mereu pe El Bisericii Sale, ca unul care le învață de la El pe cele dumnezeiești.
Scriindu-le celor din Magnisia [Μαγνησία], Sfântul Ignatios Teoforul le da exemplul cel bun al Diaconului Zotion [Ζωτίων], care se supunea Episcopului ca harului lui Dumnezeu și Preoților ca legii lui Iisus Hristos[15]. Pentru că ascultarea lui față de Episcop și de Preoți era duhovnicească, ca unii care, la rândul lor, erau oameni duhovnicești. Căci toate descrierile eclesiologice ale Sfântului Ignatios au în prim-plan Episcopi, Preoți și Diaconi duhovnicești, vrednici de slujirea lor și nu simpli funcționari bisericești. Tocmai de aceea, el descrie raporturile dintre membrii ierarhiei Bisericii și dintre ierarhie și credincioși la modul bucuros, pentru că era împlinit cu ceea ce trăia și vedea în Biserica lui Dumnezeu.
Sfântul Ignatios ne spune că nu trebuie să ne uităm la vârsta tânără a Episcopului, nu trebuie să îl minimalizăm pentru tinerețea sa, ci trebuie să ne supunem lui ca niște înțelepți în Dumnezeu[16], folosind și sintagma „Sfinții Presbiteri [τοὺς Ἁγίους Πρεσβυτέρους]”[17]. Pentru că atât Episcopul, cât și Preoții și Diaconii sunt Sfinți prin harul lui Dumnezeu dăruit lor, dar și prin toată curăția și sfințenia vieții lor.
Ipocrizia [ὑπόκρισιν] față de Episcop este o înșelare a Celui nevăzut, a Domnului[18]. Pentru că suntem datori cu relații sincere și pline de dragoste față de toți oamenii și cu atât mai mult față de Episcopii Bisericii. Nesinceritatea, în orice situație, este un păcat, iar ipocrizia continuă în relație cu Episcopul tău e o falsificare continuă a vieții tale și a relațiilor cu oamenii. Pentru că trebuie să le facem pe toate ale noastre în relație cu Episcopul nostru, având bună conștiință[19] înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.
În Biserică, subliniază Sfântul Ignatios Teoforul, Episcopul este întâi-stătător [προκαθημένος], este conducătorul Bisericii locale, fiind întru locul lui Dumnezeu [εἰς τόπον Θεοῦ], Presbiterii sunt întru locul sinedriului Apostolilor [εἰς τόπον συνεδρίου τῶν Ἀποστόλων], iar Diaconii au slujirea lui Iisus Hristos [διακονίαν Ἰησοῦ Χριστοῦ][20]. Și după cum se observă, Sfântul Ignatios privea ierarhia Bisericii ca pe o continuare a prezenței pe pământ a Domnului cu Sfinții Lui Apostoli. Ierarhia Bisericii era pentru el prezența vie a Domnului dimpreună cu Sfinții Lui Apostoli, prin care se săvârșeau toate în Biserică. Și toți membrii Bisericii trebuie să se iubească unii pe alții în Domnul Iisus Hristos, fiind uniți cu Episcopul și cu întâistătătorii Bisericii în învățătura cea nestricăcioasă a ei[21]. Pentru că Sfântul Ignatios Teoforul cerea relații de iubire frățească între toți membrii Bisericii și trăirea cu sfințenie în învățătura cea curată și mântuitoare a Bisericii.
Însă, ascultarea din Biserică era motivată teologic de către Sfântul Ignatios Teoforul. Pentru că, spunea el, așa cum Domnul n-a făcut nimic fără Tatăl Său, tot așa nici cei credincioși să nu facă nimic fără Episcop și fără Presbiteri[22]. Căci viața Bisericii e o viață „împreună [ἐπὶ τὸ αὐτὸ], [având] o rugăciune [μία προσευχη], o cerere [μία δέησις], o minte [εἷς νοῦς], o nădejde în dragoste [μία ἐλπὶς ἐν ἀγάπῃ], în bucuria cea fără de pată [ἐν τῇ χαρᾷ τῇ ἀμώμῳ], Care este Iisus Hristos”[23]. Iar viața împreună în Biserică, în dragoste și în curăție, are drept fundament același cult și aceeași slujire și aceeași credință mântuitoare. De aceea, trebuie să ne supunem Episcopului și unii altora precum Iisus Hristos Tatălui Său, pentru ca să existe unire trupească și duhovnicească între noi[24].
Scriindu-le celor din Trallis [Τράλλεις], Sfântul Ignatios Teoforul le spune că supunerea lor față de Episcop ca față de Iisus Hristos îi arată că nu trăiesc după om, că nu trăiesc ca oamenii comuni, ci după Iisus Hristos[25]. Pentru că această supunere duhovnicească a lor îi arată a avea o viață dumnezeiască. Căci ei le făceau pe toate dimpreună cu Episcopul lor și se supuneau Presbiterilor Bisericii ca Apostolilor Domnului[26], iar Diaconii erau plăcuți de către ei ca Slujitorii Tainelor Domnului[27]. Pentru că, împreună, ei sunt Slujitorii Bisericii lui Dumnezeu[28]. Însă priveau statutul lor de Slujitori ai lui Dumnezeu nu în sens instituțional, formal, ci harismatic, pentru că se plecau harului lui Dumnezeu care lucra prin aceștia, ei înșiși fiind unii în care locuia harul lui Dumnezeu.
Și pentru că trăiau duhovnicește și le vedeau pe toate prin luminarea lui Dumnezeu, membrii Bisericii îi respectau pe Diaconi ca pe Iisus Hristos, pe Episcop ca pe chipul Tatălui, iar pe Presbiteri ca pe sinedriul lui Dumnezeu. Căci fără ei, fără ierarhia Bisericii, noi nu avem Biserică[29]. Pentru că Biserica se constituie de sus în jos, de la Episcop spre credincioși, iar nu de la credincioși spre Episcop.
În începutul scrisorii sale către Biserica din Filadelfia, Sfântul Ignatios Teoforul ne spune că Episcopul, Presbiterii și Diaconii sunt adeveriți în Biserică prin voința Domnului nostru Iisus Hristos[30]. Pentru că ei sunt Slujitorii Săi, prin care El Însuși lucrează toate în Biserica Sa. Și Sfântul Ignatios îl laudă pe Episcopul lor, care și-a dobândit slujirea lui prin dragostea lui Dumnezeu față de el[31]. Pentru că știa despre el că e virtuos și desăvârșit [ἐνάρετον καὶ τέλειον] în viața sa[32].
Acolo unde slujește Episcopul, dimpreună cu Presbiterii și Diaconii săi, acolo e un singur jertfelnic al tuturor. Căci ei slujesc aceeași Euharistie Dumnezeiască[33]. Și cei care sunt uniți cu ierarhia Bisericii formează același trup al Bisericii, pentru că sunt o singură adunare duhovnicească. Euharistia cea sigură [βεβαία Εὐχαριστία], cea adevărată, subliniază Sfântul Ignatios Teoforul, este cea făcută de Episcop sau de cel căruia el i-a îngăduit[34]. Asta cu referire la Preoții Bisericii. Pentru că este bine-plăcut lui Dumnezeu ceea ce aprobă Episcopul, ca tot ceea ce săvârșește el să fie sigur și întărit[35]. Căci cel care îl cinstește pe Episcop este cinstit de către Dumnezeu, însă cel care face lucruri în taină, fără știrea Episcopului, acela slujește diavolului[36]. Pentru că cele făcute în taină sunt lucruri păcătoase.
Când Sfântul Ignatios Teoforul îi scrie Sfântului Policarpos [Πολύκαρπος] al Smirnei, el îl îndeamnă să îi poarte pe toți, după cum și pe el îl poartă Domnul[37]. Să îi poarte duhovnicește, în inima sa, să îi învețe pe toți și să îi conducă pe toți spre mântuire. Și dacă îi porți pe toți în inima ta, atunci îi poți răbda pe toți cu dragoste[38]. Căci Episcopul trebuie să fie un izvor de dragoste față de toți, ca cel care îi iubește duhovnicește pe toți fiii săi.
Căsătoriile trebuie să fie făcute cu consimțământul Episcopului, pentru ca să fie Căsătorii după Domnul și nu după pofta cea trupească. Pentru că toate trebuie să se facă întru cinstea lui Dumnezeu [εἰς τιμὴν Θεοῦ][39]. Iar toată Biserica trebuie să ia aminte la Episcop, la ceea ce el învață de obște, pentru ca El să ne răsplătească nouă cele bune[40].
[1] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Clement_of_Rome.
[2] Scrierile Părinților Apostolici, cu trad., note și indici de Pr. D.[umitru] Fecioru, în col. PSB, vol. 1, Ed. IBMBOR, București, 1979, p. 68.
[3] Ibidem.
[4] Idem, p. 68-69/ PG 1, col. 297.
[5] Idem, p. 69/ PG 1, col. 297.
[6] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Ignatius_of_Antioch.
[7] Scrierile Părinților Apostolici, ed. cit., p. 157.
[8] Idem, p. 158/ Efes. 2, 2.
[9] Ibidem/ Ibidem.
[10] Ibidem/ Efes. 4, 1.
[11] Ibidem/ Ibidem.
[12] Idem, p. 159/ Efes. 6, 1.
[13] Ibidem/ Ibidem.
[14] Idem, p. 162/ Efes. 15, 1.
[15] Idem, p. 165/ Magn. 2, 1.
[16] Idem, p. 165-166/ Magn. 3, 1.
[17] Idem, p. 166/ Ibidem.
[18] Ibidem/ Magn. 3, 2.
[19] Ibidem/ Magn. 4, 1.
[20] Ibidem/ Magn. 6, 1.
[21] Ibidem/ Magn. 6, 2.
[22] Idem, p. 167/ Mang. 7, 1.
[23] Ibidem/ Ibidem.
[24] Idem, p. 168/ Magn. 13, 2.
[25] Idem, p. 170/ Tral. 2, 1.
[26] Ibidem/ Tral. 2, 2.
[27] Ibidem/ Tral. 2, 3.
[28] Idem, p. 171/ Ibidem.
[29] Ibidem/ Tral. 3, 1.
[30] Idem, p. 178/ Fil. 1, 1.
[31] Ibidem/ Ibidem.
[32] Ibidem/ Fil. 1, 2.
[33] Idem, p. 179/ Fil. 4, 1.
[34] Idem, p. 184/ Smir. 8, 1.
[35] Ibidem/ Smir. 8, 2.
[36] Idem, p. 185/ Smir. 9, 1.
[37] Idem, p. 187/ Policarpos 1, 2.
[38] Ibidem/ Ibidem.
[39] Idem, p. 188/ Policarpos 5, 2.
[40] Idem, p. 189/ Policarpos 6, 1.