Predica la 18 ani de la adormirea Sfântului Ilie văzătorul de Dumnezeu (4 mai 2023)
Hristos a înviat!
Iubiții mei[1],
în Vinerea Luminată mă simțeam împovărat sufletește, acoperit de gânduri și sentimente, și m-am dus la mormântul său ca să-i aprind candela și să mă rog. Și m-am rugat îndelung, simțind cum el îmi ia povara mea, cum mă despovărează de toate. M-am dus înnorat și am plecat senin! Pentru că așa se petreceau lucrurile și când vorbeam cu el, când îi uceniceam lui: veneam la Sfântul Ilie cu starea mea și plecam de la el plin de starea lui duhovnicească. Plecam umplut de slava lui Dumnezeu și de luminările și de vederile sale cele dumnezeiești, pe care el mi le explica de la suflet la suflet. Și toate întâlnirile cu el mă umpleau de entuziasm dumnezeiesc, de râvna sfântă de a-I sluji lui Dumnezeu, pentru că, prin sfintele sale rugăciuni și prin sfătuirile sale cele bune, cele dumnezeiești, eram întărit în tot ceea ce făceam.
Plecam de la el fără gânduri, fără apăsări, cu o libertate duhovnicească totală. Pentru că simțeam că pot să scriu, să citesc, să mă nevoiesc cu mult spor, cu multă împlinire, atâta timp cât el era izvorul de viață și de rugăciune care mă susținea. Apoi, mergând la Domnul, în Împărăția Sa, relația cu el s-a universalizat. Nu mai trebuia să mă duc într-un loc anume, pentru ca să fiu cu el. Pentru că oriunde sunt mă pot întâlni acum cu el și mă pot ruga lui și oriunde merg îl simt cu mine și e cu mine la propriu. Dar când mă apropii de Sfintele sale Moaște, de mormântul său, îl simt acolo în mod personalizat, îl simt cu putere, pentru că acum acolo e acasa lui și întâlnirea mea cu el, cel istoric.
De aceea, acum sunt martorul vieții sale de aici, dar și al vieții sale veșnice. Martorul confesiunilor sale dumnezeiești, cele față către față, dar și martorul sprijinirii mele continue din slava lui dumnezeiască, de unde mă călăuzește pe fiecare zi. Sunt martorul vedeniilor și al minunilor sale pe care le-am editat, dar și al celor pe care le trăiesc mereu cu el. Sunt cel care dau mărturie despre el din interior, din relația vie și continuă cu el, pentru că iubirea nu moare niciodată.
Și mărturia mea este despre reala ucenicie față de Sfinții lui Dumnezeu. Pentru că ei ne vorbesc nouă și aici, pe pământ, dar și din slava lui Dumnezeu, din Împărăția Sa. Și ceea ce am început aici, pe pământ, continuăm prin relația și mai vie cu ei, atunci când sunt în slava lui Dumnezeu în mod deplin.
De aceea, ucenicia duhovnicească nu este temporară, ci veșnică. Mereu suntem și vom fi în unire duhovnicească cu Sfinții noștri Părinți, pentru că am învățat și învățăm mereu de la ei. Dar suntem în unire duhovnicească cu ei, pentru că ne-am deschis și ne deschidem mereu sufletul în mod total față de ei.
Cheia reală a uceniciei e sinceritatea totală în relația cu Părintele tău duhovnicesc. Pentru că te muți cu totul în inima lui pe măsură ce îi mărturisești continuu toate cele ale tale. Și pe cât de repede te muți în mod real în inima lui, pe atât de mult devii tu însuți. Căci primești de la el rugăciunea sa luminătoare, iubirea sa fără de margini, libertatea sa plină de îndrăzneală dumnezeiască, virtuțile și harismele sale cele dumnezeiești, profunda lui teologie mistică și diversa sa experiență duhovnicească. Tu îi dai sinceritatea și iubirea ta, iar el îți dăruie toate cele ale vieții dumnezeiești. Tu te dărui pe tine însuți, pe când el îți dăruie Împărăția lui Dumnezeu. Pentru că te face, în mod real, un trăitor în Împărăția lui Dumnezeu, ca unul ce te naște, încă de acum, prin slava lui Dumnezeu, pentru continua ta îndumnezeire.
În Sâmbăta Mare mi-am lăsat enoriașii pe seama colegului meu, pentru ca să mă duc să o spovedesc și să o împărtășesc pe mama mea. Am spovedit-o și am împărtășit-o, apoi am fost la mormintele noastre din Cimitir, m-am rugat îndelung cu Doamna Preoteasă acolo, am vorbit și cu cei trei Preoți de la Scrioaștea și mi-au arătat rezultatele lor bune în materie de înfrumusețare a Bisericii și a curții Bisericii, dar când m-am întors acasă am avut parte de o surpriză neagră: revelarea inimii mamei mele. A sentimentelor sale reale față de mine, deși, după marea împăcare de acum câțiva ani, credeam că s-au schimbat puțin mai mult și spre bine…Dar nu s-au schimbat! Ci a dorit să o las „în pace”, să își facă singură Parastasul tatălui meu de un an și să nu o mai „deranjez”. Pentru că o deranjez cu sfaturile mele bune, cu verticalitatea mea, cu observațiile mele punctuale, iar ea nu are nevoie de așa ceva.
Și nu o mai deranjez pe mama, cea fără sentimente de mamă! Acum e pe cont propriu! Face ceea ce vrea, pentru că e văduvă, în putere și cu gustul libertății. După cum nu mai deranjez pe nimeni dintre rude și cunoscuți. Pentru că oamenii care te iubesc cu adevărat și care te înțeleg în mod profund, aceia vin mereu spre tine și te umplu de pacea și de măreția lor interioară. Nu trebuie să le scrii sau să le telefonezi din trei în trei zile, pentru ca să își aducă aminte de tine, ci ei nu pot trăi fără tine. Mai ales că eu sunt mereu online, mereu în fața tuturor și nu mă ascund într-o peșteră sau într-un pustiu. Pot fi găsit oricând pe paginile mele online, pentru că sunt persoană publică, și de aceea au unde să mă găsească, dar și unde să afle ce mai gândesc, ce mai scriu, ce mai simt…
O parte din povara mea era durerea pricinuită de mama mea. Și cu ea m-am dus la Sfântul Ilie, la mormântul său, în Vinerea Luminată, și a pierit ca un fulg în vânt. Căci cine are sentimente reale, are și conștiință față de viața și de sănătatea ta. Sfântul Ilie nu mi-a pricinuit niciodată vreo tulburare în cei 10 ani de ucenicie, dar m-a umplut continuu de multe bucurii dumnezeiești și de daruri sfinte. Mamaia Floarea Picioruș, adevărata mea mamă, cea care m-a crescut și m-a educat, m-ar fi sunat la orice oră din zi și din noapte, iar, dacă aș fi avut nevoie de ceva, ar fi umplut gențile cu mâncare și cu daruri și venea la mine. Pentru că ea nu putea să sufere faptul că eu aș fi trist, că eu nu aș avea ceva anume, că eu sunt în lipsă. Fiindcă ea dădea tot ceea ce avea pentru mine.
În relația de iubire și de sinceritate cu bunica mea Floarea – care mi-a devenit mai apoi ucenică și fiică duhovnicească, spovedind-o și împărtășind-o până la sfârșit – eu am trăit iubirea și sinceritatea totală pe care am avut-o cu Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Părintele meu duhovnicesc. La fel acum, în relația de iubire și de sinceritate totală cu Doamna mea Preoteasă – care e și fiica mea duhovnicească – eu trăiesc libertatea sfântă și împlinirea dumnezeiască pe care le-am trăit cu Sfântul Ilie în anii uceniciei mele.
Pentru că atunci când dai totul, primești totul și ești împlinit în mod deplin. Fiindcă Dumnezeu umple cu multă slavă dumnezeiască iubirea dintre Părinte și ucenic, pentru că aceasta e iubirea Lui față de noi. Dar când trădezi pe Învățătorul tău, așa cum a făcut Iudas vânzătorul, nu îl trădezi pe el, ci te omori pe tine însuți. Pentru că îți omori sufletul, îți omori mântuirea, îți omori împlinirea ta veșnică.
Nici anul acesta nu am reușit să scriu Slujba și nici Viața Sfântului Ilie, Părintele meu. Am fost absorbit cu totul de traducerea Dumnezeieștii Scripturi și de alte proiecte editoriale. Dar ele sunt în mine! Cărțile se dospesc, cresc mereu în autorul lor. E nevoie doar de momentul și de starea scrierii. Iar cărțile despre el sunt ca Sfintele sale Moaște: ne desparte de ele doar o piatră de ciment, piatra mormântului. Cei care nu vor să citească și să studieze cărțile Sfântului Ilie, pe care le-am publicat[2], se împotrivesc sporirii lor duhovnicești, edificării lor. Cei care nu cred mărturia mea, nu cred nici mărturia altora despre Sfinții lui Dumnezeu pe care i-au cunoscut.
Însă mărturiile despre Sfinții lui Dumnezeu sunt teologia vie și continuă a Bisericii. Eu mă umplu continuu citind noi și noi Vieți de Sfinți, pentru că învăț continuu de la fiecare. Fiecare Sfânt are particularitatea sa în materie de teologie și de experiență, iar eu iubesc unicitatea fiecăruia în parte. Pentru că văd cum a primit și cum a înțeles fiecare teologia lui Dumnezeu.
Mulți dintre teologii de azi compilează texte sau le sintetizează și astfel își fac cărțile. Dar adevărații Teologi ai Bisericii, mai întâi se curățesc, se luminează și se sfințesc continuu, primind prin simțiri, luminări și vederi dumnezeiești teologia lui Dumnezeu și de la acelea încep să își scrie cărțile. Pentru că fundamentul lor e propria lor experiență sfântă, la care adaugă experiența tuturor Sfinților Lui.
Și de la Sfântul Ilie am învățat fundamentul teologiei dumnezeiești: experiența mistică personală. Cea prin care te îndumnezeiești în mod continuu. Când Îl vezi pe Dumnezeu în vederile tale extatice, când îi vezi pe Îngerii Lui, când îi vezi pe Sfinții Lui, când vezi Împărăția Sa, dar îi vezi și pe demoni și cunoști răutatea lor cea de multe feluri, atunci ai fundament neclintit pentru scrierile tale teologice.
El a văzut și a mărturisit! El a văzut cele veșnice și ni le-a mărturisit și nouă, nevrednicilor!
De aceea, pomenirea sa cea de peste an e plină de bucurie dumnezeiască, e plină de lumina Celui înviat din morți a treia zi, a Domnului și Dumnezeului nostru. Pomenirea sa e pomenire pascală, pentru că e plină de înviere duhovnicească. Mă simt viu, mereu viu, pentru că sunt mereu înviat duhovnicește prin sfintele sale rugăciuni. Iar dacă pe 2 mai i-am făcut pomenirea tatălui meu cea de un an, dimpreună cu Doamna Preoteasă, astăzi, pe 4 mai, e ziua de pomenire a Sfântului nostru Părinte duhovnicesc, care ne-a învățat reala paternitate duhovnicească. Pentru că am trăit și trăim dimpreună cu el continua umplere de atenția și de sfătuirea sa mistică.
Și ceea ce el ne-a învățat și ne învață, dorim să-i învățăm și noi, la rândul nostru, pe alți oameni ai lui Dumnezeu. Pentru că îmi aștept mereu ucenicii și fiii mei duhovnicești, care să moștenească toate cele ale noastre, pe care Preacurata Stăpână ni-i va trimite, așa cum pe mine m-a trimis la Părintele meu, pentru ca să mă umplu de harismele sale cele dumnezeiești.
Multă pace și binecuvântare tuturor! Dumnezeu să ne întărească pe toți în tot lucrul cel bun și mântuitor! Amin!
[1] Începută la 7. 03, în zi de vineri, pe 28 aprilie 2023. Cer înnorat, 7 grade, vânt de 6 km/ h.
[2] A se vedea: https://www.teologiepentruazi.ro/2012/05/29/despre-omul-imparatiei/.