Traduceri patristice
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
III. Cartea a treia a Exaimeronului
VII. 1. Dumnezeu a spus aceasta ca o profeție: „Să se adune apa de sub cer într-o adunare și să se arate uscatul!”[1].
În cea de-a treia zi, Dumnezeu a ridicat pământul din abis/ adânc[ul apelor], ca să nu rămână neroditor. Aici, în mod clar, arăta mai înainte învierea lui Hristos cea de a treia zi, care S-a înălțat din iadul firii noastre pământești.
De asemenea, [profeția se poate înțelege și astfel:] să se descopere și să se vadă Biserica neamurilor, [care mai înainte era] uscată și neroditoare! Ea, ca și cum ar fi fost goală, din sfatul diavolului, odinioară s-a ascuns de Dumnezeu[2].
Să se arate pustietatea uscată: ea înseta după apa care să izvorască în pustie, ca să nu mai fie neroditoare[3].
Să se arate cea pustie și să iasă în față, [să vină] la Izvorul vieții[4]! Să vină femeia dintre neamuri, samaritisa, aducând ulciorul sufletului ei la Fântâna cea vie[5]! Hristos Se va așeza și va sta lângă ea[6]!
Să se arate cea uscată, cu adevărată bolnavă de reaua curgere a sângelui idolatră[7]! Să se usuce vărsarea de sânge care a fost turnată jos[8] și să gâlgâie izvorul Botezului!
2. „Să se arate uscatul!”[9]. Vălul/ acoperământul cel rău, ascunzând rușinea sufletului, este lepădat[10]. Peretele păcatelor, care a despărțit-o de Dumnezeu, este dărâmat[11].
Să se arate cea acoperită! Nu mai este orbită, ci vede că Dumnezeul dumnezeilor Se va arăta în Sion[12]! Să înalțe în sfârșit capul!
Să se înalțe din adânca ei neștiință, Biserica cea odinioară pustie, ca să poată primi razele Soarelui celui dumnezeiesc, ca să poată privi spre adevărata Lumină[13], ca să poată primi înăuntru strălucirea Duhului și astfel să fie făcută roditoare de către El, care Se pogoară ca ploaia.
Să se arate uscatul, pentru ca să vină „lumină” și să stea „întru descoperirea neamurilor”[14]!
3. Era în sfârșit timpul ca ea să dezbrace și să lepede întunericul care o înveșmântase[15], apele cele rele și neroditoare, demonii care zăceau peste ea. Ceea ce zăcuse peste ea acum poate să fie ținut sub ea: aruncat, călcat în picioare și izgonit în abisul de sub ea.
Era în sfârșit vremea ca ea să audă: Iată, ți-am dat ție puterea de a călca peste întuneric[16], care odinioară era întins peste tine și te asuprea. Acum zace sub tine.
[1] Fac. 1, 9.
[2] Cf. Fac. 3, 1-8.
[3] Cf. Is. 35: 1, 6-7.
[4] Cf. In. 4, 10-11.
[5] Cf. In. 2, 6-7; 4, 28.
[6] Cf. In. 4: 6, 27.
[7] Cf. Mt. 9, 20.
[8] Cf. Mc. 5: 25, 29; Lc. 8, 44.
[9] Fac. 1, 9.
[10] Cf. II Cor. 3, 16
[11] Cf. Ef. 2, 14.
[12] Cf. Ps. 83, 8.
[13] Cf. In. 1, 9.
[14] Lc. 2, 32.
[15] Cf. Fac. 1, 2.
[16] Cf. Lc. 10, 19.
