Epistola către Romei, cap. 9, cf. BYZ

1. Adevărul zic în Hristos, nu mint, împreună mărturisind cu mine conștiința mea în[tru] Duhul Sfânt [συμμαρτυρούσης μοι τῆς συνειδήσεώς μου ἐν Πνεύματι Ἁγίῳ],

2. că[ci] mare îmi este mie întristarea și neîncetată [este] durerea inimii mele.

3. Căci mă rugam eu însumi anatema [ἀνάθεμα] a fi de la Hristos pentru frații mei, cei înrudiți mie după trup;

4. care sunt israilitei[1]/ israeliți, a cărora [este] înfierea și slava și așezămintele și legea și slujirea și făgăduințele,

5. ai cărora [sunt] părinții și din care [este] Hristos după trup, Cel fiind peste toți, Dumnezeul Cel binecuvântat întru veci. Amin.

6. Dar nu ca și cum a căzut cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toți cei din Israil [sunt ei] înșiși Israil;

7. nici că sunt sămânța lui Avraam, [că sunt] toți copiii [săi], ci: „În[tru] Isaac îți va fi chemată ție sămânța”.

8. Adică nu copiii trupului, [nu sunt] aceștia copiii lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinței este socotit [sunt socotiți] întru sămânță [ἀλλὰ τὰ τέκνα τῆς ἐπαγγελίας λογίζεται εἰς σπέρμα].

9. Căci al făgăduinței [este] cuvântul acesta: „După vremea aceasta voi veni și îi va fi Sarrei fiul”.

10. Dar nu numai [aceasta], ci și Rebecca dintr-un pat având [ἐξ ἑνὸς κοίτην ἔχουσα], al lui Isaac, al tatălui nostru.

11. Căci, încă nu au fost născuți [deși nu fuseseră născuți], nici [nu] au făcut [nici nu făcuseră] ceva bun sau rău, pentru ca să rămână punerea-înainte cea după alegerea lui Dumnezeu [ἡ κατ᾽ ἐκλογὴν τοῦ Θεοῦ], [dar] nu din fapte, ci din Cel care cheamă,

12. i-a fost zis ei că: „Cel mai mare va sluji celui mai mic”.

13. Precum a fost scris: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Isav l-am urât”.

14. Așadar, ce vom zice? Oare [este] nedreptate la Dumnezeu? Să nu fie!

15. Căci lui Moisis îi zice: „Îl voi milui pe care am să-l miluiesc și Mă voi îndura de care am să Mă îndur”.

16. Deci, așadar, nu celui ce voiește și nici celui care aleargă, ci celui care este miluit de Dumnezeu.

17. Căci îi zice Scriptura lui Farao că: „Întru însăși aceasta te-am ridicat pe tine, pentru ca să arăt în[tru] tine puterea Mea și pentru ca să fie vestit numele Meu în tot pământul”.

18. Deci, așadar, pe care voiește îl miluiește [ὃν θέλει ἐλεεῖ], iar pe care voiește îl împietrește [ὃν δὲ θέλει σκληρύνει].

19. Așadar, îmi vei zice mie: „De ce încă învinuiește? Căci voii Sale cine i s-a împotrivit?”.

20. Dimpotrivă, o, omule, tu cine ești, cel care îi răspunzi înapoi lui Dumnezeu [ὁ ἀνταποκρινόμενος τῷ Θεῷ]? Oare va zice zidirea Celui care a zidit-o: „De ce m-ai făcut pe mine așa [Τί με ἐποίησας οὕτως]?”.

21. Sau nu are putere olarul [asupra] lutului, [ca] din același bulgăre [φυράματος] să-l facă pe unul întru vas de cinste, iar pe altul întru necinste?

22. Dar dacă Dumnezeu voiește să-Și arate urgia și să-Și facă cunoscută puterea Sa, [de aceea] a adus cu multă îndelungă-răbdare [ἤνεγκεν ἐν πολλῇ μακροθυμίᾳ] vasele urgiei pregătite spre pierire [σκεύη ὀργῆς κατηρτισμένα εἰς ἀπώλειαν];

23. și pentru ca să facă cunoscută bogăția slavei Sale pe[ste] vasele milei [καὶ ἵνα γνωρίσῃ τὸν πλοῦτον τῆς δόξης Αὐτοῦ ἐπὶ σκεύη ἐλέους], pe care le-a pregătit mai înainte spre slavă [ἃ προητοίμασεν εἰς δόξαν],

24. pe care i-a și chemat, [adică] pe noi, nu numai dintre iudei, ci și dintre neamuri.

25. Precum și la Osie zice: „Voi chema pe cel [care] nu [este] poporul Meu, poporul Meu și pe cea neiubită, iubită.

26. Și va fi, în locul unde a fost zicându-le lor: «Voi nu [sunteți] poporul Meu», acolo vor fi chemați: «Fiii Dumnezeului Celui viu»”.

27. Iar Isaias strigă pentru Israil: „Dacă are să fie numărul fiilor lui Israil ca nisipul mării, rămășița va fi mântuită [τὸ κατάλειμμα σωθήσεται];

28. căci cuvânt împlinind și scurtând în[tru] dreptate; căci cuvânt scurtat va face Domnul pe pământ [λόγον συντετμημένον ποιήσει Κύριος ἐπὶ τῆς γῆς]”.

29. Și precum a zis mai înainte Isaias: „Dacă Domnul Savaot nu ne-a[r fi] lăsat nouă sămânța, ca Sodoma ne-am fi făcut și ca Gomorra ne-am fi asemănat”.

30. Așadar, ce vom zice? Că[ci] neamurile cele care nu prigonesc dreptatea, a[u] apucat dreptatea, dar dreptatea cea din credință [δικαιοσύνην δὲ τὴν ἐκ πίστεως],

31. iar Israil, prigonind legea dreptății [διώκων νόμον δικαιοσύνης], întru legea dreptății nu a ajuns [εἰς νόμον δικαιοσύνης οὐκ ἔφθασεν].

32. Pentru ce? Că[ci] nu din credință, ci ca din faptele legii. Căci s-au poticnit [în] Piatra poticnirii [προσέκοψαν γὰρ τῷ Λίθῳ τοῦ προσκόμματος],

33. precum a fost scris: „Iată [Ἰδοὺ], pun în Sion Piatră de poticnire și Piatră de cădere [τίθημι ἐν Σιὼν Λίθον προσκόμματος καὶ Πέτραν σκανδάλου]! Și tot cel care va crede în El nu va fi rușinat [καὶ πᾶς ὁ πιστεύων ἐπ᾽ Αὐτῷ οὐ καταισχυνθήσεται]”.


[1] De la forma de N. pl. ἰσραηλῖται.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *