Episcopul în viața Bisericii [10]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Episcopul în viața Bisericii

*

Carte dedicată
Preasfințitului Părinte
Galaction Stângă,
Episcopul meu hirotonitor,
la împlinirea a 70 de ani
de viață
(17 mai 1953-17 mai 2023)

*

Episcopul în Dogmatica Sfântului Dumitru Teologul

Sfântul Dumitru îl vedea pe Episcop ca pe organul eclesial prin care Hristos Însuși Se împărtășește pe Sine celor credincioși[1]. Pentru că Episcopii sunt urmașii Sfinților Apostoli în Biserica lui Dumnezeu[2], sunt „organele văzute ale Preoției Lui nevăzute”[3], iar Hristos Domnul, Arhiereul nostru cel veșnic, „este izvorul întregii Preoții văzute”[4]. „Episcopul este reprezentantul deplin al lui Hristos [în Eparhia sa]…fiind capul unei Biserici locale. Căci Hristos l-a investit pe acesta nu numai cu harisma și cu răspunderea săvârșirii Tainelor, săvârșite și de Preoți, ci și a Tainei Hirotoniei, pentru ca toți Preoții să-și aibă Preoția prin acesta și să stea sub ascultarea lui”[5]. Fapt pentru care Episcopul este omul unității și al comuniunii în Biserică. Pentru că el îi hirotonește pe toți membrii ierarhiei bisericești, dar, în același timp, toți se întorc spre el, ca să asculte de el și să slujească împreună cu el cele preoțești. Căci dacă „Biserica este în chip nevăzut în Hristos, ea este în chip văzut în Episcop, [care este] organul Lui plenar”[6] în Biserică. Pentru că toți cei hirotoniți se întorc spre el și se unesc cu el, cu Episcopul lor, pentru a sluji lui Dumnezeu preoțește.

Însă, deși Episcopul „deține în chip văzut [în Biserică] locul lui Hristos ca Învățător, Preot și Păstor”[7], „puterea  [preoțească] ce se exercită prin el nu este a lui, ci a lui Hristos. [De aceea,] el trebuie să fie copleșit mai mult decât orice om de faptul că, fiind prin sine un om pieritor ca oricare altul sau poate mai slab decât mulți alții, prin el se săvârșește cea mai deplină lucrare mântuitoare a lui Hristos. [Fapt pentru care,] el trebuie să fie copleșit de răspunderea ce apasă pe umerii lui pentru Biserică”[8]. Și Sfântul Dumitru subliniază aici, că Episcopul trebuie să se smerească neîncetat, pentru „a-și identifica …cât mai total voia sa cu voia lui Hristos”[9]. Pentru că scopul slujirii Episcopului nu e acela de „a domni” peste Biserică, ci de a-L face tot mai mult evident pe Hristos în inimile celor credincioși[10].

Sinodul Bisericii ne arată că Episcopii nu trăiesc singularizant, ci comunional[11]. Pentru că „ei țin împreună învățătura lui Hristos și rânduiala liturgică și canonică unitară a Bisericii, singura prin care lucrează Hristos și prin care…se împlinește mântuirea oamenilor”[12]. De aceea, dacă respingem primatul papal în Biserică, tot la fel de categoric respingem și primatul sinodal[13]. Și aceasta, pentru ca să trăim pe mai departe, în smerenie, comuniunea dragostei învățată de la Sfinții Apostoli[14].

Pentru că unitatea Bisericii se păstrează de sus în jos, atâta timp cât este inițiată de Dumnezeu prin Episcopii Săi[15]. Fundamentul unității Bisericii este Arhiereul Hristos, iar cu El este unită toată Biserica Sa[16]. Însă „unitatea văzută a Bisericii nu-și găsește centrul ultim în planul văzut, [în Episcopi], ci în Hristos”[17]. De aceea, Biserica nu e umană, ci e divino-umană, pentru că fundamentul ei este Dumnezeu. Și tocmai de aceea Hristos nu Și-a lăsat doar un Apostol drept urmaș al Său, ci pe toți Apostolii Lui: pentru ca urmașii lor, Episcopii, să trăiască comunional ca și ei, ca Apostolii Săi[18]. Având astfel „conștiința că unitatea lor ultimă și a Bisericii este în Hristos, că singur El este unicul Arhiereu, și că El Se află în Sfânta Treime”[19].

Sfințirea Apostolilor sau Hirotonia lor, ne spune Sfântul Dumitru Teologul, a fost la Cincizecime[20], pentru că atunci au primit slava lui Dumnezeu în ei înșiși. Pentru că, după Învierea Sa cea de a treia zi, „primiseră puterea episcopală…de a ierta păcatele, prin suflarea Duhului Sfânt, care era arvuna Hirotoniei [lor], ce le va fi dată complet la Cincizecime”[21]. De unde înțelegem că Preoția are de-a face în mod fundamental cu primirea slavei lui Dumnezeu în noi înșine, prin care suntem călăuziți în toate cele ale lui Dumnezeu. Dar conținutul slujirii preoțești e cuprins în viața, învățătura și slujirea Domnului[22].

Sfinții Apostoli au hirotonit primii Episcopi, Preoți și Diaconi ai Bisericii. De aceea, Preoția Bisericii e tripartită dintru început, fiecare treaptă preoțească având un har special al ei[23]. Iar Sfântul Dumitru consideră aici că Hirotesiile „au numai semnificații administrative”[24], adică „nu au un har special”[25], nu ne dăruie nimic dumnezeiesc, lucru cu care nu pot fi nicidecum de acord. Pentru că atât când am fost hirotesit Duhovnic, cât și când am fost hirotesit Iconom Stavrofor am avut parte de vedenii și de simțiri dumnezeiești profunde ale harului dumnezeiesc special pe care l-am primit cu aceste două ocazii sfinte în viața mea. Și, tot la fel, am înțeles în mod profund că nu există Slujbă a Bisericii care să nu ne dăruie un har aparte. Tocmai de aceea, a minimaliza vreuna din Tainele sau din Slujbele Bisericii înseamnă a ne priva de harul special pe care îl primim și îl trăim plenar în cadrul slujirii lor.

Episcopii Bisericii au primit puterea Duhului Sfânt de la Sfinții Apostoli[26]. Iar Preoții, prin hirotonirea lor de către Episcop, sunt dependenți în mod continuu de el[27]. Și așa cum Preoții depind de Episcopul lor și Episcopul depinde de comuniunea episcopală, de Sinodul Bisericii[28].

Vorbind despre succesiunea apostolică a harului și a credinței în Biserică, Sfântul Dumitru ne spune că aceasta reprezintă „transmiterea aceluiași har de la Episcopi la Episcopi, începând de la Apostoli”[29] – și se referă prin aceasta la hirotonia continuă a Episcopilor în Biserică –, dar, totodată, are loc și „transmiterea puterii și a obligației de a păzi aceeași învățătură și aceleași norme ale Tainelor și ale păstoririi”[30]. Episcopul transmite altui Episcop harul apostolic al Preoției, dar și întreaga învățătură, slujire și viață a Bisericii. Pentru că nu poate exista Episcop fără hirotonie, dar nici Episcopat fără asumarea întregii învățăturii și a întregii experiențe sfinte a Bisericii. Fapt pentru care, de-a lungul istoriei, când Episcopii hirotoniți valid au căzut în erezie, când au apostat de la dreapta credință și viețuire creștină, ei și-au pierdut Episcopatul lor, pentru că nu poate exista Episcopat gol de sfințenie.

După câteva mărturii patristice ale succesiunii apostolice, Sfântul Dumitru ne spune că prin succesiunea apostolică a Episcopatului „se asigură păstrarea integrală a învățăturii apostolice”[31]. Iar „harisma episcopală…poartă în sine puterea de a transmite toate harurile și darurile ce se împărtășesc, începând de la Apostoli, în tot timpul în Biserică”[32]. Fapt pentru care, „prin succesiunea apostolică se asigură permanența pururea vie a lui Hristos, prezența aceluiași Hristos în mod continuu în toate generațiile”[33].


[1] Preotul Profesor Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, ed. a 3-a, Ed. IBMBOR, București, 2003, p. 150.

[2] Idem, p. 151.

[3] Idem, p. 155.

[4] Idem, p. 152.

[5] Idem, p. 155-156.

[6] Idem, p. 156.

[7] Ibidem.

[8] Idem, p. 157.

[9] Ibidem.

[10] Ibidem.

[11] Idem, p. 158.

[12] Ibidem.

[13] Ibidem.

[14] Ibidem.

[15] Idem, p. 159.

[16] Ibidem.

[17] Idem, p. 159-160.

[18] Idem, p. 160.

[19] Ibidem.

[20] Ibidem.

[21] Ibidem.

[22] Idem, p. 160-161.

[23] Idem, p. 162.

[24] Ibidem.

[25] Ibidem.

[26] Idem, p. 163.

[27] Idem, p. 168.

[28] Ibidem.

[29] Idem, p. 169.

[30] Ibidem.

[31] Idem, p. 171.

[32] Idem, p. 172.

[33] Ibidem.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *