Episcopul în viața Bisericii [13]
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
Episcopul în viața Bisericii
*
Carte dedicată
Preasfințitului Părinte
Galaction Stângă,
Episcopul meu hirotonitor,
la împlinirea a 70 de ani
de viață
(17 mai 1953-17 mai 2023
*
Părintele Episcop Galaction Stângă în viața mea
Hirotonia[1] întru Preot înseamnă ca „dumnezeiescul har…să te rânduiască”[2] în această treaptă ierarhică. A doua a ierarhiei sacramentale a Bisericii lui Hristos. Prin mâinile Ierarhului hirotonisitor, ale Ierarhului care te preoțește, harul dumnezeiesc sau, mai bine-zis, Preasfânta Treime prin harul Său ne ia din treapta de Diacon și ne pune în cea de Preot.
O ridicare dumnezeiască dintr-o treaptă în alta, făcută prin intermediul Ierarhului valid hirotonit, dar de către Dumnezeu Însuși. Tocmai de aceea, astăzi, când împlinesc 8 ani de slujire preoțească…vorbesc despre Dumnezeiasca Preoție, pentru că ea e darul lui Dumnezeu, Cel în Treime slăvit și închinat.
Ca elev seminarist, ca student, ca masterand, ca doctorand am tot privit hirotoniri întru Diacon și Preot, chiar hirotoniri de Ierarhi, dar le-am privit…din afară. Pentru că nu poți fi înăuntrul Tainei…decât dacă tu te afli în faptul de a fi hirotonit. Și, mai pe scurt, nimeni nu îmi spusese ce se va petrece cu mine când voi fi hirotonit Diacon și Preot sau când voi fi hirotesit Duhovnic.
Știam Slujbele Hirotoniilor, știam ce spuseseră mari Sfinți Părinți ai Bisericii și Teologi despre Dumnezeiasca Preoție, unele amănunte de la alți confrați…eram atras de harul lui Dumnezeu către primirea hirotoniei…din ce în ce mai mult …fără să mai am altă alternativă…
Și într-o asemenea stare mistică, de bucurie și de măreție a chemării lui Dumnezeu spre hirotonie…am plecat cu Bunica mea, Floarea Picioruș, și cu Doamna Preoteasă Gianina Maria-Cristina Picioruș (singurele mele prietene de conștiință și singurele mele martore ale hirotoniei mele întru Preot), dimineața, cu trenul, de la Roșiori spre Alexandria.
Eram Diacon…și era o dimineață frumoasă, dar răcoroasă de septembrie…Și aveam să fiu hirotonit acolo, lângă Icoana făcătoare de minuni a Prea Curatei Stăpâne, cu multă bucurie și cutremurare dumnezeiască în ființa mea.
Însă nu știam ce se va petrece…Când a început hirotonia întru Preot…am avut o mare vedere dumnezeiască. Acolo, în fața Sfintei Mese, mintea mea s-a umplut de lumină dumnezeiască, Biserica unde eram s-a deschis slavei lui Dumnezeu și s-a coborât în mine o mare de lumină. Vedenie care s-a imprimat în sufletul meu atât de mult, că și azi, când o retrăiesc, e vie. Pentru ca Dumnezeu să îmi spună că așa trebuie să Îi slujesc Lui: plin de har, plin de bunătate, plin de curăție, plin de frumusețe dumnezeiască. Dar la fel trebuie să îi fac și pe cei care mă vor asculta și cărora le voi sluji.
Nimeni nu îmi spusese cum arată ridicarea dintr-o treaptă în alta. Însă Dumnezeu mi-a arătat că ridicarea e reală, e mistică și ea se face prin transmitere de har și vedenie. De aceea, nu m-am îndoit nicio clipă de harul lui Dumnezeu și de marea Sa milostivire arătată față de mine, netrebnicul Său rob.
Nimeni nu a văzut ce s-a petrecut…în afară de mine …Totul a fost o minune dumnezeiască, o confirmare din partea Sa pentru a nu mă îndoi niciodată de harul și de treapta primită de la El. Adică să nu cred că am primit Preoția de la un om și că ea înseamnă doar să mi se facă o Slujbă de către un Ierarh, după care toată lumea să îmi zică Părinte…ci Dumnezeiasca Preoție înseamnă a primi har și putere dumnezeiască, apropiere și îndrăzneală de fiu pentru a sluji Sfintele Taine ale Bisericii.
Sfânta Liturghie a continuat, ne-am împărtășit în sobor, s-a terminat…după care am fost hirotesit, în aceeași zi, întru Duhovnic. După cum nu mă așteptasem la prima vedenie, dar, după cum se pare, eram pregătit pentru ea de către Dumnezeu, nu mă așteptam să o trăiesc nici pe a doua. În timpul rugăciunii de hirotesire, când Arhiereul se roagă ca pe Preotul de față să îl învrednicească Dumnezeu de „apostoleasca și duhovniceasca Ta slujire, prin a noastră smerenie, de a lega și dezlega greșelile celor nevrednici”[3]…Biserica a intrat cu totul în lumina lui Dumnezeu…și a coborât în mine o mare de foc dumnezeiesc…pentru a-mi arăta că Duhovnicia înseamnă puterea de a curăți prin har pe cei credincioși și a arde în ei orice necurăție, neștiință, erezie sau grosolănie interioară.
Și acum, după 8 ani de zile, înțeleg și mai bine faptul că am avut mare nevoie, absolută nevoie de cele două vedenii dumnezeiești atunci, în acele clipe sfinte, pentru ca să nu bagatelizez niciodată darul primit, să nu cred că e un lucru ușor vocația mea, ci că am fost rânduit, de către Dumnezeu, în Dumnezeiasca Preoție a Bisericii, primită de Sfinții Apostoli de la Domnul și trimisă nouă din veac în veac în Biserica Lui. Adică mi s-a confirmat faptul că Preoția e transmitere reală a harului dumnezeiesc în Biserică și că atunci când Arhiereul hirotonește, Dumnezeu trimite harul Său în cel hirotonit.
Pe 1 septembrie 2018[4], hirotonitorul meu întru Preoție, Preasfințitul Părinte Galaction Stângă, a împlinit 22 de ani de Episcopat. Pe mine m-a hirotonit în al 9-lea său an de Episcopat, pe când eu aveam 28 de ani. Și am trăit hirotonia întru Diacon și, apoi, pe cea în Preot, într-o pace profundă și plină de bucurie dumnezeiască și de revelații și simțiri dumnezeiești.
Pentru că, deși Dumnezeu mă chemase insistent de vreo 2-3 ani de zile la hirotonie, eu tot mai doream să treacă timp, pentru ca să mă clarific și mai bine. Și în timpul hirotoniilor și după aceea am trăit o mare eliberare interioară, pentru că ascultasem, în cele din urmă, chemarea Sa și, în același timp, o mare încredințare și întărire pentru slujirea mea preoțească și teologică. Pentru că intrarea întru Preoție a însemnat pentru mine intrarea deplină în viața cu Dumnezeu și în slujirea Lui, fiind copleșit de oceanul de har care se revărsa în mine în fiecare zi și, într-un mod și mai obositor, când slujeam.
De aceea, până azi, nu pot sluji fără să transpir cu totul. Nu pot sluji detașat, profesionist, rigid, ci eu slujesc stând în văpaia slavei lui Dumnezeu și introducându-mi mintea în înțelegerile teologice ale Slujbei și în simțirile ei mistice. Fapt pentru care, orice Slujbă pentru mine este la fel de energofagă, de consumatoare de energie, ca și scrierea unei cărți, pentru că orice Slujbă te pune în faptul de a citi voia lui Dumnezeu cu noi și de a vedea cum lucrează El în sufletele oamenilor.
Pentru[5] că nu am tăinuit minunile lui Dumnezeu cu mine, atunci când am fost hirotonit Preot și hirotesit Duhovnic, cu aceeași bucurie sfântă vă mărturisesc astăzi despre Dumnezeiasca Hirotesie întru Iconom Stavrofor de duminică, 10 februarie 2019[6]. Pentru că tăcerea mea ar bagateliza evenimentul haric petrecut cu mine și, în același timp, ar ascunde revărsarea de har care a avut loc. Căci scurta rânduială a Hirotesiei mi-a dăruit o nouă revărsare eshatologică, dumnezeiască, mistică a slavei lui Dumnezeu, adică o gustare profundă a păcii dumnezeiești.
Nu, n-am știut că voi fi hirotesit! A fost o surpriză deplină. Părintele Profesor Marin Ciulei mi-a destăinuit acest lucru în timpul Dumnezeieștii Liturghii, după venirea Preasfințitului Părinte Galaction, deși discutaserăm despre predica zilei în timp ce îl așteptam pe Părintele Episcop.
Și la aflarea veștii a început minunea! Pentru că m-a sur- prins cu totul și am intrat într-o rugăciune plină de atenție și de bucurie. Fiindcă trebuia să intru în starea de trezvie veselă pe care o cerea o asemenea mare clipă.
Când am plecat de acasă și eram pe drum, nici prin cap nu mi-a trecut că aș fi pregătit pentru o asemenea frumusețe dumnezeiască. Eu am venit la hram, fiind invitat la hram, dar nu pentru ca să fiu hirotesit. Și întreaga Slujbă a fost o continuă intrare în mine în așteptarea minunii. Nu am simțit nicio oboseală, nu am transpirat (cum transpir de obicei când mă rog mult și slujesc), nu am mai avut gânduri, ci o continuă tăcere interioară, plină de slava lui Dumnezeu, cu care am făcut cele trei metanii mari și m-am pus pe solee pentru hirotesire.
Și când Părintele Episcop Galaction se ruga, spunând: „binecuvintează și pe robul Tău acesta…spre a se face iconom, și-l împuternicește pe dânsul, ca în credință, în înțelepciune și cu bună plăcere, să-Ți iconomisească Ție lucrurile…”[7], Dumnezeu a izvorât în inima mea o pace dumnezeiască atât de paradoxală, pe care am recunoscut-o imediat ca nouă și unică. Pentru că nu am mai trăit niciodată ca ieri pacea lui Dumnezeu.
Și ce s-a întâmplat? Din acel moment al rugăciunii arhierești, am simțit că sunt acasă, în Biserica Dumnezeului Celui Viu, că sunt din nou tânăr interior și că sunt îmbrățișat părintește de Dumnezeu. Pentru că am simțit iubirea paternală a lui Dumnezeu în mine, care m-a întinerit interior, dar și în omul care mă hirotesea și în cei care mă înconjurau și care cu toții s-au bucurat în mod sincer de bucuria mea. Bucurie pe care am adâncit-o în orele pe care le-am petrecut la masă, până spre ora 20. Am dormit până la 1 și ceva, la 2. 32 am publicat articolul evenimentului, l-am publicitat pe Twitter și Facebook, alături de republicitarea unor articole din trecut, între 3-4 dimineața am vorbit cu Doamna Preoteasă video și i-am spus toate minunile și bucuriile zilei, am scris mai multe mesaje de mulțumire, am încercat să dorm între 5. 30 și 7, dar n-am putut. M-am liniștit puțin în pat.
Dar în tot acest timp de priveghere și de discuții teologice, pacea care m-a întinerit, care mi-a dat să simt iubirea lui Dumnezeu în iubirea bunicilor mei față de mine ca odinioară și care mi-a adus în inimă înțelegerea vie a unității Bisericii, s-a tot lărgit. Pentru că nu am putut să dorm nu pentru că n-am avut somn sau pentru că nu eram obosit, ci pentru că pacea lui Dumnezeu, care te umple de veselie și de simțiri sfinte, nu te lasă să dormi. Și n-am închis niciun ochi de azi noapte până acum, am mâncat doar trei gogoși pe ziua de azi și am băut o cafea mare, am făcut baie după drumul cu mașina, nu programasem interior nicio scriere la o asemenea oboseală, dar, când m-am pus în fața computerului să scriu ceva…n-am putut să încep altceva decât predica de față.
Pentru că Dumnezeu m-a luminat să scriu despre iubirea Lui cu mine. Căci revelația avută ieri și care a început din momentul hirotesiei mele a fost despre unitatea Bisericii, care este realizată de slava lui Dumnezeu. Pentru că pe noi, pe toți, cu toate păcatele noastre, ne ține la un loc nu vreun plan al nostru, ci slava lui Dumnezeu, care ne leagă pe unii de alții și ne face să ne iubim și să ne rugăm unii pentru alții.
Nu mai știu cine[8] m-a luminat să dau la Seminar și mi-a dat toate detaliile despre concurs. Am învățat, am intrat, am terminat cu bine, mi-am continuat la București studiile mele teologice, dar nu m-am gândit niciodată la hirotonia mea. Pentru că nu m-am simțit vrednic de această mare milă a lui Dumnezeu. Eu mi-am lucrat în inima mea pocăința, mustrarea continuă de sine, osândirea de sine, alături de toată fapta cea bună. Și toate studiile mele teologice au fost pentru aprofundarea mea în credință și nu pentru primirea hirotoniei.
Însă, la un moment dat, în mod neașteptat, au început în inima mea mari și uimitoare chemări, din partea lui Dumnezeu, la Dumnezeiasca Preoție. I le-am mărturisit Sfântului Ilie văzătorul de Dumnezeu, Părintele meu, pe când trăia și el mi-a spus că trebuie să accept voia lui Dumnezeu mai presus de toate, căci El nu Se uită la păcatele noastre, ci ne rezidește cu totul prin puterea Lui. Însă nu am acceptat câțiva ani la rând voia lui Dumnezeu cu mine! A adormit el în luna mai, s-au înmulțit și mai mult chemările mele la Dumnezeiasca Preoție, și, în mod neașteptat și pentru mine, am acceptat în curând acest lucru, fiind hirotonit în 17 septembrie 2005 de Preasfințitul Părinte Galaction Stângă, într-o zi de sâmbătă, în Biserica Adormirea Maicii Domnului din Alexandria, unde am slujit mai apoi până în 2017.
Și am plecat la Seminar la 14-15 ani după ce am trăit aceste experiențe copleșitoare. Iar pe la 20 și ceva de ani, până la vârsta de 28 de ani, când am fost hirotonit Preot, am tot fugit de Dumnezeiasca Preoție. Însă când n-am mai putut să fug, pentru că nu te poți lupta cu Dumnezeu, s-au petrecut minuni, simțiri, luminări și vederi dumnezeiești uluitoare, care au de-a face numai cu mila lui Dumnezeu cu mine.
[1] Fragment din Predica la 8 ani de Dumnezeiască Preoție [17 septembrie 2013], cf. Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Praedicationes (vol. 7), Teologie pentru azi, București, 2014, p. 277-280.
[2] Arhieraticon, ed. BOR 1993, p. 79.
[3] Idem, p. 107.
[4] Fragment din Predica la 13 ani de la Hirotonia mea întru Diacon, cf. Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Praedicationes (vol. 15), Teologie pentru azi, București, 2019, p. 327-328.
[5] Fragment din Predica despre Dumnezeiasca Hirotesie [10 februarie 2019], cf. Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Praedicationes (vol. 15), op. cit., p. 591-593.
[6] A se vedea:
https://www.teologiepentruazi.ro/2019/02/11/iconom-stavrofor-10-februarie-2019/.
[7] Arhieraticon, adică Rânduiala Slujbelor săvârșite cu Arhiereu, Ed. IBMBOR, București, 1993, p. 110.
[8] Fragmente din Predica la 17 ani de Dumnezeiască Preoție [17 septembrie 2022], care va fi introdusă în vol. Praedicationes (vol. 19).