Episcopul în viața Bisericii [15]
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
Episcopul în viața Bisericii
*
Carte dedicată
Preasfințitului Părinte
Galaction Stângă,
Episcopul meu hirotonitor,
la împlinirea a 70 de ani
de viață
(17 mai 1953-17 mai 2023
*
Din interviurile și mesajele sale publice
Postul este o pregătire continuă.
Păcatul e cel mai adesea cauza bolilor noastre sufletești și trupești.
În Sfânta Icoană, noi nu cinstim lemnul sau culorile, ci persoana reprezentată pe ea.
Rugăciunea este hrana sufletului nostru.
Postul propriu-zis este alcătuit din 4 fapte: înfrânarea, rugăciunea, pocăința și faptele de milostenie.
Mi-am început viața monahală la Mănăstirea Crasna[1]. Iar un Părinte bătrân de aici ne spunea să nu întrerupem niciodată firul de legătură cu Dumnezeu, adică rugăciunea.
După cum e nefiresc să îi ajuți pe toți, dar să îți neglijezi mama, tot la fel e nefiresc să nu cinstești Biserica lui Dumnezeu, care e mama noastră duhovnicească.
În ispite se dovedește tăria și statornicia credinței noastre.
Crucea duhovnicească e Crucea vieții noastre. Iar Dumnezeu nu așază asupra noastră o povară mai mare decât puterile noastre.
Învierea Domnului nostru Iisus Hristos nu are martori, pentru că s-a petrecut în chip tainic. Iar cei doi Îngeri care vin în Mormântul gol al Domnului sunt Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil[2].
Prin învierea Sa, Mântuitorul Hristos a desființat moartea și l-a învrednicit pe om să se întoarcă la fericirea, pe care, prin neascultare de Dumnezeu, a pierdut-o. Și învierea Sa e garanția pentru învierea noastră.
Toți vom învia, dar de fiecare dintre noi ține modul în care vom învia și destinația pe care o vom avea în veșnicie.
Sfinții Apostoli, după ce Îl văd pe Domnul înviat, se transformă din oameni fricoși în cei mai curajoși mărturisitori ai Învierii Sale.
Prin modul nostru de viețuire arătăm că suntem mărturisitorii Învierii Sale din morți.
Prin credința în Dumnezeu putem trece peste toate încercările acestea ale vieții pământești[3].
Mâna cea dreaptă a Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina vine în Mănăstirea Pantocrator pentru binecuvântarea celor care vor veni să se închine Sfintelor Sale Moaște pentru trebuințele lor duhovnicești.
Bucuria Învierii Domnului se vădește în Sfinții pe care îi cinstește poporul cel drept-credincios.
Sfinții sunt dovada lucrării Duhului Sfânt în Biserica Mântuitorului Iisus Hristos[4].
Părintele Visarion [Iugulescu] a fost o făclie, care a ars din dragoste pentru Dumnezeu și din dragoste față de semenii săi. L-a iubit pe Dumnezeu cu toată ființa sa. Și L-a slujit pe Dumnezeu slujind oamenilor. Și a fost un propovăduitor și un mărturisitor al credinței de mare valoare, pe care acum l-am câștigat ca mijlocitor și rugător către Dumnezeu în ceruri. Căci dacă aici, pe pământ, n-a avut liniște, pentru ca învățătura lui Dumnezeu să ajungă la toți, eu sunt sigur că nici de acum înainte nu ne va uita, ci va stărui să se roage pentru noi, ca propovăduirea lui Dumnezeu să se facă cu și mai multă putere.
Eu l-am cunoscut pe Taica Părintele pe când eram elev la Seminar (și l-au podidit lacrimile)…Era la Biserica Sfântul Nicolae Sârbi. Și de pe atunci a început să înmulțească casetele audio. Iar cu mine a înregistrat caseta cu vedenia lui Ioan de la Puca. Eu sunt îngerul în caseta aceea…Și de atunci l-am avut la rugăciune și i-am fost recunoscător, pentru că puținele dăți în care ne-am întâlnit și i-am fost aproape, mi-au marcat viața. Căci m-a făcut și pe mine să am aceeași dorință, să am aceeași râvnă de a propovădui învățătura lui Dumnezeu.
Și Părintele Visarion a rămas pentru mine un model, un exemplu viu. Și mi-aș dori mult ca Biserica noastră să aibă cât mai mulți asemenea Slujitori, cât mai mulți asemenea propovăduitori ai învățăturii Mântuitorului Iisus Hristos, cu timp și fără timp. Căci Părintele, cu timp și fără timp, nebăgând în seamă nici oboseala și nici greutățile sau primejdiile, a propovăduit învățătura cea mântuitoare[5].
Sfânta Liturghie este centrul cultului divin public, cea mai importantă și cea mai folositoare dintre rugăciunile Bisericii. Unii credincioși, cu râvnă și evlavie pentru Sfintele Slujbe, doresc ca, în afară de cele îndătinate pentru pomenirea celor răposați, să săvârșească pomenirea acestora la 40 de Liturghii oficiate în mod consecutiv, îndeosebi în primele 40 de zile după moartea cuiva. Lucrul acesta se face cu precădere în Mănăstiri și la Catedrale episcopale, unde Sfânta Liturghie se săvârșește zilnic. Această pomenire se numește în popor Sărindar sau, prin unele părți, Saracustă, și se întemeiază pe credința că, în a 40-a zi de la moarte, sufletul merge la Judecata particulară, spre a da răspuns față de cele săvârșite în timpul vieții. Toate aceste rugăciuni și milostenii pentru cei răposați, mărturii ale iubirii pe care le-o poartă cei vii, aduc iertare de păcate și ușurarea sufletelor celor trecuți în veșnicie fără o deplină pregătire. La sfârșitul celor 40 de Liturghii se face un Parastas, care se numește dezlegarea Sărindarelor, însoțit uneori de Aghiasmă mică și de masa de obște. Se pot face Sărindare și pentru cei vii, de obicei cu prilejul unui eveniment mai important din viața Parohiei, cum ar fi sfințirea unei Biserici sau venirea unui Preot nou în Parohie.
Credem că singurătatea își are prețul ei. Cum și jertfa, pierderea ei. Dar parcă e înălțător să știi că pierzi pentru Dumnezeu decât să câștigi pentru tine.
Prescurile se fac din două straturi suprapuse, simbolizând cele două firi ale Mântuitorului. Prescurile se pregătesc de o persoană cu viață curată, adică având rugăciune multă, nevoință de post și fapte bune, indiferent că este femeie sau bărbat, căsătoriți sau văduvi. Artosul este o pâine dospită în care se încorporează și unele mirodenii, care se aduce și se binecuvântează la slujba Litiei[6].
Noaptea Învierii Domnului e o chemare a tuturor la primirea luminii Sale. Pentru că Domnul, prin învierea Sa, ne așază pe toți pe drumul vieții veșnice.
Sfânta Liturghie corespunde ascensiunii ascetice a creștinilor către Dumnezeu.
Orice bine făcut este o mică înviere.
Suntem chemați să fim în lume, dar nu ai lumii. Și să sădim în sufletele noastre încredințarea că întotdeauna a fi este superior lui a avea[7].
Prin Domnul călătorim spre Împărăția cerurilor, El fiind Însuși adevărul și viața.
Românii ortodocși au frumoasa tradiție a colindatului, a mergerii cu colindul. Însă, deși colindul nu-l putem cataloga a fi prin excelență creștin, mesajul transmis de colinde în general este mesajul învățăturii creștine, este mesajul Sfintelor Evanghelii. Căci colindele ne transmit mesajul că trebuie să ne pregătim pentru a-L întâmpina pe Domnul, Cel care S-a născut pentru noi.
Când eram copii mergeam cu colindul, fără să știm colinde elaborate. Dar după 1989 au fost redescoperite colinele, textele lor, liniile lor melodice tradiționale, și atunci s-a văzut această frumusețe și această bogăție a acestui obicei al colindatului.
În ajunul Nașterii Domnului se făcea un dulce, o prăjitură, numită Scutecelele Domnului[8].
Masa de praznic nu trebuie să treacă în prim-planul sărbătorii. Pentru că în prim-planul sărbătorii Nașterii Domnului e venirea Lui în lume[9].
Dumnezeu ne dă fiecăruia dintre noi o Cruce după puterile noastre[10].
Odată cu înființarea Episcopiei Alexandriei și Teleormanului în anul 1996, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca Biserica Sfântul Alexandru din Alexandria să fie ridicată la rangul de Catedrală Episcopală, potrivit precizărilor din Statutul pentru Organizarea și Funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, de la articolul 181, aliniatul 2, care consemnează că „în Municipiile Reședință Eparhială, ca și în Municipiile Reședință de Județ, Episcopul va stabili o Catedrală episcopală …”, iar la articolul 74, aliniatul 3 din același Statut, se precizează următoarele: „Catedrala Episcopală are statut canonic de Mănăstire”.
În județul Teleorman, până la înființarea Episcopiei Alexandriei și Teleormanului, nu au existat Mănăstiri. Ultima Mănăstire a funcționat până în perioada interbelică, însă lipsa viețuitorilor a făcut ca această ultimă Mănăstire să se închidă. Printre argumentele care au condus la înființarea Episcopiei Alexandriei și Teleormanului, revigorarea vieții mănăstirești a fost esențială. Modernismul acestor vremuri, și nu numai, a făcut ca viața monahală din aceste ținuturi să necesite timp și răbdare, până când au început să apară acei oameni dedicați Bisericii și unei astfel de vieți, extrem de speciale, de călugăr. Abia acum am putut să inițiem procedurile legale din Statutul pentru Organizarea și Funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, privitoare la statutul Catedralei Episcopale (articolul 78, aliniatul 1), fiind încurajați de faptul că acum avem resursele umane necesare. Așadar, pentru a face lumină și pentru știința celor interesați, întârzierea a fost generată de lipsa personalului monahal. În ceea ce privește această schimbare a statutului Catedralei Episcopale, putem spune, cu certitudine, că prezența Monahilor la Catedrala Episcopală din Alexandria va atrage după sine o revigorare a vieții spirituale, iar Sfintele Slujbe săvârșite în conformitate cu rânduielile dintr-o Mănăstire vor fi bine primite de credincioșii noștri, care vor avea posibilitatea ca zilnic să participe la aceste Slujbe și să descopere mai intens bucuria și folosul rugăciunii.
Primul Stareț al acestei Mănăstiri este Părintele Serafim [Baciu] de la Mănăstirea Pantocrator – Drăgănești Vlașca. Acesta a dat dovadă de un spirit gospodăresc aparte și de o râvnă deosebită în privința săvârșirii Sfintelor Slujbe și a înfrumusețării Sfântului Locaș. Avem convingerea că și la Catedrala Episcopală, ca Stareț, va lucra cu aceeași sârguință și, cu ajutorul lui Dumnezeu și al credincioșilor, va înfrumuseța acest Sfânt Locaș, atât prin Slujbele oficiate zilnic după pravila mănăstirească, cât și prin îmbunătățirea aspectului interior și exterior al Catedralei. În timp, se va constata cât de binevenită a fost această schimbare pentru Catedrala Episcopală a Sfintei Episcopii a Alexandriei și Teleormanului și pentru binecredincioșii creștini care participă la Sfintele Slujbe în acest Sfânt Locaș[11].
La 124 de ani de la moartea poetului național Mihai Eminescu am adus în această expoziție medalii și plachete cu Mihai Eminescu. Căci importantă este dragostea pe care colecționarii o au față de poet și interesul pentru a colecționa și a pune în valoare diverse obiecte care amintesc de Eminescu[12].
Aghiasma cea Mare este păstrată cu sfințenie în Sfintele Biserici și în casele credincioșilor. Ea nu se folosește decât opt zile de astăzi înainte, până pe 14 ianuarie, până la odovania praznicului Botezului lui Hristos, zile în care putem gusta dimineața pe nemâncate din această Aghiasmă Mare, după care nu mai putem să o folosim decât în zile de post și de ajunare. Aghiasma Mare este folosită pentru sfințirea noastră! În Biserici sunt sfințite obiectele liturgice, dar în casele credincioșilor este recomandarea ca această Aghiasmă de la Botez, Aghiasma Mare, să fie folosită pentru sfințirea obiectelor casnice, care din neglijență s-au spurcat. Căci dacă sunt curățite, spălate și apoi stropite cu Aghiasmă Mare, ele sunt socotite curate pentru a fi folosite mai departe în folosul credincioșilor.
Aghiasma Mare se mai oferă de Sfânta noastră Biserică și celor care, din diferite motive, pentru diferite păcate grele, nu au voie să se împărtășească cu Sfintele Taine, cu Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului Hristos, și acestora, ca mângâiere, li se oferă Aghiasmă Mare, această apă sfințită la Bobotează, care este socotită în rânduiala Bisericii noastre ca a doua mare sfințenie, după Sfânta Împărtășanie. Așadar, ordinea în care luăm aceste lucruri sfinte este aceasta: mai întâi este Sfânta Împărtășanie, apoi este Aghiasma Mare, apoi este anafura și Aghiasma mică, care se sfințește de multe ori în timpul anului și care este ultima în această ordine a lucrurilor sfințite pe care ni le împărtășește Biserica nouă, credincioșilor[13].
Mănăstirea Plăviceni este una dintre singurele Mănăstiri ale cărei ruine au rămas până astăzi în proporție mai mare. Se păstrează astfel zidurile Bisericii până la centura ferestrelor și pe aceste ziduri o parte din pictura originală a Bisericii care are o valoarea deosebită. A fost ridicată către jumătatea secolului al XVII-lea, însă, din cauza vitregiilor vremii și zonei în care este amplasată, a rămas în părăsire, fiind rectitorită la începutul secolului al XIX-lea. Ea a ajuns, împreună cu moșiile care îi erau arondate, la Fundația Crețulescu și, mai târziu, după perioada lui Cuza, a rămas în părăsire și s-a ruinat, în prezent existând din vechea Mănăstire doar ruinele Bisericii păstrând urme de pictură, o parte din zidul din incintă și turnul clopotniță de la intrare. Restul clădirilor aferente Mănăstirii au dispărut. Nu se mai văd urme ale zidurilor, ale ruinelor acestei Mănăstiri. Datorită dorinței de a pune în valoare acest monument istoric s-a investit din partea Ministerului Culturii și, pentru a se da o finalitate investiției, s-a reorganizat viața monahală în această Mănăstire, în prezent fiind o mică obște de călugări care se ostenesc cu rugăciunea după rânduiala vie- ții monahale, dar și cu protejarea investițiilor făcute[14].
Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din Parohia Buzescu a fost ctitorită de prințul sârb Mihail Obrenovici. Acesta avea moșii în zona aceasta și intenția lui a fost ca în așezarea de astăzi, în localitatea Buzescu, să edifice un oraș. Pentru aceasta el a dat și o suprafață de teren și banii necesari pentru construirea unei școli și a unei piețe, însă, din păcate, datorită împrejurărilor potrivnice ale evoluției istoriei la timpul respectiv, la începutul secolului al XX-lea, proiectul său a rămas neîmplinit, Buzescu rămânând până astăzi un sat[15].
Prezența Bisericii, prin Slujitorii ei, în mijlocul Oștirii române, a întărit cugetul armatei ca stâlp și coloană luminoasă în viața neamului românesc – oștenii, dar și vitejii, care au trecut pragul acestei vieți, dar care trăiesc peste decenii – fiind prezenți în Biserică permanent. Nici o Slujbă, nici o Sfântă Liturghie, nu s-a săvârșit fără a stărui să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu pentru oștirea țării și pentru toți frații noștri români bine-credincioși de pretutindeni[16].
A avea libertate înseamnă, în înțeles concentrat, a asculta și a împlini poruncile lui Dumnezeu – de judecată se ocupă numai Judecătorul – iar a da Cezarului ceea ce este de dat lui înseamnă a rămâne liberi în limitele rânduielilor și a legilor, a păstra echilibrul bunului simț[17].
Preoția este taină și lucrare, e misiune continuă[18].
Monahismul este misiune și jertfă[19]. El este opusul radical al maniheismului[20].
Luptându-se pentru credință, Monahii se luptă în fond pentru păstrarea experienței harismatice a Bisericii[21].
Monahismul trebuie să aducă în Biserică, în formă trăită, bucuria pascală. Fără manifestarea acestei bucurii, Monahismul riscă să se transforme într-un exercițiu tragic al unor nevoințe fără finalitate[22].
Timpul chiliei este timpul liturgic[23].
Istoria Monahismului este, de fapt, istoria rugăciunii, a dialogului permanent cu Dumnezeu, într-un spațiu al adevăratei libertăți. Aceasta nu însemnă imobilism sau tradiționalism opac, ci conștiința că, păstrând unitatea de cult, se păstrează și legătura vie cu Izvorul acestei unități, Care este Hristos[24].
În înțelegere corectă, Ortodoxia nu este elitistă. Dacă Monahismul dă Bisericii Episcopi, nu însemnă imediat că orice slujire a unui Monah se poate prelungi într-o slujire a Episcopatului. Slujirea Episcopului rămâne, ca principiu, marcată tot de duhul monahal. Prin Episcop, Monahismul a ținut trează conștiința dăruirii și a jertfei în slujirea preoțească a Bisericii[25].
Odată cu împuținarea ascultării, odată cu împuținarea rugăciunii, asistăm și la o împuținare a nevoinței în viața monahală[26].
Într-o lume a imaginii și a imaginarului, Monahismul poate reprezenta spațiul valorizării trupului și a sufletului în ceea ce este sfânt. Nu dezgustul față de trup trebuie urmărit, nici obsesia bolnavă de a face din celălalt obiect al pasiunilor trecătoare. Lupta împotriva ispitelor profunde și căutarea remediilor celor mai potrivite poate fi argumentul întăririi nădejdii în urcușul duhovnicesc al tuturor creștinilor[27].
Datoria Monahului este să se sfințească pe el însuși, să înmulțească sfințenia în lume și să împuțineze păcatul prin împuținarea păcatelor lui[28].
Monahul trebuie să fie un martor al Împărăției lui Dumnezeu, iar, prin exemplul vieții sale, să vorbească lumii despre Dumnezeu, despre mântuire și despre viața viitoare. El este un apostol și o garanție vie a credinței[29].
Suntem cu toții conștienți de trecerea neînduplecată a timpului, dar trăim cu conștiința că suntem parte din dialogul veșnic cu Dumnezeul Cel „bun și iubitor de oameni”[30].
Martirul și Eroul sunt moduri concrete de înveșnicire a persoanei, Martirul în spațiul credinței, pe când Eroul în dimensiunea socială a societății noastre. Când Martirul acceptă să moară pentru adevărul credinței, el înveșnicește odată cu acest adevăr și propria sa persoană. Eroul, pe când moare pentru propria sa țară și pentru idealurile neamului său, înveșnicește odată cu acele idealuri și propria sa viață. De aceea, Martirul este eroul credinței, pe când Eroul este martirul neamului său[31].
Profesorul de Religie trebuie să-l ajute pe elev să facă alegerile cele mai potrivite. Pentru că viața are sens în funcție de alegerile pe care le facem și de întâlnirile care ne marchează existența[32].
A fi tânăr înseamnă a fi ancorat în realitățile timpului tău, crezând că puterile tale sunt nelimitate și nu este nicio piedică în împlinirea tuturor idealurilor tale[33].
Tinerii trebuie să caute adevărul credinței și să fie călăuziți de ceea ce este frumos, având cuget curat și inimă bună[34].
Viața nu este un selfie reușit de pe un zgârie-nori, ci șansa de a aduce bucurie celorlalți. De a le dărui celorlalți mulțumire sufletească și rezultatele bune ale realizărilor noastre în viață[35].
Vă îndemnăm părintește să așezați genunchii la rugăciune, acolo unde este cu putință, și să cereți stăruitor ca Dumnezeu să-Și reverse mila Sa către inimile cuprinse de frică și de incertitudini și să dăruie vindecare și mântuire întregii lumi[36]!
[1] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mănăstirea_Crasna_(județul_Prahova).
[2] Interviul cu Claudiu Mihalache, publicat online pe 29 aprilie 2021, cf. https://www.youtube.com/watch?v=1lqqP9BFcyA.
[3] Mesajul pascal din 18 aprilie 2020, cf. https://fb.watch/jK3dmhYi8h/.
[4] Mesajul din 8 mai 2019 pentru pelerinajul de la Mănăstirea Pantocrator, cf. https://fb.watch/jK4vYyeY_3/.
[5] Predica la Înmormântarea Părintelui Ierodiacon Visarion Iugulescu, cf. https://www.youtube.com/watch?v=BSK-APaUPV4.
[6] Interviul cu Carmen Ciripoiu, cf. https://www.taifasuri.ro/index.php/taifasuri/religie/14496-preasfintia-sa-galaction-stanga-episcopul-teleormanului-si-alexandriei-sfanta-liturghie-este-centrul-cultului-divin-public-nr644-sapt7-13-sept-2017.
[7] Mesajul pascal din ziua de 24 aprilie 2022, cf. https://www.youtube.com/watch?v=iakpGVD2bl8&t=22s.
[8] „Scutecele Domnului, Pelincile Domnului sau scutecele lui Hristos sunt turte fine, delicioase, aranjate în straturi, înmuiate în sirop aromat și umplute cu multă nucă măcinată sau julfă (semințe de cânepă). […] Turtele de Crăciun sunt făcute după o rețetă veche, tradițională, și sunt de post. […] Turtele se fac din faină de grâu «cernută cu sâta cea deasă». Făina se cumpără din târg, ori o are gospodina măcinată din grâul său, la moara satului. Făina se moaie în apa călduță și se sară. Aluatul – numit prin părțile jud. Tecuci mai ales pâne, – nu se dospește. Din aluatul bine frământat, se rup bucățele, una câte una, se frământă din nou și apoi se întinde, se lățește, se turtește, cu sucitorul sau ciucitorul, un băț rotund și neted, cu care, apăsând cu încetul peste aluat, îl întinde și îl subțiază, prefăcându-l într-o foaie rotundă, mare cât o farfurie sau mai mare încă. După ce foaia sau turta s-a subțiat îndeajuns, se ia binișor, ca să nu se rupă, și se pune pe plită ca să se coacă turta. De pe turtă încep să se ridice un fel de bășici, care îndată se rumenesc sau se ard, lucru care face ca turtele să aibă un gust plăcut. După ce foaia de turtă s-a rumenit pe o parte, se întoarce și pe cealaltă, ca să se coacă. La urmă, turtele se pun clit [teanc], adică una peste alta, pe sobă sau pe plită, ca să se usuce pe deplin”, cf. https://identitatea.ro/scutecele-domnului-turtele-de-craciun/.
[9] Interviul cu Claudiu Mihalache din ziua de 24 decembrie 2021, cf. https://www.youtube.com/watch?v=gWa0-3THiaY&t=16s.
[10] Jurnal Trinitas, 5 noiembrie 2022, cf. https://www.youtube.com/watch?v=DKSZyDAXot8.
[11] Episcopul Alexandriei și Teleormanului, PS Galaction Stângă, despre schimbarea statutului Catedralei din Alexandria: „Prezența monahilor la Catedrala Episcopală va atrage după sine o revigorare a vieții spirituale”, Interviu din 2 iulie 2020, cf. https://ziarulteleormanul.ro/episcopul-alexandriei-si-teleormanului-ps-galaction-stanga-despre-schimbarea-statutului-catedralei-din-alexandria-prezenta-monahilor-la-catedrala-episcopala-va-atrage-dupa-sine-o-revigorar/.
[12] Galaction Stângă, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, are o colecție impresionantă de medalii și plachete cu Mihai Eminescu, articol din 13 iunie 2013, cf. http://m.turnucustiri.ro/stiri-locale/5999-galaction-stanga-episcopul-alexandriei-si-teleormanului-are-o-colectie-impresionanta-de-medalii-si-plachete-cu-mihai-eminescu.
[13] Cristina Boboc, Când și cum se folosește Aghiasma Mare!, articol din 6 ianuarie 2023, cf. https://explozivnews24.ro/cand-si-cum-se-foloseste-aghiasma-mare/.
[14] Mănăstirea Plăviceni, ctitorie din timpul domniei lui Matei Basarab, art. din 14 octombrie 2019, cf. https://laalexandria.ro/manastirea-plaviceni-ctitorie-din-timpul-domniei-lui-matei-basarab.
[15] Biserica din Buzescu – singurul lăcaș de cult cu patru intrări identice, art. din 13 decembrie 2014, cf. https://financiarul.ro/stiri/biserica-din-buzescu-singurul-lacasul-de-cult-cu-patru-intrari-identice/.
[16] Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Cuvânt la sărbătorirea a 40 de ani de la înființarea Centrului Militar Județean Teleorman, în rev. Biserica Ortodoxă, anul X, nr. 1, ianuarie-iunie 2008, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2008, p. 330.
[17] Interviul Preasfințitului Părinte Galaction acordat ziarului Opinia Teleormanului, în rev. Biserica Ortodoxă, anul XI, nr. 1, ianuarie-iunie 2009, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2009, p. 290.
[18] Idem, p. 291.
[19] † Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Misiunea Monahismului în Biserică astăzi, în rev. Biserica Ortodoxă, anul XIV, nr. 2, iulie-decembrie [2012], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2012, p. 13.
[20] Idem, p. 15.
[21] Ibidem.
[22] Idem, p. 18.
[23] Ibidem.
[24] Ibidem.
[25] Idem, p. 19.
[26] Idem, p. 20.
[27] Idem, p. 21.
[28] Idem, p. 23.
[29] Idem, p. 24.
[30] † Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Martirii și Eroii credinței și ai libertății noastre, în rev. Biserica Ortodoxă, anul XX, nr. 2, iulie-decembrie [2018], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2018, p. 167.
[31] Idem, p. 168.
[32] † Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Gând de mulțumire, în Idem, p. 171.
[33] † Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Tinerii: mărturisitori ai bucuriei vieții, Idem, p. 173.
[34] Ibidem.
[35] Ibidem.
[36] † Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Pastorală pentru întărirea în credință, în rev. Biserica Ortodoxă, anul XXII, nr. 1, ianuarie-iunie [2020], Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2020, p. 14.