Epistola către Romei, cap. 10, cf. BYZ
1. Fraților, bună-voirea inimii mele și rugăciunea cea către Dumnezeu pentru Israil este spre mântuire.
2. Căci le mărturisesc lor că râvna lui Dumnezeu au [Μαρτυρῶ γὰρ αὐτοῖς ὅτι ζῆλον Θεοῦ ἔχουσιν], dar nu după cunoaștere [ἀλλ᾽ οὐ κατ᾽ ἐπίγνωσιν].
3. Căci, necunoscând dreptatea lui Dumnezeu și dreptatea lor căutând să o întemeieze, dreptății lui Dumnezeu nu au fost supunându-se.
4. Căci sfârșitul legii [este] Hristos [Τέλος γὰρ νόμου Χριστὸς] spre dreptatea [la] tot cel care crede [εἰς δικαιοσύνην παντὶ τῷ πιστεύοντι].
5. Căci Moisis scrie dreptatea cea din lege, [pentru] că omul care a făcut acestea va trăi prin ele [ὁ ποιήσας αὐτὰ ἄνθρωπος ζήσεται ἐν αὐτοῖς].
6. Dar dreptatea din credință așa zice: „Să nu zici în inima ta: «Cine se va sui întru cer?»” – adică pe Hristos să-L coboare –,
7. „sau: «Cine se va coborî întru abis?»” – adică pe Hristos din morți să-L suie.
8. Dar ce zice? „Aproape este cuvântul tău, în gura ta și în inima ta”. Adică cuvântul credinței pe care îl vestim.
9. Că[ci], dacă ai să mărturisești cu gura ta pe Domnul Iisus și ai să crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morți, vei fi mântuit [σωθήσῃ].
10. Căci [cu] inima se crede spre dreptate [καρδίᾳ γὰρ πιστεύεται εἰς δικαιοσύνην], iar cu gura se mărturisește spre mântuire [στόματι δὲ ὁμολογεῖται εἰς σωτηρίαν].
11. Căci zice Scriptura: „Tot cel care crede în[tru] El nu va fi rușinat”.
12. Căci nu este deosebire iudeosului/ iudeului și ellinului/ elinului; căci Același [este] Domnul tuturor, îmbogățind întru toate pe cei care Îl cheamă pe El [πλουτῶν εἰς πάντας τοὺς ἐπικαλουμένους Αὐτόν].
13. Căci tot cel care are să cheme numele Domnului va fi mântuit.
14. Așadar, cum Îl vor chema întru Care nu au crezut? Și cum Îl vor crede, pe Care nu L-au auzit? Și cum vor auzi fără [cel] propovăduind?
15. Și cum vor propovădui, dacă nu or să fie trimiși? Precum a fost scris: „Cât [sunt] de frumoase picioarele celor care bine-vestesc pacea, ale celor care le bine-vestesc pe cele bune!”.
16. Dar nu toți au ascultat Evangheliei. Căci Isaias zice: „Doamne, cine a crezut auzului nostru?”.
17. Deci credința [est] din auz [Ἄρα ἡ πίστις ἐξ ἀκοῆς], iar auzul [este] prin cuvântul lui Dumnezeu [ἡ δὲ ἀκοὴ διὰ ῥήματος Θεοῦ].
18. Dar zic: Oare nu au auzit? Dimpotrivă! „Întru tot pământul a ieșit glasul lor [Εἰς πᾶσαν τὴν γῆν ἐξῆλθεν ὁ φθόγγος αὐτῶν] și spre marginile lumii cuvintele lor [καὶ εἰς τὰ πέρατα τῆς οἰκουμένης τὰ ῥήματα αὐτῶν]”.
19. Dar zic: Oare nu a cunoscut Israil? [Mai] întâi Moisis zice: „Eu vă voi râvni pe voi nu în neam [Ἐγὼ παραζηλώσω ὑμᾶς ἐπ᾽ οὐκ ἔθνει], [ci] în neamul cel fără de înțelegere vă voi urgisi pe voi [ἐπὶ ἔθνει ἀσυνέτῳ παροργιῶ ὑμᾶς]”.
20. Iar Isaias îndrăznește și zice: „Am fost aflat celor care nu Mă caută pe Mine [Εὑρέθην τοῖς Ἐμὲ μὴ ζητοῦσιν], arătat am fost celor care nu Mă întreabă pe Mine [ἐμφανὴς ἐγενόμην τοῖς Ἐμὲ μὴ ἐπερωτῶσιν]”.
21. Iar către Israil zice: „Toată ziua am întins mâinile Mele [Ὅλην τὴν ἡμέραν ἐξεπέτασα τὰς χεῖράς Μου] către popor neascultând și grăind împotrivă [πρὸς λαὸν ἀπειθοῦντα καὶ ἀντιλέγοντα]”.